Despina Doamna, o viaţă cu puţină fericire şi multe lacrimi

S-au împlinit de curând 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab. În scurta viaţă şi mai scurta domnie ce i-au fost date să trăiască, i-a stat alături Despina Miliţa, coborâtoare din neamul despoţilor sârbi. Unul dintre cele mai frumoase chipuri de domniţe ale istoriei noastre, Despina a fost fiică de despot, soţie, mamă, soacră şi cumnată de voievod şi a trecut la Domnul îmbrăcată în haină monahală, cu numele Platonida.

În anul 1504, la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare din Târgovişte, se refugia mitropolitul Maxim Brancovici, cărturar cunoscut al vremii, împreună cu mama sa, Anghelina, şi cu nepoatele sale Elena şi Despina Miliţa. Ambele s-au căsătorit cu domnitori români: Despina cu Neagoe Basarab, iar Elena (zisă şi Cătălina) cu Petru Rareş.

Pe Despina Miliţa, tânărul jupan, mare postelnic şi vătaf de vânători la acea vreme, Neagoe o va lua în căsătorie după anul 1504, aşadar după vârsta de 22 de ani. Din această căsătorie avea să se nască primul fiu, botezat Theodosie, nume unic în pomelnicul domnesc al Ţării Româneşti. Acestuia, tatăl său îi va dedica monumentala operă a "Învăţăturilor". După el au urmat alţi cinci copii: Ioan (botezat după numele bunicului său, Iovan Brancovici), Petru, Anghelina (după numele mamei lui Maxim Brancovici), Stana şi Ruxandra, ambele soţii de domni, prima a lui Ştefăniţă-Vodă al Moldovei, iar mezina a lui Radu de la Afumaţi.

Nicolae Iorga descrie atmosfera în care au fost educate tinerele vlăstare domneşti la Curtea Domnească după anul 1512, când Neagoe Basarab a ocupat tronul Ţării Româneşti: "În palatul lui Neagoe şi al Despinei, însă, copiii lor sunt crescuţi în norme stricte bizantine ale evului mediu, în camere închise, supt îngrijirea deosebită şi ideală a tatălui. Numele, al Marelui Teodosie, al lui Teodosie Caligraful de mai târziu, n-a fost ales cine ştie cum - Teodosie nu s-a chemat nici un Domn al nostru". Tabloul votiv din ctitoria voievodală de la Curtea de Argeş arată că Teodosie şi Stana au fost copiii cei dintâi născuţi ai lui Neagoe Basarab şi ai Despinei Doamna.

"Unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române"

Nicolae Iorga o descrie pe Despina Miliţa drept "unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaierele, cărţile preţioase, bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora". În timpul domniei, Neagoe Basarab şi Despina Doamna, iubitori de artă, au strâns o colecţie impresionantă de obiecte religioase de mare preţ, printre care Constantin Gane numără "Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea". Podoaba cea mai de preţ a rămas, însă, biserica de la Curtea de Argeş. Legenda spune că Doamna Despina, pentru a săvârşi această costisitoare biserică, şi-ar fi vândut toate bijuteriile pe care le avea moştenite din casa domnitoare a Serbiei.

La scurt timp după moartea lui Neagoe Basarab, petrecută la 15 septembrie 1521, Despina, retrasă undeva în apropierea Sibiului, ţine să mulţumească sibienilor printr-o scrisoare, pentru faptul că i-au dat de ştire despre ocuparea tronului Ţării Româneşti de către fiul său Teodosie: "Şi iată am înţeles - scrie văduva Despina - ce mi-aţi scris graţia voastră şi bună veste mi-aţi dat a cunoaşte despre fiul meu, că i-a dat Dumnezeu Ţara Românească". A fost o bucurie efemeră, însă, deoarece tânărul Theodosie a fost chemat de turci la Poartă, pentru a fi recunoscut, şi nu s-a mai întors. Aceste fapte se întâmplau la începutul anului 1522, iar "Doamna nu fusese lăsată să-şi întovărăşească fiul, care se stânse acolo între străini", notează Iorga.

După trecerea prematură la cele veşnice a fiului său, Despina a comandat o icoană în care este reprezentată Maica Domnului purtând pe braţe trupul Mântuitorului coborât de pe Cruce. În partea stângă a icoanei, în depărtare, "Despina făcu să se zugrăvească însăşi cernita sa fiinţă, purtând pe braţe copilul încoronat care nu mai era acuma printre cei vii". Dinu C. Giurescu remarca "durerea cu care Despina, văduva lui Basarab Neagoe, îşi plânge pe fiul ei Theodosie mort prea timpuriu": "Intensitatea sentimentului omenesc este sugerată de o reprezentare iconografică unică în aria sud-est europeană: Despina, ţinându-şi în braţe feciorul, este înfăţişată alături de Maria, plângând pe Iisus mort. Iar într-o vreme când moartea lovea în primul rând pe copii, părinţii lăsau poruncă să fie îngropaţi alături de cei pe care-i pierduseră prea de timpuriu, ca cel puţin astfel să fie împreună. Aşa aflăm o serie de morminte, cu oasele celor mici alături de cei în vârstă, mărturii tăcute ale unor dureri de zeci de mii de ori trăite".

Nicolae Iorga avea să remarce dramele prin care a trecut Despina Miliţa, despre care spunea că "n-avu zile fericite": "Doi fii ai ei, Ioan şi Petru, o fiică, Anghelina, muriră în vârstă fragedă. După nouă ani de căsătorie, se stingea şi soţul ei, încă tânăr. Singurul fiu al ei rămas în viaţă, Teodosie, desbrăcat de moştenirea lui, muria la Constantinopol, fără să fi putut avea măcar mângâiere că i-a adormit pe braţe. Apoi ea fugi în lume, rătăcind multă vreme prin Ardeal, desbătându-se cu datornicii unui soţ risipitor pentru lucrurile frumoase".

Sibiul găzduieşte trei văduve de domnitori români

În 1525, pentru mâna fiicei sale celei mici, Ruxandra, s-a purtat, "ca în poveştile cu fata de Împărat", război între domnitorul Ţării Româneşti Radu de la Afumaţi şi Ştefăniţă Vodă al Moldovei. Biruitor a ieşit domnul muntean, iar nunta a avut loc în mai-iunie 1526. Învinsul, Ştefăniţă Vodă, a luat în căsătorie pe Stana, cealaltă fiică a Despinei cu Neagoe Basarab.

Având ambele fiice măritate cu domnitori de dincolo de Carpaţi, un Basarab şi un Muşatin, Despina Doamna a continuat să locuiască în Ardeal, la Sibiu. Soarta celor două fiice rămase în viaţă nu a fost mai blândă decât a sa. În anul 1527 moare Ştefăniţă şi Stana rămâne văduvă, iar în anul 1529 moare şi Radu de la Afumaţi, lăsând-o văduvă pe Ruxandra. Domniţele rămase singure se refugiază alături de mama lor la Sibiu şi, astfel, oraşul ardelean găzduieşte trei văduve de domnitori români în acelaşi timp.

"O, maică Platonida, rătăcind de-a lungul zidurilor unei vechi mănăstiri"

Ruxandra, "fiind încă tânără şi frumoasă", se mărită a doua oară, "tot c-un Domn muntean şi tot cu un Basarab, Radu Paisie". De data aceasta, Despina Doamna părăseşte Sibiul, pentru a locui la Curtea Domnească a ginerelui său. Revine, astfel, în Ţara Românească, după 20 de ani de pribegie. "Printre anii 1541 şi 1545 o aflăm în Bucureşti, unde nu mai găseşte din splendorile-i de altădată, decât un locşor în Curtea Domnească, o cameră a ei anume, în care, singură şi amărâtă, urmează a-şi plânge morţii", notează Constantin Gane.

Radu Paisie este mazilit în 1545, iar Despina Doamna hotărăşte să lepede grija lumească şi să îmbrace haina monahală. Cea care fusese fiica unui Despot sârb, soţie, mamă şi soacră de Domn român, era acum "o maică, Platonida, rătăcind de-a lungul zidurilor unei vechi mănăstiri, rememorând poate în bătrâna ei minte puţina fericire şi multele lacrimi de care a avut parte în viaţă, rememorând faptele războinice ale Despoţilor sârbi, cele bisericeşti ale lui Neagoe Basarab şi cele lumeşti ale frumoaselor ei domniţe". Avea să revină în Sibiul pribegiei sale, unde a murit răpusă de ciumă, la 30 ianuarie 1554, iar cronicarul sas nota: "A lăsat aşa de mari bogăţii după dânsa la Sibiu, încât i s-a făcut o înmormântare măreaţă".