„Din an în an sosesc mereu, cu vestea bună de la Domnul tău…“

Toate sărbătorile noastre creştine ortodoxe revarsă în inimile bine-credincioşilor duh de împăcare şi de mântuire; toate sunt motiv îndemnător pentru slăvirea lui Dumnezeu, dar praznicul Naşterii Domnului - Crăciunul copilăriei mântuirii noastre - se află în inimile noastre într-o atenţie cu totul deosebită pentru faptul că S-a născut în lume Omul, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

În general, mama dă „tonul“ întristării sau bucuriei din cămin, atunci când vine pe lume un nou-născut, ea împărtăşeşte din bucuria sa pe toţi cei din jur; aşa din bucuria Sfintei Fecioare Maria - Mama Vieţii noastre - ne împărtăşim şi noi acum, iar această bucurie o redăm în cântările versuitoare ale colindelor.

În tradiţia poeziei populare româneşti, colinda reprezintă categoria masivă şi diversificată de texte ceremoniale; însă cuvântul de faţă se îndreaptă în mod deosebit către genul colindelor religioase, având ca temă principală: Naşterea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos pe pământ.

Îngerii vestesc oamenilor bucurie mare

Cântările acestea Îl slăvesc pe Hristos Dumnezeu, Cel ce este din veci, Cel neschimbat şi necuprins, Cel ce se include în istorie şi ia chip de om cu toate afectele lui, afară de păcat. „Taina cea din veac ascunsă şi neştiută nici măcar de îngeri“ (Rom. 16, 25), iată, începe a se face cunoscută tuturor, însemnând „plinirea vremii“ despre care vorbeau oarecând prorocii. Această taină a fost dezvăluită oamenilor de către îngeri, care s-au depărtat de om din pricina greşelii lui Adam, dar care, văzând acum apropierea Stăpânului, s-au apropiat şi ei, zicând păstorilor de pe câmpul Betleemului: „Vă vestesc bucurie mare, că astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut Mântuitor, Care este Hristos Domnul“ (Luca 2, 10).

Acestui eveniment unic, ce creează pe răbojul istoriei sfinte începutul mântuirii neamului omenesc, i se asociază în fantezia creatorilor anonimi întreaga natură renăscută şi înnoită. Staulul animalelor se preface ca printr-un farmec într-un palat plin de strălucire, iar oamenii şi vieţuitoarele aflate în preajmă, printr-o bună rânduială dumnezeiască, aduc prinos de închinare Stăpânului văzând atâta noian de smerenie. De aceea spune Isaia că „boul şi asinul L-au cunoscut pe Stăpânul...“ (Isaia 1, 3).

După cum slujbele bisericeşti, care se pare că se repetă mereu, dar care au autenticitate şi prospeţime incontestabile, tot aşa şi aceste cântări populare, colindele, ne propovăduiesc în fiecare an momentul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, doritor să Se nască în fiecare inimă de om - indiferent de vârstă -, astfel ca „toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului“ (Timotei 2, 4).

Hristos Se naşte în timp ca noi să ne naştem pentru veşnicie

Cel născut din veci din Tatăl parcă ar fi simţit nevoia naşterii Sale în timp, din mamă, ca să fie şi El asemenea nouă. Prin aceasta, El ne îndeamnă să dorim şi noi să fim asemenea Lui, cum a dorit El să fie asemenea nouă din iubirea de oameni. De aceea zice Sfântul Pavel: „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om“ (Filipeni 2, 7). El, Cuvântul lui Dumnezeu, nu avea naşterea în timp, ci numai naşterea din veşnicie. Şi cu toate că veşnicia cuprinde timpul, Hristos a voit să Se nască şi în timp pentru renaşterea noastră, mai bine zis, ca să ne naştem şi noi pentru veşnicie. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin cântă astfel: „A voit Adam să fie Dumnezeu şi nu a fost, iar Dumnezeu Se face om ca pe Adam să-l facă dumnezeu“.

În această aspiraţie a devenirii noastre asemenea cu Dumnezeu cântăm colindele ca pe nişte laude şi ca pe nişte rugăciuni: „Cântau păstorii cântare,

Laudă Domnului preamare...“

Aceste lăudări le adresăm lui Dumnezeu cu multă bucurie pentru că laudele sunt cântări care ne umplu sufletele de veselie:

„Să se nască şi să crească
Să ne mântuiască...“

Colindele, locul în care credinţa se înveşmântează cu folclorul

Născute de veacuri bătrâne ca şi legendele, colindele religioase pe care le ascultăm în preajma Crăciunului sunt creaţii ale geniului popular românesc inspirate din credinţa ortodoxă. Ele reprezintă o teologhisire poetică şi pe înţelesul tuturor a negrăitei taine a iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Iisus Hristos, Fiul cel veşnic al Tatălui ceresc.

Colindele sunt teologie poetică populară în care credinţa se înveşmântează cu folclorul, atrăgându-l la preamărirea lui Dumnezeu şi propovăduirea iubirii lui Hristos.

Când cântăm colindele facem ca taina iubirii lui Hristos să pătrundă în sânul familiilor şi în sufletul celor care le ascultă cu evlavie pentru a uni toate vârstele şi prin ele toate generaţiile.

Deşi au apărut la puţină vreme după ce steaua Naşterii Domnului scânteiase şi peste plaiurile ţării noastre de atunci, vestind străbunilor noştri, şi ei păstori paşnici, minunea naşterii Pruncului Iisus, colindele au fost plăsmuite, adaptate şi localizate în zeci şi zeci de forme. Astfel, ele au trecut de la părinţi la copii, şlefuite de graiul limbii şi auzul sensibil al urechii, ajungând până în vremea noastră cu parfumul lor arhaic, muzical şi lingvistic, însă mereu proaspete şi actuale.

Colindele ne apar, astfel, ca o perfectă îmbinare între poezie şi muzică în sufletul plin de evlavie al românului. Ele îmbină simplitatea cuvintelor smerite cu profunzimea minunării nevinovate în faţa Dumnezeului Care coboară din ceruri pentru a înălţa pe omul căzut din starea paradisiacă de odinioară. Iar pentru a ne exprima mai pe scurt, trebuie să spunem că aceste poezii cântate, colindele româneşti, exprimă deodată unitatea şi diversitatea sufletească de cuget şi simţire ale poporului român. Prin glasul lor evocator şi pătrunzător, ne identificăm cu strămoşii noştri, cu istoria neamului nostru unic în fiinţă, gândire şi simţire.

A venit şi anul acesta vremea colindelor, vremea când se cântă şi se ascultă mesajul Naşterii lui Hristos, care este mereu actual.

Noua generaţie de copii colindă la ferestre şi prin biserici, vestind: „Praznic luminos, strălucind frumos...“

Cei mai vârstnici se coboară acum cu mintea pe firul istoriei vieţii lor până în anii copilăriei, apoi, cugetând la Naşterea lui Hristos, privesc, ca prin ghicitură, la Împărăţia lui Dumnezeu de unde Pruncul Iisus a venit pentru a Se naşte pe pământ, după cum spune Apostolul neamurilor (I Corinteni 13, 12).

Copiii, la rândul lor, cu glasurile argintii ca de clopoţei, Îi cântă Pruncului Iisus ca unuia dintre ei: „Dormi, Copile, dormi!“

Aceste cântări se îmbină cu cereasca şi îngereasca slavoslovie: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire...“

„Hristos pe pământ, înălţaţi-vă…“

Deşi colindele au fost păstrate şi transmise de bătrâni, totuşi, cei care le îndrăgesc şi le cântă mai mult sunt copiii. În simplitatea lor, pentru că nu-şi pun întrebări bănuitoare, se pare că ei, copiii, înţeleg foarte multe din cele ce se spun în colinde despre Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. El se smereşte, primeşte să Se facă Om, născându-Se din Sfânta Fecioară Maria asemenea unui prunc, şi acestea toate numai pentru mântuirea noastră:

„Din an în an sosesc mereu
La geamul sufletului tău
Iubite credincios,
Cu vestea bună de la Domnul tău
Că S-a născut Fiul Său
Pe pământ, aicea, jos,
Domnul Iisus Hristos.“

Colindele se cântă de cele mai multe ori la venirea serii, totuşi momentul Naşterii Domnului ni se vesteşte ca zorile unei dimineţi binefăcătoare, este dimineaţa mântuirii noastre. Vestea aceasta se propovăduieşte în biserici prin gurile cântăreţilor bisericeşti: „Hristos Se naşte...“ şi ne îndeamnă Să-l slăvim... „Hristos din ceruri...“ şi ne cheamă Să-l întâmpinăm... „Hristos, iată-L, pe pământ...“ ni se face invitaţia la înălţare şi cântare duhovnicească. Hristos, Care vine să plinească Legea şi Prorocii, nu este interzis nimănui şi nu forţează pe nimeni, ci cheamă şi îndeamnă să venim la El şi să-L urmăm cu credinţă şi cu jertfelnicie.

Vestea naşterii lui Hristos s-a făcut vădită şi simţită prin luminoasa şi minunata stea care a stârnit admiraţia şi interesul celor trei (sau chiar patru) magi, filosofi păgâni, a provocat discuţii între cei trei păstori de pe câmpia Betleemului despre Cel care era deja în mijlocul lor atunci şi este în mijlocul nostru acum, după cum Însuşi a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18,20).

O, ce veste minunată
În Vitleem ni se-arată
Astăzi S-a născut
Cel fărâ de-nceput
Cum au spus proorocii.

„Vremea e să vă gătiţi…“

La vremea naşterii Domnului, mijloacele de informare în masă erau foarte reduse, totuşi vestea despre naşterea lui Hristos, noul Împărat, s-a răspândit foarte repede, încât pe unii ca Irod, împăratul Iudeii, şi adepţii lui i-a deranjat şi i-a pus pe gânduri, dar Hristos Cel ce S-a născut i-a trezit pe mulţi din amorţeala Legii vechi. Autorul popular a dorit să pună în vers şi melodie frumoase îndemnuri adresate creştinilor în prag de sărbătoare:

„Sus, creştini, nu mai dormiţi,
Vremea e să vă gătiţi
Că S-a născut Domnul Sfânt
Domnul Sfânt pe-acest pământ...“

Felul cum a fost denumit la noi, românii, locul naşterii Domnului Hristos nu prezintă un punct de neînţelegere, ci important este că noaptea naşterii lui Iisus Domnul a rămas, de atunci şi până acum, o noapte minunată, mereu actuală. Praznicul Naşterii lui Hristos nu este o sărbătoare abstractă, ci ne dovedeşte prezenţa lui Dumnezeu printre noi, oamenii, prin Pruncul Iisus Care Se naşte, iar în noi prin faptul că Pruncul este Dumnezeu şi Om. Aşadar, colindele ne reactualizează momentul Naşterii Domnului în fiecare an.

Autorul anonim nu l-a uitat nici pe Moş Crăciun, şi ni-l prezintă foarte frumos în suita de colinde „Naşterea Domnului“. Despre el se spune că era stăpânul (proprietarul) peşterii în care S-a născut Domnul, unde el îşi ţinea turmele. La început, colinda îl prezintă pe Moş Crăciun ca pe un supărăcios deranjat de nişte străini, intraţi fără permisiune în proprietatea sa; mai pe urmă însă, ni-l înfăţişează ca pe un om evlavios şi credincios al noului Împărat născut de curând; mai mult, el vine şi I se închină, aducându-şi obolul fiinţei sale:

„Dar când el s-a-ncredinţat
Că-I Hristos Cel aşteptat
Înainte-I s-a-nchinat
Ca Unui mare-Împărat“.

„Steaua cea cu multe colţuri, frumos o împodobeam“