Din istoria mesajelor scrise

De-a lungul istoriei, perioada în care scrisul de mână, prin scrisori, a fost singura metodă de comunicare la distanţă, este cu mult mai mare decât cea de circa două sute de ani, de la apariţia telegrafului. Mii de ani, regi şi comandaţi militari şi-au trimis ordinele prin scrisori încărcate de putere şi peceţi, îndrăgostiţii îşi parfumau scrisorelele cu petale de flori şi tremurau de emoţie la gândul că depeşa s-ar putea pierde pe drum, iar descoperitori astăzi legendari descriau
tot în scrisori minunile pe care le-au găsit la mii de kilometri de casele lor.

Din Egiptul Antic până în India, din Roma în Grecia şi China, scrisorile sau mesajele simple au circulat scrise pe tăbliţe de lut sau lemn, pe blănuri de animale, papirusuri, inclusiv pe metal. Poate cele mai cunoscute scrisori din istoria omenirii şi, pentru noi creştinii, cele mai importante sunt epistolele Apostolilor. Iată cum nişte „simple scrisori”, la momentul scrierii lor, au modelat jumătate de lume şi două milenii de istorie. Practic, înainte de apariţia cărţilor, scrisorile erau cele care duceau ideile oamenilor importanţi în lume, modelau mentalităţi, recreau în permanenţă realitatea. Scrisori ale lui Aristotel, Platon, ale Părinţilor capadocieni se găseau în colecţii ale împăraţilor. Romanii sunt cei care au creat sistemul unor staţii de poştă, locaţii aflate la distanţe egale pentru ca oamenii care duceau depeşele să aibă mereu cai odihniţi la dispoziţie, astfel circulaţia scrisorilor căpătând şi o oarecare regularitate. 

Domnitorii de la noi aveau curieri numiţi „călăraşi” şi „lipcani”, şi exista aşa-numitul olac, adică dispoziţia dată satelor şi oraşelor de pe traseele de poştă să pună la dispoziţie „calul de olac” şi să aibă nutreţ. În secolul al XVI-lea, cele mai importante drumuri de poştă erau: Iaşi - Bârlad - Galaţi şi Iaşi - Hârlău - Cernăuţi; Bucureşti - Târgovişte, Bucureşti - Piteşti - Craiova, Bucureşti - Silistra sau Giurgiu; Braşov, Sibiu şi Bistriţa.
În vremuri de război, cea mai sigură modalitate de a trimite mici mesaje scrise era porumbelul, care este şi simbolul păcii. În locul unui soldat curier care să-şi rişte viaţa sute de kilometri se lega de piciorul unui porumbel mesajul pentru comandanţii din linia întâi a frontului sau pentru spionii ascunşi în umbra unui castel.
Apariţia telegrafului şi a sistemului Morse de codificare a literelor şi cifrelor prin impulsuri standardizate a schimbat totul. Codul Morse inventat de pictorul Samuel Finley Breese Morse în anul 1838 a fost aplicat cu ajutorul inginerului Alfred Vail, în 1844 pentru a transmite mesaje între Washington şi Baltimore. Statele Unite ale Americii au adoptat apoi rapid acest sistem nou de comunicare, care s-a răspândit fulgerător în lumea întreagă.
Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu este pentru români, probabil, cea mai cunoscută dintre „scrisori”. Deşi avem de-a face cu o operă de ficţiune, poezia „Scrisoarea III” publicată întâia oară la 1 mai 1881 în revista „Convorbiri literare” redă în mod veridic un închipuit dialog dintre Mircea cel Bătrân şi sultanul Baiazid, descriind în acelaşi timp cadrul istoric al momentului Bătăliei de la Rovine (17 mai 1395), încleştarea armată şi tumultul sufletesc al domnitorului nostru.

Puterea cuvântului, extrem de evidentă în scrisori

Cea mai citită scrisoare din epoca modernă este una care debutează ca o escrocherie, însă se dezvoltă apoi ca o lecţie de marketing şi copywriter valabilă şi plină de învăţăminte. În 1971, americanul Gary Halbert a compus o scrisoare „simplă” - dar care conţinea, după cum avea să reiasă ulterior, 11 tehnici de persuasiune şi manipulare care de atunci au făcut istorie în vânzări -, prin care îi anunţa pe destinatari că în urma unor cercetări legate de numele lor de familie s-a descoperit blazonul familiilor şi contra sumei de doar 2 dolari îl puteau primi acasă. Halbert lua numele de familie din cartea de telefoane, personaliza scrisorile, o echipă concepea „blazonul” şi banii au curs gârlă. Scrisoarea a fost trimisă de-a lungul celor 30 de ani în circa 600 de milioane de exemplare. Apoi autorul ei s-a orientat la modul serios spre marketing, ajutând contracost oameni şi firme să-şi îmbunătăţească comunicarea cu publicul şi să-şi crească profiturile. Stilul de a scrie o scrisoare este fie unul formal, adresat autorităţilor sau oamenilor cu care expeditorul nu are relaţii apropiate, fie informal, aceste scrisori fiind scrise într-un mod mai apropiat de o conversaţie faţă în faţă, punctuaţia ajutând mai mult accentuarea senzaţiei de apropiere decât slujind strict normele gramaticii.
În zilele noastre schimbul de mesaje poate şi-a pierdut din romantism, însă a căpătat eficienţă, rapiditate. Dacă prin aceasta şi-a pierdut complet sufletul, rămâne la aprecierea fiecăruia. Oamenii îşi trimit uneori „scrisorele”, adică mici mesaje personale sau profesionale instantaneu prin serviciile de chat sau messenger prin internet, uneori aceste mesaje parcurgând mii şi zeci de mii de kilometri între servere pentru a ajunge de la un etaj la altul sau de la un birou la altul al aceleiaşi clădiri. Emoticoanele încearcă să redea direct, prin imagine, emoţia pe care o dorim transmisă, altădată frazarea atentă trebuia să facă acest lucru. Oricum, oamenii au simţit nevoia să-şi lase mesaje - pe pereţii peşterilor sau pe chatul site-urilor de socializare, iar scrisoarea, indiferent de modul şi suportul pe care este scrisă, nu va muri niciodată.