Drumul lăuntric de la Saul la Pavel

De la Saul din Tars, învățăcel la picioarele lui Gamaliel, la școala rabinică a acestuia și mai apoi prigonitor al ucenicilor Domnului, până la Sfântul Apostol Pavel, mărturisitor și propovăduitor al lui Hristos, ca nimeni altul, este un drum lung, cu mai multe stadii, trepte sau praguri duhovnicești și existențiale, care l-au făcut pe Apostolul neamurilor să nu rămână cunoscut peste veacuri ca Saul sau Pavel din Tars, ci ca Pavel de la poarta Damascului sau Sfântul și nemuritorul Apostol Pavel.

 Dumnezeu a schimbat oarecând numele ­Patriarhului biblic Avram în Avraam, care înseamnă „părinte al multor neamuri” (Facere 17, 5); și Același Dumnezeu a schimbat, în revelația de la Peniel, numele Patriarhului Iacob în Israel, care însemnează „bărbatul care a văzut pe Dumnezeu” (Facere 32, 28). Contemporanii judecătorului Ghedeon de la Ofra l-au numit pe acesta „Ierubaal” (adică „apere-se Baal”), după doborârea copacului idolesc al zeului demonic de către Gedeon (Judecători 6, 32); iar Solomon, fiul lui David cu Batșeba, a fost numit de către prorocul Natan „Iedida”, adică „cel iubit de Domnul” (II Regi 12, 24). Așpenaz, mai marele famenilor lui Nabucodonosor, îl numește pe Sfântul proroc Daniel Beltșațar, iar pe Sfinții trei tineri Anania, Misail și Azaria îi numește Șadrac, Meșac și Abed-Nego (Daniel 1, 7; 3, 12-14; 4, 5 și 16; 5, 12).

În Noul Testament, Domnul nostru Iisus Hristos îl numește pe Simon, fiul lui Iona, Petru (Marcu 3, 16), iar pe Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, „Boanerghes”, adică „fiii tunetului” (Marcu 3, 17), fii ai tunetului ce s-a făcut auzit prin glasul Tatălui în Săptămâna Patimilor: „L-am preamărit și-L voi mai preamări” (Ioan 12, 28-29) sau mai ales al celor șapte tunete din Apocalipsă, care și-au slobozit glasurile lor tainice (Apocalipsă 10, 3). În Faptele Apostolilor, după Sinodul apostolic din Ierusalim, mai întâlnim pe „Ioan, cel numit Marcu” (Faptele Apostolilor 15, 37), precum mai înainte în Cipru, pe „Saul, care se mai numește și Pavel” și care „plin fiind de Duhul Sfânt” mustră și pedepsește pentru o vreme cu orbire pe Elimas vrăjitorul și împotrivitorul convertirii proconsulului Sergius Paulus din Pafos (Faptele Apostolilor 13, 9-12). Saul din Tars era plin de cunoștința Legii celei vechi și de râvnă pentru aceasta. Pavel era însă plin de Duh Sfânt, chiar dacă nu fusese prezent la Cincizecime. Atunci când, trimis fiind de Mântuitorul Iisus Hristos să-și pună mâinile peste el Anania din Damasc, acela îi spune: „Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ți S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăși și să te umpli de Duh Sfânt. Și îndată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi; și a văzut iarăși și, sculându-se, a fost botezat” (Faptele Apostolilor 9, 17-18).

Urcuş duhovnicesc până la starea „bărbatului desăvârşit”

De la Saul din Tars la Sfântul Apostol Pavel este un drum lăuntric lung, pe care, după pilda și exemplul Sfântului Apostol Pavel, se cuvine ca să-l parcurgem fiecare dintre noi, ca și creștini ortodocși, urmând lui Hristos, astfel: de la hainele ucigașilor Sfântului Arhidiacon Ștefan puse „la picioarele unui tânăr care se numea Saul” (Faptele Apostolilor 7, 58) și care s-a învoit cu cei care-l ucideau cu pietre pe întâiul mucenic al lui Hristos (Faptele Apostolilor 22, 20), până la felonul Sfântului Apostol Pavel, cel lăsat în Troada la Carp și cerut Sfântului Apostol Timotei ca să-l aducă, dimpreună cu cărțile și pergamentele (II Timotei 4, 13); de la suflarea de amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului și de la scrisorile de împuternicire cerute de la arhiereu, către sinagogile din Damasc (Faptele Apostolilor 9, 1-2), până la Epistolele sale inspirate de Duhul Sfânt din Noul Testament, scrise uneori „cu ochi scăldați în lacrimi” (II Corinteni 2, 4), care au sculptat și modelat pentru totdeauna fața crești­nis­mului; de la marea descoperire, arătare sau revelație dumnezeiască de pe drumul Damascului (Faptele Apostolilor 9, 4-8), până la răpirea la al treilea cer, unde a văzut lucruri de negrăit „și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12, 2-4); continuându-se cu botezul primit de la Anania din Damasc, după punerea mâinilor acestuia și căderea solzilor de pe ochi (Faptele Apostolilor 9, 17-18), până la tăierea și căderea capului sub securea sau sabia romană, la Roma, în 29 iunie anul 67, pe vremea împăratului Nero. După convertirea de pe drumul Damascului au mai urmat în viața lui Saul din Tars propovăduirea și mărturisirea lui Hristos în cetatea Damascului, izbăvirea printr-o fereastră din zidul cetății într-o coșniță a Providenței lui Dumnezeu, scăpând de slujitorii dregătorului regelui Areta, puși să-l prindă (Faptele Apostolilor 9, 25; II Corinteni 11, 32-33). Pe drumul lăuntric al lui Saul din Tarsul Ciliciei până la Sfântul Apostol Pavel, numit pentru întâia dată astfel de către Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor 13, 9, mai identificăm următoarele stadii teologice, duhovnicești și apostolice: cei trei ani petrecuți în Arabia, aducerea lui de către frații creștini la Cezareea și de acolo la Tars (Faptele Apostolilor 9, 30), întâlnirea cu Chefa și rămânerea la verhovnicul din Ierusalim vreme de 15 zile, întrevederea cu Sfântul Apostol Iacob, fratele Domnului (Galateni 1, 18-19), și căutarea lui Saul de către Sfântul Apostol Barnaba la Tars și aducerea lui în Antiohia (Faptele Apostolilor 11, 25-26), pentru ca, după ajutoarele duse în Ierusalim, „prin mâna lui Barnaba și a lui Saul”, pe vremea foametei din zilele împăratului Claudiu, pe când se afla în Antiohia, Sfântul Apostol Pavel să-și înceapă călătoriile misionare: „Şi erau în Biserica din Antiohia proroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul. Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru” (Faptele Apostolilor 13, 1-4).

Schimbarea numelui în Cipru

În Cipru, mai precis în Pafos, se stinge pentru totdeauna steaua lui Saul și răsare pentru veșnicie steaua lui Pavel, prin cuvintele Sfântului Evanghelist Luca: „Iar Saul - care se mai numește și Pavel...” (Faptele Apostolilor 13, 9). Martor la uciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Saul din Tars nu s-a învrednicit de vederea cerurilor deschise și de Revelația Șederii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în ceruri, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Faptele Apostolilor 7, 55-56), dar se va învrednici de marea Revelație de pe drumul Damascului și de răpirea sa la al treilea cer, ca Sfântul Apostol Pavel, aflând, peste veacuri, potirul de argint al dreptului Iosif ascuns în sacul seminției lui Veniamin din care făcea și el parte (Facere 44, 2 și 12; Romani 11, 10; Filipeni 3, 5). Acest potir de argint din sacul lui Veniamin și al seminției lui Veniamin l-a primit și s-a învrednicit de el prin descoperirea dumnezeiască de pe drumul Damascului, iar prin răpirea sa la cel de-al treilea cer, el însuși devine un Potir al lui Hristos care se revarsă în Biserică prin toate lucrurile minunate din Faptele Apostolilor și prin toate cuvintele inspirate din cele 14 Epistole pauline din Noul Testament.

De la Saul, prigonitorul lui David, din Cartea întâi a Regilor și de la Saul din Tars, prigonitorul lui Hristos, din Cartea Faptele Apostolilor, să ajungem și noi, străbătând drumul Damascului și toate drumurile spre Emaus ale călătoriilor sale apostolice și misionare, la Pavel, mărturisitorul și Apostolul lui Hristos, căci, „Iată, el se roagă” în casa lui Iuda din Damasc, pe Ulița ce se cheamă Dreaptă (Faptele Apostolilor 9, 11). „Celui ce va birui îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da lui o mică piatră albă şi pe aceasta scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie, decât cel care-l primește” (Apocalipsă 2, 17).