În Duminica Paştilor a avut loc una dintre cele mai importante, frumoase şi în acelaşi timp pline de semnificaţii slujbe religioase, slujba celei de-a doua Învieri. O Vecernie specială, al cărei punct culminant îl reprezintă citirea textului Evangheliei după Ioan 20, 19 - 25. O slujbă aleasă, cu un istoric mai puţin cunoscut.
Atât numele, cât şi desfăşurarea acestei slujbe din Duminica Paştilor sunt speciale. Dar mai ales pentru creştinii ortodocşi ea reprezintă o sursă importantă de "adăpare" a sufletelor. Despre istoric, conţinut, însemnătate şi importanţă ne vorbeşte pr. prof. drd. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii "Sfântul Gheorghe-Nou" din Bucureşti.
"Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă punctul culminant al întregii spiritualităţi creştine, centrul în jurul căruia gravitează viaţa tuturor celor ce trăiesc împreună cu Hristos. Nu întâmplător în imnografia ortodoxă Învierea Domnului este numită "sărbătoare a sărbătorilor", izvor nesecat de bucurie pentru toţi cei ce merg pe drumul cel aspru al mântuirii. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos întâreşte nădejdea mântuirii noastre, scoate existenţa noastră de sub vălul păcatului şi al morţii, repunând-o pe calea comuniunii cu Dumnezeu. Nu trebuie să scăpăm din vedere că Învierea Domnului trebuie înţeleasă ca sărbătoare a iubirii Sfintei Treimi revărsată peste întreaga lume. Din dragostea Tatălui pentru noi oamenii, Fiul Său, născut mai înainte de veci, se întrupează, făcându-se om asemenea nouă, pătimind şi primind moartea pentru ca noi toţi să nu mai umblăm pe calea întunericului, ci pe cea a luminii celei neapropiate. Lumea întreagă se transformă odată cu Învierea Mântuitorului Hristos, devenind spaţiu iradiant al harului Duhului Sfânt, Cel ce pe toate le sfinţeşte", afirmă părintele Cărămizaru.
Vecernie specială
Aceste premise au stat la baza rânduielilor pe care Biserica le-a rostuit pe toată perioada sărbătorilor pascale. În răstimpul amintit, se săvârşesc slujbe speciale, prin intermediul cărora bucuria Învierii să ajungă şi să se statornicească în inima tuturor credincioşilor săi. Slujba celei de-a doua Învieri este în fapt o Vecernie specială, al cărei punct central îl reprezintă citirea textului Evangheliei după Ioan de la capitolul 20, versetele de 19 la 25, în 12 limbi. "Originea acestei practici nu este foarte clară, însă trebuie pusă în legătură cu trimiterea Apostolilor la propovăduire în întreaga lume şi mai ales cu predica Apostolilor după Cincizecime, când toţi cei prezenţi la Ierusalim, indiferent de neam şi de limbă, au înţeles mesajul ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos. Darul glosolaliei a avut menirea de a sprijini actul propovăduirii, Apostolii şi oamenii aleşi de Dumnezeu putând să transmită celor ce-i ascultau adevărul despre Iisus Hristos cel mort şi înviat, prin care a venit mântuirii întregii lumi", mai spune părintele amintit.
Text revelator
Despre textul evanghelic citit în cadrul celei de-a doua Învieri - preotul îl defineşte ca fiind revelator: "Se cuvine să observăm faptul că el este cel care explică timpul săvârşirii şi rânduiala slujbei pe care o săvârşim. Versetul 19 precizează în mod clar că acţiunea se petrece "seara, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica)". Mântuitorul intră prin uşile încuiate de către Apostoli "de frica iudeilor" şi, binecuvântându-i, le împărtăşeşte harului Duhului Sfânt, întărindu-i astfel şi trimiţându-i la propovăduire. Ultimele două versete fac referire la neîncrederea Sfântului Apostol Toma, care cere dovezi palpabile pentru a crede în minunea Învierii. Pentru a răspunde acestei necredinţe, imnele cântate în cadrul acestei slujbe insistă asupra dumnezeirii Fiului, ca principal argument în favoarea Învierii Sale din morţi: "Celui mai înainte de veci din Tatăl născut/ lui Dumnezeu Cuvântului, Celui întrupat din Fecioara Maria, / veniţi să ne închinăm! / Că crucea răbdând, îngropării S-a dat, / precum Însuşi a voit/ Şi înviind din morţi, / M-a mântuit pe mine, omul cel rătăcit". Mai mult, pentru a întări cele spuse de cântările zilei, slujitorii sfintelor biserici citesc Sfânta Evanghelie în douăsprezece limbi".
Dublu înţeles
Simbolismul citirii Sfintei Evanghelii în douăsprezece limbi este dublu, explică părintele Cărămizaru. "Acest act liturgic vine să răspundă pe de-o parte necredinţei lui Toma, pregătind astfel credincioşii pentru învăţătura Evangheliei ce urmează a se citi în prima duminică a Penticostarului, iar pe de altă parte ne arată că Evanghelia Învierii este darul lui Dumnezeu către toţii oamenii, indiferent de locul în care trăiesc sau limba şi cultura pe care le posedă. Învierea Domnului este actul universal mântuitor, prin care întreaga creaţie renaşte la o nouă viaţă, lepădând stricăciunea păcatului şi a morţii şi înveşmântându-se cu veşmântul cel luminos al nădejdii mântuirii", explică părintele Emil Cărămizaru.
▲
Catehumenilor li se citea Evanghelia în limba lor
"La cele două explicaţii, trebuie să adăugăm un important rol catehetic pe care îl are lecturarea acestui text scripturistic. În Biserica primară, botezul catehumenilor avea loc de regulă la sărbătoarea Învierii. Cu această ocazie, pe lângă actele baptismale rânduite, cei botezaţi primeau învăţătura "cea tare" despre adevărul învierii şi al mântuirii în Hristos Iisus - Domnul cerului şi al pământului. Mărturie în acest sens stau catehezele numite "mistagogice" ale Sfântului Chiril al Ierusalimului. Noilor creştini li se citea Evanghelia Învierii, fiecăruia în limba sa, pentru a înţelege sensul cel adevărat, mântuitor, transmis de text. De aceea, putem presupune că această rânduială are o vechime considerabilă, născându-se mai întâi din nevoia unei mai bune transmiteri a mesajului Sfintei Evangheliei şi integrându-se ulterior în rânduiala specifică Vecerniei din Duminica Învierii".
▲
Până la marginea lumii
"Pentru lumea secularizată actuală, lecturarea Sfintei Evanghelii în douăsprezece limbi poate apărea ca un spectacol de erudiţie. Creştinii trebuie să vadă în această rânduială darul de mare preţ al mântuirii pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a făcut nu doar poporului ales, ci tuturor popoarelor, până la marginile lumii".
- pr. prof. drd. Nedelea Cărămizaru, parohia "Sfântul Gheorghe-Nou", Bucureşti
▲
Din istoricul slujbei
Parohul de la Biserica "Sfântul Gheorghe-Nou" ne-a mai spus că rânduiala a fost preluată din Biserica Rusă, unde "se săvârşea atunci când slujba celei de-a doua Învieri era săvârşită de către episcop, înconjurat de soborul preoţilor şi al diaconilor. Episcopul citea textul evanghelic în limba maternă, apoi doi preoţi dădeau citire textului în limbile greacă şi latină, urmând ca diaconii să continue citirea în alte limbi cunoscute. Rânduiala preciza ca fiecare verset să fie citit pe rând în cele douăsprezece limbi, trecerea de la unul la celălalt marcându-se printr-o bătaie de clopot. Acest obicei a pătruns şi în Biserica Ortodoxă Română, devenind o rânduială specifică acesteia. La ora actuală, limbile în care este citită Sfânta Evanghelie sunt următoarele: română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, sârbă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă".
