Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Evlavie pentru un dar bizantin de demult

Evlavie pentru un dar bizantin de demult

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Documentar
Un articol de: Arhimandrit Benedict Sauciuc - 14 Aug, 2016

Dintre obiectele de mare valoare artistică şi istorică, cea mai veche și mai importantă, nu doar dintre icoanele făcătoare de minuni din Moldova, ci din România, este considerată Maica Domnului „Lidianca”, de la Mănăstirea Neamţ. Realizată în timpul Patriarhului Gherman (645-740) al Constantinopolului, ea a fost oferită lui Alexandru cel Bun de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul (1392-1448). Prin icoana Sa de la Mănăstirea Neamţ, Maica Domnului secole de-a rândul a revărsat mila şi harul Său peste credincioşii care o cinstesc, săvârşind nenumărate minuni şi în zilele noastre.

Această icoană este cunoscută cu numele de Lidianca pentru că este o copie după o icoană a Maicii Domnului din Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Lidianca”, odorul cel mai de preţ al Mănăstirii Neamţ, se află în naosul bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” al lavrei nemțene, într-o strană special amenajată. Icoana este apreciată de către istorici ca printre cele mai vechi şi mai însemnate icoane bizantine din sud-estul Europei. Este o icoană procesională, dar şi o icoană protectoare, făcând parte din categoria copiilor după icoanele acheiropoite, adică nefăcute de mâna omului, o icoană mijlocitoare care a întreținut evlavia credincioşilor şi a monahilor secole de-a rândul, mai ales în vremuri de restrişte. Vechimea acestei icoane coboară până către anul 665, când Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, mergând în pelerinaj la Locurile Sfinte, de la Ierusalim a mers la Lida, unde s-a închinat chipului Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, imprimat în culori pe o coloană din piatră în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unde sfântul îşi avea mormântul.

Oferită ca dar mănăstirii de domnitorul Alexandru cel Bun

Tradiţia şi unele vechi însemnări arată că această icoană a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida. Biserica din Lida a fost ridicată în cinstea Maicii Domnului, iar în vremea în care Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan propovăduiau prin aceste părţi, ei au rugat-o pe Maica Domnului să binecuvânteze biserica şi să o sfinţească prin venirea ei. Maica Domnului i-a trimis înainte, şi ajungând ei în biserică, au văzut chipul Maicii Domnului nepictat de mână omenească. Botezându-se mulţi, Maica Domnului s-a veselit cu duhul şi a dat icoanei puterea facerii de minuni.
Impresionat de frumuseţea şi taina acestei icoane, Patriarhul Gherman a plătit şi i s-a făcut o copie după acea icoană apărută în chip minunat, iar pentru faptul că ea apăruse în biserica unde se aflau mormântul şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe spatele acestei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus a rugat să se facă chipul acestui nevoitor mucenic. Icoana a fost adusă la Constantinopol. Ulterior, din pricina luptelor iconoclaste, icoana a fost adăpostită la Roma, unde a rămas timp de peste o sută de ani, fiind readusă la Constantinopol în vremea Patriarhului Metodie I (843-847). La Constantinopol a rămas până la începutul secolului al XV-lea, când împăratul Bizanţului, Ioan al VIII-lea Paleologul, o dăruieşte domnitorului Alexandru cel Bun la anul 1429, care la rândul său o oferă Mănăstirii Neamţ. Este o icoană pictată pe ambele fețe. Pe prima față, cea dinspre intrarea în sfântul locaș, este pictată Maica Domnului cu Mântuitorul Iisus prunc, purtat pe braţul stâng, iar pe verso este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, stând pe tron cu suliţa în mâna dreaptă şi sabia în mâna stângă, având la picioare balaurul omorât.

Ascunsă în pământ de teama turcilor

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț, adusă ca dar împărătesc lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, a fost hărăzită acestei sfinte și mari mănăstiri, ctitorită pentru însemnătatea ei din străvechi timpuri și de bunicul său Petru Mușat. De atunci sfânta icoană, cinstită cu mult respect și dragoste nu numai de călugării slujitori ai aceste sfinte mănăstiri, ci și de zecile de mii de credincioși ce vin anual din toate părţile lumii, a sporit credința și a întărit nădejdea celor ce au cinstit-o după cuviință.
Ajutorul ei s-a vădit în diferite cumpene și greutăți ce s-au abătut în curgerea vremii de aproape şase sute de ani. Credincioşii, închinându-se la această sfântă icoană, au primit binecuvântare prin minunile care s-au făcut, icoana fiind cea mai de preț comoară, scumpă inimii tuturor.
O grea încercare a fost amenințarea turcilor prin Eteria de la anul 1821, când toți viețuitorii Mănăstirii Secu și cei ce se refugiaseră acolo au fost omorâţi: călugări, călu­gă­rițe, români, ruși, greci, evrei și alte neamuri de către răufăcătorii păgâni, care au dat foc şi mănăstirii.
Cunoscând din vreme primejdia ce se apropia, părintele Ilarie, mai târziu ajuns stareț al Mănăstirii Neamț, cu alți doi călugări, oameni de nădejde, primind poruncă de la stareț au mers pe apa Nemțișorului de la mănăstire spre izvorul din inima codrului și găsind loc tainic au săpat și au ascuns acolo Sfânta Icoană făcătoare de minuni și multe din obiectele sfinte și sfințite și de mare preț ale Mănăstirii Neamţ.
Din acel ascunziș, cunoscut acum tuturor s-a făcut o procesiune impresionantă, alcătuită din obștea mănăstirii și din marea mulțime de credincioși, vestiți din vreme, dornici a fi de față. Când au ajuns cu toții, puțin mai sus de unde este actuala fabrică de cherestea, deci în marginea poienii spre mănăstire, au poposit și au făcut o rugăciune de mulțumire, dar tot atunci s-a observat după cum se vede semnat pe crucea de piatră, adăpostită în Agheasmatarul din piatră, în bună stare și acum, că fața Sfintei Icoane s-a înnegrit cu totul deodată.
S-au înspăimântat cu toții. S-a organizat numaidecât o priveghere de toată noaptea, petrecând cu toții în rugăciuni fierbinți și cântări duioase către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și, ca o minune, adeverită de mulțimea care era prezentă, s-a observat cum a doua zi pe la amiază, spre sfârșitul sfintei slujbe, a început a se lumina fața, începând de la o parte, și când s-a luminat toată, fața s-a făcut mai frumoasă ca înainte.
Adusă în biserică și așezată în strana sa, în care stă și acum, ea răspândește în inima cre­dincioșilor o pace și o bucurie nespusă, cu bună nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile care se fac înaintea ei.
Între anii 1844 şi 1845 icoana a fost ferecată, pe ambele feţe, în argint aurit şi pietre preţioase, după cum reiese din inscripţia în limba română cu alfabet chirilic de la baza icoanei. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ se bucură de multă cinstire şi este una din renumitele icoane făcătoare de minuni, cunoscută în toată lumea ortodoxă, prin faptul că la Mănăstirea Neamţ s-au vindecat mulţi bolnavi şi mulţi credincioşi care au venit şi s-au rugat cu credinţă Maicii Domnului, şi-au dobândit ajutor la cele de folos. La icoana Maicii Domnului străjuiesc cinci candele aprinse neîncetat, mărturie a credinţei şi evlaviei nevoitorilor din obştea mănăstirii şi a credincioşilor care vin şi cer ajutorul şi mijlocirea Maicii Domnului.