Gala Galaction pe drumul de la Ierusalim la Damasc (II)

Citește și: Gala Galaction pe drumul de la Ierusalim la Damasc (I)

Gala Galaction a urmat studii de teologie la Cer­năuți (din 1903), încheiate cu un doctorat în teologie (în 1909). Scrie în 1910 nuvelele mai întinse De la noi la Cladova și Gloria Constantini. Marele Război îi va aduce suferințe și mâhniri, căci după încheierea acestuia va fi catalogat drept filogerman și înlăturat din funcția superioară ocupată la Casa Bisericii (Ministerul Cultelor). Nicolae Iorga nu l-a iertat niciodată, aplicându-i această nedreaptă categorisire, ca și arhimandritului Iuliu Scriban. În Jurnalul său, Gala Galaction explică în mai multe locuri gestul său de a fi rămas la București în timpul ocupației germane.

Momentul care îi va aduce lumină în gânduri și un drum nou în viață a fost intrarea în cler. Astfel, în 1922, la 43 de ani, în 7 septembrie a fost hirotonit diacon la azi dispăruta Biserică Stejar din București, de prietenul său, arhiereul Evghenie Humulescu, iar a doua zi, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în Catedrala Mitropoliei din București, însuși Mitropolitul Primat, viitorul Patriarh Miron Cristea, a ținut să-i dea harul preoției și să-l elogieze personal, după ce-l ascultase pe Gala Galaction predicând în mai multe rânduri. Acum, Mitropolitul Primat Miron i-a dat marea și greaua însărcinare de a fi predicator misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, de a revigora credința în suflete și de a trezi conștiințele prin graiul său de preot literat.

Cu mult timp înainte de hirotonie, Gala Galaction a rostit prima sa predică în biserica de la Radu Vodă, într-o duminică, 17 februarie 1902. După hirotonie, a predicat ani la rând în Catedrala Patriarhală din București și în multe alte biserici, iar în ultimele decenii de viață a vorbit din amvonul Bisericii „Sfântul Ilie”-Hanul Colței, unde era paroh bunul său coleg și prieten arhimandritul Iuliu Scriban († 4 ian. 1949).

După ce Duhul Sfânt a turnat peste el inefabilul mir al preoției, Gala Galaction a simțit în inimă gândul-rugăciune către Marele Arhiereu, Blândul Iisus: Nu mă lăsa să mă depărtez de aici (de Altar, de lângă Trupul și Sângele Domnului, n.n.; Jurnal, 3, 1999, pp. 129, 133). Acum și-a amintit din nou de buchetul de trandafiri. Astfel, lipsit de grija parohiatului, Gala Galaction va începe un bogat periplu prin bisericile României Mari, pelerinaj pe care avea să-l surprindă în pagini pline de sevă în jurnalul său. Cum după înfăptuirea României Mari con­ferințele constituiau marea atrac­ție a tineretului universitar și a intelectualilor, numeroase persona­li­tăți din multe domenii s-au afirmat cu zel pentru ridicarea nivelului cu­noaș­terii societății. Sala Dalles, Ateneul Român, Fundația Universitară Carol I din București, Aula Facul­tă­ții de Teologie, mănăstiri precum Cernica, Cheia, Căldărușani, toate l-au primit pe iscusitul vorbitor Gala Galaction cu brațele deschise și am menționat doar câteva locuri din București. Nu există volume de con­fe­rințe din perioada anilor 1920-1944 în care el să nu fie prezent, alături de celălalt mare misionar, arhimandritul Iuliu Scriban. La sfârșitul verilor din 1927 și 1931, Gala Galaction conferenția alături de Episcopul Tit Simedrea, Nae Ionescu, Nichifor Crainic și Lucian Blaga, la Bran, la Congresul studenților creștini, organizat de Asociația studenților creștini, în mare vogă în anii interbelici. El a fost prezent ca duhovnic și predicator în cadrul Săptămânilor de retragere spirituală organizate anual de Episcopul-vicar Tit Simedrea pentru preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor, în perioada 1927-1932. În toamna anului 1933, Gala Galaction a marcat cu prezența sa marele Congres al misionarilor ortodocși români, care se bucurase de participarea a numeroși ierarhi din țară și de peste hotare. Am oferit acum doar câteva exemple care ne-au fost la îndemână deoarece lista acestor participări ale lui Gala Galaction în viața publică prin predici și con­fe­rințe este foarte lungă și nedefinitivată. Păstrez în arhiva personală mai multe scrisori ale lui Gala Galaction către diferite personalități, între care scriitori, ierarhi și preoți. Pe unele dintre acestea le-am cumpărat de pe internet cu un oarecare preț, ceea ce arată, din nou, că Gala Galaction încă suscită interes.

După ce lui Gala Galaction i-a fost infirmat concursul de profesor la București, cu ajutorul admiratorului său, ministrul Ion Petrovici, va fi numit în 1925 profesor de Exegeza Noului Testament la noua Facultate de Teologie din Chișinău, până în 1941, când a revenit la Bucu­reşti, unde a fost numit profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie, până în anul 1947.

Anul 1926 i-a adus o mare împlinire: vizitarea Țării Sfinte. Însoțit de pictorul Constantin Isachie Popescu și soția acestuia, vechii săi fii duhovnicești și amici, Gala Galaction a ajuns la marea împlinire de a săruta sfânta lespede a locului în care a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Întreaga călătorie a fost relatată într-un volum publicat sub titlul Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinței la Editura Cugetarea, în 1930.

Vederea și pipăirea locurilor în care Dumnezeu a călătorit pe pământ l-au atins în ungherele cele mai ascunse ale inimii care tresălta de sfială și bucurie la această întâlnire a ucenicului, întors din căi înfundate, către Adevăr, către Hristos. Tot acum, Gala Galaction relatează efervescența noii vieți din Israelul care renăștea prin mâinile iubirii tinerilor evrei, fiii întorși acasă din toată lumea, mulți din România. Noile orașe, construcțiile, agricultura, comerțul, relațiile dintre comunități, prezența coloniilor britanice și germane, învățământul, măreața Universitate Ebraică, căile ferate, fabricile, toate au produs o uimire sufletească și o admirație pentru poporul ales, pe care niciodată nu le-a părăsit. Nu cred, totuși, că Gala Galaction și-ar fi închipuit vreodată că în semn de recunoștință Israelul avea să dea numele său unei piațete din Ierusalim. Iubirea sa pentru poporul biblic a fost statornică și sinceră. El îl aștepta să se întoarcă la picioarele lui Iisus. Gala Galaction a manifestat căldură pentru statornicii săi prieteni din poporul ales, la căpătâiul cărora a rostit o rugăciune când tocmai trecuseră în lumea de dincolo. După 1948, la preluarea totală a controlului țării de către comuniștii sovietici, Gala Galaction a intervenit la colegul său scriitor Mihail Sadoveanu (căci la Ioșca Chișinevschi, diavolul ascuns și malefic nu se putea; Jurnal, 2007, p. 89) pentru a nu se scoate limba ebraică din școlile evreiești. În altă parte, Gala mărturisea: bieții mei amici evrei mă asediază cu rugă­min­țile și stăruințele lor. Toți vor să ajungă în Eretz cu ajutorul meu. Impaciența și imaginația lor m-au ridicat ministru al RPR în statul Israel (Jurnal, 2007, p. 98). Gala Galaction a vizitat și alte țări, locuri de referință ale culturii universale, cum sunt Grecia, Egiptul și Italia, în aceasta din urmă lucrând și ducându-și viața fiicele sale.

Definitivarea proiectului de traducere a Sfintei Scripturi de către Gala Galaction a fost monumentul așezat pe soclul ostenelilor sale de decenii. Acest vis îndeplinit, nu fără oarecare vanitate, îi dădea satisfacția de a-și fi regăsit în paginile ei cuvintele și ritmul propriei proze (Opere, 1949, p. 34). Chiar dacă varianta sa de traducere nu a găsit ecoul dorit, puține nume de notorietatea sa s-au legat la noi de traducerea Bibliei. Textul Vechiului Testament în traducerea sa, afară de Psaltire, a fost reluat și după 1944, în edițiile Bibliei românești.

Munca de traducere a Sfintei Scripturi a fost începută în 1920, alături de renumitul preot orientalist Vasile Radu († 1940). Activitatea celor doi traducători care stăpâneau bine mai multe limbi străine, între care și cele biblice, a fost remunerată și supravegheată de Patriarhul Miron Cristea, care a avut satisfacția de a tipări la Institutul Biblic, în traducerea părintelui Grigorie-Gala Galaction, Noul Testament (în 1927 și în 1930), Psaltirea (1929) și în zece mii de exemplare Biblia (1936), tradusă de Gala Galaction împreună cu preotul Vasile Radu, retipărită în alte cincisprezece mii de exemplare din dorința regelui Carol al II-lea în 1938 și 1939 la Editura Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”.

Referindu-se la scrierile sale și la traducerea Bibliei, în 1947, Gala Galaction nota: Am voit pururi să aduc la altarul Domnului tot ce am putut să culeg din grădina mea, chiar dacă n-am nimerit totdeauna floricelele cele mai cuviincioase (Jurnal, 2007, p. 13).

Gala Galaction a fost urmărit ani în șir de coșmaruri în care România cădea pradă în mâinile sovieticilor. El consemnează aceste vise groaznice în jurnalul său. Mereu se ruga să nu fie adevărate aceste premo­niții, însă planurile puternicilor lumii și gândul lui Dumnezeu erau altele (Jurnal, vol. 4, 2000, p. 143).

Instaurarea regimului comunist în România i-a amărât inima și l-a rănit iremediabil pe Gala Galaction. După 1945, el nu a mai scris literatură, ci s-a consacrat scrisului creștin într-o lume în care se impuneau drastic influențe dezastruoase pentru sufletul și mintea românilor. De reținut faptul că nu a făcut nici un compromis cu regimul comunist, nici în scris, nici verbal, nici public și nici în taină. El va publica sau va relua articole mai vechi, în ziarele „democratice”, care îi cenzurează textele, „prea creștine”, ține în țară conferințe în diferite cercuri literare și le vorbește adesea preoților și teologilor pentru care face drumuri lungi și obositoare, aducătoare însă de bucurie și mulțu­mire sufletească, misiune pe care, de altfel, și-a asumat-o întreaga viață. Tovarășii noștri, consemna el cu durere, nu mai pot suferi, pe zi ce trece, cruciu­lițele la gâtul fetelor noastre, icoane și candele prin școli, mărturisiri creștine în public și în particular. Și atunci, unde mai sunt frăția, tovă­rășia și libertatea religioasă? (6 aug. 1948, Jurnal, 2007, p. 81).

(Va urma)