Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Gala Galaction, pe drumul de la Ierusalim la Damasc

Gala Galaction, pe drumul de la Ierusalim la Damasc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Arhim. Policarp Chiţulescu - 11 Ian, 2022

Citește și: Gala Galaction pe drumul de la Ierusalim la Damasc (II)

Literele românești au înregistrat crea­ția excepțională a preotului Grigorie Pișculescu, devenit Gala Galaction, din 1904, când a semnat întâia dată cu acest pseudonim (în nuvela Îl osândesc jurații?, apărută în ziarul Linia dreaptă, an I, nr. 1, 15 apr. 1904, p. 4), însă teologia românească l-a trecut cu vederea pe acest mare misionar creștin din prima jumătate a secolului XX.

Despre Gala Galaction au scris, din unghiuri diferite, câte o monografie doi cunoscuți de-ai săi: Teodor Vârgolici (lucrarea fiind publicată în 1967, la Editura pentru literatură) și preotul basarabean Gheorghe Cunescu, în 1989 (lucrarea apărând la Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos). În prima, Gala Galaction este pus în lumină ca remarcabil și fecund scriitor, vocația sa creștină și misionară fiind rezervată celei de-a doua monografii amintite, care aduce numeroase detalii biografice, aruncând o lumină nouă asupra preotului Gala Galaction, scriitorul fiind deja consacrat în toate regimurile, inclusiv în cel comunist. Cele două lucrări monografice, intitulate simplu Gala Galaction, se completează armonios, unindu-și forțele în ridicarea pe un meritat piedestal al memoriei a celui ce odihnește deja de 60 de ani sub brazdele cimitirului Mănăstirii Cernica, loc la care Gala Galaction a meditat îndelung în scrierile sale.

Teologia lui Gala Galaction ar merita o mai atentă studiere, deoarece în aceasta condeiul scriitorului este dublat de credința sacerdotului, ambele valențe fiind îmbrăcate în mantaua unei continue frământări a unor gânduri subțiri, foarte depărtate de lumea aceasta. Dar Gala Galaction poate fi cunoscut cu adevărat, de la zbaterile în țărâna prozaicului și până la înălțările către cerurile pauline, din jurnalul său. Puțini cunosc faptul că el a ținut un caiet cu mărturisiri consecvente care acoperă un răstimp de aproape șase decenii! Să spunem că el a notat pe moment, sub imperiul trăirilor necenzurate, tot ceea ce l-a marcat, ceea ce nu este valabil în cazul unor amintiri ulterioare și în care autorul, de obicei, cenzurează sau transformă realitățile trăite mai demult. Răstimpul jurnalului său cuprinde anii 1898-1955 (cu unele întreruperi), aceasta fiind, după opinia noastră, perioada cea mai frumoasă, cea mai frământată și mai bogată nu doar din istoria autorului, ci și a țării noastre. Să nu uităm că Gala Galaction, predilectul sfintei sărăcii cum se autointitula (Jurnal, 3, 1999, p. 128), a fost prezent nu doar în mijlocul oropsiților, ci și în cele mai înalte foruri ale țării: Biserica, Academia, Universitatea și Guvernul. Jurnalul său a fost publicat cenzurat în perioada comunistă, reluat cu adaosuri în anii 1996-2000, sub îngrijirea lui Teodor Vârgolici, și completat cu un volum excepțional, descoperit și publicat în 2007 (cu unele regretabile greșeli de neînțelegere a termenilor teologici din manuscris, persistente în întreg Jurnalul, de altfel) de același editor, conținând tot ceea ce nu se putuse publica înainte de 1989. În cele ce urmează dorim să-l readucem printre pământeni, din zarea îndepărtată de noi acum, pe cel ce a fost uitat și de literați, și de teologi. Totuși, faptul că recent, la casele de licitații, manuscrisele, obiectele și portretele sale s-au vândut într-o clipită și, de asemenea, că de la anticariate se cumpără ediții mai vechi sau mai noi ale cărților sale, arată că Gala Galaction, cum i se zicea, nu a murit de tot. Întregul Jurnal este rezumat în ultima autobiografie pe care Gala Galaction a avut fericirea să o vadă publicată, cu durerea ascunsă în inimă pentru oprimarea în care se afla atunci țara, și care a apărut în primul volum de Opere (care nu a fost urmat de altele în acea serie), tipărit la București, în 1949, la Editura pentru literatură și artă a Societății Scriitorilor din RPR. În această ultimă schiță a vieții, el înfățișează foarte lucid casa părintească, oamenii, locurile, cărțile care l-au atins sufletește, care l-au ajutat în devenirea sa, inclusiv prima atingere a Bibliei. Aceste câteva pagini de destăinuiri sunt esențiale pentru înțelegerea întregului său edificiu literar și spiritual, căci explică la fel ca în jurnal modul cum trăirile sale, evenimentele și oamenii întâlniți stau la baza genezei scrierilor sale pe care le și numește cu răbdare.

Părintele Grigorie Pișculescu s-a născut în data de 16 aprilie 1879, în vatra schitului Didești din Teleorman. Bunicul său, Nicolache Nițulescu, era negustor aromân, la fel și tatăl său, Nicolae Pișculescu, ambii, bunicul și tatăl, fiind legați de Basarabia și de drumurile ei comerciale. Părintele Grigorie a crescut într-o casă mare și îndestulată. Va urma școala din sat, călcând adeseori pragul bisericii, alături de mama sa care i-a insuflat iubirea pentru cuvânt și lectură.

În cimitirul de la Didești au rămas tatăl său și doi frați mici, în timp ce mama ( ^ 1936) și un alt frate de-al său ( ^ 1945) au fost îngropați la Valea Călugărească, unde va merge adesea să le facă pomenirile. Mama revine des în gândurile și rugile lui Gala Galaction, care se surprindea mereu spunând: un gând duios și o încovoiere smerită înaintea iconostasului intim și zilnic: Doamne, iartă păcatele mamei și odihnește sufletul ei în grădinile celor plăcuți Ție! (7 iulie 1947, Jurnal, 2007, p. 16).

În nuvela Trandafirii, Gala Galaction relatează cum, având vârsta de 12 ani și prezentându-se la un examen, o tânără intrată și ea în clasă pentru evaluare, se așază lângă el și-i oferă un buchet de trandafiri, fiind marcată de modul excepțional în care el trecuse examenul. Amețit de ispita măririi, îmbătat și ispitit de admirația venită din partea unei fete pentru el, adolescentul, în drumul spre casă, întâlnește la o răspântie o troiță sub o pălărie de șindrilă veche. În fața monumentului Divinelor Dureri a auzit clar o voce lăuntrică: aici să depui florile tale! Această trăire i-a marcat întreaga activitate. A înțeles că orice cunună va dobândi în viață de pe urma ostenelilor de orice fel: duhovnicești, didactice, scriitoricești etc., trebuie depusă în fața Crucii, la picioarele Celui de la care vin toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit. Bucata Trandafirii, spune Gala Galaction, rezumă, lămurește și simbolizează, surprinzător, toată simțirea și toată literatura mea (Opere, vol. I, București, 1949, p. 33).

Drumul spre credință al lui Grigorie nu a fost unul lin, el fiind atras de misticismul fals și totuși marcant al unui poetaș francez venit în București în căutare de public pe la 1898, pe când Grigorie era licean la `Sf. Sava~. Tânărul Grigorie a fost un apropiat colaborator al lui Alexandru Macedonski la ziarul Liga ortodoxă, fiind un vajnic apărător al Mitropolitului Ghenadie Petrescu. În vara anului 1898, aflându-se în apogeul unei crize sufletești, o întâlnește pe sora Zoe Marcoci, novice la Mănăstirea Agapia, de care se îndrăgostește (era verișoara lui N. D. Cocea, care-l și dusese la mănăstire). Renunțarea fetei la mănăstire se compensează cu drumul teologiei pe care Grigorie se hotărâse să-l urmeze, părăsind studiile filosofice și profane din cauza unor profesori universitari care și-l apropiaseră, dar care, fiind atei, îi provocau multă durere sufletească. Cei doi tineri se căsătoresc în 1903, la 17 aprilie, asistați de Ion Theodorescu. Calea pe care pornea Grigorie era îndelung frământată și dezbătută, ne asigură el. Alegerea acestui drum care îi va marca întregul edificiu al ființei nu venea pe un fond de pripă, ci pe o convingere adâncă, în emulație cu amicul său atât de apropiat, Ion Theodorescu, care a îmbrăcat rasa călugărească la Cernica, fără să bănuiască nici unul că acesta din urmă va deveni Tudor Arghezi.

Întregul profil spiritual al lui Gala Galaction se poate rezuma în acest parcurs de la Ierusalim la Damasc. Grigorie a fost în tinerețile sale un socialist convins, dar nu un ateu, însă o schimbare definitorie a avut loc în inima lui: La 20 de ani am înecat libertinismul meu de cugetare în dulcea fântână a Siloamului, am mutat opoziția mea de pe malul socialist pe malul Sfintei Evanghelii. Socialismul meu a rămas evanghelic și nouros. Pentru dragostea Mântuitorului am iubit pe nedreptățitul, prigonitul și mult suferitorul Israel! (20 martie 1949, Jurnal, 2007, p. 123).

Frământările interioare care nu l-au părăsit decât la mormânt, apropierile duhovnicești, dar și prieteniile cu cei numărați în rândul celor necredincioși, dintre care N. D. Cocea îl va însoți decenii de-a rândul, l-au făcut pe Grigorie să devină un înfocat slujitor al Mântuitorului Iisus Hristos. Grigorie, spre deosebire de Tudor Arghezi, a adâncit mereu trăirea sa și cercetarea Sfintelor Scripturi. Niciodată nu i s-a potolit setea de a înțelege, de a pătrunde, pe cât posibil, tainele Cuvântului lui Dumnezeu. Marile întrebări nu i s-au stins niciodată, ceea ce arată sinceritatea și uimirea lui în fața măreției divine. Marile întrebări nu au fost ale îndoielii, ci asupra cuprinsului lăuntric, asupra trăirilor unor autori biblici, a sfinților apostoli și, în special, a Marelui Pavel, care l-a fascinat până la moarte. De altfel, în Întâia scrisoare către Simforoza (apărută în 1905, în Literatură și artă română), explică schimbarea sa: Eu am găsit Certitudinea și Adevărul, adică Îl descoperise pe Hristos și iubirea Sa de oameni.

(Va urma)

Citeşte mai multe despre:   Gala Galaction