Gala Galaction pe drumul de la Ierusalim la Damasc (III)

Pus să vorbească în public, la întruniri, în perspectiva „vieții noi aduse de biruința poporului rus în lume”, Gala Galaction subliniază mereu jertfa unică și definitivă a lui Iisus Hristos ca fiind salvarea din moarte adusă întregii omeniri prin iubire divină. Asistând odată la Ateneu la niște dis­cursuri ale „tovarășilor”, Gala Galaction spunea: „am stat ca o stâncă - neclintită și refractară - subt rafalele elocinței, subt năvala valurilor dialectice și subt puzderiile copilăroasei dar gălăgioasei filosofii materialiste” (Jurnal, 2007, p. 231). Prin 1947, ieșind de la Ateneu, unde prezidase fără încântare o adunare populară, în dreptul muzeului Simu, o mașină a vrut să-l lovească dinadins pe Gala Galaction, fapt care l-a tulburat peste măsură, punând gestul pe seama „revoluționarilor - uneori viteji și impunători - ai noului păgânism” (Jurnal, 2007, p. 23).

În 1947, Gala Galaction a fost mem­bru al Academiei Române (din care avea să fie exclus peste puțin timp, la fel ca din Adunarea Depu­ta­ților). Abia la 28 mai 1948, alesul a susținut discursul de recepție intitulat Epistola lui Aristeia cu răspuns din partea prietenului său, preotul academician Niculae M. Popescu, moment la care a asistat și Patriarhul Justinian Marina.

Prin analiza acestui text apocrif care cuprinde istoria celor 70 de bătrâni traducători ai Septuagintei, Gala Galaction subliniază impor­tan­ța și osteneala traducătorilor milenari din familia cărora el simțea că face parte. Textul a fost publicat în anul 1954, în revista Biserica Ortodoxă Română când Gala Galaction a împlinit 75 de ani și când Patriarhul Justinian Marina a ținut să-i organizeze la Patriarhie un moment festiv. De altfel, cu 3 ani înainte să plece la ceruri, în 1958, s-a publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă volumul Ziua Domnului, un mănunchi de articole creștine interbelice care, fără această inițiativă editorială, ar fi rămas uitate și risipite până azi.

 La Academie Gala Galaction se poartă și vorbește ca un preot, spre neliniștea unora din membrii structurii academice care au votat scriitorul, nu preotul, cum i-a replicat nemulțumit Iorgu Iordan (Jurnal, 2007, p. 72). La Adunarea Deputa­ților îl întâlnește pe Sadoveanu greoi, umflat și plictisit, pentru a-l ruga în problema patrimoniului Elizei Brătianu, și-l salută cu „Hristos a înviat!” Răspunsul colosului literar: „Noroc!” a fost dezamăgitor (Jurnal, 2007, p. 68).

Înstrăinat din ce în ce mai mult de lumea din care nu putea să mai facă parte, Gala Galaction se plimba uneori singur pe bulevard, la Șosea, care face să-i învie în minte chipuri, întâmplări și felurite amintiri petrecute cu zeci de ani în urmă, ruși­nându-se că regretă viața cu ritmul ei de odinioară: „Mă surprind uneori visând la această lume, aproape toată mutată în grădina lui Șerban-Vodă (Bellu, n.n.) și - curiozitate a inimii omului - îmi pare rău după ea” (Jurnal, 2007, p. 40).

Frământat mereu de grija și viitorul fetelor sale Maria, Elena, Magdalena și Lucreția, al nepoților de care viața, până la urmă, îl desparte, Gala Galaction rămâne singur în casa din Mihail Cornea 51 (care azi poartă numele scriitorului) alături de sora Zoe, cum o numește cu dragoste nestinsă pe soția sa, cea „înjugată la carul greu al unei gospodării sărace, devastată de patru nașteri, mamă a patru fiice, și mucenică a milioane de griji și lipsuri, tovarășa vieții mele de dor, de visuri și de dureri timp de o jumătate de veac de atunci încoace. După cinzeci de ani (de conviețuire, n.n.) suntem amândoi greoi, încovoiați și preo­cu­pați de supremul exod” (13 iulie 1947, Jurnal, 2007, p. 22).

La apusul vieții, după 1950, reia marile teme ale frământărilor sale ivite cu zeci de ani în urmă pe care le dezbate și le dezvoltă fără tihnă în paginile jurnalului său, convertirea lui Saul pe drumul Damascului ocupând locul cel mai important în cercetările sale. Acum con­fe­rențiază la Patriarhie și publică în revistele acesteia textele neliniș­tilor sale de zeci de ani, fiind convins, de fiecare dată, că Departamentul Cultelor nu-i va aproba textele care sunt atât de calde, lipsite de rutină și de ispita limbajului de lemn, texte din păcate rămase necunoscute până azi.

George Călinescu afirma că Gala Galaction a știut travesti mesajul teologic în toată creația sa literară. Marele critic literar avea dreptate. Duhul misionar, dorința lui Gala Ga­laction de a-L preda pe Domnul oamenilor, spre mântuirea lor, de a înnoi viața creștină, inclusiv în rândurile preoțimii, a fost o flacără vie care i-a încălzit inima și condeiul.

Invitat să vorbească la Radio, încă de la înființarea acestuia, în 1928, la invitația lui Vasile Voiculescu, directorul programului cultural, Gala Galaction avea să susțină conferințe radiofonice ani în șir, cuprinzând predici duminicale, la praznice și sfinți mari, relatări din periplurile sale prin lumea ortodoxă, cum și acele „Note de duhovnic”. De asemenea, în paginile ziarului Curentul, Gala Galaction a avut o rubrica permanentă, susținută între 27 octombrie 1929 și 26 martie 1937, dar cine ar putea înșira puzderia de articole risipite prin toate publicațiile vremii? Manuscrisele sale s-au risipit. O parte, între care Jurnalul, a fost lăsat de autor copiilor, alături de cele mai multe din filele cu creația sa. La Biblioteca Academiei din București fondul Gala Galaction cuprinde mai mult acte personale și destul de puține scrieri, din care unele inedite. La Biblioteca Sfântului Sinod se păstrează manuscrisul traducerii Noului Testament. Multe alte manu­scrise, din care majoritatea inedite, s-au vândut în noiembrie 2021 la licitație, în București.

 Opera sa literară numără volume de proză, multe reeditate în epocă, nuvele și romane, amintiri, note de călătorie, culegeri de articole: Biseri­cuța din Răzoare. Nuvele și schițe, Iași, 1914; Eminescu, București, 1914; Clopotele din mănăstirea Neam­țu, București, 1916; La țărmul mărei (Reverii. Note), București, 1916; O lume nouă. Articole, Bucu­rești, 1919; Răboj pe bradul verde, Iași, 1920; Toamne de odinioară, București, 1924; De la noi la Cladova, București, 1924; Caligraful Terțiu. Adevăr și închipuire, Bucu­rești, 1929; Roxana, Roman, Bucu­rești, 1930; Papucii lui Mahmud, Roman, București, 1931; Doctorul Taifun, Roman, București, 1933; La răspântie de veacuri, Roman, 2 vol., București, 1935; Rița Crăița. Fantezie dramatică în trei acte, Bucu­rești, 1942; În grădinile Sf. Antonie, București, 1942 (nuvele, foiletoane); Vlahuță, București, 1944; Mangalia, București, 1947; Gala Galaction a tradus și din Shakespeare. Reeditări: Opere, vol. I, București, 1949; Nuvele alese, București, 1955; Oameni și gânduri din veacul meu, București, 1955; Opere alese, 2 vol., București, 1956, 1958; Opere alese, 4 vol., București, 1959-1965, și multe alte reeditări ale scrierilor sale, ultima fiind cea în șase volume, apărută la București în anii 1994-2006 sub îngrijirea fidelului său editor, Teodor Vîrgolici, la care se adaugă Jurnalul său, ed. I, 3 vol. (ediție îngrijită de Mara Galaction Pișculescu și Teodor Vîrgolici, București, 1973-1980) și ediția a II-a în șase volume, apărută tot la București, în anii 1996-2007. Frumoasele sale texte despre Basarabia au fost pu­blicate, întâia dată după căderea comunismului, în revista Biserica Ortodoxă Română, în 1991 și în volumul Zile basarabene, la Chișinău, în 1993.

În anul 2005, Societatea Română de Radiodifuziune a publicat un interesant volum Învățătură veche la vremuri nouă, conținând transcrieri ale unor conferințe radiofonice (păstrate azi ca documente scrise și sonore în arhiva SRR), fiind atașat și un disc cu o înregistrare a lui Gala Galaction, din 1958, citind nuvela sa, Moara lui Călifar.

 Opera teologică a lui Gala Galaction a fost neglijată de istoricii literari care l-au popularizat cel mai mult, și deci nemenționate în lucrările care i-au publicat bio-bibliografia, de aceea, le enumerăm aici selectiv: Minunea din drumul Damas­cului. Argument apologetic. Teză de licenţă, Bucureşti, 1903; Piatra din capul unghiului. Scrisori teolo­gice, Bucureşti, 1926; Cartea creş­ti­nului ortodox, Bucureşti, 1926 (sem­nată cu numele Grigorie duhov­ni­cul); Meditare la Rugăciunea Dom­nească adică Tatăl nostru, Arad, 1927; Răb­dare şi nădejde (confe­rin­ţă), Bucu­reşti, 1928; Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinţei (însemnări de călătorie în Ţara Sfântă), Bucu­reşti, 1930, ed. a II-a, 1934; Zi­ua Domnului, Editura Institutului Bi­blic și de Misiune Ortodoxă, Bucu­rești, 1958.

În revistele bisericești are câteva frumoase studii (în afara numeroa­selor articole și note), dintre acestea le vom menționa doar pe cele postbelice: Epistola lui Aristeia, în Bise­rica Ortodoxă Română, an. LXVI, 1948, nr. 5-8, pp. 272-283 (Discurs de recepţie în Academia Română); Din exegeza Noului Testament, în Biserica Ortodoxă Română, an LXIV, 1948, nr. 11-12, pp. 572-580; De la „mormântul gol” la porţile Damascului, în Studii Teologice, an III, 1951, nr. 7-8, pp. 386-397. Câteva fotografii inedite cu Gala Galaction și prietenul său, pictorul și mai târ­ziu preotul Constantin Isachie Popescu, realizate la Cernica, le-am primit de la moștenitorii arhimandritului Ioasaf Popa. Un tablou frumos, de mari dimensiuni, care îl în­fă­țișează pe Gala Galaction, pictat de Isachie se păstrează astăzi la Mănăstirea Cernica.

(Va urma)