Generalul Traian Tetrat și Rugul Aprins

Sudura naturală, puternică și absolut necesară dintre Biserică și Armată continuă și astăzi o tra­diție milenară. Această realitate neglijată, neînțeleasă ori evaluată superficial de bună parte dintre istoricii și analiștii postmoderni, și-a găsit o exemplară concretizare în trecutul recent. Fiindcă o temă de cercetare ignorată aproape total este cea a relației câtorva generali ai Armatei Române, a altor ofițeri superiori, cu fenomenul cultural-spiritual Rugul Aprins, pornit imediat după Al Doilea Război Mondial la Mănăstirea Antim din București.

În amintirile sale, fostul stareț al Mănăstirii Antim din perioada Rugului Aprins, părintele Vasile Vasilache, amintește nu mai puțin de cinci generali ai Armatei Române - dar avem informații că au fost mai mulți ofițeri superiori - implicați în lucrările de restaurare ale mănăstirii (în volumul De la Antim la Pocrov, Ed. Eikon, București, 2015, pp. 31-32): „După reînființare, Mânăstirea Antim reușise să-și strângă în juru-i mulți prieteni și dintre acei ce aveau o răspundere mare în rosturile vieții. De aceea, când m-am hotărât să fac renovarea generală a Mânăstirii Antim, am făcut apel la aceste persoane să ne constituim într-un comitet. La acest apel au răspuns cu dragoste și promptitudine următoarele persoane: generalul Gheorghe Stratilescu, generalul Gheorghe Iorgulescu, generalul Ioan Țone și generalul Traian Tetrat, iar dintre civili profesor universitar dr. Alexandru Mironescu și scriitorul Sandu Tudor. Toți aceștia, constituiți în comitet sub președinția noastră și având ca secretar și casier pe Protosinghelul Sofian Boghiu, am și pornit la colectarea de bani și de materiale.”

Lucrările de restaurare s-au des­fă­șurat cu succes, astfel încât presa națională amintea (ziarul „Universul”, 2 august 1946): „Luni, 29 iulie, P.C. preot dr. I. Vasca, secretarul general al Ministerului Cultelor, a vizitat Mănăstirea Antim din Capitală, fiind întâmpinat de soborul locașului în frunte cu P.C. arhim. dr. Vasile Vasilache, P.C. arhim. Benedict Ghiuș și domnii general Traian Tetrat, prof. univ. Alexandru Mironescu, Sandu Tudor etc. Părintele secretar general a vizitat pe rând lucrările de restaurare a Mănăstirii Antim, s-a interesat de viața duhovnicească și de cercul literar ce a luat ființă pe lângă mănăstire, rămânând plăcut impresionat de activitatea desfășurată aci. În cadrul unei recepțiuni din sala stăreției, P.C. dr. Vasca a felicitat pe P.C. arhim. dr. Vasile Vasilache și soborul, precum și pe intelectualii strânși în jurul mănăstirii care ostenesc pentru reconstrucția locașului.”

Să remarcăm titulatura corectă, civilizată, cu care sunt amintite numele clericilor, într-o știre banală, de ziar - fapt ignorat apoi, de cele mai multe ori, de presa laică, inclusiv după căderea comunismului -, dar și trimiterea la „cercul literar”, care era în realitate Rugul Aprins, grupare care nu trebuie confundată nici­decum cu un cenaclu literar...

În sprijinul restaurării intervine apoi încă un general, amintește pr. V. Vasilache (p. 32): „După aceea, întregul comitet făcând o vizită la primarul general al Capitalei, la dl. general Victor Dombrovschi, Domnia Sa ne primește prietenește și cu largă generozitate ne dăruiește pentru renovarea Mânăstirii Antim două vagoane de ciment și tot pietrișul și nisipul necesar, adus gratis în curtea mânăstirii. Prin această bogată dăruire, sufletește el era socotit ca un nou membru în comitetul de restaurare, ca al cincilea, alături de ceilalți generali.”

Pe lângă cei cinci generali amintiți mai sus, starețul Antimului pome­neș­te și soțiile acestora, ba numește chiar încă o doamnă general, conform etichetei și exprimărilor vremii, anume soția generalului Mihăiescu. Aceasta era Lica, soția generalului Ilie Michăescu (în scrierea corectă), general care însă decedase, încă din 1937, socrul generalului Traian Tetrat.

Nu vom face confuzie însă între restaurarea mănăstirii și întâlnirile propriu-zise ale Rugului Aprins. După exemplul legendar al relației dintre Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, am putea spune că Armata creează condițiile propice desfă­șu­rării activității Bisericii. Însă relația este bineînțeles biunivoc prețioasă, nu vom insista acum.

Din mărturiile membrilor impor­tanți ai Rugului Aprins deducem că au participat la întâlnirile și confe­rin­țele de la Antim generalul Traian Tetrat alături de un alt general și apreciat scriitor în epocă, Constantin Manolache - asupra căruia vom reveni.

Generalul Traian Tetrat provine dintr-o familie de militari de carieră și s-a căsătorit cu fiica unui (viitor) general, Alina Michăescu. Surpriza este că familia generalului Traian Tetrat locuia chiar lângă mănăstire, pe Strada Antim, numărul 23! Din păcate, casa acestora, cu o frumoasă grădină, urma să fie dărâmată încă din anii ’60, pe când nu mai trăia decât soția generalului.

Locuind în preajma mănăstirii, generalul și soția au întreținut relații foarte calde cu câțiva dintre monahii Antimului. Încă înainte de a fi închinoviat la Mănăstirea Antim, de pildă, părintele Benedict Ghiuș a locuit în gazdă în casa generalului Tetrat. Imaginea acestei case, care ar putea fi considerată un loc de referință pentru istoria Rugului Aprins, a fost din fericire reprodusă într-una din picturile de studenție ale părintelui Sofian Boghiu (foto). Fiindcă casa generalului Traian Tetrat era un loc privilegiat pentru nevoitorii Antimului.

De pildă, chiar dacă nu a fost nici­decum membru al Rugului Aprins, cum greșit se spune, pe alocuri, astăzi - el însuși a subliniat adesea acest fapt -, pe când era doar călugăr, hăituit de autoritățile comuniste, Mitropolitul Bartolomeu Anania își ascunsese manuscrisele poeziilor sale în casa generalului Traian Tetrat, în anul 1945.

Sau, în aceiași ani, conform însem­nărilor (inedite), ale marelui om de teatru și scriitor Ion Marin Sadoveanu, membru al Rugului Aprins, acesta era aproape săptămânal oaspetele familiei Tetrat, pentru a lua masa împreună și pentru convorbiri de suflet.

Nu în ultimul rând, cu toate riscurile asumate, familia generalului Tetrat a adăpostit în aceeași casă o mare ladă cu cărți ale părintelui Daniil Sandu Tudor. Astfel încât, după ce va reveni de la Schitul Rarău (1957), unul dintre studenții care aveau să fie arestați în lotul Rugului Aprins, domnul Nicolae Rădulescu, a fost rugat de părintele Daniil să îi trimită această imensă ladă cu trenul. A fost preluată din casa generalului Tetrat și nu a fost o misiune deloc ușoară pentru hamalii anga­jați, dată fiind greutatea lăzii. Povestea continuă, istorisirile ucenicilor de pe Rarău relatează cum s-a defectat o căruță care îi aducea părintelui Daniil, sus pe munte, o imensă ladă cu cărți...

Preocupările generalului Traian Tetrat au fost multiple, dincolo de excelența profesională, care i-a adus recunoașterea militară cuvenită. Între altele, a fost unul dintre organiza­torii asociațiilor canine. A organizat și arbitrat încă din interbelic concursuri destinate câinilor de rasă. El însuși avea câțiva căței, foarte sim­patici. Doi dintre aceștia, se po­vestește, au refuzat să mai trăiască și au murit de inaniție imediat după moartea generalului...

Nu în ultimul rând, generalul T. Tetrat a colaborat excelent chiar în cadrul armatei cu câțiva clerici. De pildă, cu un fost călugăr și stareț al Mănăstirii Antim, misionarul Nicodim Io­niță, considerat de pr. prof. Mircea Păcurariu „o mare speranță a teolo­giei românești”, mort pe front (1942), la doar 36 de ani, fiind confesor pe lângă Regimentul 38 Artilerie, condus pe-atunci de colonelul Traian Tetrat.

Foarte smerit, am putea spune cu îndreptățire, generalul Traian Tetrat abia urmează a fi descoperit de cercetători. Nu știm încă dacă a fost un membru al Rugului Aprins marginal sau, dimpotrivă, printre cei impor­tanți, emblematici. Fiindcă bună parte dintre cei realmente dedicați căutării isihiei sunt smeriți rugători în ascuns.