Grigore Tocilescu, un cercetător neobosit al istoriei naționale

Începând cu a doua jumătate a veacului al XIX-lea, cunoașterea trecutului poporului român a  devenit o preocupare tot mai însemnată pentru societatea românească, care a atras o mulțime de intelectuali dornici să contribuie cu știința și dedicația lor la scrierea unei istorii a acestor meleaguri încă de la începuturile viețuirii omenești aici și până în zorii contemporaneității lor. Între aceștia a strălucit savantul Grigore Tocilescu (1850-1909), omul de la a cărui moarte se împlinesc, în septembrie, 115 ani.

Despre Grigore Tocilescu se scriau cândva următoarele cuvinte: „Polihistor. Deschizător de drumuri în istoria culturii românești și-a pus întreaga sa capacitate în slujba progresului, științei și culturii noastre, aflată la granița de trecere de la faza de tinerețe la cea de maturitate. Domeniul în care și-a câștigat un merit cu totul deosebit a fost studiul antichităților greco-romane din România”.

Grigore Tocilescu s-a născut la Mizil, în 26 octombrie 1850. A urmat studiile gimnaziale la Ploiești şi i-a avut profesori pe Bazil Drăgo­șescu și Zaharia Antinescu, doi mari dascăli ai orașului, care au rămas în memoria colectivă prin scrierile lui Ion Luca Caragiale, fostul lor elev. Îl găsim mai apoi elev la București, la prestigiosul colegiu „Sfântul Sava“. Ajuns la vârsta maturității, urmează cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității din București, pe care o absolvă în 1874. Are șansa de a primi o bursă  de la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, condus de Titu Maiorescu.

Tocilescu a ales să plece la Praga pentru a studia limbile slave, iar de aici a plecat la Viena unde s-a specializat în epigrafie și arheologie, aceasta din urmă reprezentând calea care l-a afirmat în secolul său drept unul dintre cei mai importanți savanți ai țării, un cercetător care a fost pe bună dreptate recunoscut și prețuit la nivel european. Revenit în țară, în 1877, își începe activitatea alături  de Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu și V.A. Urechia, istoricii cei mai de seamă din generația Unirii de la 1859, care l-au apreciat și l-au primit călduros în rândurile lor. A primit sarcina de a merge în străinătate pentru a cerceta documentele referitoare la istoria noastră medievală și s-a întors cu descoperiri ale unor importante documente și lucrări, în special cele ale lui Dimitrie Cantemir, care se aflau în Rusia. Avea să devină ulterior profesor la catedra de istorie veche în cadrul Universității din București, director de muzeu și membru corespondent al Societății Academice Române (din 1877), iar ulterior vicepreședinte al Academiei Române.

Deschizătorul primului șantier arheologic românesc

În anul 1882, Grigore Tocilescu era deja director al Muzeului Național de Antichități și, din dorința de a contribui cât mai mult la cunoașterea trecutului țării, a avut privilegiul de a fi primul cercetător al antichității daco-romane din Dobrogea, regiune care intrase în componența României după Tratatul de la Berlin. Astfel, el a deschis la Adamclisi, județul Constanța, primul șantier arheologic românesc, unde a descoperit monumentul pe care astăzi îl cunoaștem cu denumirea de Tropaeum Traiani. Însă unul dintre marile sale merite este și acela că prin descoperirile sale (ulterior și Vasile Pârvan a continuat cercetarea în zonă) a scos la iveală dovezile creștinării strămoșilor noștri, ale poporului român și persistența lor în timp. Bazilici, 600 de inscripții și obiecte de cult din secolele IV-VI d.Hr. stau mărturie în acest sens, iar descoperirea lor constituie meritul incontestabil al arheologului și istoricului Grigore Tocilescu. De altfel, din această perspectivă este considerat astăzi drept întemeietor al Școlii românești de arheologie.

Prin muncă asiduă el a arătat tuturor monumentul ridicat de împăratul Traian la Adamclisi și, de asemenea, Grigore Tocilescu a subliniat importanța acestuia pentru istoria noastră: naşterea acestui monument stă în strânsă legătură cu însuşi leagănul istoriei neamului românesc. Monumentul arată atât transformarea Daciei în provincie romană, cât și începutul procesului de etnogeneză, iar din această perspectivă descoperirea și valorificarea științifică a artefactelor s-a conturat drept cea mai însemnată reușită a lui Tocilescu. Cercetătorul a mers chiar mai departe și a publicat la Viena lucrarea intitulată „Monumentul de la Adamclisi”, în colaborare cu doi cunoscuți profesori și savanți ai domeniului - O. Benndorf și G. Niemann. Cartea, publicată în limbile română și germană, a fost finanțată de către cunoscutul filantrop și mecena Nicolae Dumba.  

Grigore Tocilescu a participat și a reprezentat România în cadrul multor congrese de specialitate desfășurate în Europa, bucurându-se de aprecierea confraților din breasla istoricilor și arheologicilor.

Cercetător al bisericilor cu valoare de monument istoric

Activitatea lui Grigore Tocilescu nu s-a rezumat însă doar la cercetarea  antichității daco-romane, el a fost și un neobosit apărător al bisericilor care aveau valoare de monument istoric, manifestându-se prin aceasta și ca un fiu al Bisericii Ortodoxe Române. Mărturie stau lucrări precum „Biserica episcopală a mănăstirii Curtea de Argeș”, Raporturi asupra câtorva mănăstiri, schituri și biserici din țară, completate de numeroase studii, articole ori conferințe în care Grigore Tocilescu a prezentat rezultatele cercetărilor sale. Ca și Nicolae Iorga, și G. Tocilescu a fost un pasionat istoric, un cercetător pasionat al inscripțiilor vechi din bisericile țării, inscripții care vorbeau despre istoria noastră, despre domnitorii ţării și despre locurile unde erau amplasate.

Dragostea sa pentru trecut, pentru credința înaintașilor s-a manifestat inclusiv prin participarea sa activă în cadrul legendarelor serbări de la Putna din 1871. În 1878, Grigore Tocilescu  a fost însărcinat de Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice să cerceteze bisericile vechi din zona Munteniei și să evalueze valoarea ca monumente de patrimoniu național al acestora. Printre mănăstirile și bisericile vizitate și recenzate de el s-a numărat și ansamblul medieval al fostei mănăstiri de la Vărbila, iar raportul său asupra acestui minunat lăcaș de cult, astăzi înfloritor, grație unei restaurări recente și ample, a fost publicat în Monitorul Oficial. El reprezintă un exemplu de profesionalism, de știință, dragoste de țară și înaintași și respect și prețuire pentru credința străbună. 

Între 1898 și 1902, Grigore Tocilescu a coordonat Marele Dicționar Geografic al României, o valoroasă operă, deoarece și astăzi este un prețios izvor istoric privind localitățile și bisericile din România, lucrarea analizând istoria așezărilor și a bisericilor și mănăstirilor existente în anii întocmirii sale. Grigore Tocilescu s-a afirmat în epocă și ca om politic, el a fost membru al Partidului Conservator, apoi al Partidului Conservator Democrat, iar din 1888 și până la moarte a fost membru în Parlamentul României. De asemenea, a fost și culegător de folclor, dar și un publicist și autor de studii de istorie națională.  S-a stins din viață în ziua de 18 septembrie 1909.