Icoana Intrării Domnului în Ierusalim

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele întâmpinat cu atâta bucurie nu era însă conducătorul de stat mult aşteptat, ci aparţinea lumii de sus, cu totul diferită de a noastră. O săptămână mai târziu, aceeaşi idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi hulit, batjocorit şi răstignit. Minunea învierii lui Lazăr din mormânt, sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor, pare să anticipeze Învierea lui Hristos şi e considerată motivul principal al primirii lui Iisus în Ierusalim cu aşa mare entuziasm colectiv.

Scena întâmpinării Domnului în oraşul sfânt este descrisă în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. Aceasta face destul de clare legăturile între învierea lui Lazăr din Bethania şi intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. De asemenea, în Evanghelia Sfântului Ioan ni se dezvăluie conexiunile mai subtile care leagă întreaga serie de evenimente dintre momentul învierii lui Lazăr, moartea şi Învierea lui Hristos.

Când Iisus îl învie pe Lazăr, o mare mulţime se strânge la mormânt pentru a-L vedea şi o mulţime la fel de mare Îl întâmpină când ajunge, mai târziu, în Ierusalim, deoarece oamenii au auzit de ceea ce se petrecuse în Bethania.

Împlinirea unei profeţii

După ce s-a retras în pustie timp de câteva zile, Mântuitorul S-a întors în Bethania cu şase zile înainte de Paşti, iar la cină, Maria i-a uns picioarele cu mir şi i le-a şters cu părul, lucru interpretat de Hristos drept o pregătire pentru înmormântarea Sa.

Faptul că Domnul a ajuns în cetate călare pe un măgar este o împlinire a proorociei lui Zaharia, iar intrarea în oraş devine o triumfătoare procesiune mesianică. Tensiunea între Hristos şi cei care-i voiau moartea creşte (aceştia hotârându-se să-L ucidă în ziua învierii lui Lazăr), ducând la arestarea şi răstignirea Sa; dar înainte de aceasta, El trebuia să împlinească profeţiile prin săvârşirea Cinei celei de Taină.

Învierea lui Lazăr, unul dintre motivele aclamării lui Iisus în Ierusalim

Până spre sfârşitul secolului al IV-lea, sărbătorile liturgice din Ierusalim, atestate de pelerina Egeria, făceau referiri explicite care trasau legături între cele petrecute la Bethania şi cele petrecute la Ierusalim. După sărbătorirea învierii lui Lazăr din Bethania din ziua de sâmbătă, după-amiaza se citea din Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, iar duminica, o procesiune de oameni purtând ramuri de palmier pornea de la Muntele Măslinilor spre Biserica Învierii, cântând „Binecuvântat fie Cel Care vine“.

Departe de Ierusalim, legătura cauzală între Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor era reprezentată mai puţin dramatic, dar fiecare zi a ajuns să aibă o semnificaţie mare pentru Biserică. Purtarea de ramuri de palmier de Florii a devenit o practică foarte răspândită în comemorarea intrării lui Hristos în oraşul sfânt. Spre secolul al XIX-lea, botezurile au devenit practici tipice Sâmbetei lui Lazăr.

Citirile din Vechiul Testament din Săptămâna Mare ne povestesc despre aşteptările mesianice care se împlinesc în ziua intrării triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim. Citirile din Evanghelia de la Sfânta Liturghie sunt legate de evenimentele din Duminica Floriilor şi de copiii din templu care Îl întâmpină pe Iisus ca pe fiul mesianic al lui David.

Mânzul asinei,simbolul neamurilor

Evenimentele sărbătorite şi menţionate în timpul slujbei Floriilor poartă o adâncă semnificaţie teologică. În primul rând, Biserica se uneşte în slujba sa cu întâmplările evocate. În al doilea rând, din pasajele citite în timpul slujbei se face o legătură clară între învierea lui Lazăr şi Duminica Floriilor, existând şi referiri la botez, care, probabil, îşi au originea în perioada când în Sâmbăta lui Lazăr se oficiau botezuri.

Este scoasă în evidenţă şi conexiunea dintre lucrurile întâmplate la începutul şi sfârşitul Săptămânii Mari, iar imnurile pun accent pe evenimentele din Duminica Floriilor ca pe nişte împliniri de profeţii. Cel care împlineşte profeţiile este „Cel ce vine“, Dumnezeu Întrupat, Cel Care aduce biruinţa şi mântuirea poporului Său, Cel Care vine „să-l învieze pe Adam“.

Hristos, al Cărui tron este în împărăţia Sa, Se smereşte pentru a se aşeza pe un asin şi pentru a fi întâmpinat de copii. Faptul că Domnul intră în Ierusalim călare pe un asin simbolizează neamurile needucate prin Lege şi Profeţi, pentru care Mesia vine pe pământ, pentru a le uni într-o unică mântuire.

Icoana Floriilor oferă linişte şi bucurie

Icoanele ruseşti de la începutul secolului al XVI-lea redau scena Intrării lui Iisus în Ierusalim într-un stil fidel Sfintei Scripturi, folosind detalii şi simboluri de mare semnificaţie din Evanghelia Sfântului Ioan.

Hristos este aşezat într-o parte pe asin, având picioarele peste partea stângă a lui. Ţine un pergament în mâna stângă, iar corpul Lui este întors cu faţa spre privitor, deşi, la o primă vedere, postura Sa ar putea sugera că se uită înapoi, la grupul de discipoli din spate. Acest grup, condus de Apostolul Petru, este reprezentat compact în partea stângă a icoanei, simetric faţă de grupul de oameni din dreapta, ce vin dinspre Ierusalim pentru a-L primi pe Domnul.

În fruntea mulţimii, doi oameni Îl întâmpină pe Hristos cu ramuri de palmier, în timp ce, la picioarele acestora, copii întind haine pe pământ în calea Sa. Prezenţa copiilor în icoană poartă o semnificaţie deosebită care este scoasă în evidenţă şi în Sfânta Scriptură, aceştia strigând „Osana, fiul lui David“ atunci când Îl întâmpină pe Iisus.

În partea superioară a icoanei, pe partea stângă, putem observa Muntele Măslinilor, a cărui vale coboară pe fundal până spre centrul picturii. Lângă munte e reprezentat un copac înalt cu doi copii urcaţi printre ramurile sale, iar în continuare, în dreapta, apare cetatea Ierusalimului, ilustrată ca un oraş compact cu turnuri şi ziduri care includ multe clădiri; mulţimea iese de pe o poartă largă din zidurile oraşului.

Imaginea asinului pare să plutească suspendată în centrul întregii opere, între discipoli şi mulţime.

Trăsăturile din planul din spate ale muntelui, ale copacului şi ale oraşului se leagă direct de evenimentele comemorate în Duminica Floriilor, dar este, de asemenea, interesant de observat că aceste elemente ar putea constitui o referire subtilă la Sfânta Treime. Simbolismul inclus în tradiţia creştină îşi are rădăcinile în peisaj, geografie şi istoria oamenilor Tărâmului Sfânt; mai multe evenimente fac uz de unele detalii similare celor din această pictură, ceea ce ar putea constitui o referire la tradiţia ei simbolistică.

Astfel, Muntele Măslinilor evocă amintirea altor experienţe de Revelaţia divină de la Sinai, Horeb sau Tabor; copacul şi copiii care adună ramuri de palmier evocă scena stejarului din Mamvri şi cea a copacul vieţii. Oraşul stilizat este reminiscenţa casei lui Avraam, fiecare casă mai mică simbolizând, în felul său, o formă diferită de trai, capabilă de a deveni un simbol pentru Tatăl Care este sursa şi originea tuturor formelor de viaţă şi de comunitate.

În contextul intrării în Ierusalim din Duminica Floriilor, imaginea oraşului sfânt din icoană aduce aminte şi de oraşul istoric Ierusalim, ce a fost distrus la 40 de ani după crucificarea lui Hristos, şi de noul Ierusalim din Apocalipă, simbol al comuniunii perfecte între Dumnezeu şi creaţia Sa. Astfel, în timp ce marchează şi sărbătoreşte în particular evenimentele din Duminica Floriilor, icoana are şi o dimensiune eshatologică, care priveşte dincolo de evenimentul istoric specific.

În centrul icoanei nu sunt folosite culori foarte puternice, tonurile mai întunecate şi mai aprinse fiind păstrate pentru reprezentarea celor două grupuri din părţile laterale opuse.

Pictura dă privitorului un sentiment de linişte şi luminozitate, lucru surprinzător în lumina naturii evenimentelor emoţionante şi ale Duminicii Floriilor. Scopul acesteia nu pare cel de a stârni emoţii, ci de a permite ca misterul Intrării în Ierusalim să ne fie prezentat astfel încât să ne pătrundă în inimi şi să ne aducă bucuria şi pacea împărăţiei Domnului.

▲ Floriile în lumea creştină occidentală

La noi, sărbătorirea Duminicii Floriilor este marcată prin aducerea de ramuri de salcie la biserică, pentru a fi sfinţite după Sfânta Liturghie. Dar fiecare ţară are propria tradiţie, în funcţie de contextul geografic. Astfel, numele „Duminica Palmierilor“ e des folosit în multe ţări creştine, precum Spania, Grecia, Statele Unite sau Chile (unde această sărbătoare se traduce „Domingo de ramos“). În Italia, Floriile sunt sărbătorite, în schimb, nu doar cu ramuri de palmieri, ci şi cu ramuri de măslin. Denumirea actuală din latină a sărbătorii este „Dominica in Palmis de Passione Domini“, ce anunţă şi începutul Săptămânii Patimilor.