Istoria Palatului Patriarhiei

Palatul Patriarhiei (iniţial, Palatul Parlamentului) a fost ridicat între anii 1907-1908, pe terenul trecut în proprietatea statului, încă din anul 1883, ca urmare a unei hotărâri a Corpurilor Legiuitoare ale Ţării.

În perioada socialistă, edificiul a funcţionat ca sediu al Marii Adunări Naţionale, organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România. După evenimentele din 1989, aici a funcţionat sediul Camerei Deputaţilor. Pe măsură ce activitatea misionar-culturală a Bisericii Ortodoxe Române a devenit mai intensă, imobilul construit pe terenul Bisericii a revenit Patriarhiei Române. În Palatul Patriarhiei funcţionează, printre altele, TRINITAS TV, Radio TRINITAS şi Agenţia de Ştiri BASILICA.

Puţini ştiu că ansamblul de construcţii - clopotniţa, Reşedinţa patriarhală şi Catedrala -, dominat de Palatul Patriarhiei, este amplasat pe vatra mănăstirii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, ctitorie şi danie domnească făcută Mitropoliei Ţării Româneşti de Constantin Vodă Şerban (1654-1658). Ceea ce conferă amplasamentului o înfăţişare aparte este diversitatea de stiluri în care sunt construite imobilele, fiecare dintre ele aparţinând unor epoci diferite.

Mitropolitul, preşedintele Divanului

Primul palat al Patriarhiei a fost ridicat între 1656-1658 de domnitorul Constantin Şerban Basarab. Palatul a fost terminat în timpul lui Radu Leon (1664-1669), domnitor al Ţării Româneşti, prilej cu care a devenit sediul Mitropoliei. Cu trecerea timpului, înfăţişarea sa a fost schimbată de mai multe ori.

Clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de Palatul Patriarhiei a fost înălţată pe locul fostei săli a Adunării Deputaţilor. Construcţia este legată de istoria vieţii parlamentare româneşti, mai cu seamă de momentul adoptării în Ţara Românească a Regulamentului Organic (n.r. act cu caracter constituţional, adoptat în 1831, care a pus bazele parlamentarismului în Principatele Române).

Ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului, mitropolitul a fost numit preşedinte al Adunării Obşteşti a ţării, ceea ce a făcut ca marile evenimente istorice din viaţa Ţării Româneşti să se desfăşoare pe Dealul Mitropoliei. Unul dintre momentele care merită menţionat aici este cel cu privire la Adunarea electivă a Ţării Româneşti, de la 24 ianuarie 1859, prezidată de mitropolitul Nifon, în fosta sală a Adunării Deputaţilor, când s-a votat actul unirii Munteniei cu Moldova şi a fost ales Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.

Documentele vremii mai arată că amplasarea forului legislativ al ţării în preajma Mitropoliei ţinea mai mult de o cutumă a acelor timpuri. Este ştiut că sute de ani la rând, Ţările Române au avut un „Sfat domnesc“ sau „Divan“. Era un consiliu care avea în atribuţii alegerea domnitorului şi era reprezentat de marii boieri, demnitari şi şefi militari, cu atribuţii politice, administrative şi judecătoreşti. Preşedintele Divanului era mitropolitul ţării, care nu-şi părăsea reşedinţa decât pentru sfinţiri de biserici şi alte momente speciale. Prin urmare, întrunirea Adunării Deputaţilor la Mitropolie era un lucru firesc.

Lucrări de renovare

În 1907-1908, s-a înălţat aici Palatul Parlamentului (astăzi Palatul Patriarhiei) pe terenul trecut în proprietatea statului încă din anul 1883, ca urmare a unei hotărâri a Corpurilor Legiuitoare ale Ţării. În aceeaşi hotărâre se stipula ca biserica mănăstirii (actuala Catedrală patriarhală) să fie înlocuită cu o catedrală impunătoare. Din păcate, acest obiectiv nu s-a realizat.

În perioada socialistă, edificiul a funcţionat ca sediu al Marii Adunări Naţionale, organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România. După evenimentele din 1989, aici a funcţionat sediul Camerei Deputaţilor.

Pe măsură ce activitatea misionar-culturală a Bisericii Ortodoxe Române a devenit mai intensă, iar spaţiile insuficiente, ca suprafaţă, pentru desfăşurarea acestor acţiuni, imobilul construit pe terenul Bisericii a revenit Patriarhiei Române, căreia i-a fost dat în folosinţă prin Hotărârea Guvernului României cu numărul 941 din 8 octombrie 1996.

Construcţia a fost preluată de Administraţia Patriarhală, care s-a îngrijit să întreţină în bune condiţii amplasamentul, prin efectuarea de reparaţii exterioare şi reamenajări interioare, precum şi de remedieri la instalaţia electrică, de apă, canalizare şi încălzire centrală. Toate spaţiile imobilului sunt foarte bogate în arhitectură, au fost restaurate şi dotate cu mobilierul necesar. S-a instalat o centrală termică modernă, instalaţii de amplificare şi de conferinţe, centrală telefonică digitală, s-au montat în toate spaţiile instalaţii de aer condiţionat Totodată, s-a refăcut şi completat împrejmuirea curţii exterioare şi s-au trasat noi căi de acces, pe lângă cele existente.

Momentan, se fac lucrări de reparaţii şi conservare în interiorul palatului şi la scările exterioare care înconjură clădirea.

▲ Prima clădire de beton armat din ţară

Palatul Patriarhiei (fostul Palat al Parlamentului) a fost construit de arhitectul Dimitrie Maimarolu, iar lucrările s-au realizat sub conducerea inginerului George (Gogu) Constantinescu. În construcţie au fost folosite elemente de beton armat, fiind prima clădire din beton armat din ţară. Cu timpul a suferit diverse modificări. Cea mai importantă a fost refacerea cupolei, care s-a prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940.

Suprafaţa totală construită este de 7.000 de metri pătraţi. Clădirea are mai multe niveluri, care pot fi sesizate mai bine de pe latura de răsărit a dealului. Pe panta acestuia se ridică două subsoluri şi un extensol (subsol III parţial), parter şi două etaje. Ultimul etaj este în mare parte mansardă. Interiorul cuprinde mai multe săli, birouri şi anexe, grupate în patru aripi, dispuse în jurul unei aule mari, care este de altfel piesa dominantă a întregii clădiri. Imobilul este din zidărie masivă, iar acoperişul este în mare parte din beton armat.

Potrivit specialiştilor, arhitectura exterioară, cât şi cea interioară, se apropie de arta neoclasicismului, cu influenţe din barocul francez. Faţada centrală, cea mai expusă privirilor, este orientată spre catedrală şi paraclis, şi are intrarea evidenţiată printr-un portic impunător, care se sprijină pe doi masivi de zidărie şi şase coloane de piatră. Ele sunt aşezate pe câte un postament de piatră înalt de un metru. Pe fronton, sub cornişe, stă scris: Palatul Patriarhiei. Deasupra cornişei este acoperişul, o mare cupolă cu baza circulară şi ferestre rotunde de jur-împrejur, învelită cu tablă ornamentată, care se prelungeşte la vârf cu o boltă cu ferestre semicirculare şi un glob metalic pe care se înalţă o acvilă.

La întrarea principală, din spatele coloanelor de piatră, sunt trei uşi masive de stejar, în două canate. Doar un ochi format şi curios poate descoperi că pe fiecare canat există câte o plăcuţă de alamă incrustată cu stema Principatelor Unite (acvila Ţării Româneşti şi bourul Moldovei) şi anul 1908 (data construcţiei clădirii). O altă intrare, secundară, se găseşte în colţul de nord-est.

Privită dinspre clopotniţă, aripa de est a clădirii este deosebită prin echilibrul volumelor, forma şi dispunerea ferestrelor. De asemenea, impresionante sunt şi scările placate cu dale de piatră, care coboară domol panta de sud a dealului, în parcul din spate. Aici, o altă intrare, la fel de impunătoare ca celelalte. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi este o adevărată oază de linişte şi reculegere.

Mai departe, la parterul intrării principale, este un hol de marmură, în formă de patrulater, lung de 15 metri. Plafonul este de fapt o boltă cu arcade sprijinite pe coloane de marmură. Arcadele bolţii sunt ornamentate cu stucaturi. Încăperea este luminată de luminatoare mari, montate în plafon. Pereţii sunt placaţi cu panouri de marmură albă, în formă de rame, iar pardoseala cu plăci de marmură cu motive geometrice. Pe peretele de sud, între coloane, tronează icoana Maicii Domnului şi stema Patriarhiei.

▲ Palatul Patriarhiei adăposteşte studiourile TRINITAS TV, Radio Trinitas şi sediul Agenţiei de Ştiri BASILICA

În aceste încăperi mai există câteva icoane şi tablouri valoroase: „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, ferecată în argint, cu inscripţia: „Această icoană s-a îmbrăcat în argint de către IPS Mitropolit al Ungrovlahiei şi Primat al României Ghenadie Petrescu, în al III-lea an al păstoririi sale pe scaunul mitropolitan. 1896, 21 mai“; „Madonă cu doi prunci“, ulei pe pânză de Sava Henţia, Paris 1871; „Sfântul Sebastian“, ulei pe pânză, copie după Guide Reny, Paris, 1867; „Sfânta Familie“, ulei pe pânză, copie, Rembrand, Munchen, 1890; „Maica Domnului cu Pruncul Iisus, lângă prunc Sfântul Ioan Botezătorul“, ulei pe pânză de Sava Henţia, Paris, 1871; „Răstignirea“, ulei pe pânză de N. Verona, 1910; „Drumul spre Golgota, Răstignirea şi Învierea“, ulei pe pânză de Sava Henţia; „Maica Domnului“, ulei pe pânză de Ionel Ioanid, 1932.

Etajul nu este atât de bogat în ornamentaţii precum parterul. Mansarda, mai mică decât etajul, este în parte utilizabilă, în parte este pod.

Totul în interior, mai ales parterul, dă impresia unui ambient plăcut şi elegant, conceput şi realizat cu rafinament artistic. Diversele ornamentaţii, atât la exterior, cât mai ales la interior, nu au valoare funcţională, ci doar estetică.

Începând cu anul 1997, de când a revenit Patriarhiei, în diferite spaţii ale palatului se desfăşoară şedinţele Adunării Naţionale Bisericeşti şi ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, conferinţele preoţeşti, consfătuirile profesorilor de religie, întâlniri ale ierarhilor cu preoţi, profesori, studenţi teologi şi elevi seminarişti, concerte de muzică bisericească şi de colinde, expoziţii de icoane, alte activităţi bisericeşti. Tot aici sunt birourile unor sectoare ale Administraţiei Patriarhale, redacţia periodicului „Chemarea Credinţei“, a Biroului de Presă al Patriarhiei.

În ziua de 27 octombrie 2007, cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit şi inaugurat studiourile posturilor de Radio şi Televiziune Trinitas, instalate aici şi dotate cu mijloace tehnice moderne.

Din data de 16 iunie 2008, în Palatul Patriarhiei funcţionează şi Agenţia de Ştiri BASILICA.

▲ Prin camerele palatului

Din orice parte e privită, clădirea se înfăţişează sub o altă dimensiune, cu excepţia aripii de vest, care a rămas din construcţie neterminată.

Înaintând, paşii urmăresc partea de sud a holului de marmură, unde se deschide un coridor, care înconjoară aula mare de formă circulară, în jurul căreia sunt dispuse toate celelalte încăperi şi coridoare. Câte un coridor circular, identic cu cel de la parter, se află la etaj şi la mansardă. Aula are 900 de locuri pe scaune, din care 400 la parter şi 500 la cele două balcoane. Accesul în sală se face din cele trei coridoare circulare, de la parter, etaj şi mansardă, prin 12 uşi de stejar în două canate. Mai departe, pe o platformă de lemn cu opt trepte se află un pupitru prezidial. La dreapta şi stânga acestei platforme sunt două pupitre semicirculare, cu scaune tapisate, ridicate cu patru trepte de la podea. Pereţii au lambriuri de lemn sculptate cu motive geometrice. Lumina naturală pătrunde prin plafon, unde se deschide o mare cupolă circulară, asemănătoare cu cea a Ateneului, cu ferestre rotunde şi geamuri colorate în armătură metalică. Mobila din lemn masiv şi fotoliile tapisate cu catifea purpurie, precum şi acustica sunt de calitate superioară.

Coridorul circular de la parter are ornamentate şi lambriuri, este mobilat cu fotolii şi canapele. Tot aici sunt expuse tapiserii şi tablouri în ulei ale unor ierarhi ai Bisericii, patriarhul Miron Cristea şi mitropoliţii Dionisie Lupu, Veniamin Costachi, Calinic Miclescu, Ghenadie Petrescu, Conon Arămescu Donici. De asemenea, palatul adăposteşte două picturi ce reprezintă momente importante din istoria României, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române, proclamarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, ridicarea Mitropoliei la rangul de Patriarhie (1925) şi încoronarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (Miron Cristea).

O încăpere cu ferestrele spre paraclis închide aripa de vest a palatului, rămasă neterminată. Această încăpere, cu pardoseala de lemn, cu trei candelabre din cristal de Bohemia fixate în plafon, şi mobilier modern, serveşte ca sală de şedinţe.

Spaţiile aripii de est au o construcţie şi ornamentaţie aparte. Sunt înalte şi spaţioase, cu ferestre spre curtea exterioară, uşi de acces din coridor şi uşi de trecere din una în alta.

Aici se găsesc: Salonul „Sanctus Apostolus Andreas“, Salonul „Sanctus Dionysius Exiguus“, Salonul „Sanctus Johannes Cassianus“, Salonul „Sanctus Niceta Remesianae“ (Episcopus), Salonul „Sanctus Princeps Stephanus Magnus“, „Sancta Parascheva“. Încăperile au primit de curând denumirile în latină din partea Preafericitului Părinte Daniel. Uşile mari, de stejar masiv, în două canate, sunt sculptate în partea de sus, ca şi tocurile de la ferestre, cu motive florale şi geometrice. Plafoanele şi pereţii sunt încărcaţi cu panouri dreptunghiulare de zidărie, ca nişte oglinzi înrămate şi ornamentate cu elemente baroce.

Predomină liniile curbe, frânte, care formează medalioane, rozete, făclii, ghirlande cu flori, frunze, fructe. Culorile predominante sunt roşu, albastru, vernil şi auriu. De plafoane sunt fixate candelabre mari de metal galben şi cristal de Bohemia, cu mai multe braţe. Toate încăperile sunt mobilate simplu şi sumar, cu excepţia celei din colţul de sud-est, numită Sala de întruniri Conventus (fosta „Nicolae Iorga“), dotată cu o frumoasă masă ovală de lemn sculptat şi scaune tapisate pentru conferinţe.