▲ Moneda românească a împlinit anul acesta 142 de ani, în 1867 leul devenind unitatea monetară în România ▲ Denumirea de „leu“ provine de la talerul olandez, monedă care a circulat în regiune, inclusiv pe teritoriul Ţărilor Române ▲ De-a lungul istoriei, moneda naţională a suferit numeroase şocuri, specialiştii susţinând că şi în această perioadă de criză, resimţită la nivel mondial, leul, alături de celelalte monede naţionale, se află într-un real pericol ▲ „Criza reprezintă un moment dificil pentru leul românesc şi pentru toate monedele din lume, în primul rând însă pentru dolar“, susţine Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României ▲
În momentele de criză, stabilitatea economică şi moneda naţională sunt puse în pericol, la acest moment dolarul fiind cea mai vulnerabilă monedă din lume, potrivit lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României. „Criza reprezintă un moment dificil pentru leul românesc şi pentru toate monedele din lume, în primul rând însă pentru dolar. Având în vedere că la noi criza a venit prin trei canale, unul comercial - importuri/exporturi, un canal financiar - creditele şi un canal valutar - piaţa valutară cu cursul de schimb leu-euro, este limpede că de aici a apărut o serie de riscuri pentru leu. Există riscul de depreciere, riscul de a avea ofertă valutară pentru schimb mai restrânsă, însă pe timp de criză nu poate apărea un efect de denominare“, apreciază consilierul BNR.
Momentele dificile ale leului
Din anul 1867, când legea monetară prevedea că moneda naţională este leul, cu subdiviziunea banul, acesta a traversat mai multe momente grele, în unele cazuri fiind necesare reforme pentru stabilitatea monedei naţionale. „Au existat foarte multe momente dificile în istoria monedei naţionale, primul moment fiind acela al constituirii unui sistem bănesc al leului, când în ţară exista un haos pentru că circulau tot felul de monede. Au fost câteva încercări iniţiale care au dat greş, după care Carol a scos monede de aur cu chipul său, însă la acel moment s-au opus turcii şi austriecii şi astfel au fost scoase din circulaţie. Se pretinde chiar că acele monede au fost îngropate la temelia Castelului Peleş de la Sinaia“, a explicat Adrian Vasilescu.
Cheltuielile importante din timpul Primului Război Mondial au determinat declanşarea procesului inflaţionist, vizibil, în primul rând, în cursul leului la bursele străine şi resimţit puternic după intrarea în război a României, 1916. Stabilitatea leului şi a sistemului bănesc românesc a fost puternic zdruncinată în timpul ocupaţiei germane, când a fost posibilă o emisiune de bani de război. Astfel, la 28 octombrie 1916, reprezentanţii Puterilor Centrale au hotărât, la Berlin, tipărirea unor bani de hârtie pentru teritoriul ocupat al României, instituţia emitentă fiind desemnată Banca Generală Română (BGR), o bancă cu capital german înfiinţată în anul 1895.
Începând cu 1918, leul suferă o depreciere accelerată, din cauza emisiunilor masive de bancnote necesare nu doar pentru acoperirea deficitului bugetului public, dar şi pentru înlocuirea banilor străini rămaşi în circulaţie pe teritoriul României, potrivit BNR. Scăderea cursului leului s-a reflectat şi în viaţa cotidiană - spre sfârşitul anului 1922, preţurile crescuseră, în medie, de aproximativ 22 ori faţă de nivelul celor din anul 1916.
Denominările istorice ale leului
În paralel cu unificarea monetară s-a dorit şi revalorizarea leului prin reducerea circulaţiei băneşti cu 60%. Procesul de stabilizare nu a reuşit, iar în 1929 leul a primit încă o mare lovitură. În acel an a debutat Marea Criză Economică, prin crahul bursier de la New York, care, în scurtă vreme, a afectat cea mai mare parte a Europei. În România, criza s-a făcut simţită prin scăderea masivă a preţurilor în special la produsele agricole al căror preţ a ajuns, în anul 1931, la jumătate faţă de nivelul anului 1929. Instituţiile de credit au fost puternic afectate în principal de lipsa de încredere a clienţilor, capitalurile străine şi depunerile interne scăzând dramatic, ca şi nivelul de trai, de altfel.
Devalorizarea oficială a leului la 7 noiembrie 1936 a fost determinată de scăderea valorii monedei naţionale pe piaţa internă şi a cursului său pe pieţele străine.
Al Doilea Război Mondial a adus cu sine o scumpire graduală a vieţii, pe măsură ce România a utilizat din ce în ce mai multe resurse în campania antisovietică, potrivit informaţiilor BNR.
„De-a lungul istoriei, în afara denominării efectuate în perioada 2005-2007, când aveam prea multe zerouri în coada leului din cauza inflaţiei, au mai existat alte două, în 1947 şi 1952“, a explicat Vasilescu.
Reforma monetară din 15 august 1947 a impus retragerea din circulaţie a bancnotelor BNR, a banilor de metal emişi de Ministerul Finanţelor, a bonurilor de tezaur, a bonurilor de casă, a certificatelor de plată şi a altor asemenea semne băneşti. Acestea au fost înlocuite cu noi bancnote ale BNR şi cu noi monede divizionare emise de Ministerul Finanţelor. Agricultorii puteau preschimba maximum 5 milioane de lei vechi, salariaţii şi pensionarii câte 3 milioane de persoană, cei fără profesie doar 1,5 milioane.
În 1952 a fost adoptată o nouă lege monetară care prevedea existenţa bancnotelor Băncii de Stat a Republicii Populare Române, biletele de tezaur ale statului emise de Ministerul de Finanţe şi monedele divizionare. Unitatea monetară reprezenta 79,346 mg aur fin, de 12 ori mai mult decât în 1947. Raportul de bază pentru recalcularea preţurilor, tarifelor, salariilor şi a sumelor din conturile întreprinderilor de stat a fost de 20 de lei vechi pentru 1 leu nou. Preschimbarea banilor vechi nu a fost limitată valoric, dar sumele mici au beneficiat de un raport de schimb mai bun.
La 1 iulie 2005, s-a realizat ultimul proces de denominare sau reevaluare la rata de 1 leu nou, adică s-au tăiat 4 zerouri.
Naşterea leului românesc
Originea denumirii leului, unitatea monetară a României, este controversată, cea mai plauzibilă ipoteză, potrivit lui Costin C. Kiriţescu şi a lui Emilian M. Dobrescu, în „Moneda - mică enciclopedie“, carte care face parte din Biblioteca Băncii Naţionale coordonată de guvernatorul Mugur Isărescu, fiind aceea că derivă din denumirea unei monede de argint olandeze, talerul-leu, în circulaţie pe teritoriul ţării noastre în sec. XVI-XVIII. Prima menţiune documentară privind circulaţia pe teritoriul României datează din 1581. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, talerii-leu dispar din circulaţie, nemafiind tipăriţi în ţara de origine, însă denumirea lor este păstrată, leul devenind un ban fictiv, de calcul, folosit în actele normative, socotelile vistieriei, exprimarea preţurilor, a cursurilor numeroaselor monede străine care circulau la noi. În anul 1867 a fost adoptat primul sistem monetar naţional al României, cu leul ca unitate monetară. Tot atunci se renunţă la împărţirea tradiţională a leului în 40 de parale şi se divide în 100 de bani. În baza legii, au fost bătute monede de argint şi aur, iar în 1880 au fost puse în circulaţie primele bancnote exprimate în leu, emise de BNR.
Banca Naţională a României, înfiinţată în 1880, este unica instituţie publică autorizată să emită însemne monetare sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul ţării noastre. „Banca băncilor“ reprezintă un element central în câştigarea independenţei economice a unui stat.
Prima emisiune de bancnote a Băncii Naţionale a României
Prima bancnotă emisă de Banca Naţională este datată în 1881, având valoarea nominală de 20 de lei, fiind tipărită în atelierele BNR din Bucureşti, folosind clişee şi hârtie cu filigran elaborate la Banca Franţei. În cursul aceluiaşi an, au fost fabricate, în aceleaşi condiţii, nominalurile de 100 şi 1.000 de lei tipărite în cursul aceluiaşi an. Desenul bancnotelor a fost realizat de Georges Duval, iar gravura clişeelor din cupru de Pierre Dujardin, aceiaşi artişti care au lucrat şi pentru biletele ipotecare. Bancnotele BNR având caracteristici identice cu cele ale emisiunii din anul 1881 au fost emise până în anul 1895 (bancnota de 20 de lei), 1906 (bancnota de 1.000 de lei), respectiv 1907 (bancnota de 100 de lei). Introducerea în circulaţie a bancnotelor BNR a reprezentat finalul constituirii sistemului monetar românesc, prin adăugarea la structura lui permanentă a semnelor de valoare confecţionate din hârtie, ceea ce a asigurat o cantitate de bani suficientă pentru dezvoltarea economiei tânărului stat român independent, se arată în informaţiile oferite de BNR.
