Liturghia Darurilor, podoaba slujbelor din Postul Mare

În Postul Mare, cu excepţia zilelor aliturgice, de luni până vineri se poate săvârşi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Această slujbă, a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe, s-a născut datorită faptului că existau foarte mulţi creştini care doreau să se împărtăşească şi în restul zilelor din săptămână, când nu se săvârşeau celelalte două Sfinte Liturghii. În cadrul Liturghiei Darurilor sunt folosite Daruri sfinţite la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, săvârşite în sâmbăta sau duminica precedentă. Este considerată Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea preoţilor şi a credincioşilor cu Sfintele Taine, cele de viaţă făcătoare.

Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie sau Taina Euharistiei. Toate celelalte rânduieli liturgice sunt orientate în jurul dumnezeieştii Liturghii şi aceasta este ţinta finală spre care sunt îndreptate toate Tainele Bisericii, precum şi osârdia duhovnicească a fiecărui om în lumea aceasta. În cadrul oricărei Sfinte Liturghii, prin lucrarea Duhului Sfânt, darurile aduse pe altar se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Cei ce participă la Sfânta Liturghie, dar mai ales cei ce se împărtăşesc cu Sfintele Taine, gustă din împărăţia lui Dumnezeu.

Pentru că Postul Mare este o perioadă de pocăinţă, de întristare şi de plângere a păcatelor, Părinţii Bisericii au hotărât ca în această călătorie spre Învierea lui Hristos să nu se săvârşească Sfânta Liturghie în afara zilelor de sâmbătă şi de duminică, lucru afirmat şi de Sinodul de la Lodiceea: „Nu se cuvine să aducem ofrandă de pâine în timpul celor 40 de zile decât numai în zilele de sâmbătă şi duminică“.

Datorită faptului că existau foarte mulţi creştini care doreau să se împărtăşească şi în restul zilelor din săptămână, în biserici a început să se păstreze o parte din Darurile sfinţite la Liturghia din duminica precedentă. Pentru cei doritori, împărtăşirea se săvârşea seara, după oficierea Vecerniei, pentru a păstra regula primelor veacuri de a nu întrerupe postul decât la apusul soarelui. Prima mărturie pe care o avem cu privire la oficierea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite împreună cu Vecernia este din veacul al VI-lea, la Constantinopol, iar în anul 692 la Sinodul Trullan această practică a fost consacrată şi a fost limitată la perioada Postului Mare.

Chiar dacă textul acestei Sfinte Liturghii este mult mai vechi, autorul ei este, potrivit tradiţiei, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, el contribuiind la îmbogăţirea şi sistematizarea acestei rânduieli în timpul cât a stat la Constantinopol. De la el am păstrat moştenire o operă bogată. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe 12 martie pentru că în această zi, în anul 604 a trecut la cele veşnice. Este înmormântat în Bazilica „San Pietro“ din Roma.

Timpul şi frecvenţa săvârşirii

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se poate săvârşi de luni până vineri în Postul Mare, cu excepţia zilelor aliturgice, luni şi marţi din prima săptămână şi vineri în Săptămâna Patimilor, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox. În zilele noastre se obişnuieşte să fie săvârşită numai în zilele de miercuri şi vineri şi în joia Canonului celui Mare, din săptămâna a cincea. În restul zilelor din Postul Mare se săvârşesc celelalte două Sfinte Liturghii ortodoxe. În sâmbetele din Postul Mare se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în primele cinci duminici din post se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Ioan se mai săvârşeşte şi în Duminica Floriilor, iar joi şi sâmbătă în ultima săptămână a Păresimilor se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

Cât priveşte timpul săvârşirii, la început, Liturghia Darurilor era săvârşită seara, la vremea potrivită a Vecerniei. Astfel, credincioşii ajunau în ziua respectivă, iar Liturghia era o priveghere sau o slujbă nocturnă: începea seara şi se termina târziu, în cursul nopţii. Din motive practice, astăzi, în majoritatea bisericilor, Liturghia Darurilor se săvârşeşte dimineaţa, poate şi pentru că în acest fel Cuminecarea are loc la aceeaşi oră ca de obicei.

Rânduială specială faţă de celelalte Sfinte Liturghii

Pentru săvârşirea acestei Sfinte Liturghii, slujitorii altarelor trebuie să se îngrijească în mod special din timp. În cadrul Liturghiei Darurilor sunt folosite Sfinte Daruri sfinţite mai înainte la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, care au fost săvârşite în sâmbăta sau duminica precedentă. Aceste Daruri sfinţite înainte sunt păstrate cu mare purtare de grijă pe sfânta masă, iar în cursul săptămânii, când se săvârşeşte Liturghia Darurilor, se folosesc aceste Sfinte Daruri. Credincioşii se împărtăşesc cu acestea, în cadrul unei rânduieli legate cu slujba Vecerniei. „Această slujbă are un ritual restrâns, smerit, care împreună cu veşmintele cernite şi cu celelalte rânduieli specifice ne aduc aminte despre smerenia Mântuitorului, pe care ne-a oferit-o nouă ca model. Prin aceasta ni se arată nouă caracterul penitenţial, al acestei Liturghii, precum şi a tuturor slujbelor din Postul Mare“, ne-a declarat arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi marele ecleziarh al Catedralei patriarhale.

Slujba începe cu Vecernia mare, deşi doxologia de la început este cea a unei Liturghii: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...“. Această binecuvântare arată că Vecernia nu este acum un oficiu distinct, ci prima parte a Liturghiei, luând astfel locul antifoanelor.

După Psalmul de seară, se citeşte catisma a optsprezecea din Psaltire, în trei părţi (psalmii 119-133). Apoi urmează intrarea mică, adică ieşirea slujitorilor din sfântul altar prin mijlocul bisericii, unde se cântă imnul Lumină lină, cădirea icoanelor şi a credincioşilor şi apoi intrarea din nou în sfântul altar. Intrarea mică se face cu Sfânta Evanghelie numai atunci când aceasta se citeşte, adică la praznicile mai mari, cum ar fi Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie) şi chiar Sfântul Haralambie (10 februarie), atunci când serbarea acestuia cade în Postul Mare.

Anticipare a luminii ce va străluci la Liturghia pascală

După acest moment, se trece la slujba propriu-zisă a Liturghiei. Trecerea se face prin citirea a două fragmente din Cartea Facerii şi Pildele lui Solomon. La al doilea verset al celui de al doilea prochimen ce urmează lecturii din Cartea Facerii, preotul se întoarce spre popor ţinând în mână cădelniţa şi o lumânare. Binecuvântează cu ele pe credincioşi din faţa sfintelor uşi şi zice cu glas mare: „Lumina lui Hristos luminează tuturor“. Prezenţa luminii însoţită de aceste cuvinte ale preotului, care îi afirmă semnificaţia hristologică şi pascală, reprezintă pentru credincioşi o scurtă anticipare a luminii ce va străluci la slujba pascală şi le dă asigurarea că acesta e scopul spre care tinde întregul lor efort ascetic. „Această slujbă o putem numi după rânduiala ei o Liturghie a tăcerii, dar în acelaşi timp ni se arată şi bucuria Învierii. Momentul binecuvântării poporului cu lumânarea şi cădelniţa de către preot simbolizează nădejdea învierii noastre, a renaşterii noastre prin pocăinţă şi prin această perioadă de rugăciune şi post“, a mai spus părintele Timotei Aioanei.

După aceasta urmează cântarea „să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta...“ cu stihurile specifice, timp în care are loc cădirea sfintei mese şi a altarului. Acest moment liturgic este solemn, invidându-i astfel pe credincioşi la o atenţie mai sporită pentru taina ce urmează.

Un moment deosebit în cadrul acestei Liturghii îl reprezintă Vohodul Mare, adică ieşirea cu Sfintele Daruri. Are aceeaşi formă ca la celelalte două Liturghii, dar acum totul se întâmplă într-o profundă tăcere. La celelalte Liturghii, momentul acesta înseamnă procesiunea cu Cinstitele Daruri de la Proscomidiar, prin mijlocul bisericii, şi punerea înainte (sau oferirea) acestora lui Dumnezeu ca jertfă pe sfânta masă. În Liturghia Darurilor, procesiunea se face cu Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Ea este încadrată de cântarea heruvimică: „Acum Puterile cereşti“. Practic, semnificaţia acestui act liturgic se modifică cu totul. Acum se arată Trupul euharist al lui Hristos Cel Înviat. Această procesiune anticipează tainic a Doua Venire.

Sfintele Daruri sunt aşezate pe altar, apoi urmează pregatirea pentru Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşirea credincioşilor are loc după Rugăciunea Tatăl Nostru.

Ultima particularitate a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este Rugăciunea amvonului care diferă de rugăciunea de mulţumire obişnuită. „Stăpâne Atotţiitorule, Cel ce cu înţelepciune ai zidit toată făptura şi pentru nespusa Ta purtare de grijă şi multa Ta bunătate ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre înfrânarea poftelor şi spre nădejdea Învierii ...“. Ea precizează semnificaţia Împărtăşirii, în Postul Mare, care se dă credincioşilor pentru întărirea puterilor duhovniceşti ale acestora. Este un rezumat al întregii spiritualităţi a Triodului în cele două dimensiuni majore ale sale: lupta împotriva patimilor şi pregătirea în vederea Paştelui.