Lumina catedralelor Sfintei Sofii

În iulie, anul acesta, a produs o vie emoție în toată lumea creș­tină transformarea în moschee a iconicei Catedrale „Sfânta Sofia” din Istanbul, care funcționa ca muzeu. Decizia fusese luată mai demult, fiind acum pusă în practică. Au fost reacții pe toate meridianele, uneori chiar în termeni vehemenți, iar în Grecia s-au ținut slujbe speciale de doliu. Autoritățile turce au dat asigurări că mozaicurile reprezentând figuri creștine nu vor fi afectate, ci doar acoperite în timpul rugăciunilor musulmane. Este poate momentul să vorbim despre această minunată biserică, mai ales că are o „strănepoată” în România.

Am apelat - ca și altădată când a fost vorba de arhitectura creștină - la prof. dr. arh. Augustin Ioan, care predă din 1990 la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. „Ridicată în 532-537, după răscoala Nika, de împăratul Iustinian, «Sfânta Sofia» pare că sfidează gravitația”, ne-a spus arhitectul. Împăratul a apelat la doi geometri, Antemius și Isidor, care au realizat o bazilică uriaşă, având abside la ambele capete și o cupolă de 32 de metri în diametru. Cupola iniţială s-a prăbuşit, dar „cea actuală a supravieţuit, deşi desfide orice gândire structurală: o greutate enormă își descarcă sarcina pe o serie de stâlpişori foarte înguşti, astfel încât, vizual, pare că pluteşte! Mai ales că, aşa cum e realizată, soarele trimite un plan secant care taie, în ochii noștri, cupola de sprijinul ei”.

Încă de atunci, Procopius, cronicarul împăratului, a remarcat că lumina pare a izvorî dinăuntrul spaţiului sacru, dar și că, datorită acestui mod de a „contrazice” vizual gravitaţia, cupola pare să leviteze. „Nu a fost uşor să se obțină acest efect copleşitor!”, comentează Augustin Ioan. Ulterior, e drept, s-au adăugat patru contraforţi, dar aceasta, pentru a prelua împingerile laterale.

Potrivit aceluiași Procopius, după ce a ridicat „Sfânta Sofia”, Iustinian a exclamat „Te-am învins, Solomoane!”, cu gândul la cel care dăduse Ierusalimului un templu de dimensiuni comparabile, dar lipsit de contribuţia luminii şi a mozaicurilor de aur care s-au tot adăugat în cei nouă sute de ani care despart fondarea bazilicii de cucerirea oraşului. Sub stratul actual de frescă se mai găsesc cu siguranță mozaicuri decorative şi icoane. „Dar, după ce a fost vreme de aproape nouă secole catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, apoi 482 de ani moschee, pe urmă 80 de ani muzeu și acum din nou moschee, e posibil să se acopere la loc cele descoperite în timp”, spune interlocutorul nostru.

„Aş adăuga că, şi după cucerirea otomană, «Ayasofia» şi-a continuat evoluția; printre arce butante s-au strecurat mici moschei şi mausolee, iar în baptisteriu s-a ridicat un alt mausoleu. Este un edificiu unic, inexplicabil, pe care un alt cronicar îl credea ţinut în văzduh de geniul arhitecţilor, de măiestria constructorilor şi de aripile heruvimilor... Sinan Paşa a fost obsedat de structura de plan central, pe care a experimentat-o în mai multe moschei. Nici una însă nu are nici scara Sfintei Sofii, nici geniul inefabil al acesteia. Pentru că, în magnificenţa ei irepetabilă, «Aghia Sofia» nu este frumoasă - ci sublimă! Și întotdeauna sublimul este tangent cu sacrul. Cu alte cuvinte, va exista mereu un ceva imposibil de pus în cuvinte când încercăm să descriem «Sfânta Sofia», așa cum va fi mereu ceva de neînțeles și de neexprimat în tentativa de a explica Sagrada Familia...”, conchide profesorul.

Sora mai mică și strănepoata română

Nu multă lume știe că în fostul Constantinopol există și o biserică alintată cu numele de Sfânta Sofia Mică, ba chiar aflată la doar zece minute de mers cu mașina de sora ei mai mare și mult mai cunoscută. Este vorba despre Biserica „Sfinții Serghie şi Vah”, azi moscheea ­Küçük Ayasofya Camii, construită în 527 tot de Iustinian. Locașul de cult „are, probabil, cel mai sofisticat sistem de boltire din istoria arhitecturii ortodoxe. El se identifică acum mai greu, din pricina zugrăvelii cu motive decorative care a urmat transformării sale în geamie, dar nu scapă ochiului unui specialist, care știe cât de dificil este să «negociezi» trecerea de la planul circular al unei cupole celeste la cel pătrat al legăturii cu pământul”.

„Sfânta Sofia” are însă o replică și în Catedrala Ortodoxă Mitropolitană din Sibiu, cu hramul „Sfânta Treime”, ridicată în 1902-1906. Proiectul care a câștigat a fost cel al arhitectului Iosif Konner, din Budapesta, iar conducerea şantierului a fost încredințată lui Iosif Schussing. Turnurile de 45 de metri înălțime sunt vizibile în tot oraşul vechi. Pictura a fost executată în mare parte de Octavian Smigelschi, sculptura iconostasului aparţine lui Constantin Mihail Babic, din Bucureşti, iar stranele, lui Emil Patruţ, din Sibiu.

Varietatea internațională nu se oprește însă aici: chivotul a fost lucrat la Würtemberg, candelabrul la Viena şi mozaicurile la München! „Catedrala din Sibiu”, ne explică Augustin Ioan, „dă seama despre alt mod de a interpreta tradiţia. Problema unei arhitecturi cu «specific românesc» nu se putea pune în Transilvania acelor vremi. În plus, din motive politice, nu se puteau cerceta precedentele existente, fie ele urbane sau rurale, sacre sau laice, spre a alcătui un repertoriu de forme româneşti. În fine, practic nu existau în Ardeal arhitecţi români care să constituie un limbaj formal naţional, aşa cum făceau în Regat membrii Şcolii Naţionale. Catedrala din Sibiu este opera unui arhitect maghiar, pictată de un român, decorată de germani, iar modelul ei este o biserică din Istanbul! Să adăugăm că, în acel moment, Biserica Ortodoxă nu făcea parte dintre cultele privilegiate în Transilvania, eufemistic spus, şi că, exceptând unele dintre bisericile de lemn, nu produsese modele specifice, fundamental diferite de modelele celorlalte culte transilvănene”.

Pe de altă parte, spune profesorul, raportarea la „Sfânta Sofia”, deci la Constantinopol, la Bizanţ, a fost o soluţie extrem de inspirată: ctitoria lui Iustinian preceda momentul Marii Schisme, aşadar, nu putea deranja nici o confesiune creștină. În plus, replica unei biserici celebre și multiseculare din Istanbul excludea orice conotaţii etnice. Nu în ultimul rând, referinţa bizantină era demnă pentru un oraş ca Sibiul - și este până azi un monument impunător (53,10 m lungime, 25,40 m lățime în centru, 24,70 m înălțime interioară cupolă, 34,70 m în exterior), emblemă a orașului de pe Cibin.

Astfel, într-un soi de arc de cerc spiritual, încheiat la 1500 de ani distanță în timp, între Istanbul și Sibiu, strălucește lumina catedralelor Sfintei Sofii...