Mănăstirea Cozia, moştenirea voievodului Mircea cel Bătrân

La poalele munților Cozia, pe drumul ce urmărește sinuos apele Oltului în drumul lor spre Dunăre, în localitatea vâlceană Călimănești, se înalță precum un turn de apărare multisecular unul dintre cele mai cunoscute și mai vizitate locașuri monahale din țara noastră, Mănăstirea Cozia. Ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, așezământul a fost inaugurat prin sfințirea bisericii sale într-o zi de 18 mai, în anul 1388.

Viața ascetică în munții Vâlcei are o lungă tradiție, mulți nevoitori căutând Împărăția cerurilor prin practicarea ascezei monahale în aceste ținuturi binecuvântate de Dumnezeu. De asemenea, „munții cei înalți” și „stâncile” s-au făcut de nenumărate ori „scăpare” pentru viețuitorii de aici, păzindu-i atât de lucrarea diavolului, cât și de primejdia invadatorilor. Multe locuri de popas duhovnicesc stau mărturie până astăzi vieții duhovnicești începute pe aceste meleaguri din timpuri ­imemoriale.

Între așezămintele monahale cu istorie îndelungată care dăinuie pe Valea Oltului, Mănăstirea Cozia este, poate, cea mai cunoscută. Construită ca o cetate, ctitoria lui Mircea cel Bătrân a fost gândită ca necropolă domnească, fiind amplasată într-o regiune unde creșteau nuci, numele locului derivând de la termenul peceneg-cuman „coz”, adică „nuc”.

Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a cărei arhitectură se inspiră din cea a bisericii mănăstirii athonite Iviron, a fost ridicată între anii 1387 şi 1391, fiind sfințită la 18 mai 1388, așa cum reiese din hrisovul lui Mircea cel Bătrân, în care se spune: „A binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost ­înainte satul boierului domniei mele Nan ­Udobă”. După inaugurarea mănăstirii, au continuat lucrările de înfrumusețare, pictura interioară fiind realizată între anii 1390-1391.

Cozia în timpul lui Constantin Brâncoveanu

Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea aşezământului. Urmaşii lui la tron i-au urmat exemplul, purtând grijă de aşezământ. Cu toate acestea însă, năvălirile străinilor şi-au pus amprenta şi asupra sfintei mănăstiri. La venirea pe scaunul domnesc al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ansamblul arhitectonic de la Cozia se afla într-un avansat stadiu de degradare: clădirile începuseră a se ruina, iar zidul de împrejmuire se surpase din cauza unui incendiu.

Cu sprijinul paharnicului Șerban Cantacuzino și binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, între anii 1705 şi 1708 au fost restaurate clădirile şi s-au repictat naosul și altarul. În aceeaşi perioadă a fost construit și pridvorul deschis în stil brâncovenesc. În anii următori, egumenul Ioan de la Hurezi a reparat chiliile și a construit paraclisul cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” în partea de nord-est a incintei. „Precum cerbul setos de izvor dorește și aflând umbră și apă rece bând se veselește, precum prorocul David cântând cu laudă Duhului Sfânt grăiaște, într-acest chip dori și sufletul mieu ca să zidesc acest locaș, sfântul paraclis marelui Dumnezeu ce în Troiță iaste proslăvit și în trei fețe neosebit, întru care să cinstește și să prăznuiaște Dumineca Tuturor Sfinților numiți ce petrec în ceriu nedăspărțiți și fac mult folos și ajutor tuturor celor ce de dânșii sânt cinstiți și prăznuiți. Pohtit-am și am făcut cele ce să văd”, consemna vrednicul egumen într-un jurnal din 1710.

Importanţa acestei perioade pentru istoria aşezământului este dovedită şi de faptul că la restaurarea mănăstirii de la începutul secolului al 20-lea, Comisia Monumentelor Istorice a hotărât să renunțe la toate construcţiile adăugate ctitoriei iniţiale a lui Mircea cel Bătrân, păstrându-se doar exonartexul brâncovenesc, de o valoare excepțională din punct de vedere arhitectural.

Umbra lui Mircea. La Cozia

Așa își intitula poetul Grigore Alexandrescu oda închinată marelui voievod, în timpul șederii la ctitoria sa, în vara anului 1842. În adevăr, metafora folosită de poet pătrunde dincolo de simțurile și simțirile mundane ale celor care, în număr mare, trec pragul ctitoriei de pe malul Oltului. Umbra lui Mircea și memoria lui au fost, în același timp, moștenire şi datorie pentru toți urmașii lui. Mari sau mici, importante sau mai smerite, eforturile celor care au urmat la conducerea Țării Românești au luat din izvorul credinței și patriotismului celui care își doarme somnul de veci în nădejdea învierii la umbra munților Cozia, el însuşi umbrind istoria românilor din aceste zone de mai bine de 600 de ani.

Deși a trecut prin multe încercări, de multe ori fiind prădată, incendiată sau profanată, Mănăstirea Cozia, prin strădaniile unor conducători și filantropi la fel de vrednici ca și întemeietorul ei, a fost adusă de fiecare dată la strălucirea de odinioară. Fie că e vorba de ­Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Bibescu sau alți ctitori, în orice perioadă au existat oameni iubitori de Biserică și de Dumnezeu, care s-au nevoit pentru ca mănăstirea să nu fie pierdută definitiv.

De aceea, în prezent, ea rămâne una dintre principalele atracții turistice ale județului Vâlcea și ale Olteniei. În fiecare an, credincioși, pelerini sau turiști de pretutindeni îi calcă pragul pentru a gusta din dulceața păcii pe care așezământul o dăruieşte.

Munții neclintiți ai Coziei și apele neobosite ale Oltului păstrează și astăzi, peste sfântul locaș, peste întreaga zonă și peste oamenii ei, precum o pecete invizibilă, umbra lui Mircea.