Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Mănăstirea Hurezi, raiul pământesc cu miros de trandafiri

Mănăstirea Hurezi, raiul pământesc cu miros de trandafiri

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Mădălina Andreescu - 17 Aug, 2022

Fiecare lăcaș al lui Dumnezeu are frumusețea și unicitatea lui și fiecare om își găsește pacea inimii într-un anumit spaţiu. Unul dintre locurile binecuvântate din țara noastră este mănăstirea vâlceană Hurezi. E atâta frumusețe aici, cât să îți umpli sufletul și privirea pentru luni și ani întregi.

Totul e într-o ordine perfectă, îngrijit, făcut cu bun-gust; fiecare lucru este la locul lui, așezat astfel parcă dintotdeauna - tufa de trandafiri crem-gălbui, cu parfum amețitor, care urcă spre chilii; leandrii mari, în ghivece, care încadrează aleea ce duce spre clădirea de cazare a pelerinilor; lacul din spate, cu câțiva nuferi și concert nemaipomenit de broscuțe, seară de seară; căpițele de fân de pe lângă lac, în luna lui Cireșar; sălciile cu plete despletite, unduindu-se sub adierea dulce a vântului de vară; pajiștea ca un covor de catifea verde; trandafirii de peste tot, dar nu oriunde, de toate culorile - toate alcătuiesc un firesc atemporal. Aici pare că timpul nu trece. Și ce binecuvântare pentru noi, cei veșnic aflați într-o fugă spre nicăieri! Să afli un loc în care sufletul să nu mai alerge, să se așeze, să se audă și să se asculte!

Biserica - bijuterie arhitecturală

Și biserica: „Crăiasa ctitoriilor sale”, cum este numită în Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni, „dă măsura dărniciei și râvnei de care a fost mistuit pentru înfrumuse­țarea casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, pentru care niciodată n-a socotit a fi ceva prea scump”, spune condacul 7. Câtă dragoste, grijă și pricepere va fi pus aici înțelegem când ne gândim că în această ctitorie a dorit domnitorul să fie așezați pentru veșnicie el și nea­mul său. În partea dreaptă a pronaosului se află cenotaful domnitorului, împodobit cu o vază mare cu flori mereu proaspete. Mormântul pregătit odată cu construirea bisericii a rămas gol, în urma martiriului din anul 1714 și a îngropării tainice a domnitorului, în 1720, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București. Totuși, dorința i-a fost întrucâtva îndeplinită. În partea stângă a pronaosului se află moaștele domnitorului martir, într-o superbă raclă de argint, așezată simetric cu racla din partea dreaptă, care adăpos­tește mulțime de moaște de sfinți. De câtă ocrotire se bucură acest loc binecuvântat!

De la măicuța ghid aflăm multe lucruri din istoria acestei mănăstiri și a poporului român. Astfel, numele Hurezi vine de la huhurezi, păsări nocturne care cântă în pădurile dimprejur. Urcat pe tronul Țării Românești în 1688, Brâncoveanu a domnit peste un sfert de secol și a ctitorit numeroase biserici și mănăstiri. Aceasta este prima lui construcție și cea mai mare, locul unde a dorit să fie necropola familiei, de aceea pronaosul este prelungit. Construcția este clasică, cu pronaos, naos și altar. Mănăstirea a fost înzestrată cu ziduri şi turnuri de apărare şi cu numeroase clădiri în incintă. A fost construită între anii 1690 şi 1697, iar biserica mare a fost târnosită la 8 septembrie 1693. Aici a fost școală de pictură pentru copii și școală de arhitectură, loc unde s-a născut stilul brâncovenesc, având drept caracteristici principale elementele în piatră lucrate artistic.

În fiecare punct cardinal de la mănăstire este câte un schit, la distanță de 1 km de mănăstire, așezate în semnul sfintei cruci. La unul dintre ele, închinat Sfinților Apostoli, ajungi destul de repede, urcând pe jos cărarea din spatele mănăstirii, printre fânețe și zumzet de gâze. A fost ridicat în 1692 de către Ioan, primul arhimandrit al mănăstirii. Descoperi o biserică în stil brâncovenesc, într-o curte ca o gospodărie plină cu flori.

Trapeza mănăstirii este monument istoric și este folosită doar în noaptea de Paști, ne mai spune maica ghid. Sculptura în lemn de nuc din interior este cea originală, așa cum și catapeteasma este tot cea originală, din lemn de tei, aurită.

Pictura a fost restaurată în anul 2000, mai aflăm. La intrare, pe peretele din afară, în partea dreaptă, este zugrăvită Judecata de Apoi. Ca o particularitate a acestei biserici, pe peretele exterior din stânga sunt pictați meșterii zugravi, având înscrise și numele lor: Constantinos, Ioan, Andrei, Stan Neagoe, Ioachim.

Din textul din pisanie citim că domnitorul ctitor a făcut această biserică „pentru nemoarta pomenire a sa și a tot bun și prea blagorodnec neamului său”. Tabloul votiv se află în pronaos, pe peretele din dreapta. Îi regăsim aici pe Domnitorul Constantin Brâncoveanu și pe soția sa, Doamna Maria, împreună cu cele șapte fete și cei patru băieți. O familie mare, frumoasă și binecuvântată! Copii crescuți în credință, în iubire de neam și de Hristos, de cultură și de frumos.

Năframa neagră

Maica povestește, cu voce tulburătoare, despre martiriul domnitorului. Te cutremuri auzind cum a fost ridicat în chiar Săptămâna Patimilor a anului 1714, împreună cu întreaga familie, și duși la Constantinopol, după ce trimisul sultanului, Mustafa-aga, cel mai vechi prieten turc al său, îi pune pe umăr năframa neagră de mazilire. Execuția a avut loc în ziua de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, când domnitorul împlinea 60 de ani. Trupul său a fost pescuit din Marea Marmara și îngropat în Mănăstirea Halki, aflată pe insula cu același nume, sau Heybeli, cum o numeau turcii.

La șapte ani după moartea sa, în anul 1720, Doamna Maria i-a adus osemintele în țară, cu mare greutate. Dar, din cauza ocupației austriece și temându-se ca nu cumva turcii să le caute și, găsindu-le, să le pângărească, nu le-a putut duce la Mănăstirea Hurezi, unde fusese locul pregătit, ci le-a dus în mare taină la București, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, o altă ctitorie a domnitorului.

Mormântul nu a fost inscrip­ționat pentru a fi protejat de turci, astfel că timp de două sute de ani a rămas necunoscut. Abia în 1914, datorită inscripției de pe candela de argint agățată la picioarele mormântului, s-a aflat cine se odih­neș­te sub piatra frumos lucrată în stil brâncovenesc. Cu litere chirilice, în mijlocul candelei filigranate stă scris: „Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna mării sale Mariia, carea şi Măriia sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.

În iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache, fiind aleasă ca dată de prăznuire ziua de 16 august, pentru a nu se suprapune cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Căderea care te ridică

Tulburătoare este viața acestui mare om! În ea se împletesc fericirea și disperarea, înălțarea și căderea. Însă căderea sa a fost mai mare decât însăși mărirea, căci deși a căzut din toate rangurile lumești şi și-a pierdut avuția, puterea și libertatea, s-a ridicat dea­supra condiției omenești printr-o uriașă putere interioară. Vândut de unchiul său, părăsit la greu de cei de încredere, torturat în fața soției, supus durerii de neînchipuit de a-și vedea fiii omorâți, Constantin Brâncoveanu și-a purtat crucea cu demnitate, până la capăt. De unde a găsit resorturile sufletești pentru a nu ceda? Fără îndoială că puterea Duhului Sfânt s-a vădit în el, sporindu-i credința, răbdarea și nădejdea în viața veșnică, pentru care s-a nevoit. Viața lui și a fiilor săi arată minunea credinței, căci socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața lor, pe toate gunoaie le-au socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândească.

Acestea se cuvine să le luăm pildă din viața martirilor Brâncoveni. Iar de vrem să ne apropiem mai mult de ei și de sfințenia lor, să mergem la Hurezi, unde duhul, rugăciunea și urmele pașilor lor sunt pretutindeni.

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Hurezi  -   Biserici din Romania