Mănăstirea Sfântului Ioan, vechea reşedinţă mitropolitană a Moldovei

Catedrală şi reşedinţă mitropolitană a Moldovei timp de peste 150 de ani, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava este cel mai important aşezământ religios şi istoric din fosta capitală a Ţării Moldovei. Celebra mănăstire, care adăposteşte moaştele Sfântului Ioan cel Nou, impresionează şi astăzi prin echilibrul şi armonia elementelor arhitectonice, prin unitatea simfonică a întregului ansamblu, fiind unul dintre cele mai căutate obiective turistice religioase.

Biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava a fost începută de voievodul Bogdan al III-lea, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în anul 1514, fiind terminată de Ştefăniţă Vodă, fiul lui Bogdan, în anul 1522, aşa cum ne arată şi pisania aflată deasupra uşii de la intrarea în pridvor.

Biserica Mitropoliei Sucevei

Motivul zidirii acestei biserici a fost acela de a servi biserica Mitropoliei Sucevei, întrucât Biserica Mirăuţi devenise neîncăpătoare, mai ales în zilele de sărbătoare, când creştinii din toate colţurile ţării veneau să se închine la moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Ioan cel Nou. Turnul-clopotniţă a fost zidit în timpul domniei lui Petru Şchiopul, aşa cum reiese din cronica murală, şi păstrează în forma sa originală un singur etaj, zidit din piatră neregulată, având colţari din piatră fălţuită. Mitropolitul Anastasie Crimca a zidit, pe latura de N-E a reşedinţei mitropolitane, o eclesiarniţă (paraclis), asemănătoare cu biserica din cimitirul Mănăstirii Dragomirna, ctitorită de acelaşi ierarh. Paraclisul avea menirea să servească, pe timp de iarnă, la săvârşirea serviciului divin. Între anii 1786-1789, în această eclesiarniţă a funcţionat prima şcoală catehetică clericală din Suceava, condusă de ieromonahul Daniil Vlahovici.

Biserica principală a mănăstirii a fost pictată în timpul domniei lui Petru Rareş (1532-1534). În perioada 1751-1760, a fost restaurată de Iacov Putneanul. În 1796 i s-a înlocuit catapeteasma, atunci desfiinţându-i-se şi zidul dintre naos şi pronaos. Mitropolitul Veniamin Costachi i-a refăcut acoperişul, între 1827-1828, când i s-a adăugat şi pridvorul, s-a construit zidul de incintă şi s-au reparat chiliile. Acoperişul bisericii este alcătuit din 10.000 de ţigle smălţuite de culoare cărămizie, galbenă, albastră, verde şi neagră, cu motive geometrice, fiind refăcut în anul 1985.

Metoc al Mănăstirii Dragomirna

După anexarea, în 1775, a părţii de nord a Moldovei la Imperiul Habsburgic, s-a trecut şi la organizaea vieţii bisericeşti. Dintre mănăstiri, s-au păstrat în perioada stăpânirii habsburgice doar Putna, Suceviţa şi Dragomirna. Biserica „Sf. Gheorghe“ a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou“ a intrat sub jurisdicţia Mănăstirii Dragomirna, ca metoc.

La 23 iunie 1945, Mitropolia Bucovinei şi-a stabilit sediul la Suceava, la Biserica „Sf. Gheorghe“, avându-l ca mitropolit pe Emilian Antal (3 martie 1945-1 octombrie 1948). După demisia sa, scaunul vlădicesc de la Suceava a fost ocupat de arhiepiscopul Sebastian Rusan (1 octombrie 1948-23 mai 1950).

Îmbinare de stiluri din epoci diferite

Biserica „Sf. Gheorghe“ a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou“ este singura care prezintă un plan triconc. Este asemănătoare cu Biserica „Înălţarea Domnului“ a Mănăstirii Neamţ, o sinteză a arhitecturii religioase din Moldova în secolul al XV-lea.

La nici o altă mănăstire din nordul Moldovei nu se regăseşte o atât de complexă îmbinare de stiluri din epoci diferite, ce se desfăşoară pe durata a 600 de ani, de la racla de argint aurit din vremea lui Alexandru cel Bun la noul paraclis cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou“, sfinţit în 1998, ctitorie a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Contraforţii şi firidele alungite, ocniţele şi discurile smălţuite, diferit colorate, accentuează caracterul de măreţie şi monumentalitate al sfântului lăcaş.

Partea superioară a peretelui vestic a fost pictată în 1895, de Vladimir Mironescu, cele patru scene fiind realizate în culori calde, cu o tehnică şi o viziune mai apropiate de arta laică decât de cea postbizantină. Aceasta înfăţişează momente semnificative din viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, unul dintre marii ocrotitori ai Moldovei: judecata, martiriul, îngerii înconjurând trupul mucenicului şi aducerea moaştelor la Suceava.

Una dintre cele mai reuşite scene din pictura medievală moldovenească

Din punct de vedere stilistic, pictura naosului este cea mai reprezentativă. Tendinţa spre amplificarea formelor din pictura murală a bisericilor anterioare atinge aici apogeul. Scena Bunei Vestiri o prezintă pe Maica Domnului şezând pe tron, iar dincolo de ea sunt două slujnice care desfac perdeaua şi, alături, pe un jilţ, de partea dreaptă a privitorului, stă o femeie, fără nimb, cu furca în mână, torcând. În nici una dintre icoanele ce reprezintă Buna Vestire nu sunt redate femeile ce întind draperia în spatele jilţului Maicii Domnului şi nici Erminia nu cunoaşte o astfel de reprezentare unică. În semicalota absidei de nord este reprezentată una dintre cele mai reuşite scene din pictura medievală moldovenească - Răstignirea.

Cea mai dramatică şi mai simplă compoziţie, ocupând tot peretele de vest, este Judecata de Apoi, cu adevărat o capodoperă a zugravului. Scena Judecăţii de Apoi a fost pictată pe partea vestică, întrucât în bazilica veche creştină, în partea dinspre apus se găsea atriumul (spaţiu deschis, înconjurat adesea de coloane, la intrarea unei bazilici). În clădirile de mai târziu, atriumul a fost transformat într-o curte deschisă, unde erau îngropaţi cei care treceau la Domnul.

Pictori de geniu din şcoala de pictură de la Suceava

Fiind deteriorată în mare parte, în 1534, pictura exterioară a fostei catedrale mitropolitane a fost refăcută. Astfel, ea aparţine epocii lui Petru Rareş, când în acest sfânt lăcaş s-a format şi s-a consolidat celebra şcoală de pictură sacră de la Suceava, care a dat pictori de geniu, precum Dragoş Coman sau Toma de la Suceava.

La începutul secolului al XX-lea, pictura originală a fost spălată şi refăcută parţial, mai ales în pronaos şi pridvor, lucrarea de restaurare durând trei ani. Înnegrită din nou de fum, în anul 2000 pictura a început să fie refăcută şi spălată, dar lucrările au fost stagnate din lipsă de fonduri.

Catapeteasma, sculptată în lemn, cu ornamente bogate şi frumoase, a fost realizată în 1796 de slugerul Toader, din ţinutul Dorohoiului, fiind refăcută şi poleită din nou, în 1870, de zugravul A. Străjescul. Aparţine stilului baroc moldovenesc. Se remarcă prin dimensiunile impresionante şi prin somptuozitatea ornamentală şi cromatică.

▲ Ocrotitor al Moldovei

Cea mai mare podoabă a mănăstirii sunt moaştele Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei. Aşezate într-o raclă de argint aurit, realizată cu mare măiestrie de meşterii locali, în vremea lui Alexandru cel Bun, moaştele Sf. Ioan au fost aduse la Suceava în anul 1402, de Alexandru cel Bun şi de soţia sa, Ana, care, bolnavă fiind, s-a vindecat în chip miraculos la atingerea de moaştele sfântului.

Moaştele au fost aduse din Cetatea Albă, unde stătuseră timp 70 de ani.

Au fost aşezate în biserica Mirăuţi, sediul Mitropoliei Moldovei până la înălţarea Bisericii „Sfântul Gheorghe“. În anul 1686, moaştele sfântului au fost luate în Polonia de mitropolitul Dosoftei, când a fost dus în exil, fiind readuse în ţară de către episcopul Dosoftei Herescu de Rădăuţi, în anul 1783.

De sute de ani, la 24 iunie, de Sânziene, la Suceava sosesc în pelerinaj mii de credincioşi din toate zonele ţării, pentru a se ruga şi a atinge racla cu moaştele martirului făcător de minuni.