Marea Unire, primăvara din miezul iernii

Sărbătoarea Unirii de la ­1 Decembrie din acest an deschide aniversarea Centenarului României Mari. În 2018 se vor împlini 100 de ani de la momentul 1918. Evenimentul are o importanță capitală pentru istoria românilor, mai ales că teritoriul intra­car­patic a fost, de-a lungul istoriei, supus unor dispute ideologice și con­fesionale în urma cărora românii au avut de pierdut, cea mai mare parte a acestora fiind considerați marginali, la fel și confesiunea ortodoxă în Ardeal.

În timpul Primului Război Mondial, Transilvania era încă un teritoriu condus de imperialii austro-ungari. Conjunctura favorabilă, implicarea armatei țării noastre în alianța Antanta, opusă Triplei Alianțe, în care erau austriecii, au dus la înfăptuirea unui vis, pe care puțini îl credeau realizabil, la sfârșitul primei conflagrații mondiale.

La 1 Decembrie 1918, delegații românilor transilvăneni s-au adunat la Alba Iulia, capitala lui Mihai Viteazul. În cadrul unei uriașe Adunări Populare, ei au proclamat unirea Transilvaniei cu România. Un vis, ceva ce, în timpul lunilor de umilință din primăvara și vara lui 1918, nimeni n-ar fi putut prevedea, se realizase în câteva luni. Unirea a fost orchestrată și dusă la bun sfârșit de liderul românilor transilvăneni, marele democrat Iuliu Maniu. Iorga îl descria în ziarul său, spunând că toată ura și toate abuzurile comise de unguri împotriva lui Maniu nu i-au putut încătușa spiritul și nici diminua calitățile lui.

Ziua de 1 Decembrie 1918 este foarte plastic descrisă de Constantin Zărnescu, autorul lucrării 1 Decembrie 1918 - Ziua Zilelor, în care un participant real la evenimentele din anul menționat i-a împărtășit amintirile materializate în această lucrare.

Au mers la Alba ca să se întoarcă acasă la ei cu România întregită

Mulțimea de oameni care a fost prezentă la proclamarea unirii Transilvaniei cu România era incomensurabilă, iar pitorescul celor prezenți merită atenția noastră. Aflăm că „un popor de oameni își ieșea din casele sale și din cuibul său și împreună cu el curgeau spre Alba râurile și munții săi, câmpiile, pădurile și colinele sale... Coborau astfel ca o mare armată moții de la munte, fiii lui Iancu și muntenii lui Horea, bătrânii cei albi din Arieșeni, bărbații din Albac, câmpănarii cei scurți la vorbă, abrudenii austeri și făloși, buciumenii, vidrenii, horenii, lăpușenii, zlătenii, avându-l în frunte pe Fărcășan, bistranii, ceilalți moți, curgând odată cu râurile lor, Arieșul și Abrudul, Aiudul, Galda și Ampoiul, spre marele Mureș și mai departe spre fericita, ca o mireasă a națiunii, Alba Iulia. Era de așteptat să-i vezi venind, cei dintâi ca o pădure pe aceia, mai des călcați de încercările istoriei, adică pe oamenii lui Horea și ai lui Avram Iancu... cărora bătrânii încă se mai închinau, și acum, îna­inte de culcare, seara... Soldați și gardiști naționali ai lui Iancu, cetățeni români ai lui Cicio și ­Maniu și Goldiș, erau cei mai frumoși bărbați cu profil latin pe care i-am văzut între români vreodată. Curgeau și se amestecau cu țărani din Henig și din Straja, din Ponor și din Mogoș, din Gârbom și din Vingrad, din Daia și Barabanț, bărbați în puterea vârstei, bărbați în desăvârșirea înțelepciunii, tineri neîncercați de viață, având sentimentul măreției, fețele mari, piepturile umflate, tineri aproape copii... Iar poporenii aceștia mulțime coborau acum și din cealaltă parte a comitatului Alba, secășenii, sebeșenii, siliștenii și șibotenii, bărbații și femeile lor din Daia Română și Vințul de Jos, din Săsciori, Șugag și Blandiana. Erau moți, unii văzuseră o dată, de două ori, în viața lor Alba Iulia și nu mai ieșiseră niciodată din pământul lor și din inima lor și acum iată-i ieșind din case și din pământul lor, toți în haine groase de lână, de pănură, de sărbătoare, cu căciuli de oaie, cu pene de ­curcan sau de cocoș, cu steaguri și arme, pe umeri și cu ochi arzători mergând la Alba Iulia ca să se întoarcă acasă la ei cu România cea Mare și întregită”.

Un lucru demn de menționat este acela că românii au venit din toate zonele țării în Alba Iulia cu o zi înainte de eveniment, adică la 30 noiembrie. Cei mai mulți au dormit sub cerul liber în noaptea dinspre 30 noiembrie - 1 decembrie, deși temperaturile, așa cum mărturisește eroul lucrării citate, erau foarte scăzute.

„Trăiască mama-România Mare!”

Din cauza mulțimii de oameni, intrarea în Sala Unirii de la Alba Iulia era imposibilă, iar unii membri ai Consiliului Național Român (care a avut rol de guvern în Transilvania între 1917 şi 1918) erau duși pe umeri de popor, cu greu spre inima Adunării. La prezidiu au urcat Ioan Suciu, organizatorul Adunării Naționale, Gheorghe Pop de Băsești, șeful Partidului Național Român din Transilvania, Vasile Goldiș, apoi Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida, apoi Episcopii Demetrie Radu, Ioan Papp și Miron Cristea, Iosif Jumanca și mulți alții care se pierdeau parcă în umbră, notari, propagandiști, studenți, câteva femei, numeroși avocați, învățători, poeți și preoți.

În micile pauze, dintre urale, se auzeau fără de încetare cele două coruri: al lui Popovici și al lui Vidu, unul cântând „Deș­teaptă-te, române”, celălalt „Odă Bucuriei”, însă mai puternic și mai stăruitor ca oricând.

Președintele Marelui Sfat al Națiunii Române, Ștefan Cicio­Pop a strigat din toate puterile:
„Mărită Adunare Națională!... Mărită Adunare Națională!... Mărită Adunare Națională!...” „cel mai potrivit loc, am aflat noi aici, la Alba Iulia, această Mecă a neamului românesc...”, iar delegații din sală strigau „Ura!”, „Trăiască mama-România Mare!” Goldiș îi lăsa să ovaționeze cât doreau apoi, când s-au liniștit, le-a mulțumit tuturor acelora care au continuat viața normală a țării, a pământului, în decursul acestui război mondial, mamelor, femeilor, văduvelor, bărbaților foarte tineri și celor foarte bătrâni, precum și soldaților și ofițerilor români, cei fără de număr, pentru rezistența morală în acest război, care a fost o Golgotă pentru Europa și pentru neamul românesc.

Au urmat apoi, printre urale, să vorbească și Gheorghe Pop de Băsești și Vasile Goldiș care a prezentat Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România. Au urmat apoi și discursurile lui Iuliu Maniu și ale celorlalți membri ai Consiliului.

În aceeași zi, Episcopul Iuliu Hossu a dat citire Rezoluției de la Alba Iulia în care decreta „unirea acelor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Erau specificate drepturi și libertăți cetățenești, existând astfel principii corecte pentru toată lumea, indiferent de confesiune, etnie sau gen. Se impuneau realizarea unei reforme agrare radicale și dreptul la vot să fie acordat tuturor cetățenilor, implicit și femeilor în vârstă de 21 de ani. Erau specificate și alte reforme, printre care libertatea presei, muncitorimea să aibă condiții de muncă mai bune.

Indiscutabil, momentul 1 Decembrie 1918 a reprezentat cel mai important eveniment al secolului XX pentru țara noastră, așa cum, în secolul al XIX-lea, Unirea Principatelor realizată la 24 Ianuarie 1859 a reprezentat evenimentul-cheie și primul pas pentru înfăptuirea Marii Uniri.

Astăzi, noi, urmașii eroilor din Primul Război Mondial, nu putem decât să le aducem un pios omagiu și, în calitate de cetățeni ai acestui stat, să încercăm să nu-i uităm, păstrându-le vie amintirea și prețuind ceea ce au făcut pentru noi.