Mărturiile despre Transilvania din Anastasimatarul de la Prodromu

Manuscrisul identificat de bizantinologul Sebastian Barbu-Bucur este un Anastasimatar descoperit în biblioteca Schitului românesc Prodromu, având numărul de inventar 4020, fiind scris în jurul anului 1717. Conţine 255 de pagini, având mai multe file lipsă. Este alcătuit din două părţi, partea întâi cu text în limba română, şi partea a doua cu text în limba greacă.

Prima parte (paginile 1-105) cuprinde Anastasimatarul în limba română, fiind o copie identică după Anastasimatarul lui Filothei sin Agăi Jipei. Între paginile 104-120 sunt scrise texte în limba română şi latină, cu litere chirilice. Partea a doua (paginile 121-255) este un Antologhion cu text în limba greacă, scris de acelaşi român care a scris şi partea întâi a acestui manuscris, care cuprinde cântări la Vecernie, Utrenie şi Sfânta Liturghie.

Oraţie către împăratul romanilor

La paginile 110-117 se află o frumoasă oraţie intitulată „Oraţie care s-au zis la preafericitul împărat al romanilor la Beci“, prin care „Valahia împreună cu bisericescul cliros cere ocrotire“, rugându-i să scoată „din robia cea grea şi prea tirănească a păgânilor“.

Răspunsul împăratului Carol al VI-lea (1711-1740) nu întârzie să apară şi le făgăduieşte „a avea într-a (sa) protecţie Valahia“ şi „a o apăra“ şi „toată purtarea de grijă de va pune“ ca să-i izbăvească pe valahi de „păgâni“. În încheierea acestui răspuns este consemnată aceeaşi dată ca şi la „Oraţie“ şi anume 10 mai 1717: „aciasta s-a făcut în Beci, 10 mai, 7725 de la Hristos 1717“.

Circulaţia manuscrisului în zona Transilvaniei

După toate informaţiile pe care manuscrisul le conţine, nu există nici un dubiu în privinţa circulaţiei acestuia. Manuscrisul a circulat în Transilvania, tocmai acolo unde românii au rezistat cu dârzenie prigoanei împotriva Ortodoxiei şi a presiunilor de tot felul, precum cei din Braşov, Ţara Bârsei, Sibiu cu satele înconjurătoare, în frunte cu Sălişte şi Răşinari, cu toate împrejurimile acestora. Lor au urmat şi mănăstirile, unde Ortodoxia s-a păstrat neştirbită.

Istoricul Nicolae Iorga ne spune că însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu, prin oamenii săi de nădejde, a sprijinit Ortodoxia din Transilvania. 

Astfel, în luna iulie 1701, „îi înştiinţează pe braşoveni că Împăratul nu a îngăduit episcopului din Ardeal să strice cu sila legea oamenilor“. Apoi, mai departe, împăratul „ajută ctitoriile (bisericile) de pe moşiile sale din Ocna Sibiului, din Poiana Mărului şi Sîmbăta de Sus, iar în Făgăraş isprăveşte încă din 1698 o frumoasă biserică“.

Un braşovean, unul dintre posesori

Manuscrisul conţine o informaţie importantă şi anume că unul dintre posesori este Dascălul Radu Duma din Braşov, pe care îl identificăm a fi unul cu acelaşi Ioan sin Duma Braşoveanu. Prin însemnarea aceasta de pe manuscrisul athonit aflăm că manuscrisul a circulat în Transilvania, acolo unde s-a promovat muzica psaltică, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în practica liturgică a Bisericii.

Nu se ştie cu exactitate în ce mod a ajuns manuscrisul din Transilvania în Muntele Athos. Ceea ce ştim este faptul că monahii din Athos veneau destul de des în ţară, din mai multe motive: fie pentru a aduna danii pentru schiturile sărace, fie pentru a fi hirotoniţi, fie, mai ales în această zonă, pentru a-i învăţa pe fraţii lor români dreapta credinţă şi a-i apăra împotriva prozelitismului catolic şi protestant. Cu unul din aceste prilejuri, probabil, acest preţios manuscris a poposit în Sfântul Munte.

Manuscrisul care se păstrează în biblioteca Schitului românesc Prodromu este important deoarece este prima copie (cel puţin partea întâi) care ni se păstrează după ordinea vechimii, după „Anastasima“ lui Filothei care a circulat în Transilvania şi care conţine date importante privind situaţia românilor de aici, la începutul secolului al XVIII-lea.