Născut la Suceava, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, și îndrumat spre învățătură de cunoscutul boier moldovean Luca Stroici, Anastasie Crimca avea să ajungă, printr-o neostoită dragoste de carte, din simplu diac la Cancelaria domnească, Mitropolit al Moldovei. De numele său se leagă construirea, la Suceava, a primului spital public din Moldova.
Descendent dintr-o familie de negustori suceveni înstăriți, Ioan și Cristina Crimca, mama coborând din linia domnitorilor Movilești ai Moldovei, copilul Ilie Crimcovici a crescut învățând de la părinți să iubească Scripturile. Dragostea pentru învățătură i-a fost insuflată apoi de eruditul boier moldovean Luca Stroici, cel care a scris pentru prima dată rugăciunea „Tatăl nostru” folosind alfabetul latin.
În prima tinerețe, după cum arată izvoarele istorice, tânărul Crimcovici a fost oștean, dar și diac în Cancelaria domnească de la Suceava. Domnitorul Petru Șchiopu l-a remarcat pentru minunatul dar al scrierii, însă și pentru faptele sale ostășești. Drept răsplată, domnitorul i-a dăruit un sat, dar oșteanul i-a cerut blagoslovire să facă schimb cu moșia Dragomirești, unde mai târziu va construi ctitoria sa de suflet - Mănăstirea Dragomirna.
Viața de mirean nu i-a adus liniștea de care avea nevoie. Tocmai de aceea, în jurul anului 1600, Ilie Crimcovici decide să îmbrace haina călugăriei. Unele surse documentare susțin că acesta s-ar fi călugărit la Putna, altele, că ar fi primit această taină chiar în bisericuța de lemn din vechea sihăstrie aflată în codrii Dragomireștilor, de pe moșia dăruită de Petru Șchiopu, primind numele Anastasie. Datele istorice, foarte sărace în această privință, nu permit identificarea cu precizie a locului în care a devenit călugăr, însă cert este că, imediat după intrarea în Moldova a lui Mihai Viteazul, Anastasie Crimca a devenit Episcop al Rădăuților, depunând făgăduință de credință noului domn.
Bucuria Unirii n-avea să dureze multă vreme. Ieremia Movilă, domnul fugar al Moldovei, s-a întors în țară, alături de cei trei episcopi ai săi, motiv pentru Anastasie Crimca să se retragă din scaunul episcopal de la Rădăuți în pacea sihăstriei de pe moșia sa, la Dragomirești. Acolo, în 1602, sprijinit de frații dregători Luca și Simion Stroici, a ridicat, pe vatra vechii bisericuțe de lemn, o biserică la fel de mică, din piatră, cu un hram foarte rar, „Dreptul Enoh, Sfântul Ilie și Sfântul Ioan Teologul”. Apoi, la 1 septembrie 1609, cu susținerea financiară a acelorași frați Stroici, Crimca a construit biserica mare a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul ”Pogorârea Duhului Sfânt”, o bijuterie arhitecturală fără egal în Ortodoxia românească.
Un model de mitropolit
În 1606, vrednicul Anastasie Crimca a fost rechemat în ierarhia bisericească, devenind Episcop de Roman. Doi ani mai târziu, el avea să urce în vârful acestei ierarhii, devenind Mitropolit al Moldovei și Sucevei. „Vlădica Anastasie a stat în scaunul de Mitropolit din 1608 până în 1629 (cu o întrerupere de un an în timpul domniei lui Radu Mihnea, cel iubitor de greci și care a închinat mănăstirile și bisericile Sfântului Munte sau Locurilor Sfinte). Crimca se supără chiar și dăruiește un Apostol Dragomirnei, pe care scrie că pune sub jurământ ca mănăstirea să nu fie niciodată închinată. Din punctul acesta de vedere, a fost un naționalist. A considerat că bunurile țării sunt ale țării și că trebuie să rămână în țară. Și că cei din Dragomirna, călugării, trebuie să aibă un stareț al lor, român, ales din obște, și nu un străin, grec, care ar fi înstrăinat din zestrea mănăstirii”, a explicat monahia Maria Magdalena Gherghina, secretarul Mănăstirii Dragomirna.
În calitate de mitropolit, s-a implicat activ în întreaga viață culturală și politică a Moldovei. Astfel, istoria îl reține ca fiind primul mitropolit care a întocmit regulamente monahale pentru mănăstirile din Moldova, fiind socotit, din acest punct de vedere, un adevărat reformator și un organizator al vieții bisericești. ”Alături de domnitorul Miron Barnovschi, a întocmit regulamente monahale pentru Mănăstirea Dragomirna și pentru alte câteva mănăstiri, fiind primul din Moldova care a dat asemenea reguli”, a subliniat maica Maria Magdalena Gherghina.
Regulamentul datează din 20 septembrie 1626 și este cunoscut în istoria Bisericii Ortodoxe Române sub denumirea „Regulamentul lui Crimca”. Documentul, păstrat în Codicele Negoian, este unul din cele mai vechi privind normele de vieţuire mănăstirească şi drept bisericesc de la noi din ţară.
Ierarhul a avut contribuții importante și în diplomația acelei epoci, fiind trimis de domnul țării, în mai multe rânduri, să negocieze pacea cu Polonia și cu Turcia. Fapt ce sugerează că Anastasie Crimca nu era numai un bun diplomat, ci și un fin cunoscător al limbilor străine de circulație în epocă.
Tot de la Crimca au rămas importante hotărâri judecătorești, aspect pe care istoricii îl consideră extrem de important și care arată statutul de care mitropolitul se bucura la acea vreme, dacă ne gândim că până atunci aceste acte erau semnate numai de domnitorii țării.
Una dintre cele mai importante realizări ale Mitropolitului Crimca este legată de modul de ajutorare a celor aflați în suferință, căci el este cel care a construit la Suceava primul spital public din Moldova. „Până atunci, boierii și domnii își aduceau medic din străinătate. Poporul apela la vraci și la străvechea știință a plantelor. La neputincioși nimeni nu se gândea. Crimca face primul spital atestat pentru șchiopi, orbi, neputincioși. Asta face pentru mireni. Iar pentru călugări, bisericuța din cimitirul Dragomirnei este transformată în bolniță”, a precizat maica Maria Magdalena.
Cărturar, caligrafist și miniaturist de excepție
Anastasie Crimca a fost, înainte de toate, unul dintre cei mai de seamă ierarhi-cărturari. Din grija sa, la Mănăstirea Dragomirna s-a înființat și a continuat pe o durată considerabilă una dintre cele mai vestite școli de caligrafie și miniaturi ale epocii. Aici erau copiate, pe pergament, textele religioase și împodobite cu scene iconografice miniaturale. Câteva dintre miniaturile păstrate până în zilele noastre poartă chiar semnătura eruditului mitropolit. „Șapte dintre manuscrisele Școlii lui Crimca sau ale continuatorilor acesteia sunt păstrate în muzeul nostru, aici, la Dragomirna, și au fost realizate, cel mai probabil, înainte ca acesta să fi fost numit în scaunul de mitropolit. Multe s-au pierdut în timpul unui jaf al cazacilor lui Timuș Hmelnițki, în 1653. Atunci au dispărut numeroase odoare ale mănăstirii, precum și foarte multe miniaturi. Câteva mai sunt astăzi păstrate la Viena, la Moscova și la Petersburg”, a explicat maica Maria Magdalena Gherghina.
Mitropolitul Crimca, el însuși un talentat caligrafist, un iubitor de carte și de frumos, este și primul autoportretist din pictura ortodoxă românească. Pe manuscrisele păstrate în muzeul de la Dragomirna poate fi admirat autoportretul său, el însuși surprinzându-se în atitudine de rugăciune, în veșminte de arhiereu, în genunchi și în fața sfinților ierarhi liturghisitori.
Anastasie Crimca a plecat în veșnicie la 19 ianuarie 1629. Deși puțin cunoscut astăzi, portretul lui merită rememorat din vreme în vreme, căci a lăsat Ortodoxiei românești primele reguli clare de organizare a vieții bisericești și una dintre cele mai prețioase mărturii arhitecturale ale epocii sale - Mănăstirea Dragomirna.
