Mrăcunia, mănăstirea de sub ape

Din Munţii Pădurea Neagră ai Germaniei şi până la Marea Neagră, Dunărea străbate zece ţări şi patru capitale europene: Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad. Pretutindeni, al doilea fluviu ca lungime din Europa, după Volga, captează toate privirile, eclipsând orice alt peisaj ce îndrăzneşte a-i sta alături. Există însă un loc în care apa se îngustează, plecându-se, parcă, pentru a face loc muntelui. La Cazane, sector din defileul Dunării, la trecerea prin Munţii Carpaţi, fluviul măsoară doar 100 de metri în lăţime. În zonă se află Valea Mrăcuniei („loc ascuns“ sau „apă întunecată“), unde, până în 1967, se găsea o veche mănăstire numită Mrăcunia. Construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier I a dus, însă, la sacrificarea lăcaşului de cult. Cu timpul, apele revărsate ale lacului de acumulare au înghiţit ruinele mănăstirii, botezată de localnici „mănăstirea de sub ape“.

Comuna Dubova, judeţul Mehedinţi, pe malul stâng al Dunării, la 15 kilometri de noul oraş Orşova. „Noul“, pentru că vatra oraşului a fost înghiţită de ape la construcţia Porţilor de Fier, fiind strămutat în aval, între anii 1966 şi 1971. Pe drumul ce leagă Orşova de Moldova-Nouă a răsărit, din apă, o biserică albă, nouă. S-a ridicat pe locul fostului Balon de semnalizare din Cazanele Mici, ce coordona navigaţia în zona îngustă, nefiind posibilă trecerea simultană a două vase. Se numeşte Mrăcunia şi nu este doar o zidire, ci o rezidire a vechii mănăstiri înghiţită de ape. Când nivelul Dunării scade foarte mult, ruinele în formă de cruce ale vechiului lăcaş pot fi văzute cu ochiul liber. De-a lungul timpului, a fost cunoscută drept Mănăstirea din Valea Dunării sau de la Ogradena Veche, o comună mehedinţeană situată în apropiere.

Distrusă şi reconstruită de-a lungul timpului

Atestarea documentară a Mănăstirii Mrăcunia coboară până spre anul 1453, când preotul-cronicar Nicolae Stoica din Haţeg, protopop al Mehadiei, scria într-o cronică din anul 1829 că „de frica turcilor, şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mrăcunia s-au refugiat la Orşova“. În anul 1523, lăcaşul cu hramul Sfântul Prooroc Ilie era trecut sub jurisdicţia Episcopiei de la Vârşeţ de dregătorul regiunii de graniţă a Caransebeşului şi Lugojului, banul Nicola Gârlişteanu. De-a lungul timpului, au existat perioade în care aşezământul era într-o stare avansată de degradare; cert este că, în anul 1788, încă era locuit. Poziţia strategică ocupată pe malul Dunării găsea mănăstirea în mijlocul unui teatru de conflict: războiul ruso-austro-turc dintre anii 1787 şi 1792, când a fost distrusă. În anul 1823, printre ruinele mănăstirii, s-a descoperit sigiliul vechiului lăcaş, cu inscripţia: „Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Persvistaia Bogaraditi Leto 1735“. În anul 1853, aceleaşi ruine scoteau la suprafaţă o icoană a Maicii Domnului, expusă de pictorul Victor Schram din München. În anul 1931 avea să înceapa reconstrucţia mănăstirii, iar în anul 1947 biserica nou-ridicată era acoperită cu şindrilă, prin strădania ieromonahului Alexe Udrea. Acesta pare a fi lăcaşul acoperit de apele Dunării după amenajarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier.

Obşte de călugări

Abia după mai bine de treizeci de ani, prin iniţiativa Mitropoliei Olteniei şi binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a fost reînfiinţată. În anul 1993, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu punea piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfânta Treime“, iar în anul 1995 era aprobată reînfiinţarea aşezământului monahal, cu obşte de călugări. Lucrările au fost terminate în anii 1999-2000. Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce, alcătuită din altar, naos, pronaos şi pridvor deschis.

Tabula Traiana

În aval de confluenţa râului Mrăcunia cu Dunărea, pe malul sârbesc al fluviului, stă scris în piatră „Tabula Traiana“, păstrându-se o porţiune din vechiul drum început de împăratul roman Tiberiu (14-37) în anul 33 şi terminat de Traian (98-117) în anul 105, pentru cucerirea Daciei. Zece tabule au fost dăltuite în defileu, doar Tabula Traiana se mai conservă, patru se păstrează în desene şi stampe din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, restul fiind distruse. În traducere, textul Tabulei sună astfel: „Împăratul Cesar Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva, învingător al germanilor, cel mai mare dintre preoţi, având pentru a patra oară puterea tribuniciară (anul 100 e.n.) părinte al patriei, consul pentru a treia oară, a refăcut drumul, după ce l-a adâncit în munţi şi i-a înlocuit podeaua“.

▲ Muzeul parohial Eşelniţa

În 1995, pe 14 septembrie, mitropolitul Nestor sfinţea muzeul parohiei Eşelniţa, comună vecină Dubovei, amenajat prin strădania preotului Sever Negrescu. Acesta conţine obiecte unice salvate din bisericile de pe Clisura Dunării, înghiţite de apele Dunării, majoritatea aparţinând vechilor lăcaşuri din Tisoviţa, Ogradena, Plavişeviţa (Dubova), Mrăcunia şi Eşelniţa Veche. De la Mănăstirea Mrăcunia se păstrează uşile împărăteşti şi o candelă.

Din colecţia de icoane, două se deosebesc: Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos, înveşmântată în ie românească şi purtând în mâna dreaptă o floare de crin. Icoana provine de la biserica din Ogradena şi este datată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cea de-a doua este lucrată în fir de aur pe goblen şi Îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, la picioarele Căruia se văd fluviul Dunărea şi o luntre cu pescari.