Pe data de 9 iulie, Biserica Ortodoxă Română cinsteşte în mod deosebit chipul Maicii Domnului zugrăvit în icoana numită „Îndrumătoarea”, ce se află la Mănăstirea Neamţ de peste şase veacuri. În tot acest răstimp, credincioşii s-au rugat Maicii Domnului pentru ajutor sufletesc şi trupesc şi au primit în multe rânduri sprijin minunat de la Împărăteasa cerurilor. La Mănăstirea Neamţ au loc slujbe ca în zi de hram şi procesiune cu icoana făcătoare de minuni.
Istoria acestei icoane începe în primele veacuri ale înfloririi Imperiului Bizantin, atunci când, pe la 665, Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolului comandă o icoană a Maicii Domnului care să redea chipul acesteia zugrăvit pe un pilon al Bisericii Sfântului Gheorghe din Lida, acolo unde se află cinstitele moaşte ale Marelui Mucenic al lui Hristos, purtătorul de biruinţă. După ce devine patriarh în capitala Imperiului, Sfântul Gherman duce icoana la Constantinopol, aşezând-o în Mănăstirea Heleopatra. Icoana are de suferit în perioada persecuţiilor iconoclaste, când este ascunsă pentru a nu fi distrusă. Timp de peste 100 de ani, aceasta a stat la Roma, unde se spune că ar fi fost aşezată în una din bisericile din vechea Capitală. După reluarea cinstirii icoanelor în imperiu, icoana este din nou aşezată la loc de cinste în Constantinopol, fiind întâmpinată la sosire chiar de împărăteasa Teodora, căreia i se datorează reluarea cinstirii icoanelor.
Mai târziu, după ce Moldova medievală începe să fie condusă de domnitorul Alexandru cel Bun, care restabileşte relaţii strânse cu Bizanţul, mitropolia revenind sub omoforul Patriarhului de Constantinopol, împăratul Manuil II Paleologul trimite în dar trei icoane, dintre care una este cea despre care istorisim acum, care a fost aşezată în catedrala din Suceava, cunoscută sub numele de Biserica Mirăuţi. Celelalte două sunt icoana Sfintei Ana cu Maica Domnului în braţe, care se păstrează la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ, iar a treia e icoana Maicii Domnului care se păstrează la biserica Mănăstirii Agapia.
Din anul 1415, icoana Maicii Domnului a fost adusă la Mănăstirea Neamţ, una din cele mai vechi vetre monahale din România, şi a rămas acolo până în zilele noastre. Prima biserică avea acolo hramul Sfântului Gheorghe, aşa că a fost un firesc ca icoana care avea pe partea opusă imaginea acestui mucenic să fie adusă la Neamţ, într-un locaş cu acelaşi hram ca la Suceava. Biserica actuală, zidită în timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, după izbânda din Codrii Cosminului, a primit hram „Înălţarea Domnului”. Catapeteasma iniţială era făcută special pentru a încadra şi icoana venită din Bizanţ, dar, mai târziu, icoana a fost aşezată în faţă, astfel primind o cinstire deosebită, fapt ce a făcut ca mai toate bisericile din România să facă astfel cu icoana Maicii Domnului, care acum se numeşte „Axioniţa” şi dublează icoana din catapeteasmă.
În veacurile care s-au scurs, Maica Domnului a ocrotit Mănăstirea Neamţ, care a cunoscut o perioadă de înflorire cu totul aparte în vremea găzduirii Sfântului Paisie Velicicovschi, în timpul stăreţiei căruia în aşezământ vieţuiau aproape o mie de călugări. În anul 1821, atunci când au fost tulburări cu oştirea turcă, monahii au ascuns icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care era deja ferecată în argint preţios, în pământul unui deal. După ce primejdia a trecut, ne relatează părintele Ioanichie Bălan, călugării au scos icoana care era înnegrită, dar care s-a luminat treptat şi şi-a recăpătat strălucirea de odinioară.
Multe minuni a făcut Maica Domnului prin această icoană de la Mănăstirea Neamţ, dintre care unele au fost consemnate de părintele arhimandrit Ioanichie Bălan. Amintim câteva din ele. În anul 1847, duhovnicul mănăstirii, ieromonahul Iegudiil, a orbit şi timp de şase ani a fost nevoie să se obişnuiască a trăi fără vedere. În al şaptelea an, ca urmare a rugăciunii fierbinţi, cu lacrimi, în faţa chipului Maicii Domnului din mănăstirea unde vieţuia, monahul a început din nou să vadă, chiar mai bine decât înainte. În 1848, atunci când Moldova a fost cuprinsă de o epidemie de holeră, credincioşii care au venit să ceară ajutorul Maicii Domnului la Mănăstirea Neamţ au fost feriţi de această boală ucigătoare, iar cei care erau deja bolnavi se vindecau. Monahii obişnuiesc să vină din diferite părţi şi să-şi lase rasa sub această icoană, semn de supunere faţă de Maica Domnului.
Locuitorii satului Vânători, aflat în preajma mănăstirii, au apelat, de-a lungul vremii, foarte des la ajutorul Maicii Domnului. Atunci când era secetă, ei cereau monahilor să facă procesiune cu icoana pe câmpuri şi rugăciuni pentru ploaie. Părinţii care îi îndrăgeau pe credincioşii din împrejurimi pentru evlavia lor făceau acest lucru şi ploaia venea numaidecât, pentru rugăciunile Maicii Domnului. În zilele noastre, icoana nu mai este scoasă în procesiune pe câmpuri, dar Maica Domnului aşteaptă credincioşii să vină şi să-şi spună păsul pentru a fi ajutaţi în nevoile, grijile şi necazurile lor.
Hramul mănăstirii şi ziua prăznuirii icoanei înseamnă şi scoaterea icoanei la închinat în Aghiasmatarul aşezământului. Credincioşii aşteaptă acest moment cu nerăbdare şi iau apoi apa sfinţită de la fântână, fiecare pentru nevoile pe care le are acasă. Maica Domnului îi aşteaptă pe toţi creştinii să vină la Mănăstirea Neamţ şi să-i cinstească icoana pentru a primi mângâiere în necazuri şi nevoi, alinare sufletească şi trupească a durerilor şi bolilor. Ea este Împărăteasa cea de sus şi poate mijloci către Fiul ei pentru tot sufletul necăjit şi întristat.
