Palatul Culturii din Iași, un brand centenar

În octombrie 1925, în prezența familiei regale și a Mitropolitului de atunci al Moldovei, Pimen Georgescu, Palatul Administrativ și de Justiție (azi Palatul Culturii), construit pe ruinele fostului palat domnesc din Iași, era inaugurat. O clădire inspirată din arhitectura occidentală, pe care I.D. Berindey, arhitectul care a semnat acest proiect, a admirat-o și a transpus-o în multe edificii particulare sau publice din România acelei epoci. Anul acesta, clădirea împlinește 100 de ani de existență.

Inițiat în anul 1906, în perioada domniei regelui Carol I, proiectul construirii clădirii care va deveni, încă de atunci, un element definitoriu al Iașiului, a fost finalizat abia în 1925, în perioada domniei regelui Ferdinand I. Acest nou edificiu era parte a planului de modernizare a României pe care regele Carol I îl urmărise în toți anii săi de domnie. Era, însă, și o necesitate pentru Iași, fosta capitală moldavă, al cărei palat domnesc suferise, în mai multe rânduri, din cauza unor incendii. Primul s-a petrecut în 1827. Atunci „marele foc” a mistuit aproape toată vatra orașului, loc în care se aflau dregătoriile Moldovei și Palatul Domnesc, construit de Alexandru Moruzi (1806-1812), pe ruinele vechii curți domnești a Moldovei, și refăcut de Mihail Sturza (1841-1843). Al doilea mare incendiu a avut loc în anul 1878, când Palatul Domnesc a și fost foarte afectat. 

Planurile clădirii au fost realizate de arhitectul Ion D. Berindey, figură celebră a epocii, apreciat în cercurile boierești ca unul dintre cei mai buni specialiști ai momentului. Școlit la Paris, influențat de arhitectura occidentală, își pusese deja semnătura pe câteva dintre proiectele unor clădiri particulare din București. Prima realizată de Berindei după întoarcerea în ţară a fost Casa Asan (Casa Oamenilor de Ştiinţă din Capitală). A urmat apoi Casa cu lei (azi Muzeul Național „George Enescu” din București), construită la comanda lui Grigore Cantacuzino Nababul, unul dintre bogaţii regatului de atunci. 

„Boierii aveau bani, era o perioadă de belșug în toată Europa, și era cerere. Așa și-a exersat, din plin, cunoștințele artistice pe care le-a dobândit în Franța. Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei este construit, spre exemplu, într-un stil neoclasic francez pur. Nu are absolut nimic românesc. Case ca acestea au făcut farmecul Bucureștiului acelei epoci”, a povestit, într-un reportaj publicat în 2018 în „Ziarul Lumina”, sculptorul Ion Condiescu, strănepotul arhitectului Berindey. Era, spun mărturiile vremii, foarte riguros în modul de a lucra, iar schiţele le realiza pe calc, în acuarelă, color, astfel încât, chiar înainte de începerea construcţiei, comanditarul putea vedea cu precizie cum va arăta casa.

Palatul a fost proiectat de I.D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. De asemenea, potrivit mărturiilor strănepotului său, în timpul lucrărilor a fost ajutat și de fiul său, arhitectul Ion I. Berindey. O fotografie din acea perioadă, păstrată în arhiva familiei Condiescu, ni-l înfățișează pe Berindey-tatăl lucrând la planurile palatului ieșean. „Străbunicul era un foarte bun desenator, grație școlii pariziene. El singur își desena planurile. Toate planurile lui, inclusiv cele ale Palatului, au fost vânate și cumpărate de un pasionat, care le-a donat Academiei”, spunea, în același reportaj, sculptorul Ion Condiescu.

Una dintre cele mai moderne clădiri de început de secol

Palatul Administrativ și de Justiție din Iași a fost conceput în stil neogotic flamboyant, iar lucrările au început în anul 1906, cu întreruperi în perioada Primului Război Mondial. Berindey s-a inspirat în construirea sa după modelul Palatului de Justiție din Paris. 

La finalul războiului, distrugerile erau însemnate, iar constructorii au fost nevoiţi să o ia aproape de la capăt, cu fonduri alocate de Fundațiunea „Carol I”. Construcția a fost finalizată în anul 1925, fiind inaugurată în luna octombrie, în prezența familiei regale, regina Maria și regele Ferdinand. A fost printre ultimele lucrări de mare anvergură întreprinse de I.D. Berindey, pentru că s-a stins din viață în 1928.

Într-un studiu istoric publicat în Buletinul „Ion Neculce” al Muzeului de Istorie a Moldovei din 2018, cercetătoarea Voica Maria Pușcașu susține că planul palatului este suprapus aproape perfect pe perimetrul fostului Palat al Ocârmuirii sau Palatul Domnesc al capitalei Moldovei. Arhitectul Berindey a integrat în construcție și o parte din zidurile vechiului palat. Clădirea rezultată a fost una dintre cele mai moderne ale României începutului de secol XX atât prin aspect, cât mai ales prin dotări. 

Cu o suprafață desfășurată de 26.000 de metri pătrați și 299 de camere, cu o singură fundație fixă, iar restul fundațiilor mobile, pentru a-i permite flexibilitate în cazul unui cutremur, clădirea a fost realizată cu materiale ușoare, inovatoare, a beneficiat de prima centrală termică din Iași (sistemul de încălzire și curățare a aerului fiind similar celui existent la Palatul Peleș) și de iluminat electric. În unele săli din interiorul palatului, Berindey a utilizat un material inventat și brevetat de Henri Coandă, numit bois-ciment, care imita aspectul și sunetul lemnului de stejar. Mozaicul din holul central al palatului, inspirat după cel al Catedralei Saint-Pierre din Franţa, de lângă Cannes, a fost realizat de meșteri francezi, iar mobilierul de interior a fost executat în Franța. Turnul cu Ceas, suprapus parțial peste intrarea vechiului Palat Domnesc, și mecanismul însuși al orologiului, funcțional și astăzi, au fost elemente care au dat farmec clădirii încă din epoca construirii sale. 

Puterea unui brand

După inaugurare, clădirea a fost sediul tribunalului oraşului, 40 dintre cele 299 de camere fiind locuite de cei care lucrau în Palatul Justiţiei. La demisol, în câteva încăperi, erau aduşi deţinuţii şi inculpaţii înainte de intrarea în sala de judecată. Peste trei decenii, în 1955, regimul comunist a decis schimbarea denumirii în Palatul Culturii și transformarea clădirii în sediul unui complex muzeal din care fac parte și azi cele mai importante și mai vechi muzee ale Iașilor.

Dincolo de valoarea arhitecturală și culturală a clădirii, de reverberațiile istorice pe care monumentalul edificiu le aduce până azi, cea mai mare însemnătate pentru trăitorii Iașiului rămâne valoarea sa simbolică. Pentru că, în mentalul colectiv, imaginea Iașiului se suprapune până la identificare cu imaginea Palatului Culturii. Un brand care nu și-a epuizat resursele și potențialul nici măcar după 100 de ani.