Pelerin spre casa de veci a Sfântului Ştefan cel Mare

Fiecare început de iulie îndreaptă gândurile românilor ortodocşi către Sf. Ştefan cel Mare. Sute de români ajung pe 2 iulie la Mănăstirea Putna, cea care găzduieşte, de peste 5 secole, rămăşiţele pământeşti ale sfântului ei ctitor.

Mănăstirea Putna este cunoscută până departe, în lumea largă. Puţine mănăstiri se bucură de un astfel de privilegiu. Unele au rămas cunoscute doar în ţinutul în care se găsesc, altele ştiute doar de sihaştri şi, mai târziu, de credincioşii din satele megieşe. Faima Mănăstirii Putna se datorează slăvitului ei ctitor, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, al cărui mormânt a fost aşezat cu mult timp înainte de trecerea sa la cele veşnice în biserica acestei mănăstiri, plină de istorie, sfinţenie, taine şi poezie.

Mănăstirea Putna a început a se zidi în anul 6974 (1466), iulie 10. De multe ori. Măria Sa Ştefan, însoţit de boieri şi de copiii de curte, a căutat loc de zidire pe valea pârâului Putna, îndată după bătălia de la Chilia (25 ianuarie 1465), la îndemnul unui sihastru vestit - Daniil - înaintea căruia Vodă venea să-şi plângă păcatele şi să ceară sfat.

„Unde au căzut săgeata unui copil din casă...”

„Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul… dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcutu pristolul în oltarii. Pus-au şi pe trei boiernaşi de au tras, pre vătaful de copii şi pe doi copii de casă. Deci, unde au căzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotniţa”, spune cronicarul. Voievodul însuşi a venit să vadă cum înaintau lucrările de la ctitoria sa. În 1469, zidirea se isprăvise. Sfinţirea a avut loc la 3 septembrie 1470. Despre acest eveniment, cronica glăsuieşte: „În anul 6979 (1470), august 20, au venit tătarii mulţime mare şi s-au bătut cu ei Ştefan Voievod la dumbrava de la Lipniţi. Şi a gonit urma lor şi a luat toată prada lor. Şi apoi s-a întors cu izbânda şi a venit să sfinţească hramul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu cu mâna preasfinţitului mitropolit, chir Teoctist, şi a episcopului Tarasie şi cu egumenii tuturor mănăstirilor. Şi la Liturghie au fost la Jărtfelnic, de toţi, în număr de 64 de arhierei, preoţi şi diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf”.

Incinta, turnul de la intrare şi restul for-tificaţiilor au fost ridicate la 1481, după cum arată pisania aşezată pe turnul de la intrarea în mănăstire; „Binecinstitorul domn a toată Ţara Moldovei, marele Io Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit şi a făcut mănăstirea aceasta întru numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în timpul arhimandritului Ioasaf, în anul 6989 (1481)”.

La Putna, în aşteptarea învierii

La câţiva ani după terminarea zidirilor, mănăstirea a trecut prin foc. Un nimicitor incendiu produs în 1484 avea să afecteze parţial biserica şi în întregime celelalte construcţii. Marele Voievod a înnoit mănăstirea, făcând-o mai frumoasă decât la început, i-a dăruit sate şi moşii, vii şi prisăci, robi şi nenumărate danii, dreptul de a judeca şi a strânge venituri, dar mai ales atenţia sa şi dorinţa de a fi îngropat aici. După trecerea sa din această lume, la 2 iulie 1504, trupul Marelui Voievod a fost adus într-o mare procesiune de la Suceava la Putna şi a fost aşezat sub lespedea de marmură de Carrara, pregătită din vreme. Strămutarea la veşnicele lăcaşuri n-a mai fost completată pe piatra de mormânt, pentru că Măria Sa, Sfântul Ştefan, trăieşte încă în inimile moldovenilor. N-a îndrăznit nimeni să-i scrie ziua şi anul morţii.

În perioada următoare, mănăstirea a trecut prin mari încercări: incendii, alunecări de teren, cutremure, numeroase războaie şi devastarea monumentului. Câţiva domni şi slujitori ai Bisericii au rectitorit mănăstirea, oferind importante danii pentru refacerea bisericii, a chiliilor şi zidurilor dimprejur: Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu (deşi unii nu-l consideră ca atare), Gheorghe Ştefan, Eustatie Dabija, Iacob Putneanul, Vartolomeu Măzăreanu, Gherasim Cucoşel, Teoctist Arăpaşu şi alţii.

Loc binecuvântat în care s-a plămădit cultura

Pe lângă însemnătatea istorică covârşitoare, Mănăstirea Putna a fost un loc în care s-a plămădit cultura şi în care nenumăraţi monahi au ostenit pentru a transmite şi semenilor lor lumina cărţii. Îndată după sfinţirea ei, Putna, alături de mai vechile mănăstiri Neamţu şi Bistriţa, a devenit unul dintre cele mai importante centre de cultură şi spiritualitate.

Împreună cu întâiul egumen, Ioasaf, au venit de la Neamţ iscusiţi caligrafi şi miniaturişti, printre care se aflau Nicodim şi Casian, ucenicii vestitului Gavriil Uric. Între lucrările de mare valoare copiate la Putna amintim: „Cuvântările” Sf. Ioan Gură de Aur, realizate de Chiriac (1470), Tetraevangheliarele scrise de Nicodim (1473), Paladie (1488-1489) şi Spiridon (1502), Liturghierul lui Ghervasie şi „Leastviţa” Sf. Ioan Sinaitul, a monahului Vasile (1472). În aceeaşi vreme, Evstatie compunea texte de muzică psaltică. Tot între zidurile mănăstirii s-au scris cele două Letopiseţe (numite de la Putna), s-au brodat epitafe, acoperăminte pentru cele sfinte şi pentru morminte, veşminte etc., toate acestea făcându-l pe un cunoscut istoric de artă al secolului XX să afirme că muzeul de la Putna este unul dintre cele mai însemnate din întreaga lume. Şcoala de la Putna, ilustrată prin figurile călugărilor anonimi, dar şi a luminaţilor cărturari Iacob Putneanul şi Vartolomeu Măzăreanu, a avut o importantă contribuţie la formarea prestigiosului centru de cultură de la Putna. Aceasta a fost prima „academie” de teologie de la noi, cu mult înainte de înfiinţarea şcolilor de teologie de astăzi.

O pagină luminoasă în istoria acestui neam

Pe lângă slava extraordi-nară pe care a cunoscut-o în istoria ei, Mănăstirea Putna a trecut şi prin zile grele, de mare încercare, în timpul ocupaţiei austro-ungare, mănăstirea a trecut printr-o perioadă de criză, cu monahi puţini, cu drepturile îngrădite şi cu riscul de a fi închisă, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte mănăstiri din imperiu.

Istoria acestei mănăstiri încape în câteva tomuri şi nu poate fi rezumată în câteva pagini. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că trecutul ei strălucit constituie o pagină luminoasă în istoria acestui neam.

Spre Putna îşi vor îndrepta mereu paşii fiii acestui pământ. Din istoria ei, presărată cu multe împliniri, dar şi cu multe încercări, trebuie să învăţăm cu toţii. După trecerea furtunilor, Mănăstirea Putna poartă strălucirea aurului şi are statornicia stâncii.

▲ Stareţii Putnei

Toţi stareţii acestei chinovii au făcut, fiecare, după putere, să strălucească această mănăstire din „dulcea Bucovină”. Aceştia sunt: Arhimandriţii Ioasaf († 1470), Paisie († 1476), Spiridon, Silvan, Acachie, Silvan, Arsenic, Ioanichie, Spiridon, Dositei, Eustatie, Ghervasie, Agafton, Anastasie, Simion, Teofan, Simion, Ioan, Sava, Ieremia, Iosif, Calistru, Anastasie, Misail, Dositei, Macarie, Teoctist, Isaia, Ghedeon, Ierotei, Mitropolitul Iacob Putneanul, Iosif, Dositei, Gheorghe, Gherman, Ghervasie, Gheorghe, Calistrat, Benedict, Antonie, Calistrat, Pahomie, Vartolomeu Măzăreanu, Pahomie, Ioasaf, Partenie, Iacov, Ignatie, Isaia Bălăsescu, Paisie, Filaret, Iosif, Ghenadie, Dosoftei, Ghenadie, Veniamin, Artemon Botnarie, Sebastian, Arcadie Ciupercovici, Dezideriu Cozub, Ilarion Filipovici, Vasile Renny, Teofil Patras (1901-1917), Ortisie Popescu (1917-1919), Grigore Volcinski (1919-1931), Atanasie Prelipceanu (1932-1937), Veniamin Grigoraş (1937-1941). Paisie Prelipceanu (1941-1947), Neonil Reabco (1947-1948), Atanasie Prelipceanu (1948-1949), Corneliu Georgescu (1949-1050), Iustinian Creţu (1950-1951), Antonie Ruja (1951-1952), Demostene Tebeica (1952-1956), Martinian Conuţ (locţiitor 60 de zile -1956), Dosoftei Muraru (1956-1957), Calinic Lupu (1957-1958), Pimen Zainea (1957-1961), Efrem Chişcariu (1961-1962), Gherasim Cucoşel (1962-1977), Iachint Unciuleac (1977-1992), Melchisedec Velnic (din 1992).