Postul cel Mare - școala credinței

Modalitate ascetică, perioadă de pregătire, itinerar către Înviere. Toate acestea sunt doar câteva direcții ale înțelesului adânc al extraordinarului răstimp liturgic al Postului Mare. Pe lângă aceste perspective, ce pot explica nuanțat acest interval unic în an, dimensiunea catehetică a Păresimilor rămâne o coordonată ce trebuie luată în considerare în viața religioasă.

Tentați adesea să începem sau să practicăm nepotrivit perioada de post, putem observa că există motivații diferite ce ne implică pe fiecare în parte în acest demers care trebuie să fie, în primul rând, liturgic. Bogăția slujbelor din perioada Postului Mare are menirea de a ne conduce spre o responsabilizare față de patrimoniul eclesial existent: sfintele slujbe. Selectivitatea prin care se urmărește atingerea unor obiective strict personale distonează cu mesajul concret al Postului Mare. Se cere de la noi în primul rând participarea activă la săvârșirea sfintelor slujbe. De la bun început…! Frumusețea diafană a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, unit cu slujba Pavecerniței Mari (în prima săptămână), dragostea nestăvilită a lui Dumnezeu arătată în chemarea mai deasă spre primirea Sfintei Împărtășanii (la Liturghia Darurilor înainte sfințite), pomenirea celor răposați (în unele sâmbete ale Postului Mare), precum și atmosfera neîntrecută a fiecărei duminici din perioada Postului Sfintelor Paști sau deniile din săptămâna a cincea creionează tabloul călătoriei spre prăznuirea Învierii, precum și temele definitorii ce se cer lămurite: învățătura despre sfintele icoane, isihasmul, Sfânta Cruce, ascetismul, postirea, smerenia etc. 

Perseverență, implicare, onestitate

Parcurgerea parțială sau vădit trunchiată a acestui drum către Paști amorțește atitudinile esen­țiale ce trebuie să caracterizeze perioada pe care ne-o propunem să o traversăm: perse­verență, implicare, onestitate. Perse­ve­rență în participarea la sfintele slujbe, implicare activă în cadrul lor și onestitate duhovnicească față de așteptările propuse. Regretabilă este situația în care ultima săptămână a perioadei de pregătire pentru Paști (Săptămâna Mare) este asaltată cu pretenții personale exagerate care au în centru orice altceva decât Persoana Mântuitorului Iisus Hristos în lucrarea mântuitoare a Sfintelor Pătimiri. Nepracticată integral, Săptămâna Mare este văzută doar ca o perioadă de fond, auxiliară, o anticameră pietistă către un țel cu firave nuanțe spirituale. Pentru a putea intui Taina Învierii Domnului, vădită plenar în Noaptea de Paști, e necesar să fim de față la gesturile, cuvintele și jertfa inegalabilă a Domnului, acțiuni prezentate temeinic, cu o profundă abordare catehetico-liturgică în textele și cântările slujbelor din Săptămâna Mare.

Academia duhovnicească a Săptămânii Mari

Școala liturgică a ultimei săptămâni din Postul Paștilor trebuie să cuprindă întregul ansamblu de nestemate al slujbelor rânduite. Pentru ca acest lucru să se împlinească sublim e nevoie de două implicări esențiale: cea a slujitorilor din Altar și cea a credincioșilor care își propun să frecventeze întregul drum al Sfintelor Pătimiri. Drumul nu poate începe conștient decât cu o implicare clericală pe măsură: propovăduirea importanței Săptămânii Mari încă din perioada obișnuită a anului liturgic. Dacă preotul în enoria sa își va propune, pe lângă aspectul normativ al chemării sale sacerdotale, redescoperirea bogăției duhovni­cești a Săptămânii Mari, credin­cioșii îl vor urma la rândul lor, observându-i perseverența predicatorială în acest sens. Dincolo de anumite așa-zise tradiții locale ce diminuează înțelesul acestui răstimp liturgic, trebuie să se vădească primordial implicarea clericală hotărâtoare, aceasta fiind cea care va face diferența de abordare față de în­țe­lesul Săptămânii Mari. În­vă­țătura de credință, sub toate aspectele ei, pe care o pretinde să fie însușită de către parohieni, trebuie să se regăsească în preocupările firești ale preotului slujitor. Școala trebuie să înceapă cu el însuși. Neuitarea chemării sale de slujitor al Tainelor cerești îl va motiva pe preot să stabilească un program coerent al Săptămânii Mari, odată cu ziua praznicului Sâmbetei lui Lazăr, când, de fapt, această perioadă specială debutează. Slujirea administrativă legată doar de Deniile ample de Joi și de Vineri seara (Denia celor 12 Evanghelii, numită în unele locuri, nepotrivit, denia mică, respectiv Denia Prohodului Domnului) văduvește nepermis cultul, extrem de bogat în rânduieli menite să sublinieze activitatea atât învățătorească, cât mai ales cea slujitoare a Domnului Însuși, care Se dăruiește pe Sine pentru viața lumii. De aceea nu trebuie evitate pentru slujire în Săptămâna Mare Deniile de duminică, luni, marți și miercuri seara, Liturghia Darurilor înainte sfințite în diminețile de luni, marți și miercuri, precum și fundamentala Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare de joi seara sau Liturghia Cinei celei de Taină și, nu în ultimul rând, mult uitata în slujire a Liturghiei tăcerii de sâmbătă, în ajunul Paștilor, slujbă ce vestește tainic Învierea Domnului. Asumat integral acest program, drept cadru liturgic al unei vieți parohiale, sărbătoarea Sfintelor Paști va avea puterea să alimenteze concret credința în Înviere.

Spovedaniile și împărtășirea copiilor

Un alt aspect ce se regăsește în atmosfera Postului Mare îl reprezintă și purtarea de grijă pentru spovedania și împărtășirea copiilor. Organizat cu sprijinul profesorului de religie sau cu implicarea directă a părinților, evenimentul primirii Sfintelor Taine de către copii în perioada aceasta specială nu trebuie exagerat. De multe ori se realizează în acest scop concesii la limită: spovedanii în grup, împărtășiri în afara slujbelor etc. Sunt parohii care rezervă special câteva zile din perioada Postului Mare pentru împărtășirea copiilor, fie ei școlari sau elevi. E necesar să nu se renunțe la rânduielile ce ar trebui slujite pentru a salva aparențele unei prezențe de multe ori vecine cu formalismul. Curajul de a reconsidera și de a recupera catehetic și practic atmosfera specială a Postului Mare va decanta maniera potrivită pentru desfășurarea unor astfel de evenimente, fără să se sacrifice rânduielile ce ar trebui slujite cu maximă implicare.

Toți suntem chemați!

Școala Postului Mare cuprinde așadar nu un profesor și mai mulți elevi (preotul și enoriașii săi), ci ne cuprinde pe toți, preoți și credincioși, ca elevi la cea mai mare școală a iubirii Domnului față de noi toți. Se clarifică în acest mod apartenența duhovnicească, ce solidifică valorile Bisericii Ortodoxe. O asemenea abordare cristalizează strin­gența acestui tip de educație necesară pentru implicarea concretă în săvârșirea cultului. Participând activ și continuu la slujbele din perioada Postului Mare, ne înrolăm duhovnicește într-o autentică academie duhovnicească în care Învățătorul nostru suprem, Mântuitorul Iisus Hristos, devine Arhiereul-jertfă, arhetip al chemării noastre ancestrale. Având în vedere cele expuse mai sus se poate concluziona, fără rezerve, că perioada Postului cel Mare rămâne turnesolul veritabil al credinței picurate pe fragila foiță a vieții noastre. Dincolo de cuvintele ce pot crea abordări utopice, stăruința de a întrupa realitatea venirii Domnului pe pământ devine ținta mereu valabilă a creșterii duhovnicești.