Postul, începutul pocăinţei

Cea mai importantă sărbătoare creştină este Învierea Domnului sau Sfintele Paşti. Luminatul praznic este precedat de 7 săptămâni de post. Acest timp de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea pascală este numit în calendarul bisericesc Postul Sfintelor Paşti, care anul acesta începe astăzi, 15 martie, şi ţine până la 1 mai, inclusiv.

Postul Sfintelor Paşti cuprinde postul de 40 de zile, numit şi Postul Mare, la care se adaugă şi Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cunoscută şi sub numele de Săptămâna Mare. Cele mai aspre perioade de postire din Postul Sfintelor Paşti sunt prima săptămână din Postul Mare şi Săptămâna Mare.

Aceste săptămâni de post sunt urcuşul nostru duhovnicesc către sărbătoarea Învierii Domnului şi reprezintă cel mai important timp spiritual din decursul anului bisericesc. Acum Biserica ne cheamă să ne întoarcem către planul duhovnicesc al vieţii noastre, iar prin post, pocăinţă şi rugăciune să mergem către mân­tu­ire.

Postul este un mijloc de desăvârşire duhovnicească. Ne înfrânăm atât trupeşte, cât şi ­sufleteşte. Acum descoperim bucuriile du­hovni­ceşti aduse de rugăciunea împletită cu postirea.

Imnografii Triodului ne prezintă cum să parcurgem postul în care am intrat astăzi: „Vremea postului să o începem luminat, supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti. Să ne lămurim sufletul, să ne curăţim trupul. Să postim precum de bucate, aşa şi de toată patima, desfătându-ne cu bunătăţile Duhului. Întru care, petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu, şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”.

Deci, pentru a ajunge pregătiţi duhovniceşte în Vinerea Mare şi apoi în Duminica Învierii, trebuie să postim pentru că acest efort ascetic ne luminează sufletul şi ne curăţeşte trupul de patimi trecătoare. „Pocăinţa unită cu postul este nota fundamentală a perioadei de pregătire pentru Sfintele Paşti şi exerciţiul sau şcoala spirituală de înviere a sufletului nostru din patimi şi păcate. Ru­­găciu­nea este mai intensă în această perioadă şi mai interiorizată” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului, p. 110).

Suntem chemaţi de Biserică să ne îndepărtăm de cele lumeşti şi să ne aplecăm mai mult asupra celor spirituale pentru că acum este „vreme bine primită, iată vremea pocăinţei. Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Ca trecând noianul cel mare al postului, să ajungem la Învierea cea de a treia zi, a Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Cel ce mântuieşte sufletele noastre” (stihiră la stihoavna de la Vecernia iertării). Astfel, prin cuvintele imnografului inspirat, suntem chemaţi în vremea postului la pocăinţă pentru a ne bucura de ziua luminoasă a Învierii Domnului care ne-a deschis porţile Raiului şi ne-a dăruit mântuirea.

Părintele Mircea Păcurariu, în cartea sa de predici, ne îndeamnă ca perioada postului nostru să fie însoţită de „lacrimile pocăinţei, de rugăciune, de îndepărtarea a tot ceea ce este dăunător vieţii noastre... Să trăim deplin, cu toată fiinţa noastră, virtuţile creştine... Postul nu trebuie să fie prilej de întristare, ci, dimpotrivă, de bucurie duhovnicească, ştiind că prin el biruim patimile şi plăcerile trupului, pentru că prin el facem în trupul nostru un lăcaş al Domnului, pentru că prin el ajungem la Înviere”.

Pentru a fi pregătiţi pentru Paşti este important să postim şi să ne pocăim prin Taina Sfintei Spovedanii deoarece a venit „postul, maica curăţiei, defăimătoarea păcatului şi vestitoarea pocăinţei, petrecerea îngerilor şi mântuirea oamenilor; să strigăm credincioşii: Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi!” (stihoavna Utreniei din prima zi a Postului Mare).

Postul este timpul predilect pentru pocăinţă, deoarece după cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „Postul e începutul pocăinţei”.

Cântările Triodului din aceste săptămâni leagă pocăinţa de post. De fapt, imnogra­fii nu pot concepe postul fără pocăinţă: „Veniţi, popoare, să primim astăzi darul posturilor, ca o vreme a pocăinţei de Dumnezeu dăruită, şi cu aceasta pe Mântuitorul să-L milostivim”.

Timpul postirii pe care l-am început este încă din epoca apostolică. Despre acest post, cel mai mare liturgist roman, părintele profesor Ene Branişte, scrie în opera sa funda­men­tală, Liturgica generală: „Postul Paş­tilor, Păre­simile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească Botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Pătimirilor şi a Învierii Domnului”.

O scriere din primele veacuri, numită Constituţiile Apostolice, vorbeşte despre datoria creşti­nului de a ţine Postul Mare: „Sunteţi datori să ţineţi Postul Patruze­cimii, care este spre aducerea aminte de petrecerea (postul) Domnului în pustie şi de darea Legii”. Aici se referă textul la postul de 40 de zile al Mântuitorului nostru Iisus Hristos înai­n­te de a ieşi să vestească Evan­ghelia; şi la postul de 40 de zile al lui Moise înainte de a primi tablele Legii pe Muntele Sinai.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, vorbind de Postul Mare, arată că este o zeciuială anuală din viaţa noastră. Acelaşi lucru îl precizează şi Sinaxarul din Duminica Lăsatului sec de brânză: „Trebuie să se ştie că acest sfânt şi mare post este ca o ze­ciuială a întregului an. Pentru că din lene nu ne place să postim totdeauna şi să ne îndepărtăm de rele, Sfinţii Apostoli şi dum­nezeieștii Părinţi au rânduit acest post ca un fel de seceriş. În chipul acesta vom şterge acum, zdrobindu-ne inima şi umilindu-ne prin post, toate faptele noastre rele ce le-am săvârşit în cursul întregu­lui an; de asta trebuie să-l păzim cu mai multă grijă”. Această zeciuială a postului este explicată de părintele Ene Branişte astfel: „Odinioară, atât în Răsărit, cât şi în Apus, durata efectivă a postului era de 36 de zile (deci aproximativ 1/10 dintr-un an), deoarece din cele şapte săptămâni de post se scădeau sâmbetele şi duminicile, care erau scutite de ajunare (50-14=36)”.

Postul Sfintelor Paşti este modul în care Biserica ne pregăteşte pentru bucuria pascală şi ne oferă un timp de introspecţie duhovnicească pentru a înţelege sensul vieţii noastre, mântuirea. Perioada postului trebuie să o parcurgem prin intensificarea rugăciunii şi mai ales a lecturilor noastre spirituale din Sfânta Scriptură şi operele Sfinţilor Părinţi. Şi aşa, petrecând duhovniceşte drumul postului, să ajungem să mărturisim în Ziua Învierii: „Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești! Că a făcut biruință cu brațul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morți S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi și a dat lumii mare milă”.