Preotul martir Atanasie Conciatu și Marea Unire

25 octombrie 1918. O dimi­neață plăcută de toamnă încălzește localitatea bănățeană Denta cufundată în liniște. Câțiva localnici care trec podul peste Bârzava rămân îngroziți: în fața primă­riei, cinci trupuri neînsuflețite, îmbibate în sânge, zac aruncate pe pământ. Sunt români executați în timpul nopții de către soldații unguri veniți să înăbușe „revoluția” țăranilor din localitate, care militaseră pentru Unirea Banatului cu România. Printre cei împușcați se află și preotul ortodox Atanasie Conciatu, conducătorul mișcării țărănești.

În toamna anului 1918, ecoul dezagregării monarhiei austro-ungare se propaga cu rapiditate în tot Banatul. Pregătirile pentru convocarea Marii Adunări Națio­nale de la Alba Iulia au determinat în această zonă organizarea a numeroase manifestări populare, la care participau românii bănățeni, strânși prin casele preoților, înfruntând numeroasele piedici puse de gărzile ungu­rești. În comuna timișeană Denta, lupta pentru împlinirea năzu­ințelor de eliberare națio­nală și unirea tuturor românilor în granițele unui unic stat românesc a căpătat aspectul unei mici revoluții, care l-a avut în frunte pe preotul ortodox Atanasie Conciatu.

Convulsiile din Banat

De la cucernicia sa nu au rămas prea multe lucruri. O fotografie de mici dimensiuni, reprodusă în cele câteva studii biografice publicate în ultimii ani, numele unei străzi și numele lui încrustat primul pe marmura Monumentului Eroilor ridicat la Denta. Lupta sa martirică în schimb a rămas vie până în zilele noastre, iar faptele lui jertfelnice din timpul Marii Uniri au fost aflate și redate bănățenilor de cercetători precum istoricul Ionel Cionchin sau preotul Horia Țâru, care le-au publicat în revista „Orizonturi culturale italo-române” și, respectiv, „Curierul de Recaș”.
După cum reiese din aceste materiale, la care facem referire și noi, în Banat, manifestările antiguvernamentale au început la Timișoara în 6 octombrie 1918, prin distrugerea statuilor unor generali austrieci, și au continuat în zilele de 20, 26, 27 și 28 octombrie prin demonstrații.

În această perioadă, o amploare deosebită au luat mișcările țărănești din așezările bănățene Denta, Prigor, Jebel, Cenad, Borlova, Torac, Ecica, Sărcia, Alibunar, Ilancea etc., care îi aveau drept conducători pe intelectualii așezărilor respective. La Denta, mișcarea țăranilor a fost coordonată de preotul în vârstă de 33 de ani Atanasie Conciatu. Acesta se născuse în localitatea Tolvădia, astăzi Livezile, într-o familie originară din zona Bozoviciului, Țara Almăjului, și peregrinase prin mai multe localități din pricina tatălui său, Florea, care era mecanic de moară.
Părintele Conciatu urmase pedagogia la Arad și teologia la Caransebeș, funcționând apoi ca învățător la școlile din Tolvădia și Percosova. Era căsătorit cu Emilia Giuchici, din Sânandrei, și hirotonit preot pentru parohia din Banloc.

Executat prin împușcare

În 1916, din cauza luptei sale consecvente pentru unirea românilor din Transilvania și Banat cu „patria mamă”, a fost condamnat și internat de către autorități în lagărul de la Wiperd, în comitatul Sopron. Toamna anului 1918 îl găsește mai întâi preot la Banloc, apoi la Denta, unde a continuat să slujească aceleași idealuri.

În ziua de 22 octombrie/3 noiembrie 1918, notarul din Denta, Ungér Pál, a adunat populația comunei, prin chemarea tobelor, încercând să o determine să voteze o declarație prin care locuitorii așezării ar fi dorit să rămână mai departe sub autoritatea dualismului austro-ungar. Sub conducerea părintelui Conciatu, aceștia au respins cu fermitate alternativa propusă. „Trăiască România Mare, pân’ la Tisa-i România!” a strigat preotul român. Apoi, i-a organizat pe mani­festanți într-o formă incipientă de „gardă națională”, care a înlăturat administrația locală și a preluat destinele comunei. Răz­vrătiții au luat puștile din postul de jandarmi, apoi au asaltat primăria și au dat foc la registrele impozitelor. Seara au pătruns în moara Carolina, unde au împăr­țit făina și grânele depozitate acolo. Mișcarea s-a răspândit și pe la conacele din jurul Dentei, unde țăranii au prădat magaziile. De frica lor, notarul a fugit din localitate în timpul nopții.

În ziua de 24 octombrie 1918, două detașamente formate din 30 de soldați unguri, cu trei ofițeri, sosiți cu trenul, au înconjurat așezarea pe care au luat-o cu asalt. Au căzut mai întâi Spasoie Tot și Pantelimon Cocea.

Preotul Atanasie Conciatu se afla cu un mare grup de țărani pe podul peste Bârzava, unde ostașii unguri au început să opereze arestări. Așa-zisul „consiliu de judecată”, format din ofițerii batalionului, i-a condamnat la moarte prin împușcare pe conducătorii „revoluției”. Sentința a fost executată în timpul nop­ții, preotul Conciatu fiind îm­pușcat prin gură, după cum spune tradiția locală. Trupurile ciuruite de gloanțe ale celor cinci conducători, Atanasie Conciatu, Ștefan Avram, Nicolae Șoșdean, Simion Trifu și Atonie Jurca, au fost aruncate în fața primăriei, să fie văzute de răsculați și să le servească de exemplu.

Fructul sacrificiului suprem

Represaliile au continuat și în zilele următoare, când au fost împușcați alți șapte țărani. În total, în Denta, au fost executate 14 persoane.

Înfrângerea „revoluției” nu a însemnat îngenuncherea țărani­lor din Denta. La 10 noiembrie 1918, aceștia au reînființat Garda Națională, cu 160 de români, pregătindu-se pentru Unirea cea Mare de la Alba Iulia, la care a fost delegat să participe, alături de ceilalți 269 delegați oficiali din Timiș și Caraș-Severin, învăță­torul Vasile Stoica. Vestea Marii Uniri s-a răspândit iute în tot Banatul. Au fost trase clopotele, oamenii au ieșit pe străzi și pe ulițele satelor, manifestându-și entuziasmul prin cântece, urale nesfârșite și hore.

Astăzi, numele preotului martir Atanasie Cociatu se află înscris primul pe monumentul ridicat în comună și dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial. În amintirea lui, în fiecare an, Biserica Ortodoxă Română din Denta organizează mai multe activități.

Ca semn de prețuire pentru sacrificiul acestui slujitor martir al altarului, o stradă din Timi­șoara i-a purtat numele între cele două războaie mondiale. Apoi, comuniștii l-au schimbat în „Strada Strugurilor”. După 1989, organele abilitate ale Municipiului Timișoara au revenit la denumirea inițială a străzii, care astăzi se numește „Martir Conciatu (1918)”.