Primul mare tipograf în slujba limbii române

Între meşterii tipografi ai secolului al XVI-lea, diaconul Coresi ocupă locul cel mai de seamă, întrucât, prin cărţile tipărite de el, a nivelat calea introducerii limbii române în cultul liturgic. De asemenea, folosind în traducerile sale textele rotacizante din nordul Ardealului, a căror limbă a supus-o unei serii de modificări, în sensul adaptării la graiul vorbit în sudul Ardealului şi în nordul Munteniei, Coresi a contribuit la impunerea acestui grai la baza limbii române literare.

La numai 38 de ani de la inventarea tiparului de către germanul Johannes Gensfleisch, cunoscut şi sub numele de Gutenberg († 1468), călugărul Macarie tipărea primele cărţi de cult în Ţara Românească. La Curtea Domnească de la Târgovişte, ieromonahul Macarie a tipărit, în 1508, primul Liturghier din Bisericile Ortodoxe, care va reprezenta prototipul unor viitoare ediţii ale Liturghierului în limba slavonă; Octoihul, în 1510, şi Tetraevanghelul, în 1512. Ieromonahului Macarie i-au urmat Dimitrie Liubavici şi Filip Moldoveanul. Cel dintâi a tipărit cărţi liturgice în limba slavonă, în vreme ce al doilea a tipărit, la Sibiu, şi primele cărţi în limba română.

Cel care avea să ducă mai departe lucrarea de tipărire a cărţilor de cult şi să aducă o contribuţie esenţială la cristalizarea şi răspândirea limbii române literare a fost diaconul Coresi. Întrucât Catehismul românesc, tipărit la Sibiu de Filip Moldoveanu în 1544, atestat de documentele vremii, nu s-a mai păstrat până în zilele noastre, se poate considera că textele tipărite de Coresi la Braşov sunt cele mai vechi scrieri mai ample în limba română, răspândite pe întinsul ţării noastre.

Octoihul pentru toţi românii

Se pare că diaconul Coresi s-a născut în Târgovişte. Unele ipoteze spun că strămoşii săi ar fi fost originari din insula Chios şi s-ar fi aşezat în Ţara Românească, integrându-se printre români. Nu se cunosc amănunte despre viaţa lui. Se ştie numai că, între anii 1557-1583, a tipărit cărţi bisericeşti la Târgovişte, Braşov şi la Sebeş.

Meşteşugul tipăririi l-a deprins de la Dimitrie Liubavici, pe care îl va fi ajutat să scoată de sub tipar Molitvelnicul slavon (1545) şi Apostolul (1547).

Nu se cunosc motivele pentru care diaconul Coresi nu a rămas la Târgovişte, ci s-a stabilit la Braşov. Se crede că acestea au fost determinate de condiţiile mai bune pe care le oferea, la acea vreme, Braşovul pentru exercitarea activităţii tipografice: exista aici o bază tehnică mai performantă decât în alte centre tipografice, exista o moară care producea hârtie de calitate şi, nu în ultimul rând, Coresi primea aici sprijin financiar din partea saşilor.

Prima carte tipărită la Braşov, în 1557, a fost un Octoih slavon. Deşi era tipărită în Transilvania, cartea avea pe frontispiciu stema Ţării Româneşti şi menţiona pe domnitorii Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei, Pătraşcu cel Bun al Munteniei şi pe principele Ioan Sigismund Zapolya al Transilvaniei, ceea ce dovedeşte că era destinată românilor din cele trei ţări.

Întors în Ţara Românească, tipăreşte, din porunca domnitorului Pătraşcu cel Bun, un Triod Penticostar, împreună cu zece ucenici de-ai săi. Cartea va fi terminată în 1558. La începutul anului următor, se va stabili definitiv la Braşov.

„Toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu“

În 1570, Coresi tipăreşte pentru prima dată în limba română Psaltirea şi Liturghierul. La baza Psaltirii, au stat traducerile maramureşene pe care Coresi le-a avut la îndemână în manuscris. În epilogul Psaltirii din 1570, este arătat motivul pentru care diaconul Coresi s-a ostenit cu tipărirea cărţilor de cult în limba română: „Cu mila lui Dumnezeu, eu, diaconul Coresi, deacă vădzui că mai toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu, şi Hristos zise, Mathei 10, 9 cine citeşte să înţeleagă, şi Pavel apostol încă scrie în Corinth 15, 5, ca întru bisearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înţelesul mieu să grăiesc, ca şi aialalţi să învăţ, decât întuneric de cuvinte neînţelese într-alte limbi, începutu-se-au a se scrie aceste sfente Psaltiri...“

Liturghierul nu cuprinde toate textele Liturghiilor ortodoxe, ci numai textul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşită cel mai des de-a lungul anului. Se crede că traducerea Liturghiei s-a făcut de către preoţii din Şcheii Braşovului, care l-au ajutat pe meşterul tipograf şi la traducerea altor cărţi în limba română. Traducerea s-a făcut după un manuscris slavon, diferit de cel tipărit de ieromonahul Macarie în 1508.

De ce se temeau românii de traducerile în limba română?

La vremea respectivă, slujbele Bisericii ortodoxe se săvârşeau în limba slavonă. Întrucât reformatorii introduseseră oficierea slujbelor în limbile naţionale, românii priveau cu neîncredere traducerile cărţilor de cult în limba lor. Se temeau ca nu cumva pe această cale să le fie strecurate învăţături străine, cunoscut fiind faptul că reformatorii luterani şi calvini din Ardeal încercau să îi atragă la credinţa lor pe români. Pentru a risipi neîncrederea preoţilor şi a credincioşilor români, Coresi a tradus şi a tipărit, în 1577, Psaltirea slavo-română, dându-le o dovadă că nu numai cărţile eretice, ci şi cărţile ortodoxe pot fi tipărite în limba română, şi dovada putea fi dată de textul slavon tipărit în paralel.

Pentru traducerile în limba română, Coresi a folosit texte mai vechi, păstrate în manuscris. Marele merit al său a fost acela că a pus în circulaţie manuscrisele româneşti pe care le-a îndreptat, corectat, schimbat, înlăturând adeseori arhaismele şi regionalismele, înlocuindu-le cu expresii şi cuvinte din Ţara Românească şi din sud-estul Transilvaniei, regiuni în care şi-a desfăşurat activitatea. El are meritul necontestat de a fi contribuit la unificarea limbii literare române, deoarece, răspândindu-se pe un larg spaţiu geografic, cărţile sale au dus pretutindeni cu ele graiul românesc.

Cărţile lui Coresi au avut o largă răspândire în toate ţinuturile româneşti datorită legăturilor comerciale ale Braşovului cu Ţara Românească şi cu Moldova, datorită boierilor pribegi aşezaţi la Braşov şi, mai târziu, chiar datorită lui Mihai Viteazul. Prin aceste tipărituri, se arăta tot mai limpede unitatea de limbă, de credinţă şi de origine a românilor de pretutindeni.

▲ Cazania lui Coresi

Evanghelia cu învăţătură sau Cazania“este ultima carte tipărită de Coresi şi, în acelaşi timp, cea mai importantă dintre tipăriturile româneşti. Cartea a văzut lumina tiparului la Braşov, în 1581. Cuprindea tâlcuirea Evangheliilor din toate duminicile şi sărbătorile de peste an, începând cu Duminica Vameşului şi Fariseului.

Dacă cea dintâi Cazanie tipărită de Coresi în 1564 - care nu s-a mai păstrat până în zilele noastre - avea unele influenţe protestante, Evanghelia cu învăţătură din 1581 este o carte pur ortodoxă. Cartea este o traducere după un text slavon a omiliilor greceşti scrise de patriarhul ecumenic Ioan Calecas (1334-1347).

Tipărirea s-a făcut cu cheltuiala judelui Braşovului Lucas Hirscher, care arăta, în prefaţă, că a găsit versiunea slavonă la mitropolitul Serafim al Ungrovlahiei, de la care „cu multă rugăciune cerşutu-am“. Primind cartea, s-a sfătuit cu mitropolitul Ghenadie (1579-1585) al Transilvaniei şi cu mulţi preoţi ortodocşi transilvăneni, care simţeau nevoia unei astfel de cărţi. Având acordul acestora şi al mitropolitului Serafim, a dat-o diaconului Coresi, care a tradus-o în româneşte împreună cu preoţii Iane şi Mihai de la biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului. Această carte apare ca o operă de colaborare transilvano-munteană, în primul rând prin împreună-lucrarea diaconului Coresi cu cei doi preoţi transilvăneni, apoi prin binecuvântarea dată de cei doi mitropoliţi.

Evanghelia cu învăţătură sau Cazania este unul dintre cele mai frumoase exemplare realizate de Coresi: format in folio, cu oglinda paginii de 225/195 mm, cu titlurile realizate după clişee săpate în lemn şi având gravată stema lui Lukas Mirscher, după modelul „Cazaniei“ tipărite la Zabludov (azi, în Republica Cehă), în 1569.