Protoiereul Gheorghe Dimitriu Hogaş, altar de jertfă pentru Unirea Principatelor

Preotul protopop Gheorghe Dimitriu Hogaş din oraşul Tecuci este, fără îndoială, unul dintre slujitorii care s-au aflat în fruntea mișcării unioniste din fostul județ Tecuci atunci când eforturile românilor erau concentrate asupra înfăptuirii Unirii de la 24 ianuarie 1859, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La Galați, Cuza și-a dat demisia din funcția de pârcălab pentru a nu face jocul murdar al caimacamului Nicolae Vogoride și al celor care se împotriveau unirii celor două Principate Române: Moldova și Țara Românească.

Ajuns caimacam în Moldova după moartea „subită” a lui Toderiță Balș, Nicolae Vogoride se comportă ca un stăpân deplin peste Moldova, continuând „lucrarea potrivnică unirii”, asemenea îna­intașului său Toderiță Balș.

Anul 1857 a culminat în abuzuri. În această conjunctură, de luptă acerbă în ambele provincii pentru înfăptuirea unirii, la Galați, preocuparea lui Cuza era de a instaura ordinea și legalitatea. Pus pârcălab de Covurlui (azi Galați) pentru a doua oară la 14 februarie 1856, Alexandru Ioan Cuza demisiona în 24 iunie 1857. Deși Vogoride spera că-l va „câș­tiga” de partea sa, Cuza nu era dispus să se compromită, nu era de acord cu „devotații” lui Vogoride care „calomniază, bat și tărăscu pe toți aceea ce nu vor să fie complicii lui”, ne înștiințează istoricul Paul Păltănea, potrivit relatării belgianului V. Dole, în „Un mois en Moldavie”, Bruxelles, 1857.

Într-o primă etapă, caimacamul Nicolae Vogoride - susținut din plin de Austria și de Turcia - a modificat în favoarea guvernului său alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, acțiune demascată cu sprijinul soției sale - Ecaterina (Cocuța) Conachi Vogoride, unionistă, fiica logofătului și poetului Costache Conachi (n. 1778, Țigănești - †1848, Țigănești) și sora după mamă a diplomatului și patriotului Costache Negri (1812-1876). În contextul dat, Cuza își depune demisia din cea de-a doua pârcălăbie din motivele arătate mai sus, dar și pentru a se putea înscrie la alegerile ad-hoc din Moldova, pe care le-a câștigat doi ani mai târziu. 

Până la actul istoric din 24 ianuarie 1859 a curs sânge, au fost prigoniri și multe victime din rândul unioniștilor - cum relatează istoricul Alexandru Xenopol - doar pentru că moldoveanul și munteanul erau făcuți de aceeași Mamă, vorbeau aceeași Limbă și aveau aceeași credință, își iubeau pământul stră­moșesc și doreau cu ardoare să șteargă granița de pe Milcov. 

Feciorul sachelarului Dumitru Hogaș

La Tecuci, o victimă a lui Vogoride este protoiereul Gheorghe Dimitriu-Hogaș, unionist convins, tatăl scriitorului Calistrat Hogaș, despre care istoricul Alexandru Xenopol relatează în „Istoria Românilor din Dacia Traiană” că este „altar de jertfă”. 

Gheorghe Dimitriu-Hogaș este al cincilea fecior al preotului sachelar Dumitru Hogaș (n. 1812, † 4 mai 1858) din Cuca, ținutul Covurlui, actualul județ Galați, loc unde a slujit până ce s-a mutat la Biserica „Sfântul Nicolae” din Tecuci. Dintre toți feciorii, părinții săi au luat hotărârea de a-l trimite pe Gheorghe la Seminarul Socola din Iaşi, pe care îl absolvă în 1839. 

În septembrie 1845, Gheorghe a fost hirotonit pe seama Bisericii „Sfântul Nicolae” din Tecuci, unde slujea și tatăl său. Potrivit rânduielii, înainte de hirotonie, tânărul Gheorghe Dimitriu s-a căsătorit cu Mărioara, a doua fiică a serdarului Gheorghe Stanciu din Pechea, așezare situată în apropiere de Cuca, locul de origine al familiei Hogaș din fostul județ Covurlui. 

Vă întrebați care este „drumul” de la Hogaș la Dimitriu? Potrivit unor relatări ale presei din veacul trecut, unul dintre feciorii sachelarului Dumitru Hogaș a renunțat, după moda vremii, la numele de Hogaș și l-a luat pe cel de Dimitrie, derivat de la Dumitru, numele sachelarului Dumitru Hogaș, gest pe care l-au urmat toți frații săi, fără ca sachelarul să se supere.

După absolvirea seminarului, în scurt timp, în anul 1849, tânărul și energicul preot Gheorghe Dimitriu a fost numit protoiereu al județului Tecuci, misiune pe care a îndeplinit-o în acele vremuri tulburi, până la 1 martie 1884. Un apostolat pe care l-a îndeplinit 35 de ani, cu o mică întrerupere în anul 1857, când a fost demis din pricina apartenenței sale la ideile unioniste. 

Dar adevărata cruce pe care a dus-o acest slujitor pentru neamul său nu este îndeajuns cunoscută, faptele sale alese fiind acoperite de colbul arhivelor.

Vinovăție: nu ascultă de cezar și vorbește „cu slobozenie”

În ziua de Sfântul Gheorghe, 11/23 aprilie 1857, părintele protopop Gheorghe Dimitriu, ajuns acasă de la Sfânta Liturghie, este întâmpinat de soția sa - prezbitera Mărioara - care îi arată o depeșă prin care era înștiințat că este destituit din scaunul de protopop. Citește în grabă și află de înlăturarea sa din scaunul de protopop al județului Tecuci din două pricini: „persoanele ce sunt în funcții urmează a sta la linia conservatoare” și nu să vorbească „fără respect și cu mare slobozenie... De aceea, îți facem cunoscut că de astăzi înainte rămâi liber”, reținem din decizia de destituire a protoiereului. Adică, toți cei care primeau de la cezar - stăpânirea lumească - era musai să devină „uneltele” guvernului antiunionist. La citirea în grabă a depeșei, protoiereul zice prezbiterei Mărioara: „Ei, şi, de atâta lucru îţi faci tu inimă rea? Astăzi este pentru mine zi de bucurie şi de veselie. Nu vreau să ştiu de nimic. Mai bine ai trimite să vie un taraf de lăutari că iată vor trebui să ne vie prieteni la vizită.”

Istoricul Al. Xenopol, referindu-se la nenumă­rații români care au suferit bătăi și prigoană din cauză că își doreau cu ardoare unirea celor două provincii, ne relatează: „Altă jertfă din Tecuci este protoiereul Dimitriu, dat afară din funcția lui, pe motivul rostit cu două înțălesuri: că «nu ar urma a sta în linia conservatoare, pentru a se alătura cu totul... guvernului, pe când cucernicia sa ar vorbi fără respect și cu mare slobozenie, urmare care ar atrage după sine împărechieri»”. 

Deducem că protoiereul nostru avea coloană verticală și nu accepta să se supună vremelnicei stăpâniri, nu asculta „guvernul” și ordinele lui Vogoride, caimacanul fiind vândut „Porții” și austriecilor. În plus, Nicolae Vogoride este fiul lui Ștefanache Vogoride, grec, fost bei de Samos, care locuia la Constantinopol, fiind considerat de Turcia omul ei. În antiteză, protoiereul își slujea neamul și pe Dumnezeu. Mai mult, i se reproșează protoiereului Dimitriu că „vorbește fără respect și cu mare slobozenie”. 

Să rămânem în casa protoiereului din Tecuci. Suntem în ziua de Sfântul Gheorghe a anului 1857 și reținem că musafirii au sosit în număr mare, povestea - peste ani - însuși protoiereul unui strănepot de-al său. „Cum aveam foarte mulţi prieteni, cu care mă întâlneam la cislă aproape zilnic, la umbra pomilor din faţa casei mele şi în jurul istoricului trunchiu faimos în tot Tecuciul, trăsurile începură a curge şi boierii numeroşi, de care altădată gemea Tecuciul, veniră să-mi prezinte felicitări de ziua onomastică.” 

O paranteză. Cisla era un bir, pe care obștea satului o stabilea pentru plata impozitului care trebuia să fie proporțional cu averea boierilor. La Tecuci, întâlnirea de la cislă se petrecea la „butuc”, un trunchi de stejar multisecular, tăiat la înălțimea unui scaun, loc unde tecucenii, în frunte cu protopopul, dezbăteau problemele arzătoare din patriarhalul târg. Când era cazul, acolo se constituia un fel de parlament local, unde se dezbăteau și se stabileau taxele și impozitele, nota Calistrat Hogaş în volumul său de amintiri. 

Revenim la sărbătoarea protoiereului Gh. Dimitriu din 1857, în casa plină de musafiri. „Fiecare, cum sosea, se indigna de măsura nedreaptă a caimacamului, hotărându-se la sfârşit ca toţi să meargă la Ţigăneşti, să se plângă Cocuței, adică, Ecaterinei Conachi Vogoride, împotriva samavolniciei soțului ei”, relatează un periodic al timpului. 

În primăvara acelui an, Ecaterina Conachi Vogoride (24 iulie 1829 - 11 februarie 1870) - unionistă, alături de întreaga sa familie - se afla la conacul de la Țigănești, moștenit de la tatăl său, logofătul și poetul Costache Conachi, iar această retragere se datora tocmai samavolniciei soțului său, caimacamul Nicolae Vogoride, antiunionist, care, pus de austrieci și de turci în fruntea Moldovei, nu s-a dat înlături de la nici o fărădelege pentru a-i înlătura pe unioniști. Sosirea veștii că Vogoride va fi caimacam a fost primită „cu o obștească înmărmurire”, potrivit corespon­denței din 7 martie, trimisă din țară către „L’Etoile du Danube”, la Bruxelles, și publicată în 9 martie 1857 (Al. Xenopol, Istoria Românilor, p. 569).

La conacul de la Țigănești, protoiereul este întâmpinat din capul scărilor de Cocuţa, care fu surprinsă și nedumerită, văzând atâta alai la poarta sa. Părintele Gh. Dimitriu povestește surprinzătoarea întâlnire: „«Binecuvintează, părinte protopoape!», îmi zise ea. Nu-mi mai zice protopop, că nu mai sunt!... Bărbatul dumitale m-a dat afară, îi răspunsei eu apăsat şi silabisind vorbele. Căimăcăneasa se dumeri cu greu: «Cum asta? Nu se poate? Trebu(i)e să fie o greşală... Bărbatul meu poate că a fost amăgit... În tot cazul, eu nu pot îngădui o asemenea nedreptate. Iată, chiar acum mă pun să-i scriu şi rog pe Cucernicia ta să pleci neapărat mâ(i)ne la Iaşi şi să-i duci această scrisoare din parte-mi»”. 

În drum spre Iași, protoiereul Gh. Dimitriu, „cumpătat la fire și cântărit la minte”, cum este caracterizat de contemporanii săi, a tras la Episcopia Roman, unde Episcopul Nectarie Hermeziu „îl asigură că numai caimacamul poartă răspunderea destituirii” (sic!). 

La Iași, în anticamera caimacamului, protoiereul este întâmpinat mai întâi de aghiotantul Gâță, descris drept „ofițer mare, cu fireturi și podoabe”! „«Sărut mâna, părinte protopoape!», spuse aghiotantul. „Dar de unde mă cunoști dumneata și știi că sunt protopop?”, întrebă părintele Gheor­ghe. „Dar cine nu cunoaște astăzi pe protopopul din Tecuci?”, veni răspunsul.

Ajuns în fața lui Vogoride, numai ce aude părintele: „Așa este, te-am scos, pentru că te-ai înhăitat cu zurbagiii ceia (de unioniști, n.r.) și faci greutăți guvernului. Dar, dacă te lași de unire și făgăduiești că te-i face om de treabă, eu te pun îndată la loc”, zise caimacamul Nicolae Vogoride.

Stăpânindu-se din toate puterile, părintele Gh. Dimitriu răspunse liniștit: „Unirea este dorită de toată lumea și eu nu mă pot îndepărta de turma încredințată păstorirei mele. Prevăd că această unire va fi temeiul înălțării în viitor a neamului nostru, prin urmare este o datorie a fiecărui român să lucreze la înfăptuirea ei. Mi-i da ori nu mi-i da protopopiatul, eu nu mă las de unire. Acesta este crezul meu astăzi și Dumnezeu m-ar trăsni dacă m-aș ispiti să-l părăsesc!”

În contextul dat, caimacamul Vogoride i-ar fi lăsat timp preotului să se mai gândească, în speranța că va trece la conservatori. Dar protoiereul povestește că nu a ajuns bine la Tecuci, când „o depeșă” făcea cunoscut autorităților tecucene că a fost „reintegrat” în scaunul de protopop. 

Părintele Gh. Dimitriu a făcut apostolat în județul Tecuci, ca protoiereu, timp de trei decenii și jumătate, până la 1 martie 1884 și peste o jumătate de veac ca preot. Din aceste mici relatări reies faptele mari ale protoiereului Gh. Dimitriu. Un portret magistral al părintelui Gheorghe, fiu de preot, moldovean dintr-o bucată, deloc dispus să accepte compromisul, nici ordinele Porții prin caimacamul Vogoride, străine Bisericii și Țării sale. Acest fapt, și nu numai, l-a așezat în fruntea tecucenilor, i-a dus faimă în urbea de odinioară, dar i-a adus și necazuri, pe care părintele Gheor­ghe și le-a asumat, cu verticalitate, alături de Mărioara, soția sa.

Cu mai bine de un veac în urmă, ziariști și istorici și-au pus întrebarea: care a fost motivul pentru care Vogoride s-a răzgândit? Cele mai multe răspunsuri duc la dorința energic exprimată a soției sale - Ecaterina (Cocuța) Conachi (1828-1870) - unionistă convinsă, care a demascat pe cât i-a stat în putință abuzurile caimacamului și soțului ei, Nicolae Vogoride. După acest episod, câteva luni mai târziu, a fost publicată corespondența compromițătoare dintre Vogoride și oamenii Austriei și ai Turciei din care reieșea că Vogoride „lucrase” cu sârg la modificarea alegerilor. 

Un urmaș în scaunul de protoiereu de Tecuci susține că Vogoride nu ar fi dorit să-l repună în funcție pe protoiereul Dimitriu, însă refuzul Ecaterinei de a merge la Iași pentru a-i primi împreună cu caimacamul pe ambasadorii puterilor „protectoare” de atunci i-a dat ghes caimacamului să revină asupra destituirii! Doar după repunerea în drepturile de protopop a părintelui Gh. Dimitriu și după destituirea ministrului de interne, Ecaterina a lăsat - o vreme - supărarea pe soțul său. În 1860, cei doi au desfăcut căsătoria. 

„Cum bre, scrie Xenopol așa despre mine?!”

În 1894, la un an după publicarea „Istoriei Românilor” de către istoricul Alexandru Xenopol, părintele Gheorghe Dimitriu află de la strănepotul său prin alianță, profesorul Alexandru Nicolescu din Galați, că marele academician a scris și despre el în capitolul dedicat Unirii de la 1859. „Cum bre, scrie Xenopol așa despre mine?!”, i-a răspuns protopopul cu faţa împurpurată de emoţie. „Mare plăcere mi-ai făcut aducându-mi această veste, dar şi mai mare plăcere mi-ai face, dacă mi-ai trimite tu cartea aceea să o pipăi eu însumi şi să citesc singur ce spune Xenopol despre mine.”

Ce neșansă pe noi, beneficiarii mărețelor idealuri? Toate aceste fapte alese stau bine zăvorâte între copertele marii noastre istorii. Înțelegem că, fiind vorba de un preot, poate regimul ateist a avut rețineri. Dar cine ne oprește pe noi astăzi să punem în manualele de istorie aceste fapte dătătoare de sens, de viață, de rost? „Și vântul a bătut peste tot și peste toate... Și valurile vremii toate s-au înmormântat. Și sub țărâna rece a pământului, zace pentru veșnicie, o lume care a fost și nu mai este”, observa fiul protoiereului Gheorghe Dimitriu, scriitorul Calistrat Hogaș.