Reformele lui Cuza, exemplu de „patriotism luminat”

În fiecare an, în apropierea zilei de 24 ianuarie găsim prilej potrivit să ne amintim de opera de înfăptuire a primului stat modern românesc, dar mai ales de efortul care a însemnat consolidarea acestui stat și uniformizarea politicilor economice, sociale și culturale din cele două principate unite. Strategul a fost Alexandru Ioan I, primul domn ales, cel căruia România de azi îi datorează cei dintîi pași ai modernizării și europenizării sale.

Figură populară încă din epoca domniei sale, Alexandru Ioan Cuza se bucură și în prezent de una dintre cele mai vii imagini în mentalul colectiv. Dacă în cazul altor personalități istorice importante supraexpunerea, supramediatizarea au dus la o tocire a imaginii acestora și la scăderea interesului public, în cazul lui Cuza, dimpotrivă, portretul este tot mai proaspăt, an de an. Situația este explicabilă prin faptul că, alături de Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a întipărit în conștiința publică mai ales prin reformele curajoase pentru epoca sa, care au îmbunătățit considerabil viața tânărului stat și a locuitorilor acestuia. Printre cele mai cunoscute și care au generat dezvoltare în societate se numără, desigur, cele care au vizat zona agrară și de împroprietărire a țăranilor cu pământ, legea secularizării averilor mănăstirești, dar și legile juridice (Codul civil, Codul penal și Codul de procedură penală).

Însă există o serie de alte reforme importante care au contribuit la coeziunea celor două principate, Moldova și Țara Românească, atât în ceea ce privește viața socială și economică, dar și cea culturală, educațională, religioasă, unele mai puțin cunoscute astăzi. Lui i se datorează, spre exemplu, adoptarea unor legi care vizau organizarea noului stat - legea comunală, cea a consiliilor județene, a contabilității publice, legea Curții de Conturi, legea camerelor de comerț și legea introducerii de măsuri și greutăți metrice. De asemenea, tot el s-a preocupat de adoptarea legilor bisericești de numire a mitro­poliților și episcopilor și privitoare la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. 

Reformarea învățământului

Învățământul a constituit o prioritate pentru domnitor, încă de la începutul mandatului său. „În educaţia poporului bine condusă se află cele mai bune garanţii de ordine, de progres şi de patriotism luminat”, spunea Cuza. Legea instruc­țiunii publice a fost promulgată la 5/17 decembrie 1864 și stabilea principiile de func­ționare ale învățământului primar (școli primare la sate și orașe), secundar (licee, gimnazii, şcoli reale, de belle-arte, profesionale - pentru băieţi, şcoli secundare de fete) și superior (cu patru facultăţi: litere, ştiinţe matematico-fizice, drept şi medicină). Dar poate cel mai important de subliniat este faptul că această lege, care a ghidat procesul de educație vreme de trei decenii de la intrarea sa în vigoare, a contribuit major la alfabetizarea românilor, la creșterea procentului de școlarizare mai ales în lumea satelor, prin introducerea gratuității și obligativității cursurilor primare pentru băieți și fete cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

Tot din preocuparea lui Cuza pentru educația poporului, la Iași (în 1860) și la București (în 1864) s-au înființat primele universități româ­nești. „La scurt interval după universități, se înființează și conservatoarele din Iași și Bucu­rești. Notăm apoi înființarea școlilor de belle-arte, a unei Școli de silvicultură la târgul Neam­țului, a două școli comerciale, una în București, alta în Galați, ambele în septembrie 1864. Sporește numărul gimnaziilor, adică al școlilor medii de cultură generală”, explică, în volumul „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, istoricii Constantin și Dinu Giurescu. De pildă, atunci au fost înființate în București trei școli care și-au păstrat și consolidat renumele în timp: „Gheorghe Lazăr”, „Matei Basarab” și „Mihai cel Mare”. Tot în acea perioadă s-au înființat școli la Botoșani (septembrie 1859), la Ploiești (în 1864), la Focșani (gimnaziul „Unirea”, în 1865) și la Craiova. La Iași, de pildă, la îndemnul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat, în anul 1865, Şcoala Secundară de Fete. Activitatea a început cu o singură clasă, în care învățau 12 eleve, dar s-a extins apoi, grație calității actului de educație și corpului profesoral de elită, fiind și astăzi una dintre școlile de prestigiu din capitala Moldovei - Colegiul „Mihai Eminescu”.

De asemenea, în vremea lui Cuza, datorită școlilor nou înființate, mai ales celor superioare, a fost posibilă trecerea de la ortografia chirilică la cea latină. Spiru Haret, elev în perioada de început a reformei învățământului introdusă de Cuza, povestea, în „Gazeta matematică” din septembrie 1895: „Învăţătura primară am început-o în casă, am urmat-o câtva timp la şcoala primară din Dorohoi, pe urmă la cea din Sărărie din Iaşi; am apucat vreo două luni şi la cea din Verde din Bucureşti. Era tocmai în vremea prefacerilor de pe la începutul domniei lui Cuza. La Dorohoi, se învaţă încă cu litere chirilice modernizate; ba încă veniseră odată peste noi la şcoală nişte elevi ai unei şcoale de cântăreţi bisericeşti, cu bărbile până la brâu, cari nu cunoşteau decât vechile litere slavone. La Iaşi, am găsit introduse literele latine”.

O atenție desosebită a fost acordată înființării de școli sătești (în fiecare sat trebuia să se înființeze o școală), gratuite, pentru fiii de țărani, dar și școlilor în care se formau învățătorii. „Cuza a fost ținut minte de oamenii de la sate, pentru că a dat pământ țăranilor și a creat școlile sătești gratuite. Așa a apărut o nouă clasă, cea a învățătorilor. În secolul al XIX-lea, ei l-au impus în memoria publică, într-o vreme în care nu existau mijloace de informare în masă”, aprecia, într-un interviu acordat în 2020 „Ziarului Lumina”, regretatul istoric ieșean Sorin Iftimi. În Moldova s-au înființat, în timpul domniei lui Cuza, patru școli normale (de învățători) - la Botoșani, Ismail, Tecuci și Bacău. Legea prevedea, de altfel, ca astfel de școli dedicate pregătirii învățătorilor să existe în fiecare eparhie. Totodată, era prevăzută înființarea de seminarii preoțești mari și mici. Nici studen­țimea care se forma la universități din Europa n-a fost uitată de domnitor, în sprijinul căreia au fost instituite burse de studiu finanțate de stat. Iar statisticile vremii arată că existau 500 de studenți români în epocă, dintre care 82 erau sprijiniți prin burse de stat.

Și pentru românii din afara granițelor statului a manifestat o grijă constantă. Pentru aromâni, spre exemplu, se arată în volumul „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, a fost înființată o școală la Bucu­rești, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli”, iar „primii elevi au fost aduși din Pind de călugărul Averchie”. Tot pentru a-i ajuta pe acești elevi aromâni s-au tipărit și câteva cărți de ajutor - două gramatici și un abecedar.