Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Reprezentări timpurii ale Adormirii Maicii Domnului

Reprezentări timpurii ale Adormirii Maicii Domnului

Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Raluca Prelipceanu - 12 Aug, 2020

Începând cu secolul al IV-lea, găsim reprezentări ale Adormirii Maicii Domnului, una dintre acestea aflându-se pe un sarcofag, la Zaragoza, şi o alta într-o bazilică din Georgia. Abia în timpul domniei lui Mauritius (592-602), Adormirea Fecioarei Maria a devenit o sărbătoare general acceptată. Începând cu secolul al IX-lea, tema apare mai frecvent reprezentată. Icoana Adormirea Maicii Domnului este fidelă textului și oferă un model după care orice creştin ar trebui să se pregătească pentru trecerea la viaţa cea veşnică: cu rugăciune, lumânarea aprinsă şi binecuvântând pe cei dragi.

O icoană a Adormirii Maicii Domnului, pictată către sfârșitul secolului al XIII-lea, începutul secolului ­al XIV-lea, provine din Rusia și ­se află, în prezent, la Muzeul ­I­coa­nelor din Recklinghausen, Germania. Ea are două axe: cea orizontală este dominată de Maica Domnului adormită, iar cea ver­ticală, de figura lui Iisus Hristos. Maica Domnului se află în centrul compoziției, întinsă pe un sarcofag, cu mâinile încrucișate pe piept. ­Iisus Hristos, Care ține pe brațul stâng sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un prunc nevinovat, se află în centru, în poziție verti­cală. Figura Sa este înscrisă într-o mandorlă. De jur împrejur sunt mai multe personaje, printre care apostolii lui Hristos. Apostolul cu barbă albă, aplecat deasupra ­Maicii Domnului, este Sfântul Ioan Teologul, la capul ei se află Sfântul Petru, apostolul iudeilor, iar la picioare, Sfântul Pavel, apostolul neamurilor. De cealaltă parte, se află un sfeșnic cu trei lumini. De o parte și de cealaltă a mandorlei lui Hristos, se află doi episcopi. Amândoi ţin în mână cărţi. De jur împrejurul mandorlei se află patru îngeri, iar deasupra un serafim cu șase aripi. Cei doi îngeri din partea de sus sunt Arhanghelii Mihail și Gavriil. La extremitățile icoanei sunt reprezentate, de o parte și de alta, clădiri. În partea de jos, se află două personaje, unul dintre ele are mâinile întinse către sarcofag, este vorba de preotul iudeu Athonie, după alte versiuni acesta se numea Ruben sau Iehonias, care vrea să răstoarne sarcofagul. Pe al doilea personaj îl putem identifica dato­rită aripilor ca fiind un înger, iar sabia și veşmântul roșu îl indică pe Arhanghelul Mihail, care se pregătește să îl pedep­sească pe cel care vrea să profaneze trupul Maicii. Însă, important nu este numele personajelor, ci însemnăta­tea gestului de care este legată o primă minune săvârşită de Maica Domnului după Adormirea sa. 

Conform tradiţiei, în momentul morţii, Maica Domnului se afla la Ierusalim, în casa Apostolului Ioan de pe Sion, unde avusese loc şi Pogorârea Duhului Sfânt. Icoa­na are la bază nişte scrieri apocrife despre viaţa Maicii Domnului. Trei scrieri apocrife au in­fluen­ţat cel mai mult dezvoltarea iconografiei Adormirii: Tratatul Sfântului Ioan Teologul despre Adormirea Maicii Domnului, de­numită şi Cartea Sfântului Ioan Evanghelistul; Despre Adormirea ­Maicii Domnului şi pururea Fecioarei Maria, o scriere a Episcopului Ioan al Tesalonicului din secolul al VII-lea; De Transitu Beatae Mariae Verginis, o scriere a lui Pseduo-Iosif din Arimateea. Cele trei scrieri au, în mare, ace­laşi conţinut, cu mici diferenţe. 
Una dintre scrierile care sinte­tizează aceste apocrife este cea a Sfântului Ioan Damaschin, din secolele VII-VIII. Acesta a aflat povestea de la Iuvenalie, Arhiepiscopul Ierusalimului: Maica Domnului a fost înştiinţată de Arhanghelul Gabriel pe Golgota de moartea sa apropiată. Acesta i-a dăruit o ramură de finic. La aflarea veştii, Maica Domnului i-a chemat la ea pe Iosif din Arimateea şi pe alţi discipoli ai Domnului, pe care i-a înştiinţat de sfârşitul ei apropiat. Ea s-a rugat Domnului să i-l trimită pe Apostolul Ioan, iar Sfântul Duh i l-a adus pe acesta din Efes. Atunci ea a oferit jertfa tămâierii, iar Ioan a auzit o voce din cer care a pronunţat: „Amin!” Maica Domnului a înţeles că acel amin anunţa sosirea apostolilor şi a discipolilor lui Hristos şi pe cea a puterilor îngereşti.

Aceştia s-au adunat într-un număr mare, venind ca vulturii pe norii cerului ca să o asculte. Maica Domnului a dat slavă lui Dumnezeu pentru că i-a ascultat rugăciunea şi le-a vorbit despre sfârşitul ei. Atunci a sosit, adus de Duhul Sfânt, şi Apostolul Pavel, împreună cu discipolii săi, Dionisie Areopagitul, Ierotei, Timotei şi alţii dintre cei 70 de discipoli. Ea i-a chemat pe nume pe fiecare în parte, i-a binecuvântat şi i-a întărit în încercările pe care aveau să le întâmpine. Apoi a sosit ceasul al treilea, când avea să adoarmă. Câteva lumânări ardeau. Cei prezenţi au înconjurat patul ei, aducând laudă Domnului. Ea s-a rugat, pregătindu-se de adormire. 

Dintr-odată lumina neînserată a dumnezeieştii slave a început să strălucească, lumânările pălind în comparaţie cu aceasta. Toţi care au văzut-o s-au înfricoşat. Din cer a coborât Însuşi Hristos, Împă­ratul Slavei, înconjurat de cetele îngerilor şi ale arhanghelilor, precum şi de sufletele drepţilor şi profeţilor Vechiului Testament.

La vederea Sa, Maica a exclamat: „Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1, 46-48) şi, îndreptându-se către El, s-a plecat în faţa Lui, iar Acesta a binecuvântat-o. Fără să sufere trupeşte, ca şi cum ar fi fost adormită, Fecioara şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei.

Atunci îngerii au început să cânte: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvân­tată eşti tu între femei! Căci iată, Împărăteasa tuturor, dumneze­iasca fiică, a venit. Ridicaţi porţile şi pe aceasta preafrumos o primiţi, pe Maica Luminii cea pururea fiitoare, că printr-însa s-a făcut mântuire la tot neamul omenesc, pre care a lăuda nu putem şi acesteia a da cinste vrednică cu neputinţă este” (Slavă la Stihiri la Vecernia Adormirii). 

Hristos a primit în braţele Sale sufletul Maicii, pe care l-a înfă­şurat. Porţile Raiului s-au deschis şi, la întâmpinarea sufletului Maicii Domnului, heruvimii şi serafimii i-au adus slavă, plini de bucurie. Faţa Maicii strălucea de slava dumnezeieştii feciorii şi din trupul său ieşea o mireasmă plăcută.

Sărutându-i trupul neprihănit, discipolii s-au umplut de har şi bucurie duhovnicească. Apostolii Petru, Pavel şi Ioan au purtat sicriul pe umerii lor. Procesiunea s-a oprit în grădina Ghetsimani. Necre­dincioşii din Ierusalim s-au plâns marelui preot şi scribilor. Preotul iudeu Athonie a vrut să răstoarne patul pe care odihnea Maica, dar un înger nevăzut i-a retezat mâinile. Athonie s-a pocăit şi a mărturisit măreţia Maicii lui Dumnezeu. S-a vindecat şi s-a alăturat cortegiului funerar. Când procesiunea a ajuns în grădina Ghetsimani, toţi au sărutat trupul Fecioarei pentru ultima dată. 

Icoana Adormirii Maicii Domnului este fidelă textului și oferă un model după care orice creştin ar trebui să se pregătească pentru trecerea la viaţa cea veşnică, cu rugăciune, lumânarea aprinsă şi binecuvântând pe cei dragi. Ca şi icoana Învierii, şi icoana Adormirii exprimă credinţa în Înviere. Maica Domnului este primul om care, după Noul Legământ, se mută cu tot cu trupul la cer.

O altă icoană a Adormirii Maicii Domnului provine de la Mănăs­tirea Humor și datează din prima ju­mătate a secolului al XVI-lea, fiind una dintre cele mai vechi icoane românești. Îi vedem pe apostoli venind pe norii cerului și pe trei dintre ierarhi. Prezența episcopilor la Adormire este ates­tată în două tradiții apocrife, care se dezvoltă în paralel și converg. În tratatul dionisian Despre numele divine se povestește cum Dionisie, Ierotei și Iacov se întâlnesc cu alții pentru a contempla „trupul, sursă a vieții și locaș al divinității”. Chiril de Scythopolis, în secolul al VI-lea, sugerează că pasajul se referă la Adormirea Fecioarei, iar Andrei al Cretei îl adaugă între ­episcopii prezenți şi pe Timotei. 

Sfinţii episcopi reprezentaţi de obicei în icoană sunt Iacov, ruda Domnului, Dionisie Areopagitul, Timotei şi Ierotei. Aici sunt repre­zentaţi numai doi dintre aceştia. Nu este un fapt neobiş­nuit ca în icoană să fie repre­zentaţi doar doi episcopi, de obicei Dionisie și Timotei sau Dionisie și Iacov. Când sunt trei, ei sunt cel mai probabil Dionisie, Ierotei și Timotei. Dionisie din Furna consideră că toți trei pot fi reprezentaţi în icoana Adormirii. Ierotei e descris în Menologhionul lui Vasile al II-lea cu păr alb și barbă medie ascuțită, Iacov drept un bătrân cu păr ondulat și barbă lungă, iar Timotei apare cu păr scurt, negru și barbă scurtă rotundă. Pentru Dionisie există o detaliată descriere în textul lui Ulpiu Romanul: ten alb, piele palidă, nas, sprâncene încrețite, ochi tubulari, un aer de concentrare, urechi mari, păr lung sur, o barbă lungă și rară. Se pare că s-a ajuns la un consens că Dionisie trebuie reprezentat chel. 

În prima icoană putem să con­siderăm că episcopii prezenţi sunt Iacov al Ierusalimului, la capul Maicii Domnului, iar la picioare, Dionisie Areopagitul. Ierarhul din dreapta lui Hristos, pe care l-am identificat ca fiind Sfântul Dionisie Areopagitul, ține într-o mână Evanghelia și în cealaltă cădelnița. Fecioarei i se oferă jertfa tămâierii în semn de respect, cerându-i-se astfel să mijlocească la cer pentru sufletele celor prezenți. Gestul subliniază așadar rolul de mijlocitoare al Fecioarei. În icosul al III-lea al Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Fecioara e comparată direct cu tămâia, fiind numită tă­mâia rugăciunii bineprimite. În icosul al XII-lea, Maica Domnului este asemuită chivotului poleit. Ea poate fi interpretată în acest context al Adormirii și drept imaginea chivotului legământului împlinit. 

A treia omilie a Sfântului Ioan Damaschin o asemuiește pe Maica Domnului cu cădelnița, care l-a primit în sine pe cărbunele arzând, Hristos. El compară mormântul cu chivotul legământului lui Moise. Ea este asemuită cădelniței și în trei omilii ale lui Neofitos din Pafos, secolul al XII-lea. 

În scrierile apocrife sunt men­ţionate şi cele două case de la Betleem şi Ierusalim ale Maicii Domnului, o aluzie metonimică pentru întregul Betleem şi întregul Ierusalim care sunt reprezentate în icoană, în mod simetric. Se re­marcă grija pentru simetrie. Apostolii, ca şi îngerii, sunt reprezentaţi simetric. 

Există câteva paralelisme posibile cu alte icoane. Apostolul Ioan îşi apleacă capul către pieptul Maicii Domnului, aşa cum îşi odihnise cândva capul pe pieptul Mântuitorului la Cina cea de Taină, iar Hristos Care ţine sufletul Fecioarei în formă de prunc constituie o imagine simi­lară celei a Maicii care ţine tot pe braţul stâng, cel mai adesea, pe Pruncul Hristos. De asemenea, sla­va lui Dumnezeu, reprezentată de mandorlă, ocupă un loc foarte important. După Adormire, sufletul Fecioarei intră în slava Fiului şi Domnului său. De această slavă a dumnezeirii se va împărtăşi şi Fecioara. 

Iconografia Adormirii Maicii Domnului are şi o conotaţie litur­gică. Patul pe care este întinsă Maica Domnului este asemănat unui tron în biserică, iar Hristos este episcopul care şade la masă. În acelaşi timp, patul poate fi văzut şi ca o masă, ea fiind cea care Îl hrăneşte pe Hristos la sânul ei şi întreaga compoziţie poate fi asemănată în acest fel Cinei celei de Taină, cu apostolii dispuşi de o parte şi de cealaltă a mesei. Laptele matern este echivalentul Jertfei lui Hristos şi al Sângelui Acestuia. Prezenţa sfeşnicului cu cele trei lumini, simbol al Preasfintei Treimi, poate fi interpretată ca jertfa tămâierii adusă de diacon. Prezenţa episcopilor înseamnă comuniunea apostolică la Taina Eu­haristică. După unele păreri, gestul lui Ioan care se apleacă deasupra Maicii Domnului este ase­mănător gestului preotului care sărută scaunul ­episcopului. Îngerii din partea supe­rioară a icoanei slujesc ca diaconi la această Liturghie îngerească, mâinile lor acoperite de mandorlă sunt gata să primească Sfintele Daruri. Paralela cu Cina cea de Taină ar putea explica lipsa aureolelor apostolilor, deşi ierarhii care sunt împre­ună-celebranţi cu Hristos au aureole. Apostolii nu sunt implicaţi cultic la nivelul ierarhilor, ei au un alt gen de rol, trăsăturile lor sugerează faptul că ei participă la Jertfă în calitate de apropiaţi ai lui Hristos şi ai Fecioarei, de asis­tenţă, având acelaşi rol ca şi comunitatea credincioşilor din bi­serică, de con-celebranţi. Ei bene­ficiază de pe urma bine­cuvân­tării Maicii, aşa cum beneficiază de pe urma Jertfei lui Hristos la Cina cea de Taină, fiind consumatori ai Jertfei şi sfinţiţi prin Jertfă de către Jertfă. 

Așadar, icoana prezintă trei asemănări: prima cu icoana Învierii, prezentând esenţa cre­dinţei creş­tine în viaţa cea veş­nică, reprezen­tată prin sufletul Maicii înălţat la cer în slava Fiului, Hristos fiind reprezentat în aceeaşi mandorlă a slavei ca şi în icoana Învierii. A doua ase­mănare este cu icoana Cinei celei de Taină, Maica Domnului fiind masa sau tronul lui Iisus, pornind de la această reprezentare fiind dezvoltate apoi şi altele de tipul Liturghiei îngereşti. Iar cea de-a treia, cu scena Pogorârii Duhului Sfânt, unde în icoanele vechi îi vedem pe apostoli strânşi în jurul Maicii lui Dumnezeu care şade pe jilţul Fiului, ca o locţiitoare a Acestuia în virtutea statutului ei de Maică.

Mănăstirea Humor

Pe lângă icoana Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Humor din județul Suceava deţine în patrimoniul său mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică: o catapeteasmă sculp­tată artistic și aurită, un jeț domnesc din lemn, datând din secolul al XVI-lea, un analoghion de la 1545, o cruce de lemn, datată 1623, icoane de dimensiuni mari, pictate în secolele XV-XVI.

Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea și cu alte obiecte prețioase, inclusiv manuscrise precum Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit mănăstirii de Ștefan cel Mare și în care se precizează că domnitorul „a dat de s-a scris un Tetraevanghel cu mâna ierodiaconului Nicodim“. Pe una din filele acestei cărți de cult se află o miniatură de o rară frumusețe care o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus. În partea de jos a miniaturii era pictat Ștefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i Maicii Domnului Tetraevangheliarul. Acesta din urmă a fost descoperit prin 1881 de către episcopul cărturar Melchisedec Ștefănescu. În prezent, manuscrisul este păstrat în Muzeul Mănăstirii Putna. 

Conform vechilor rânduieli rămase din bătrâni, la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), panul Ivan vornicul a înălțat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul, acolo unde exista un schit de călugări și o biserică de lemn. În jurul noii biserici s-a dezvoltat un așezământ monahal şi o comunitate mai largă, cunoscută astăzi ca satul Mănăstirea Humor. Însă, la începutul secolului al XVI-lea, cel mai probabil în anul 1527, biserica vornicului Ivan s-a prăbușit, astfel că, în anul 1528, în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546), logofătul Toader Bubuiog decide ridicarea pe acest amplasament a unei noi biserici de piatră. 

Biserica Mănăstirii Humor are hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ (sărbătorit în fiecare an la data de 15 august) și „Sfântul Mucenic Gheorghe“ (sărbătorit la 23 aprilie).

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a ­inclus, în 1993, Biserica Mănăstirii Humor, împreună cu alte șase biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sfântul Ioan cel Nou Suceava“ și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericilor pictate din nordul Moldovei.

Citeşte mai multe despre:   icoana  -   Adormirea Maicii Domnului