Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește astăzi pe Sfântul Roman Melodul, cel mai de seamă imnograf al creștinătății. „Melodul Melozilor” a avut un rol deosebit în tradiția liturgică a Bisericii, zugrăvind cu măiestrie prin condeiul său imnuri și condace de mari adâncimi și profunzimi teologice, reușind să integreze într-o viziune poetică Sfânta Scriptură spațiului eclesial. Prezentarea sa imnografică a mesajului teologic a avut o mare forță în vremuri învolburate de erezii, contribuind activ la soluționarea controverselor religioase ale epocii sale.
Izvoarele istorice despre viața Sfântului Roman Melodul sunt puține. Informații biografice întâlnim în sinaxarul zilei, în cântările slujbei închinate lui, precum și într-un condac alcătuit în cinstea acestuia.
Roman Melodul era din cetatea Emesa sau Meskanes din Siria și a venit în Constantinopol în timpul domniei lui Anastasie I (491-518). Pe baza informației venirii sale la Constantinopol s-a calculat și data nașterii sale, în jurul anului 485.
Provenea dintr-un spațiu în care limba și educația greacă, în paralel cu siriaca, erau de mare importanță în acea perioadă. Astfel, el a impresionat orașul lui Constantin prin cultura vastă și a răspândit prin talentul poetic specific sirienilor și forța de expresie a limbii grecești conținutul hristologico-soteriologic al condacelor sale, într-o vreme greu încercată de erezii.
Intrat în mănăstire, a slujit ca tânăr diacon în Biserica Învierii din Berit, Siria, iar mai târziu, a slujit în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Chir. Roman Melodul avea mare evlavie către Maica Domnului, de unde și obiceiul de a rămâne în rugăciune și privegheri ascetice în biserica din Vlaherne, ostenindu-și trupul cu multe nevoințe: „Veştejit-ai poftele trupului şi sufletul tău ţi l-ai împodobit cu razele prealuminatei curăţii, şi ai pus împrejuru-i podoabă drăgăstoasă frumuseţea bunătăţilor”.
A primit darul alcătuirii imnurilor
Sinaxarul ne informează că în noaptea dinspre sărbătoarea Crăciunului, Sfântul Roman Melodul a primit darul alcătuirii imnurilor de la Născătoarea de Dumnezeu, care i s-a arătat în vis. De asemenea, de la Marcu din Efes aflăm că lui Roman Melodul i s-a înmânat o bucată de hârtie, pe care a înghițit-o, iar îndată s-a simțit inspirat și a revărsat din el învățături dumnezeiești „pe care le-a dat credincioșilor ospăț duhovnicesc” prin intonarea frumosului condac al Nașterii Domnului: „Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.
Frumusețea condacului „Fecioara astăzi...” este recunoscută în imnografia Răsăritului creştin, prin primirea minunată a acestui dar de mare preț, prin locul pe care îl ocupă în poezia bizantină, dar şi prin mesajul și frumusețea celor doar 12 versuri.
Lupta lui Roman împotriva ereziilor
Darul primit de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a dus la manifestarea deplină a vocației poetice a lui Roman Melodul. Datorită faimei pe care o dobândise, împăratul „teolog” Justinian a fructificat talentul lui Roman și l-a pus în slujba politicii sale religioase, pentru a răspândi în mod descriptiv şi melodic simplului cetățean dogma ortodoxă, în încercarea lui de a uni imperiul sfâșiat din cauza ereziilor.
În tot acest timp, a apărat învățătura cea dreaptă alături de împăratul Justinian, căruia i-a fost apropiat și pe care l-a slujit cu credință în această luptă. Împăratul petrecea mult timp la curtea imperială împreună cu prieteni interesați de dialoguri și problematici teologice, ceea ce ne poate sugera faptul că Roman melodul a avut un anumit rang la curtea bizantină.
În acest sens, părintele profesor Petre Vintilescu afirmă că „n-ar fi exclus să fi avut şi o poziţie influentă la curte, dacă se poate trage o concluzie în acest sens din faptul că în unele acrostihuri întrebuinţează titlul de domn în locul epitetelor de modestie şi smerenie, obişnuite în general în acrostihurile condacelor sale”.
Teolog și misionar
În compozițiile sale, Roman Melodul a avut o țintă teologică. Gândirea ebraică a Scripturii i-a oferit posibilitatea de a-și crea o linie apologetică, pe care a folosit-o în misiunea de păstrare nealterată a dogmelor și Sinoadelor Ecumenice.
Poezia imnografică a Sfântului Roman Melodul nu folosește în mod obligatoriu un vocabular teologic elevat, nu se adresează elitelor. Temele alese sunt comune și prin ele „dorește să creeze conform cu ceea ce trăiește creștinul ca realitate soteriologică”. Imnurile sale teologhisesc despre Dumnezeu apropiat de toți oamenii.
Alcătuirile poetice ale Sfântului Roman Melodul sunt „hrană duhovnicească” dăruită fiecărui creștin în parte, un tezaur imnografic viu, transmis prin practica liturgică.
Condacul, bucuria cântării
Sfântul Roman Melodul este cel care, potrivit tradiției, a alcătuit primele condace. În general, condacul este alcătuit dintr-un număr variat de strofe, de la 18 la 30, care au aceeași structură metrică. Termenul de condac derivă din limba greacă şi însemna băţ, bastonaş pe care se înfăşurau vechile manuscrise, pe pergament sau pe hârtie, în formă de sul, iar mai apoi denumirea a fost dată însuşi manuscrisului pe care se scriau imnuri (condace).
Numele „Melodul” primit de Cuviosul Roman pe care îl sărbătorim astăzi se datorează și faptului că el a fost primul poet care a scris și muzica pentru condacele sale.
Ulterior, au apărut numeroase școli de psalți, cărora Sfântul Roman Melodul le-a fost oază de inspirație, iar creația acestuia a influențat în mare măsură operele lor. Dintre aceștia s-au remarcat Grigorie, Chiriac, Dometius, Anastasie şi Helias.
Cărţile noastre de slujbă păstrează din condacele Sfântului Roman numai primele două strofe din aceste poeme.
După o viaţă în care a lăudat permanent pe Maica Domnului, Roman Melodul a murit în jurul anului 562. Datorită faimei pe care o dobândise prin condacele sale încă din timpul vieţii, Roman a fost cinstit ca sfânt la foarte puţin timp după mutarea sa la Domnul.
Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor, prăznuindu-l la 1 octombrie, cântându-i şi lăudându-l: „Făcătorule de cântare, alăuta dumnezeiescului Duh, privighetoarea, greierul dumnezeieştilor cântări, fluierul Bisericii, pune înaintea noastră, a tuturor, ospăţul cel de cântări şi dintr-însul veseleşte pe gânditorii de Dumnezeu”.
