Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sălăşluirea Maicii Vieţii în Templul Ziditorului

Sălăşluirea Maicii Vieţii în Templul Ziditorului

Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Marius Nedelcu - 21 Noi, 2019

Evenimentul aducerii la Templu a Maicii Domnului, la vârsta copilăriei, nu este consemnat în Sfânta Scriptură, ci în Tradiția Bisericii. Această istorisire face parte din ceea ce unii Părinți, ca Sfinții Grigorie Palama sau Teofan al Niceei, au numit viața isihastă a Maicii Domnului, adică învățătură că Fecioara Maria a avut un chip de trăire cu totul deosebit, prin care s-a luminat și curățit treptat prin harul lui Dumnezeu pentru a deveni vas ales din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu. 

Sărbătoarea de pe 21 noiembrie, ne pregătește duhovnicește pentru înțelegerea mai aprofundată a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Pomenim un eveniment al istoriei mântuirii noastre când Fecioara Maria, pruncă fiind, la vârsta de 3 ani, după unii la 6 ani, a fost dusă la Templul din Ierusalim de către părinții ei, drepții Ioachim și Ana. Acest gest a venit în urma faptului că părinții Născătoarei de Dumnezeu, atunci când nu aveau copii, au făgăduit că pruncul pe care îl vor dobândi îl vor închina Domnului cerului și al pământului. Rugăciunea fiindu-le ascultată prin nașterea Fecioarei Maria de către dreapta Ana, la ceva vreme, Prunca Sfântă a fost dată în grija celor care slujeau la Templul din Ierusalim pentru a fi crescută și educată în spiritul învățăturilor vechi-testamentare. 

Viața isihastă a Maicii Domnului

Desigur, acest eveniment al ducerii la Templu a Născătoarei de Dumnezeu este învăluit în mister, de altfel ca întreaga viață a Fecioarei. Reținem însă întâmplarea deosebită că Sfânta Copilă a fost primită la Templu de arhiereul Zaharia, tatăl Botezătorului Ioan, care a dus-o, fapt cu totul neobișnuit, în Sfânta Sfintelor a Templului, locul unde intra numai arhiereul o dată pe an. Această ducere a Fecioarei în cel mai sfânt loc din lume, la acea vreme, a fost văzută ca o prefigurare a faptului că Fecioara Maria va deveni ea însăși Sfânta Sfintelor, adică Cea care va purta în pântece și va naște pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. 

Dar, înainte de acest episod cu încărcătură teologică și profetică, mai are loc o altă întâmplare. Înainte de a fi purtată de arhiereu în Sfânta Sfintelor, Prunca Sfântă, atunci când a ajuns la Templu, din proprie inițiativă și într-un mod cu totul neobișnuit, a plecat de lângă părinții ei și a urcat singură treptele Templului. Acest episod ne arată că voința Fecioarei era îndreptată spre Cel Care o chema, și din proprie inițiativă a dorit să se unească cu Dumnezeu. 

Aceste întâmplări sfinte, minunate și înfricoșătoare i-au făcut pe unii Părinți să vorbească de o viață isihastă a Maicii Domnului, adică de o unire mistică între Prunca Maria și Dumnezeu prin intermediul harului, o sfințire treptată a Celei alese. 

În acest sens, Sfântul Teofan al Niceei a spus că, înainte de a Se întrupa Fiul lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Fecioara s-a unit cu Dumnezeu, adică ea însăși a lucrat sub înrâurirea Duhului Sfânt la sfințirea sufletului și a trupului său. Iar Sfântul Grigorie Palama spune că Prunca avea o deplină cunoștință a tainelor lui Dumnezeu: „Şi deşi era încă la o astfel de vârstă, fiind plină de harurile cele dumnezeieşti şi desăvârşit împlinită cu mintea şi cunoştinţa, totuşi, mai mult decât celelalte care se desăvârşiseră mai înainte de ea şi între care s-a arătat că nu a avut nevoie să fie adusă de alţii, ci ea însăşi din propriul ei imbold către Dumnezeu, printr-o cunoştinţă nemijlocită, ca şi cum i-ar fi crescut aripi de la sine, fiind purtată spre sfânta şi dumnezeiasca sete şi dragoste şi având o asemenea vrednicie, prin ea însăşi, a aflat calea şi sălăşluirea în Sfânta Sfintelor”.

De asemenea, Sfântul Grigorie Palama ne prezintă și informația că prunca a fost hrănită în timpul șederii ei la Templu de către îngeri cu hrană dumnezeiască spre întărirea firii ei pentru lucrarea ce avea să o primească: „Dumnezeu a trimis acolo de sus prin îngerii săi negrăită hrană Fecioarei prin care a întărit-o cu firea în [lucrarea] celor mai bune, pe cea care era şi cu trupul mai curată, şi mai presus şi decât cele netrupeşti, păzind-o şi desăvârşind-o, având cugetele cereşti şi supuse”. 

Rolul educației sfinte

Această viețuire deosebit de înaltă și greu de imaginat a Născătoarei de Dumnezeu s-a făcut într-un mod tainic și ascuns. Însă viața la Templu a Fecioarei Maria a avut și o componentă smerită. Ea a trăit alături de celelalte fecioare și văduve de acolo, primind o educație religios-morală specifică iudaismului din acea epocă. A învățat, sub supravegherea fecioarelor mai în vârstă, țesutul și alte meșteșuguri, a ascultat și studiat Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament, s-a îngrijit de buna rânduială de la Templu. Toate aceste lucruri constituie partea văzută și smerită a vieții Născătoarei de Dumnezeu. Însă cele nevăzute și tainice o pregăteau pentru taina Întrupării. 

Viața la Templu a Născătoarei de Dumnezeu este și o punere în valoare a educației sfinte pe care copiii trebuie să o primească, a răbdării și a perseverenței. Ne arată că voința este o realitate care trebuie cultivată, trebuie îndreptată spre un anumit scop. Născătoarea de Dumnezeu din voință proprie a țâșnit spre casa lui Dumnezeu, din voință proprie a spus cuvintele: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).

De asemenea, ducerea la Templu a Maicii Domnului subliniază importanța educației religioase pentru copii, a vorbirii acestora despre Dumnezeu. Copiii trebuie să Îl cunoască pe Dumnezeu, trebuie să li se vorbească despre cele sfinte, pentru că voința lor, mai puțin încărcată de păcate, se poate îndrepta mai ușor spre dorirea celor bune, spre unirea cu Domnul. 

Model și ajutor pentru părinții duhovnicești 

De asemenea, viața isihastă a Maicii Domnului ne arată că în interiorul omului se dă lupta lui, nu în exterior. Acesta este chemat ca la nivelul inimii să le trăiască pe toate, și în special să se unească cu Dumnezeu. Maica Domnului este izvor de har și ajutor pentru părinții isihaști. Ea a avut experiența nemijlocită a lui Dumnezeu în chip deplin, a fost întru totul sfințită și sfântă. După chipul ei, isihaștii doresc unirea cu Dumnezeu, iar unii prezintă mărturii ale felului cum au fost copleșiți de harul lui Dumnezeu. Gheron Iosif Isihastul (†1959), monah din Athos propus spre canonizare de curând de Patriarhia Ecumenică, oferă mărturii despre felul în care a trăit unirea cu Dumnezeu. El spune: „Iar când se întâmplă schimbarea, aceasta se săvârșește în timpul rugăciunii de cerere. Atunci, copleșit fiind de har, se umple de lumină și de bucurie fără de margini. Pentru cel cuprins de har, neputând să cuprindă focul dragostei, simțurile încetează și acesta este răpit în vederea cea dumnezeiască. Până aici au fost mișcările voinței omului. De aici înainte, aceasta nu se mai stăpânește și nici nu se mai cunoaște pe sine, deoarece s-a unit cu focul, s-a transfigurat în întregime, a devenit dumnezeu după har. Aceasta este împreuna-petrecere cu Dumnezeu, în care dispar zidurile despărțitoare și omul respiră un alt aer, cel al minții, liber, plin de bună mireasmă a Paradisului”. 
Această prezentare a experienței unirii cu Dumnezeu ne arată că viața isihastă a Maicii Domnului este un reper și un ghid pentru transformarea interioară a omului, având două componente, frumusețea și profunzimea vieții tainice, dar și smerenia vieții exterioare, răbdarea și suferirea tuturor în tăcere. 

Citeşte mai multe despre:   sarbatoare  -   Maica Domnului  -   Vovidenia