Samarineanca purtătoare de lumină

Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte astăzi pe Sfânta Muceniţă Fotini, femeia samarineancă din Sfânta Evanghelie, cu care a dialogat Mântuitorul Iisus Hristos la fântâna patriarhului Iacov din Sihar. Fotini înseamnă lumină, iar această sfântă cu adevărat s-a arătat vrednică de acest nume pentru că, după ce s-a întâlnit cu Lumina lumii, Hristos Domnul, a răspândit lumina Evangheliei la toate nea­murile. Viaţa ei pilduitoare trebuie să o lumineze pe femeia creştină de astăzi. Corespondentul numelui Sfintei Fotini în limba română este Luminiţa.

În cursul anului bisericesc Sfânta Muceniţă Fotini este cinstită şi în Duminica a cincea după Paşti (a Samarinencei). În Evanghelia după Ioan, în capitolul 4, versetele 5-42, aflăm despre întâlnirea şi dialogul Mântuitorului cu femeia samarineancă, Sfânta Muceniţă Fotini. În această convorbire Domnul nostru Iisus Hristos o învredniceşte pe femeia samarineancă să afle că El este Mesia: „I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine” (Ioan 4, 25-26). Părintele Cleopa numeşte dialogul dintre femeia samarineancă şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos „o lecţie de catehizare creştină şi o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toţi”.

Întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă are loc la fântâna patriarhului Iacov din Sihar. Un loc emblematic pentru urmaşii lui Iacov, fântâna se afla în teritoriul samarinenilor pe care iudeii îi dispreţuiau pentru că se amestecaseră cu alte neamuri. Din istoria biblică a neamului lui Israel ştim că după domnia strălucită a lui Solomon, pentru păcatele lui, Dumnezeu a împărţit regatul său în două părţi, regatul lui Israel în nord având capitala la Sichem şi cel a lui Iuda în sud, capitala rămânând la Ierusalim. Regatul din nord cade sub stăpânire asiriană către sfârşitul secolului 8 î.Hr., iar regatul din sud, la începutul secolului 6 î.Hr., este cucerit de babilonieni, elita iudaică fiind dusă în exil în Babilon. Populaţia din regatul Israel este deportată în Imperiul asirian, iar în locul ei sunt aduse alte populaţii, după cum ne spune Sfânta Scriptură a Vechiului Testament:  „Şi a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi. După aceea, regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei” (4 Regi 17, 23-14). Cei aşezaţi în ceea ce în epoca Mântuitorului se numea Samaria s-au amestecat cu rămăşiţele israeliţilor şi un preot trimis de împăratul asirian, dintre cei pe care îi luase în exil, i-a învăţat pe idolatrii aduşi aici legea lui Dumnezeu. Pentru această amestecare de neamuri, iudeii întorşi din exil după 70 de ani nu au dorit să aibă de a face cu ei şi de aceea nu au acceptat ajutorul acestora la refacerea Templului din Ierusalim. De atunci a început ura dintre samarineni şi iudei, făcându-i pe iudei să evite în epoca Mântuitorului să treacă prin teritoriile samarinenilor. De aceea este surprinzător dialogul pe care Domnul Iisus Hristos îl poartă cu femeia samarineancă. Pe de o parte pentru că iudeii nu aveau de a face cu samarineni, iar pe de altă parte, pentru că, după cutuma epocii, o femeie nu putea vorbi cu alt bărbat decât în prezenţa bărbatului ei.

Prin dialogul pe care-l poartă cu această femeie Mântuitorul arată că El a venit să mântuiască pe toţi oamenii din toate neamurile, şi nu doar pe iudei. Dialogul cu Hristos Domnul îi schimbă viaţa femeii samarinence, aceasta devenind o vestitoare a cuvântului Mântuitorului: „Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? (...) Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4, 28-29; 40-42).

Episodul biblic al întâlnirii Mântuitorului cu femeia samarineancă este foarte frumos sintetizat de condacul Duminicii a cincea după Paşti: „Cu credinţă venind samarineanca, Te-a văzut pe Tine, apa înţelepciunii, din care bând din destul, cea în veci vrednică de laudă a moştenit Împărăţia cea de sus”. În urma convorbirii avute cu Mântuitorul, Sfânta Fotini a devenit un apostol şi misionar pentru concetăţenii ei, iar mai târziu a vestit cuvântul lui Hristos şi altor neamuri din Imperiul roman. Femeia samarineancă a venit la fântâna lui Iacov să ia apa obişnuită şi a primit de la Hristos descoperirea Apei celei vii pe care a primit-o prin Taina Botezului, unde a primit numele de Fotini.

Sfânta Muceniţă a primit botezul în ziua Cincizecimii după Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, împreună cu cei doi fii ai ei și cele cinci surori. Ea şi-a dedicat viaţa propovăduirii Evangheliei lui Hristos şi a făcut acest lucru în Africa şi la Roma. Împăratul Nero (54-68) a declanşat o persecuţie împotriva creştinilor. În timpul acestei persecuţii, Sfânta Fotini propovăduia împreună cu fiul ei cel mic Iosi în Cartagina, de unde sunt aduşi la Roma. Aici fiul ei cel mare Victor, care era general în armata romană, a refuzat să-i persecute pe creştini şi pentru că propovăduieşte şi el credinţa creştină, la ordinul împăratului Nero sunt martirizaţi împreună, alături de ei mucenicind şi cele 5 surori ale Sfintei Fotini. În timpul cât a stat la Roma, Sfânta Fotini le-a con­vertit la creştinism pe Domnina, fiica lui Nero, şi 100 dintre slujitoarele ei. Din Sinaxar aflăm şi numele celor care au suferit moarte martirică alături de Sfânta Fotini din cuvintele ei către împăratul Nero: „Eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numește Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; și a șasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceștia: cel dintâi se numește Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi”.