Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule…”

„Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule…”

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 06 Aug, 2021

Cuvintele din titlul articolului de faţă sunt primele din troparul sărbătorii de astăzi, Schimbarea la Faţă a Domnului. Acest tropar este o sinteză dogmatică a sensurilor teologice ale acestui praznic împărătesc. „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.” Din acest tropar înţelegem că pe Tabor cei trei ucenici ai Domnului au avut bucuria de a vedea slava lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe cât au putut ei ca oameni în trup să înţeleagă şi să perceapă. Această vedere minunată a luminii taborice în care S-a schimbat la faţă Hristos Domnul au căutat-o toţi isihaştii din istoria Ortodoxiei şi au găsit-o prin asceză şi rugăciune. La vederea acestei lumini suntem şi noi chemaţi, mai ales că în finalul troparului acestei zile de sărbătoare ne rugăm ca lumina lui Hristos „cea pururea fiitoare” să ne „strălucească şi nouă, păcătoşilor”.

Părinţii Bisericii au stabilit serbarea Schimbării la Faţă a Domnului în ziua a şasea a ultimei luni din anul bisericesc, pentru a ne arăta că omul care a fost creat de Dumnezeu în ziua a şasea a creaţiei este chemat să ajungă la bucuria Raiului şi la întâlnirea cu Dumnezeu în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale nepieritoare. Această bucurie a Raiului o poate pregusta omul din lumea aceasta prin trăire isihastă.

Sărbătoarea are un conţinut eshatologic prin care omul este focalizat spre scopul existenţei sale, mântuirea. Pentru omul credincios, sfârşitul său şi sfârşitul lumii nu sunt privite cu frică, ci cu nădejdea vieţii veşnice pentru care s-a pegătit, deoarece scopul existenţei sale este să ajungă să se bucure cu sfinţii de „lumina pururea fiitoare” din Împărăţia lui Dumnezeu, de care s-au învrednicit „pe cât li se putea” Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan la Schimbarea la Faţă a Domnului.

Din paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament ştim că la o săptămână după ce, „în părţile Cezareei lui Filip” (Matei 16, 13), Sfântul Apostol Petru, în numele tuturor ucenicilor Domnului, a mărturisit că Iisus din Nazaretul Galileei este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), iar Mântuitorul a vestit pentru prima dată „că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze” (Matei 16, 21); Hristos Domnul i-a luat „cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă ­înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2). După relatarea Sfântului ­E­van­ghelist Luca, Domnul S-a schimbat la faţă „pe când se ruga” (Luca 9, 29). De aici şi modelul pentru isihaşti ca prin rugăciune neîncetată să ajungă la vederea luminii Schimbării la Faţă a Domnului.

În „Muntele înalt”, Taborul, Mântuitorul, imediat după schimbarea Sa la faţă, stă de vorbă cu Moisie şi Ilie, „care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-L împlinească în Ierusalim” (Luca 9, 31). Prin acest dialog minunat se împlineşte aşteptarea mesianică a profeţilor Vechiului Testament. Moise şi Ilie reprezintă aşteptarea mesianică a poporului ales. Pe Tabor vin Moise şi Ilie, exponenţii de vază ai Vechiului Legământ, pentru a vorbi cu Hristos despre împlinirea aşteptării mesianice prin jertfa Lui de la Ierusalim. Prezenţa lor pe Tabor mărturiseşte că în ­Iisus Hristos se împlinesc toate profeţiile mesianice. Pentru cei trei Apostoli, prezenţa lui Moisie şi Ilie la minunea schimbării la faţă a Domnului este o confirmare că ­Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Pentru orice iudeu din epoca Mântuitorului, Moise şi Ilie erau personajele cele mai importante din istoria religioasă iudaică, oameni bineplăcuţi înainte lui Dumnezeu, care s-au învrednicit să-L vadă pe Domnul Savaot. Moise în rugul aprins care nu se mistuia (Ieşirea 3), iar Ilie în adiere de vânt (III Regi 19, 11-12). Deci, cei care s-au învrednicit să-L vadă pe Domnul vin acum să-L vadă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat Care S-a schimbat la faţă, pentru a arăta ucenicilor slava Sa „pe cât li se putea”. Ei vin să vorbească cu Domnul pe Muntele Tabor la fel cum au făcut-o pe Muntele Sinai şi pe Muntele Horeb. Astfel, prin prezenţa lor, Taborul capătă valoare simbolică ca loc al teofaniilor, la fel ca Sinaiul şi Horebul. Pe Tabor, prin vederea slavei lui Hristos se vede împlinirea Legii date de Domnul pe Sinai lui Moise şi a tuturor profeţiilor mesianice prin prezenţa lui Ilie, profetul prin excelenţă, în mentalitatea iudaică.

Cei trei Apostoli sunt impresionaţi de minunea schimbării la faţă a Domnului şi de prezenţa lui Moise şi Ilie. Mai mult, ei sunt plini de bucurie, iar Petru mărturiseşte acest lucru prin propunerea care o face Mântuitorului Iisus Hristos: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una” (Matei 17, 4). Propunerea lui Petru ne duce cu gândul şi la modul de a trăi sărbătoarea corturilor de către iudei. El îşi exprimă bucuria acestui moment minunat prin construcţia a trei corturi, la fel cum făceau iudeii la această sărbătoare, exprimând astfel starea sa de fericire similar unei zile de sărbătoare. Pentru a vedea că minunea de pe Tabor nu este doar un moment de sărbătoare, ci este un eveniment teofanic, vine glasul Tatălui Care certifică din nou că Iisus Hristos este Fiul Său: „Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L» (Matei 17, 5). Norul luminos este semnul văzut al prezenţei lui Dumnezeu Tatăl, iar cuvintele rostite de El întăresc ceea ce a spus şi la momentul epifaniei de la Iordan din urmă cu trei ani, la momentul Botezului Domnului (Matei 3, 17). Prin cuvântul Tatălui primim încredinţarea că pe Iisus Hristos, Fiul Său „Cel iubit”, trebuie să-L ascultăm. Urmându-L pe Hristos, suntem pe calea către bucuria taborică a luminii Sale „cea pururea fiitoare”, care este fericirea drepţilor din Împărăţia cerurilor.

La această fericire suntem chemaţi şi noi astăzi prin această sărbătoare plină de bucurie isihastă şi nădejde eshatologică a vieţii veşnice în lumina cea neînserată a iubirii Preasfintei Treimi. Pentru aceasta şi noi mărturisim astăzi cântând condacul acestei zile de praznic binecuvântat: „În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta, Hristoase, Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă pătimirea Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.

Citeşte mai multe despre:   Schimbarea la Față