Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
Semnul dumnezeirii Fiului Omului
Praznicul Schimbării la Faţă ne arată cum firea noastră omenească este îndumnezeită, prin unirea ei cu firea divină, în Persoana Mântuitorului Hristos. Însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a luat firea omenească întru Sine, ridicând-o din stricăciunea căderii şi luminând-o cu slava dumnezeirii Sale. Această desăvârşire este posibilă astăzi pentru fiecare dintre noi. Schimbarea la faţă a Domnului ne aminteşte de înălţimea la care noi suntem chemaţi să urcăm prin împlinirea poruncilor, printr-o trăire ortodoxă conştient asumată, astfel încât lumina de pe Tabor să strălucească şi în noi.
tim că înainte de patima Sa de pe cruce, Mântuitorul a luat "cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan" (Mc. 9, 2), a urcat cu ei pe Muntele Taborului şi acolo, în prezenţa lui Moise şi a lui Ilie, "S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (Mt. 17, 2). În timp ce vorbea cu Moise şi Ilie, "un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L"" (Mt. 17, 5). Felul în care s-a petrecut schimbarea la faţă a Domnului urmează unui plan divin, Sfinţii Părinţi descoperind în fiecare detaliu o rânduială dumnezeiască.
Prin Schimbarea la faţă, Domnul întăreşte pe ucenicii Săi
Care a fost motivul pentru care Hristos S-a schimbat la faţă înainte de Patima Sa de pe cruce? Mântuitorul ştia că merge spre moarte şi cunoscând slăbiciunea Apostolilor a vrut să le întărească inimile: "I-a suit pe ei pe munte şi le-a arătat lor slava Lui, mai înainte de necinstirea Lui, şi puterea Lui, mai înainte de Patima Lui, ca, după ce va fi prins şi răstignit de iudei, să afle că nu pentru neputinţă a fost răstignit, ci că El, pe Sine Însuşi, S-a dat, de bunăvoie, pentru mântuirea lumii", spune Sfântul Efrem Sirul în cuvântul său la praznicul Schimbării la Faţă.
Hristos îi urcă pe ucenici în munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă ce deschide calea contemplării dumnezeieşti. El arată ucenicilor atunci, şi nouă acum, că apropierea de Dumnezeu necesită un urcuş duhovnicesc, o ridicare din starea în care trăiesc oamenii. Sfântul Grigorie Palama atrage atenţia asupra faptului "că ceea ce s-a întâmplat în munte era răsplata postirii şi a rugăciunii", căci după ce Domnul S-a rugat a strălucit precum soarele. Iar prezenţa lui Moise şi a lui Ilie o tâlcuieşte astfel: "Aceştia doi lucraseră aproape mai mult decât toţi oamenii rugăciunea şi postirea şi de aceea s-au şi arătat la vremea rugăciunii, ca să întărească faptul că rugăciunea şi postirea doresc să fie mereu împreună, încât atunci când rugăciunea grăieşte către Domnul, să participe şi postirea la vorbire".
De ce numai trei dintre Apostoli au fost martori ai acestei minuni? În "Cuvântul la Schimbarea la Faţă", Sfântul Ioan Gură de Aur justifică prezenţa lor prin aceea că erau deosebiţi de ceilalţi: Petru iubea foarte mult pe Domnul, Ioan era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin vieţuirea lui plăcută Domnului a ajuns nesuferit iudeilor încât voiau să-l omoare.
Prezenţa lui Moise şi Ilie pe Tabor arată că Hristos păzeşte Legea şi proorocii
Ca prim motiv pentru apariţia celor doi (Moise şi Ilie), Sfântul Ioan Gură de Aur invocă confuzia pe care o făceau iudeii; unii îl considerau pe Iisus ca fiind Ilie, alţii Ieremia sau vreunul din proorocii de demult. Prin prezenţa lor lângă Hristos, toate aceste supoziţii cădeau. Un alt motiv este învinuirea ce i se aducea Mântuitorului, cum că nu ar respecta Legea şi profeţii Vechiului Legământ; în această situaţie, Hristos pune de o parte pe dătătorul Legii, Moise, iar de cealaltă parte pe Ilie, singurul dintre prooroci care nu a cunoscut moartea, arătând astfel că El desăvârşeşte legea şi proorocii. Sfântul Maxim în "Ambigua" explică faptul că apariţia cuvântului legii şi al proorocilor se află totdeauna împreună cu cuvântul lui Dumnezeu. El nu poate fi cunoscut fără ele, lumina Lui le penetrează, fără ca El să se identifice întreg cu ele. Apoi Moise şi Ilie reprezintă bunătatea şi înţelepciunea. Căci poruncile date prin Moise sunt o faptă a înţelepciunii, iar îndemnul comunicat oamenilor prin Ilie, de a se întoarce la o viaţă după voia lui Dumnezeu, este o faptă a bunătăţii. Hristos se face cunoscut înconjurat de înţelepciune şi bunătate. De asemenea, Moise închipuie comunicarea cunoaşterii binelui şi a răului, pentru a alege pe primul şi pentru a evita pe al doilea, iar Ilie închipuie mustrarea faptelor rele, ca unul ce a certat atât de aspru poporul, atât prin cuvinte, cât şi prin fapte. Hristos Se află în vecinătatea făptuirii (Moise) şi a contemplaţiei (Ilie). Prin făptuire virtuoasă se taie afecţiunea faţă de lume, la fel cum a despărţit şi Moise pe Israel de Egipt. Contemplarea ridică sufletul peste materie şi formă, adică peste conţinutul material şi chipurile lucrurilor, sau peste opoziţia trupului faţă de suflet, cum l-a ridicat pe Ilie căruţa de foc, unindu-l cu Dumnezeu printr-o cunoştinţă superioară. Alte două moduri de viaţă pe care le acceptă cuvântul lui Dumnezeu lângă Sine sunt căsătoria şi necăsătoria, căci Moise a fost căsătorit şi Ilie nu. Nici una din cele două stări ale vieţii nu este exclusă de la comuniunea cu Hristos. Singura condiţie e ca ele să fie chivernisite prin raţiune, conform cu legile dumnezeieşti cu privire la ele. Moise şi Ilie mai simbolizează viaţa şi moartea aducătoare de viaţă; căci Moise a dat legile care duc la viaţă, iar Ilie a arătat că prin ieşirea din viaţa aceasta se trece tot la viaţă, învăţând "prin ei că lângă Dumnezeu toţi vieţuiesc şi nimenea nu e mort lângă El, afară de cel ce s-a omorât pe sine prin păcat şi s-a despărţit pe sine de Cuvântul prin aplecarea de bunăvoie spre patimi" (Sfântul Maxim). Cei doi închipuie pronia şi judecata. "Modul bazat prin pronie e indicat prin Moise, căci acesta scoate cu iubire de oameni, din rătăcire, pe cei stăpâniţi de răutate şi le arată cu înţelepciune oamenilor căile variate ale ieşirii din cele materiale, stricăcioase şi trupeşti spre cele dumnezeieşti şi nematerialnice şi netrupeşti, şi-i întăreşte, înţelepţeşte cu legile dumnezeieşti", iar "modul judecăţii se arată prin Ilie, căci acesta pedepseşte cu cuvântul şi lucrul pe unii şi călăuzeşte pe alţii, după vrednicie, acomodându-se fiecăruia în chip potrivit, după conţinutul şi calitatea virtuţii sau a răutăţii lui".