Sfânta Cruce, dincolo de a fi Altarul de Jertfă al Fiului lui Dumnezeu, trebuie să devină corolarul de seamă al viețuirii creștine. În vremea Postului Mare, mai precis la mijlocul acestuia, suntem chemați să anticipăm ținta și înțelesul profund al nevoințelor pe care trebuie să le practicăm, mai ales prin paleta liturgică bogată a slujbelor bisericești specifice perioadei.
În prima duminică a Postului Mare a fost însemnată calitatea credinței pe care o mărturisim, sintetizată în Ortodoxie, ca reper clar la început de drum duhovnicesc. Cea de-a doua duminică a Păresimilor, prin evidențierea personalității și învățăturii practice a Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, referitoare la lucrarea propriu-zisă a credinței prin rugăciune, ca act sublim de unire posibilă a omului cu Dumnezeu prin Harul energiilor necreate, pregătește, în fapt, cea de-a treia treaptă duminicală a Postului, închinată Sfintei Cruci.
Sfânta Cruce, noul Pom al vieții
Așezată în mijlocul celei mai alese perioade liturgice a anului, Sfânta Cruce anticipează Vinerea cea Mare și rodul acestei zile sfinte. Patriarhul Nichifor Calist observa în această rânduială liturgică izbânda lui Hristos asupra morții prin trimiterea semnului de biruință, așa cum venirea de la război a unui împărat victorios presupunea înaintarea însemnelor ce pregăteau intrarea propriu-zisă a acestuia. În acest sens, Mântuitorul Hristos trimite Crucea Sa ca semn de biruință și ca prilej de pregătire pentru întâmpinarea solemnă a Sfintelor Paști. La mijlocul celor 40 de zile de post, așa cum subliniază Makarios Simonopetritul, Sfânta Cruce apare în modalitatea ei luminoasă și pascală, pentru a arăta credincioșilor că au ajuns deja la un capăt și, pentru a-i mângâia în osteneli, li se arată că aceasta reprezintă noul pom al vieții, mijlocul prin care ajungem la bucuria Paștilor. Drept urmare, Sfânta Cruce este scoasă spre închinare la tetrapodul principal al bisericii, unde va rămâne aproape o săptămână spre venerare. Sedealna zilei este mai mult decât grăitoare în acest sens: „Cu lemnul a golit întâi vrăjmașul raiul, prin mâncare aducând moarte; iar lemnul Crucii, înfingându-se în pământ, a adus oamenilor îmbrăcăminte de viață și toată lumea s-a umplut de toată bucuria. Pe care văzând-o pusă spre închinare, împreună să strigăm lui Dumnezeu, popoare, cu credință: Plină este de slavă casa Ta!” Aceeași abordare se resimte și în troparul al patrulea al cântării a noua din slujba Duminicii Sfintei Cruci, astfel: „Eu, cel ce am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viață, purtătoare de Hristos, Crucea mea, păzitoarea mea cea nebiruită, puterea cea tare asupra demonilor; ție mă închin astăzi strigând: Sfințește-mă cu mărirea ta”.
Crucea preface suferința în bucurie
Tema Sfintei Cruci, evidențiată în special de cântările Duminicii a treia a Postului, așa cum observa părintele Alexander Schmeman, nu va fi dezvoltată imnologic în termeni de suferință, ci în termeni de biruință și de bucurie, canoanele zilei fiind o parafrază a Nopții de Înviere (a se vedea irmoasele din Triod, precum și celelalte cântări ce au intercalate stihul „Slavă, Doamne, sfintei Învierii Tale!”). Troparul al doilea al cântării a 4-a din slujba Duminicii Sfintei Cruci surprinde atmosfera specială a zilei: „Bucuria cea pentru închinarea Crucii Tale celei purtătoare de viață, astăzi întâmpinând-o, Hristoase, întâmpinare facem preasfintelor Tale Pătimiri pe care le-ai suferit pentru mântuirea lumii, Mântuitorule, ca un Atotputernic”. Condensând întreaga perioadă a Postului Mare, Crucea este inseparabil legată de Înviere, în aceeași măsură în care umanitatea lui Hristos este legată de dumnezeirea Sa. Crucea subliniază, așadar, omenitatea ce tinde spre dumnezeire, sau drumul omului spre îndumnezeire. Sfânta Cruce preface, prin puterea Celui pironit pe ea, viața obișnuită într-una creștină. De aceea, Postul Mare subliniază centralitatea Sfintei Cruci. Cinstirea Sfintei Cruci mai ales la acest moment oferă celor ce și-au asumat rânduiala postirii puterea de a respinge prin înfrânare patimile trupești și sufletești, Crucea hrănind, sfințind și întărind sufletele și trupurile celor ce postesc. Crucea definește și caracterizează tot timpul celor 40 de zile, așa cum centrul organizează totalitatea punctelor ce formează un cerc. Calea ce duce spre Paști este marcată în acest mod de un timp răstignit ce duce la Înviere.
Următoarele duminici ale Triodului ce se derulează după Duminica Crucii sunt exemple practice ale asumării conștiente a credinței adumbrite de puterea Sfintei Cruci. Astfel, pomenirea Sfântului Ioan Scărarul și, ulterior, pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca arată încercările oamenilor ce doresc să se unească cu Dumnezeu, încercări ce reprezintă personalizări ale Crucii. Prin Sfânta Cruce se arată iubirea nețărmurită a lui Dumnezeu către oameni, așa cum brațele Crucii, deschise etern, așteaptă să cuprindă pe cei ce cu bună-știință și lucrare se ostenesc spre acest țel mântuitor. Crucea subliniază verticala ridicării omului spre Dumnezeu și orizontala necuprinsei Sale iubiri. Aceasta devine Altar sublim de Jertfă a Fiului lui Dumnezeu și, totodată, etalon etern al tuturor celor ce-L mărturisesc, prin angajare concretă pe drumul religios, pe Mântuitorul Hristos.
O cosmologie a Sfintei Cruci
După Sfântul Grigorie de Nyssa, forma Sfintei Cruci, prin cele patru prelungiri ce o alcătuiesc, descoperă Centrul spre Care toate converg, pe Cel Ce a unit în acest mod întreaga lume și întreg universul, aducând prin Persoana Sa, jertfită în acest fel, la un singur acord și la o singură armonie feluritele firi ale făpturilor. Forma Crucii reprezintă astfel o ordonare a spațiului geometric ca semn al lui Dumnezeu-Proniator-Logos și Pantocrator care întipărește în acest chip Crucea Sa în univers. După cuvintele Sfântului Irineu al Lyonului, Hristos, prin Cruce, luminează înălțimea, El este Cel Ce ține adâncul, El este Cel Ce întinde lungimea de la răsărit până la apus, și tot El este Cel Ce îndreaptă lărgimea de la miazăzi și miazănoapte, chemând din toate părțile pe cei risipiți la cunoștința Tatălui. Imprimând lumii și universului semnul Sfintei Cruci, Mântuitorul Hristos arată universalitatea împărtășirii de această Jertfă. Înălțându-Se între cer și pământ prin Cruce, Hristos nu împlinește numai răscumpărarea lui Adam, ci circumscrie toate dimensiunile spațiului, arătând prin aceasta că El este Centrul și Axa tuturor lucrurilor și că, în El, umanitatea restaurată și adunată este chemată să se înalțe spre Dumnezeu.
Postul cel Mare reprezintă, așadar, perioada cea mai încărcată cu puternice ecouri liturgice legate de Sfânta Cruce din cursul anului bisericesc. Călătoria spre Sfintele Paști surprinde elementele esențiale ce trebuie să contureze o viață creștină ghidată spre intuirea, conștientizarea și, mai ales, contemplarea prezenței lui Dumnezeu în lume, prin puterea Sfintei Cruci. Odată cu Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos și prin urmările mântuitoare ale Jertfei Sale supreme pe Cruce, se stabilesc, în mod necesar, abordări concrete ale celor ce răspund acestui gest dumnezeiesc de iubire. De aceea, Crucea trebuie gândită și trăită ca eternul etalon în drumul nostru spre Înviere!
