Sfânta Parascheva, 380 de ani de „existență” românească

În luna iunie 2021 s-au împlinit 380 de ani de când moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași cu voia lui Dumnezeu, care s-a milostivit spre Țara Moldovei prin Patriarhia de Constantinopol. Moaştele au fost dăruite domnitorului Vasile Lupu pentru ajutorul oferit la plata împovărătoarelor biruri pe care Patriarhia nu reuşea să le mai achite. A fost pronie cerească, fiindcă Sfânta Cuvioasă ­Parascheva avea să devină Ocrotitoarea Moldovei.

Sfintele moaşte ale ­Cuvioasei Parascheva au fost duse în mai multe țări de la descoperirea lor până în anul 1641, dar se pare că sfânta a dorit să vină pe pământ românesc, de vreme ce, în mod oarecum ne­așteptat, a fost luată o asemenea decizie. Dincolo de aspectul istoric, evenimentul din 1641 reprezintă o mână întinsă de Tatăl ceresc Țărilor Române, având în vedere secolele defel liniștite ce urmau. Trebuie să precizăm că întâlnirea dintre Sfânta Parascheva și poporul român s-a petrecut mai înainte de aducerea cinstitelor sale moaște în pământul nostru străbun. Cred că însăși „venirea” sa la noi a însemnat răspunsul Cuvioasei Parascheva la dragostea arătată ei de locuitorii Moldovei înainte de sălăș­luirea sfintelor sale moaște la Iași. Întâlnirea cu strămoșii noștri s-a petrecut la scurt timp după proslăvirea trupului cuvioasei. Biografii Sfintei Vineri - aşa cum este cunoscută Cuvioasa Parascheva în tradiția românească - susțin că Ioan Asan al II-lea, regele Ţaratului româno-bulgar, a mutat din Epivata la Târnovo pământeştile rămăşiţe ale sfintei, binecuvântate de Dumnezeu cu darul nestricăciunii și al facerii de minuni, așezându-le cu mare cinste într-o biserică închinată Fecioarei Maria. După ce turcii au cucerit treptat statul româno-bulgar de la sudul Dunării, Baiazid ar fi poruncit ca moaştele să fie ­dăruite Anghelinei, principesa Serbiei. Până pe la 1521, trupul cuvioasei a ocrotit poporul sârb, dar și pe strămoșii români care locuiau în acelaşi spațiu, deoarece bazinul de formare a poporului nostru se întindea în afara hotarelor României de astăzi. După cucerirea Serbiei de către sultanul Soliman I și transformarea acesteia în pașalâc, sfintele moaște au ajuns înapoi la Constantinopol, iar de aici, în 1641, au fost strămutate în capitala Moldovei. De atunci, Cuvioasa Parascheva prote­guiește nu doar Iașii sau Moldova, ci şi întreaga Românie. Afirmam că românii au iubit-o pe Sfânta Parascheva cu multă vreme înainte ca ea să poposească pe meleagurile lor. Așa ne explicăm de ce ctitoria voievodului Roman I Mușat din cetatea Romanului a primit hramul sfintei, după cum ne încredințează un act semnat de fiul acestuia, Alexandru cel Bun. În 1408, el făcea danii bisericii mușatine „Sfânta Vineri” (adică Sfânta Parascheva, după traducerea textului grecesc), devenită între timp Catedrală Episcopală a recent temeluitei Episcopii a Țării de Jos. De altfel, în catedrala de la Roman, refăcută în forma ei actuală de către domnitorul Petru Rareș și pictată în 1550, se află cel mai complex plan iconografic dedicat Sfintei Parascheva, prezentând în 24 de scene viața și istoria cinstitelor ei moaște. Peste ani, Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei, insera în cartea sa de predici Cazania, tipărită în 1643, un panegiric la ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva.

Cuvioasa Parascheva, cinstită în toate regiunile româneşti

Și în Muntenia, Sfânta Parascheva se bucura de mare cinste încă din timpuri străvechi. Așa ne explicăm de ce Binecredinciosul Domnitor Constantin Brâncoveanu, în 1692, dădea poruncă monahului Antim, viitorul ­Mitropolit al Țării Românești, să tipărească o carte de cult care să includă și Slujba și Viața ­Sfintei Cuvioase Parascheva.

Transilvania, la rândul ei, a iubit-o, din bătrâne veleaturi, pe Sfânta Parascheva. Dovadă stau câteva biserici vechi cu hramul în 14 octombrie, precum cea din Desești, Maramureș - datată încă din secolul al XVIII-lea, în ­prezent aflată în patrimoniul Bisericii Unite - sau biserica Mănăstirii Subpiatra din județul Alba.

Și la Cernăuți a fost prezentă mult milostiva Parascheva. Îna­inte de 1768, un boier pe nume Leca a construit o biserică purtând hramul cuvioasei, reparată de câteva ori chiar în decursul ocupației habsburgice. Se cuvine să menţionăm că un inventar de la 1843, existent în Arhivele de Stat din Cernăuţi, preciza că la acea epocă în biserică se păstrau o Evanghelie de la 1723, un ­Liturghier din 1758, o Psaltire de la 1766, un Octoih din 1804. După aceste referinţe, se pare că sfântul lăcaș dedicat Sfintei ­Parascheva data chiar de la începutul secolului al XVIII-lea. Așa a devenit Sfânta Cuvioasă Parascheva cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. De aceea, în anul 1955, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a hotărât proclamarea generalizării cinstirii Sfintei Cuvioase ­Parascheva în toată ţara, dar această decizie nu făcea decât să confirme existența de facto a ­evlaviei față de Sfânta Parascheva în întreg spațiul românesc.

Cuvioasa, grabnic ajutătoarea românilor în necazurile vremii

Așadar, de 380 de ani, Cuvioasa Parascheva a vegheat prin istorie pașii românilor din cele trei provincii, mângâindu-le sufe­rințele şi însuflețindu-i întru bune nădejdi de izbăvire. Sfânta Parascheva i-a inspirat pe clericii care au trudit să introducă limba română în cult, ajutând, prin cărțile religioase, la întărirea simțământului național. Tot ea, alături de ceilalți „casnici ai lui Dumnezeu”, a dus rugăciunile transilvănenilor la Cerescul Tată, ca să le oblojească rănile adânci și sângerânde, dăruindu-le puterea de a răbda nenumăratele răstigniri cu necurmata nădejde în Înviere. Sfânta Parascheva a văzut amara bejenie a pământului Basarabiei și al Bucovinei, sădind în sufletele basarabenilor și bucovinenilor, mistuite de dragostea de acasă, perse­verența de a-și dori să se reîntoarcă la sânul patriei-mamă. Sfânta Parascheva a trăit atât bucuria până la lacrimi a românilor care sărbătoreau la 24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor, cât și durerea nesfârșitelor răni pricinuite de Războiul de Întregire. Tot ea, din zidurile catedralei ieșene, a binecuvântat măreţul eveniment de la 1918 și tot ea, cea „mult folositoare”, a ocrotit pământul Moldovei, dar și cetatea Bucureștilor în nenumăratele clipe însângerate ale ultimului război mondial. Cine poate uita îndurarea preacuvioasei maici arătată Moldovei în vremurile de restriște pricinuite de cumplita secetă din anii 1947-1948?! De-a lungul șederii sale la Iași, Sfânta Parascheva s-a arătat izbăvitoare nu doar pentru destinul poporului, ci și-a revărsat marea milostivire asupra oricui i s-a rugat cu credință. Nu cred că există cineva dintre noi care să fi uitat prima întâlnire cu sfânta sau să fi venit o dată și să nu-și fi dorit să ajungă din nou să se închine și să primească binecuvântarea ocrotitoarei Moldovei.

De aceea, acum, la împlinirea celor 380 de ani de când Dumnezeu a dăruit pământului Moldovei și întregii suflări româ­nești acest neprețuit odor, să-I înălțăm neîncetate doxologii, iar Sfintei Parascheva să-i aducem prinos de mulțumire pentru minunatele lucrări săvârșite în viața poporului român, dar și în existența fiecăruia dintre cei ­care o cinstesc și se închină cu evlavie sfintelor sale moaște.