Sâmbătă, 13 iulie, anul mântuirii 2024, se împlinesc 250 de ani de când au fost aduse la Bucureşti moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. De atunci, mii de pelerini, an de an, urcă pe Colina Bucuriei pentru a cere ajutorul Cuviosului Dimitrie şi mai ales pentru a-l cinsti în fiecare zi, dar în special la sărbătoarea lui din 27 octombrie.
Între anii 1768 şi 1774, a avut loc un război devastator între ruşi şi turci, pe teritoriul României, dar şi în sudul Dunării, în Bulgaria de azi. La finalul acestui război, generalul rus Petru Saltâcov a luat moaştele Sfântului Dimitrie pentru a le duce în Rusia. Ajungând în Bucureşti, generalul rus este rugat de negustorul Hagi Dimitrie şi de Mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, să lase sfintele moaşte aici, pentru suferinţele îndurate de români în timpul războiului. În urma intervenţiei lor, moaştele au fost lăsate în Bucureşti, fiind aşezate în catedrala din Dealul Mitropoliei de unde Sfântul Dimitrie ocroteşte de 250 de ani Capitala României.
Prezenţa sfintelor sale moaşte în Bucureşti a transformat capitala noastră într-un important centru de pelerinaj. Evlavia faţă de Cuviosul Dimitrie este rezultatul ajutorului pe care creştinii l-au primit prin mijlocirile sale.
Ocrotitorul Bucureştilor a trăit în urmă cu opt veacuri, la sud de Dunăre, în preajma râului Lom, în localitatea Basarabov (după denumirea bulgărească) sau Basarabi (după denumirea românească), în timpul Imperiului vlaho-bulgar şi al dinastiei vlahe a Asăneştilor.
Înainte de a deveni călugăr, a fost păstor. În timpul cât a avut grijă de animalele celor ce trăiau în localitatea lui natală, s-a arătat un iubitor al liniştii şi rugăciunii, nelipsind în duminici şi sărbători de la slujbele ce se săvârşeau în biserică.
După anii petrecuţi ca păstor al necuvântătoarelor a ales să urmeze lui Hristos pe calea monahală. Mănăstirea unde s-a călugărit se afla într-o peşteră de pe râul Lom, nu departe de localitatea sa natală. Aici şi-a petrecut viaţa în nevoinţă duhovnicească, asceză şi rugăciune, ajungând la sfinţenie, scopul vieţii creştine.
Sfârşitul vieţii Cuviosului este unul de pateric, consemnat de filele de sinaxar: „Din tainică descoperire dumnezeiască, mai dinainte cunoscându-şi sfârşitul şi, culcându-se între două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peşteră, tocmai pe ţărmul Lomului, şi-a dat strălucitul său suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup a rămas nevătămat între cele două pietre multă vreme”.
Prima minune după mutarea lui la viaţa veşnică este tocmai neputrezirea trupului său. A doua minune este descoperirea trupului său neputrezit chiar în albia râului Lom, după ce Cuviosul i-a apărut în vis unei copile, care era chinuită de un duh necurat, arătându-i locul şi spunându-i că, dacă vor fi scoase din râu sfintele sale moaşte, ea se va vindeca. În urma acestei viziuni, au fost descoperite moaştele sfântului şi aduse în satul său natal. Aici au fost aşezate în biserica satului.
Vestea minunată despre descoperirea moaştelor Cuviosului Dimitrie „s-a răspândit la creştinii de pe cele două maluri ale Dunării”, după cum precizează părintele profesor Ioan I. Rămureanu. Au început să se petreacă multe minuni. Toate acestea au făcut ca cinstirea sfântului să fie cunoscută în Balcani şi în voievodatele româneşti. Sfântul Cuvios Dimitrie a devenit cunoscut pentru vindecările minunate pe care le-a săvârşit, fiind considerat de mare ajutor în vreme de boli epidemice, iar creştinii au cerut ajutorul lui în astfel de situaţii de grea încercare.
Acest lucru îl mărturisesc şi locuitorii cetăţii Bucureştilor începând cu anul 1774, când Sfântul Dimitrie a devenit ocrotitorul oraşului, mai târziu, capitala României. De mai multe ori s-au făcut procesiuni cu sfintele sale moaşte în momente în care oraşul a fost afectat de calamităţi şi molime.
Astfel, în anul 1802 a fost un mare cutremur ce a afectat teritoriul de azi al României, în ziua de 14 octombrie, când o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În Bucureşti, „preoţii, în frunte cu Mitropolitul Dositei (1793-1810), scot în procesiune, prin locurile unde era posibil, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie. Această procesiune era realizată cu scopul de a linişti bucureştenii, îngroziţi de spaima cutremurului”, după cum se menţionează în lucrarea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - Viaţa şi minunile Ocrotitorului Bucureştilor”, coordonată de părintele arhimandrit Clement Haralam şi ierodiaconul Macarie Grigoriu.
Tot din această carte aflăm că în 1803, când în Ţara Românească domnea Constantin Ipsilanti, a fost secetă şi domnitorul l-a rugat pe Mitropolitul Dositei „să binecuvânteze oraşul afectat de secetă cu o procesiune cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou”. O altă secetă a fost în anul 1817, când s-a făcut o nouă procesiune cu moaştele Sfântului Dimitrie. „După această procesiune, pământul s-a îndestulat de ploaie” („Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - Viaţa şi minunile Ocrotitorului Bucureştilor”, Editura Cuvântul Vieţii, Bucureşti, 2024).
În anul 1827, din nou oraşul a fost afectat de secetă. Maiorul Dimitrie Papazoglu relatează că „locuitorii Bucureştilor s-au rugat îndelung către Sfântul Cuvios Dimitrie, purtând sfintele sale moaşte în procesiune pe câmpurile din apropierea oraşului. La sfârşitul procesiunii, ploaia a început şi a durat timp de trei zile” („Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - Viaţa şi minunile Ocrotitorului Bucureştilor”).
Cuviosul Dimitrie a izbăvit oraşul de molime. Prima dată, în timpul domniei voievodului Ioan Caragea (1812-1818), când Bucureștiul a fost lovit de ciumă. Constatând gravitatea situaţiei, domnitorul a cerut să fie scoase moaştele Cuviosului Dimitrie şi au fost purtate în procesiune în jurul oraşului. În timpul acestei procesiuni s-au înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru a izbăvi oraşul de molimă. Din acea zi a început să scadă în intensitate molima de ciumă şi Bucureştiul a fost izbăvit de această grea epidemie.
Un alt moment important când Sfântul Dimitrie cel Nou s-a arătat a fi ocrotitor al cetății Bucureştilor s-a petrecut în anul 1831. Atunci, orașul a suferit din cauza epidemiei de holeră. Cel care se ocupa cu administrarea Ţării Româneşti era generalul rus Pavel D. Kiseleff. Văzând dimensiunile epidemiei, a cerut ca moaştele Cuviosului Dimitrie să fie scoase în procesiune pe Câmpia Filaret, unde acum este Parcul Carol. În urma acestei procesiuni, a început să scadă numărul celor care mureau din cauza acestei molime.
Din lucrarea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - Viaţa şi minunile Ocrotitorului Bucureştilor” aflăm că el i-a ajutat pe bucureşteni şi în timpul epidemiei de angină difterică din anul 1870, când racla cu moaştele lui a fost dusă în zonele cele mai afectate ale Capitalei.
Aceeaşi carte menţionează şi pandemia din 2020, când a fost o nouă procesiune cu moaştele Cuviosului. „Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de duminică, 5 aprilie 2020, după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală, fără participarea credincioşilor, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a condus o nouă procesiune cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie prin oraşul Bucureşti, trecând prin apropierea următoarelor spitale: Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, Spitalul Colentina şi Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. În urma acestei procesiuni, mulţi credincioşi din Bucureşti au mărturisit că au primit putere şi nădejde în lupta cu această pandemie şi, chiar dacă au fost nevoiţi să trăiască în izolare, nu s-au simţit singuri”.
Sfântul Dimitrie este grabnic-ajutător al celor care-i cer ajutorul şi mai ales bucureştenii pot da mărturie de binecuvântările pe care le-au primit prin mijlocirea lui de la Bunul Dumnezeu. El este unul dintre cei mai mari rugători ai neamului românesc către Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea poporul dreptcredincios din ţara noastră îl cinsteşte şi-l roagă spunând: „Apărătorule al nostru de necazuri, pentru lucrarea de multe şi mari minuni, mulțumiri aducem ție noi, fiii tăi; și, ca cel ce ești minunat și milostiv, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!”
