Sfântul Cuvios Sava cel Nou, ascet și iconar al zilelor noastre

Învățătura de credință a Bisericii a mărturisit dintotdeauna că scopul vieții creștine este îndumnezeirea, atingerea potențialului maxim al persoanei umane. Chemarea la sfințenie nu presupune numai abandonul păcatului, ci și efortul de a rămâne constant în prezența lui Dumnezeu și de a te asemăna Lui, prin lucrările cele bune. Acestei chemări i-au răspuns nenumărate persoane de-a lungul veacurilor, inclusiv în vremurile moderne, în ciuda faptului că omul contemporan consideră sfinții ca fiind personalități distante, dificil de imitat. În acest context, ne întoarcem privirile către Sfântul Cuvios Sava cel Nou din Kalymnos, pomenit la data de 7 aprilie.

Sfântul Sava cel Nou, ocro­titorul insulei Kalymnos din Grecia, este unul din­tre cei mai recenți sfinți eleni, cinstit ca un mare ascet, duhovnic, iconar și făcător de minuni. Acesta s-a născut în anul 1862 în Herakleitsa, în provincia greacă Tracia de Est, primind la botez numele Vasile. După terminarea studiilor primare, a lucrat în prăvălia tatălui său, însă, iubind liniștea și singu­rătatea și fiind inspirat de lectura Vieților Sfinților, și-a dorit să intre în mona­hism, lucru pe care l-a și făcut în perioada adolescenței, necunoscându-se cu exactitate vârsta pe care o avea. Părintele Constantine Ca­var­­nos consideră că a intrat în mănăstire la 18 ani, în timp ce Vasile Papanikolau, autorul biografiei sfântului, aminteşte vârsta de 12 ani.

Tânărul Vasile ajunge la Mun­tele Athos şi intră ca frate la Chilia „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea Schitului „Sfânta Ana”. Deprinde arta cântării bizantine și a iconografiei, pe cea din urmă la Chilia Teofililor, sub îndrumarea părintelui Heruvim. Obștea Teofili­lor a fost întemeiată, conform pă­rin­telui diacon Dan Cozea (Viețile Sfinților Iconari, Editura Cuvântul Vieții, București, 2018), de iero­mo­nahul Teofil, în secolul al 18-lea, chilia fiind zidită mai sus de bise­rica Schitului „Sfânta Ana”, pe locul unei mici peșteri locuite încă din veacul al 6-lea. În anul 1887, fratele Vasile a intrat în obștea Mănăstirii „Sfântul Gheor­ghe Ho­zevitul” după un pele­rinaj la Ieru­salim, fiind tuns în monahism în 1890 de starețul Calinic și primind numele de Sava.

În 1894 a revenit în Muntele Athos, la „Sfânta Ana”, timp de trei ani, pentru definitivarea instruirii în iconografie. La începutul secolului următor, în anii 1902 și 1903, monahul Sava a fost hirotonit diacon, respectiv preot, de Arhiepiscopul Nicodim al Diocezareei. După ce slujește un an ca preot al Școlii Ortodoxe „Sfânta Cruce” din Ierusalim, se retrage în 1907 la Schitul „Sfânta Ana” din pustia Hozeva, aflat pe valea Iordanului, la 2 km de Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, în locul în care, după tradiție, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a nevoit către sfârșitul vieții. Aici și-a început asprele nevoințe, pictând icoane cu post și rugăciune și locuind în două chilii săpate de el la mare înălțime, în stâncă, la care ajungea cu ajutorul unei frânghii.

Apariția unor probleme de sănătate și situația instabilă din Palestina anului 1916 l-au determinat să se întoarcă și să rămână în Grecia. A urmat un periplu al ie­ro­monahului aflat în căutarea unei mănăstiri care să îi ofere liniș­tea dorită. După ce a petrecut doi ani la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Patmos, zugrăvind câteva icoane pentru biserica acesteia, părintele Sava s-a întors în Sfântul Munte, călătorind apoi pe insula Parampola. O întâlnire în anul 1919 cu un fiu duhovnicesc al Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, la Atena, l-a determinat să meargă în Eghina, la Mă­năs­tirea Sfintei Treimi, ctitorită de Sfântul Nectarie cu 15 ani în urmă.

Timp de 6 ani, Sfântul Sava a slu­jit în calitate de preot al mănăs­tirii, învățându-le pe maici cân­ta­rea bizantină și iconografia. La pu­țin timp după trecerea la Domnul a Sfân­tului Nectarie Tauma­tur­gul (1920), iconarul s-a zăvorât vreme de 40 de zile în chilia sa, timp în care a pictat icoana marelui ierarh, așezând-o spre închi­nare în iconostasul bisericii. Aceasta a reprezentat prima icoană a Sfântului Nectarie zugrăvită de un iconar cu viață sfântă, chiar îna­inte de proslăvirea acestuia. Din pricina numărului tot mai mare de vizitatori și pelerini, Sfân­tul Sava acceptă în 1926 propu­nerea de a deveni preot slujitor în mă­năstirea de maici închinată tot Sfin­tei Treimi, de pe insula Kalymnos.

După doi ani de frământări, cuviosul își construiește lângă mă­năs­­tire, într-un loc izolat, două chi­lii, servindu-i drept locuință și ate­lier de pictură, vieţuind acolo timp de 20 de ani, până la adormirea sa. Cu timpul, a înălțat în apropierea chiliilor și trei paraclise, zugrăvind toate icoanele necesare acestora și bisericii mănăstirii. Banii obținuți din pictarea icoanelor comandate de diverse persoane au fost dăruiți în totalitate orfanilor și văduvelor de pe insula Kalymnos.

În acești ultimi ani, nevoința sa s-a intensificat, trăind în post aspru și rugăciune și devenind un părinte duhovnicesc pentru obștea mănăs­tirii și pentru toți cei care îl căutau. Efortul său ascetic și experiența duhovnicească l-au făcut vrednic de diverse daruri, precum cel al îna­inte-vederii, al răspândirii unei miresme plăcute încă din timpul vieții sau, conform unei mărturii, al ridicării de la pământ în timpul rugăciunii. Sfân­tul avea multă dragoste pentru fiii săi duhovnicești și spovedea foarte mult, grăbindu-se mereu în ajutorul bolnavilor de la spitalul din Kalymnos. O scurtă lucrare re­dactată de el în această perioadă, „De­finiții ale comportamentului mo­nahal desăvârșit”, cuprinde o serie de sfaturi practice îndreptate către viețuitorii din mănăstiri.

Simțindu-și sfârșitul, Sfântul Sava a petrecut trei zile în chilia sa, în rugăciune profundă. Oferind apoi ul­timele povețe maicilor din mă­­năs­tire, a adormit în Domnul în data de 7 aprilie 1948. La nouă ani după mutarea sa la viața veș­nică, în 7 aprilie 1957, mormântul său a fost deschis de Mitropolitul Isidor din Kalymnos, mulțimea prezentă constatând că trupul sfân­tului era nestricăcios, cu veșmin­tele intacte, răspândind bună mireasmă. După mai puțin de o lună, sfintele sale moaște au fost așezate într-o raclă, în Paraclisul „Sfântul Sava cel Sfințit”, unul dintre cele trei zidite de cuvios. Mulți din cei care s-au închinat acolo au căpătat ajutor, iar între anii 1957 și 1978 au fost consemnate 43 de minuni săvârșite prin rugăciunea sfântului. Prăz­nui­rea sa are loc la 7 aprilie, ziua adormirii și a aflării sfintelor sale moaște, iar locuitorii insulei Kalym­nos îl mai cinstesc și în data de 5 decembrie, odată cu Sfântul Sava cel Sfințit.

Prima icoană a acestui sfânt, un model de asceză și rugăciune pentru orice creștin modern, a fost pictată în Sfântul Munte în anul 1961. Icoana oficială a acestuia se află, în prezent, la Mănăstirea Tu­­turor Sfinților din Kalymnos. De atunci, mai multe icoane ale cuvio­sului au fost realizate, într-una din ele Sfântul Sava ținând în mâini icoa­na Sfântului Nectarie de la Eghina.