Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail, a fost trecut în rândul sfinților în urma deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 25 octombrie 2018, cu data de prăznuire 17 septembrie. Anul acesta, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va avea loc proclamarea canonizării acestui nou sfânt al Bisericii noastre. Icoana și sfintele sale moaște sunt aduse în București spre închinare timp de cinci zile.
Cetatea Bucureştilor nu este străină de binecuvântarea blândului și smeritului ierarh basarabean. Episcopul Dionisie era cinstit de toată lumea încă din timpul vieții.
Ceremonia de învestitură în scaunul episcopal al Cetății Albe-Ismail
În urmă cu 85 de ani, în anul 1934, a avut loc în capitala țării ceremonia de învestitură a ierarhului Dionisie Erhan, în scaunul de Episcop al Cetății Albe-Ismail.
Ceremonia a avut loc la Palatul Regal și la Patriarhie, în prezența Regelui Carol al II-lea, a înaltului cler, a tuturor membrilor guvernului, a președinților corpurilor legiuitoare, a tuturor parlamentarilor basarabeni și a numeroase personalități culturale. Deplasarea între cele două locații ale ceremoniei s-a făcut pe Calea Victoriei, cu plecare din curtea Patriarhiei până la Palatul Regal, după un program bine stabilit, cu un frumos cortegiu format din: „Prefectul Poliției Capitalei, Protoiereii Capitalei, două plutoane de cavalerie, trăsura Regală cu Înalt Prea Sfințitul Patriarh al Sfântului Sinod, cu Prea Sfințitul Episcop al Cet. Albe-Ismail, nou ales, trăsura Regală cu Înalt Prea Sfințitul Mitropolit al Moldovei și Sucevei cu Înalt Prea Sfințitul Mitropolit al Basarabiei, două plutoane de cavalerie, trăsura noului ales va fi escortată de câte doi maiori sau căpitani. La intrarea cortegiului în curtea Palatului Regal, precum și la plecare, garda va da onorul și muzica va intona «Spre rugăciune». Investitura va fi dată Prea Sfințitului Episcop, nou investit, va fi recondus la Sfânta Patriarhie (...). Atât la venire cât și la întoarcere toate clopotele bisericilor vor suna...” (Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, 1935, nr. festiv).
După înmânarea diplomei de alegere, vrednicul păstor al Eparhiei de Sud a Basarabei a adresat Majestății Sale un cuvânt de mulțumire în care mărturisește dragostea și patriotismul puse în slujba neamului românesc și a Bisericii Ortodoxe Române.
Redăm în rândurile de mai jos un fragment din cuvântul de mulțumire:
„Sire,
Lucrurile lui Dumnezeu sunt minunate și căile lui nenumărate. «Pentru că, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine s-a făcut sfetnic Lui și i-se va răsplăti? Căci de la El și prin El s-au făcut toate și Lui i se cuvine mărire în veci» (Romani XI, 34-36). «De către El se îndreptează pașii omului» (Ps. 37, v. 23).
Cu voia lui Dumnezeu stând eu acuma înaintea Majestății Voastre, mă întorc cu gândul înapoi, la zilele cele din început, la anii cei veșnici ca să cunosc lucrurile minunate ale Lui, prin care El orânduiește soarta oamenilor... Mă gândesc și la mine, neputinciosul, care din tinerețe am lăsat coarnele plugului și mi-am aruncat soarta mea în noianul milelor și al îndurărilor lui Dumnezeu, Cel ce neîntrecut m-a povățuit cu judecățile Lui, necunoscute de mine până-n clipa de față, când stau înaintea Majestății Voastre, ca să primesc după rânduiala datinelor strămoșești, consfințită de veacuri, toiagul păstoririi. Acest toiag simbolizează pentru mine, nu un semn de stăpânire, ci va fi reazim în greutățile, în răspunderile dregătoriei bisericești și în purtarea cu bine a crucii celei grele ce este pusă pe umerii mei neputincioși.
Îmi dau seama cât de grea este slujba apostolică în vremurile de față, pentru că sunt dator a priveghea, ziua și noaptea, apărând turma mie încredințată... Voi fi dator să fiu propovăduitor al credinței strămoșești, nu numai cu cuvântul viu, cu timp și fără timp, dar mai întâiu prin credința și prin faptele credinței, care vorbesc mai mult decât orice predică, pentru că și Hristos, începătorul păstorilor, va cere de la noi nu cuvinte ci fapte.
Turma mie încredințată este la hotarul de răsărit al Țării, hotar care desparte două lumi, adânc deosebite. Acolo cu ajutorul Domnului, eu mă voiu strădui să țin drept steagul credinței strămoșești și al intereselor neamului meu iubit... Deviza mea în viață a fost credința, dragostea și pacea. Numai prin credință și dragoste vor putea ajunge la roade fericite și cei din minorități, ce locuiesc alături de noi, vor simții sub ocârmuirea noastră, că nu sunt fii adoptivi, ci fii adevărați ai Patriei noastre Românești... În viața mea am supt învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților bărbați ai Bisericii noastre Ortodoxe, care m-au povățuit și îndrumat în toate împrejurările și greutățile din viața mea.
După cuvintele Mântuitorului, eu am dat totdeauna lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu... iar ceea ce privește legătura cu neamul și cu țara mea, de când m-am pomenit, gândul și inima nu s-au oprit niciodată la Prutul vremelnic despărțitor...
Trăiască România în hotarele ei, pe veci întărite!” (Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, 1935, nr. festiv)
Predicator desăvârșit al Evangheliei lui Hristos
Darurile deosebite ale Sfântului Dionisie au fost propovăduirea dreptei credințe ortodoxe și întoarcerea celor rătăciți la calea adevărată. A fost un povestitor rar, știa să te poarte prin lumi necunoscute, avea cuvânt puternic și pătrunzător, prin care străbătea în cele mai adânci ascunzișuri ale sufletelor ascultătorilor. Nu era om să nu-l asculte și să nu rămână nerăscolit în sufletul și conștiința sa.
Crescut de mic copil în spiritul creștin, îndrumat în cunoașterea slovelor teologice de cărturarii Mănăstirii Suruceni, datorită virtuților sale înnăscute, Sfântul Dionisie a ajuns să cunoască temeinic Sfânta Scriptură și întreaga literatură patristică.
A fost cunoscut tuturor ca un învățător și apărător al credinței și Bisericii lui Hristos. Permanent, pe drum, în tren, în întâlnirile particulare sau publice, în biserică, blândul și smeritul stareț și ierarh împărtăşea tuturor cuvântul Evangheliei. Predicile lui erau pătrunzătoare, pentru că informaţiile şi sfaturile transmise prin cuvinte din Sfânta Scriptură erau certificate prin faptele și viața sa. Scopul tuturor cuvântărilor sale era de a oferi celor păstoriți lumină, dragoste, adevăr și pace.
În pastorala sa dată cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului din 1936, Sfântul Dionisie spunea: „În mijlocul vostru duhul rău și viclean seamănă sămânța lui cea rea, dorind a schimba și a înăbuși credința străbunilor noștri, prin păreri și învățături străine de neamul nostru, străine de credința noastră strămoșească, urmărind prin aceasta a zdruncina temelia Statului și a Bisericii noastre dreptmăritoare. Căci dacă ar fi de la Dumnezeu, ar face lucrurile și faptele pe care ni le-a lăsat Hristos. Luați aminte la lucrurile și la faptele acestor înșelători”.
Se adresa tuturor fără deosebire. Le vorbea ca și cum i-ar fi cunoscut pe fiecare, dojenindu-i și sfătuindu-i frăţeşte şi părinteşte. Poetul Octavian Goga afirma în anul 1935 despre Episcopul cu viaţă sfântă Dionisie că este „în adevăr un Gură de Aur”.
Firul credinței și al dragostei față de Dumnezeu și de neamul românesc se găsește în toate cuvântările Sfântului Dionisie. „Iubiți fii întru Domnul, în aceste împrejurări grele prin care trece lumea întreagă și chiar și țara noastră, când suntem înconjurați de atâtea primejdii și încercări dușmănoase, fiți viteji, tari în credința strămoșească, iubiți-vă unul pe altul, pace să aveți între voi și Domnul îndurărilor și al milei va fi cu voi” (Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, 1938, număr festiv).
Ceea ce pecetluiește definitiv caracterul predicii Sfântului Dionisie Erhan, aşezat în istorie ca un document al drepturilor României în Basarabia, este discursul din anul 1938 cu ocazia instalării Rezidentului regal la Chișinău: „Domnule Rezident regal, pământul Basarabiei pe care călcați este plin de urmele înaintașilor noștri. Dacă mă duc la Chilia-Nouă, văd biserica Sfântul Nicolae în pământ, zidită de către Vasile Lupu, dacă mă duc la Cetatea Albă văd cetatea lui Ștefan cel Mare, dacă mă duc la mănăstirea de lângă Ismail văd tidve de oameni, adesea ieșite din pământ, și atunci mă gândesc în sufletul meu: nu calc eu aici pe un pământ sfânt pentru noi? Un pământ sfânt unde sunt tidvele celor care poate au murit în robie, robiți fiind de dușmanul neamului nostru, stăpânitor pe atunci - turcii?
Așa că pe locul unde veți călca, să vă aduceți aminte că nu sunteți străin acolo și nu călcați pe loc străin, deși poate veți găsi și locuri locuite de străini, dar să știți că călcați pe urmele strămoșilor. Veți da pe urmele marelui Traian, care are și el Valul lui Traian, care merge până în regiunea cu numele străin de Bolgrad. Acest val trebuie păstrat, căci este un monument istoric, care grăiește de drepturile noastre pe aceste plaiuri. Tot ce avem din trecut, tot ce mărturisește trecutul nostru, trebuie păstrat cu sfințenie de noi și trebuie păzit pentru generațiile viitoare” (Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, 1938, nr. 11).
Sfântul Dionisie a fost un om cu un caracter șlefuit în lupte grele și mari, un om închinat Bisericii și neamului, cu singura grijă în lumea aceasta de a crește puterea morală a păstoriților săi prin cuvânt și pildă. A fost un neîntrecut duhovnic și propovăduitor al Sfintei Evanghelii și al dragostei față de neamul său.
