Sfântul Ierarh Neofit Cretanul, despre puterea taumaturgică a uleiului din candelele sfinților

Ziua de 16 iunie a acestui an a prilejuit, pentru a doua oară, în Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, după ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, l-a trecut în rândul sfinților în ședința din 28 octombrie 2022, apoi, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale din București, la sărbătoarea Sf. Împărați Constantin și Elena, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul, fost Mitropolit al Țării Românești în perioada 1738-1753.

Mitropolitul cărturar Neofit I al Țării Românești era grec de neam, născut probabil către 1690, originar din insula Creta, de unde supranumele său de „Cretanul”, cum este numit uneori. A fost crescut în dreapta credință, îndreptându-și pașii încă din tinerețe spre viața monahală. Deținem puține informații despre Sfântul Ierarh Neofit înainte de stabilirea sa în Țara Românească. Știm că a fost un apropiat al domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769), care, prețuindu-l, l-a însărcinat cu educația fiilor săi. Datorită culturii și râvnei viitorului ierarh, Mitropolitul Țării Românești, Ștefan al II-lea (1731-1738), a sprijinit propunerea domnitorului, hirotonindu-l arhiereu cu titlul onorific al Mirelor Lichiei pe ieromonahul Neofit. După trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Ștefan al II-lea (23 sept. 1738), înmormântat la Mitropolie, alături de predecesorul și dascălul său, Teodosie, Neofit a fost ales Mitropolit al Țării Românești, având susținerea deplină a domnitorului și boierilor.

Așa cum a fost caracterizat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul „a fost unul dintre cei mai harnici și dinamici ierarhi ai Țării Românești și a avut multe asemănări cu Sfântul Antim Ivireanul. S-a spus despre el că a fost un grec mai român decât românii. Și, pentru că i-a apărat împotriva domnitorului fanariot Matei Ghica și s-a opus birurilor exorbitante, a fost otrăvit chiar de medicul său grec și a murit ca martir”, în ziua de 16 iunie 1753, așa cum rezultă dintr-o însemnare pe o carte; a fost înmormântat la Mitropolie, probabil în exteriorul bisericii, spre răsărit, lângă stâlpul funerar al mitropoliților Teodosie și Ștefan al II-lea.

S-a remarcat prin activitatea sa jertfelnică de a apăra drepturile românilor, susținând inițiativele reformatoare ale domnitorului Constantin Mavrocordat, domn luminat care a încercat să guverneze țara cu înțelepciune și a promovat reforme sociale îndrăznețe. Mitropolitul Neofit Cretanul a fost principalul susținător al desființării „ru­mâ­niei” sau „șerbiei”, prin care țăranii erau dependenți de boierii pe moșia cărora locuiau. Sfântul Neofit a fost cel dintâi care i-a eliberat pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei.

Întemeietor de școli și susținător al învă­ță­mântului în limba română, s-a preocupat de finanțarea școlilor și de salarizarea învățătorilor. Mitropolitul Neofit Cretanul era și un iubitor al cărții - tipărite sau manuscrise, un bibliofil. Nu a fost întemeietorul bibliotecii Mitropoliei, așa cum s-a crezut multă vreme, însă a fost reorganizatorul acesteia, așa cum a demonstrat arhimandritul Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod. De asemenea, Mitropolitul Neofit Cretanul a impulsionat activitatea tipografică, văzând lumina tiparului un număr impresionant de cărți de cult, dar și de îndrumare a clerului și de învățătură, unele fiind tipărite chiar cu cheltuială proprie.

Mitropolitul Neofit Cretanul a sprijinit renașterea isihastă, inițiată de Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, pe care l-a chemat să-și prezinte învățătura înaintea patriarhilor Matei al Alexandriei, Silvestru al Antiohiei și Partenie al Ierusalimului, aflați atunci în București, ierarhi care au dat mărturie despre ortodoxia învățăturii propovăduite și trăite de Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. El însuși a fost un mare apărător al rugăciunii isihaste, căutând, de multe ori, așa cum aflăm din Jurnalul său, sfătuire duhovnicească la sihaștrii din preajma Muntelui Cozia, de pe Valea Oltului, continuatorii vieții isihaste din aceste meleaguri, cei mai cunoscuți dintre aceștia fiind Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Stânișoara și Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Turnu, nevoitori aici în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, a fost un arhiereu cu mare râvnă pentru Hristos, rugător și postitor, aple­cân­du-se cu dragoste și milă către suferințele aproapelui, sfătuindu-i pe credincioși, pe preoți și pe călugări să-și lase viața în mâna lui Hristos, astfel săvârșindu-le pe toate. A fost un adevărat misionar al Bisericii noastre, rugându-se, cu timp și fără timp, pentru poporul aflat în nevoi și săvârșind Sfânta Liturghie aproape zilnic, chiar și în călătoriile sale pastorale.

Mitropolitul Neofit Cretanul este autorul a două scrieri originale, redactate în limba greacă, păstrate în autograf în Manuscrisul 2.106 de la Biblioteca Academiei Române și, respectiv, în Manuscrisul 139 de la Arhivele Națio­nale din București; cele două lucrări tratează despre condițiile împărtășirii celor care au avut „vise voluptoase” și despre semnificația miruirii credincioșilor la sfârșitul slujbelor.

Titlul celei de-a doua lucrări ale sale, în care accentuează rolul taumaturgic al uleiului sfințit de la candelele ce ard la icoanele sfinților, este: „Apologia ce am făcut către Constantin voievod, întrebați fiind despre uleiul cu care preoții ung frunțile creștinilor și pe care îl iau din candela ce arde fie la icoana lui Hristos, fie a Maicii Domnului, fie a vreunui sfânt“. Textul original grecesc nu a fost încă publicat, conținutul fiind cunoscut grație traducerii sale în limba română: † Ghenadie al Râmnicului, „Mitropolitul Ungrovlahiei Neofit I (1738-1754). Miruirea”, în: Biserica Ortodoxă Română, 14 (1890-1891), 8, pp. 654-656.

Așa cum se poate observa și din titlu, Mitropolitul Neofit (1738-1754) a răspuns întrebărilor adresate de Constantin Voievod, fiul lui Nicolae Mavrocordat, domnitor al Țării Românești, despre practica ungerii creștinilor cu untdelemn sfințit. Această practică, susține Sfântul Mitropolit al Țării Românești, are o tradiție îndelungată și este răspândită în Biserica Ortodoxă. În Evhologhiul cel mare greco-latin, tipărit la Veneția în 1730, se menționează că, în zilele de sărbătoare sau la prăznuirea unui sfânt important, se adună credincioșii în jurul icoanei și sunt unși de către preot cu untdelemn din candela ce arde la această icoană. Mitropolitul Neofit accentuează faptul că atât în Biserica de Răsărit, cât și în cea de Apus există obiceiul de a folosi untdelemnul din candele pentru ungerea credincioșilor, dăruind astfel credincioșilor sănătate și putere harică. Și nu numai atât, dar creștinii se miruiesc pe sine și cu flori, și cu multe de felul acestora, care s-au atins de sfintele și făcătoarele de minuni icoane, căci și ele au luat de acolo o putere oarecare dumnezeiască și au nădejde mare de mântuire întru acestea. Așa cum și străbunii noștri, adaugă comentariile, aveau în cinste acoperămintele cu care se acopereau mormintele Apostolilor corifei, despre care cu de-amănuntul istorisește diaconul Ioan în biografia marelui Grigorie Decalogul (cart. II, cap. XLII) și apoi și mulți alții, care s-au apropiat și atins de moaștele întâiului martir Ștefan, despre care istorisește Fericitul Augustin (De civitate Dei, cart. XXII, cap. VIII) zic că s-au făcut multe minuni”.

Aducând diferite mărturii patristice și istorice, Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul ne încredințează „cum untdelemnul de la candele, care de obicei ard deasupra mormintelor martirilor, vindecă boli și face alte minuni. În sfârșit, fie pentru a-și recăpăta sănătatea, fie pentru a și-o păstra, fie pentru a câștiga binecuvântare, creștinii se ung prin mâna preotului cu asemenea untdelemn sfințit din candela ce arde deasupra sfântului care se serbează și, pe lângă acestea, se roagă ca să se învrednicească de îndurarea și mila lui Dumnezeu, al cărui simbol este untdelemnul pentru mijlocirile și cererile sfântului serbat”.