Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfântul Ioan, arhipăstorul drept şi milostiv al Alexandriei

Sfântul Ioan, arhipăstorul drept şi milostiv al Alexandriei

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Documentar
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 12 Noi, 2020

Cipriot după naştere, originar din oraşul Amatunda, Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, se numără printre ierarhii care au marcat istoria Bisericii creştine din secolele 5-6. Din rânduiala lui Dumnezeu, a păstorit în vremea împăratului Heraclie, viaţa sa fiind o adevărată epopee de milostenie creştină.

Chip ales al Bisericii din Cipru, acest sfânt a venit pe lume în casa lui Epifanie ighemonul. A primit o edu­caţie aleasă, reuşind să sporească în inima sa frica de Dumnezeu. Din îndemnul părinţilor, s-a căsătorit, dobândind alături de soţia sa mai mulţi prunci. Nu după multă vreme, atât pruncii, cât şi soţia au trecut la cele veşnice, şi Sfântul Ioan s-a îndreptat cu totul către slujirea lui Dumnezeu în haina cea îngerească a călu­găriei. A vândut tot ce avea, a împărţit banii săracilor şi „a început a-I sluji lui Dumnezeu mai cu sârguinţă şi fără împiedicare, îndeletnicindu-se necontenit cu rugăciunea şi cu toate lucrurile plăcute Lui; dar mai ales era milostiv către toţi cei ce sufereau de nevoi şi sărăcie” (Vieţile Sfinţilor, Noiembrie, îngrijite de arhim. Ioanichie Bălan).

Alături de milostenie, Dumnezeu a sporit într-însul alese virtuţi duhovniceşti, făcându-l să strălucească în chip ales înaintea mai-marilor cârmuitori. Aşa se face că, atunci când scaunul vlădicesc din Alexandria a rămas fără păstor, ochii binecredinciosului împărat Heraclie s-au plecat spre Ioan. La început n-a vrut să primească aceas­tă cinste, socotindu-se nevrednic, dar mai apoi „s-a plecat şi a primit hirotonia şi s-a făcut păs­tor al Bisericii Alexandriei”.

În timpul păstoririi sale, Biserica de Răsărit a trebuit să lămurească problema Trisaghionului. Sfântul ierarh a luat atitudine împotriva născocirilor lui Petru Fullo, Patriarhul Antiohiei, care adăugase în cântarea Sfinte Dumnezeule cuvintele: „Cel ce Te-ai răstignit pentru noi”. Problematica acestui adaos, una foarte complicată din punct de vedere teologic, a dat naştere unor numeroase controverse. Contextul este descris pe larg de siriacistul britanic Sebas­tian Brock, care spune că, „dat fiind faptul că dezbaterile au atins un asemenea nivel, degenerând în certuri publice, a existat tendinţa de a transfera problema într-un con­text mult mai vizibil, cum ar fi cel liturgic. Aceasta se poate aplica controverselor de pe marginea Trisaghionului («Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte»), o formulă liturgică ce s-a răs­pândit în decursul celei de a doua jumătăţi a secolului al 5-lea, însă a cărei interpretare rămâne imprecisă. Cel puţin patru variante au fost formulate în acest sens şi alegerea uneia sau alteia se schimbă de la regiune la regiune. În Siria şi Egipt, subiectul acestei cântări era Fiul, însă în Palestina şi la Constantinopol era Sfânta Treime, sau mai precis cele Trei Persoane ale Treimii, fiecare pe rând. Petru Fullo, Patriarhul Antiohiei (m. 488), a încercat să clarifice această situaţie, adăugând cuvintele: «Care Te-ai răstignit pentru noi». Când credincioşii sirieni au ajuns la Constantinopol şi au cântat Trisaghionul cu acest adaos, cetăţenii din capitală au fost scandalizaţi. Deîndată, pentru că Siria şi Egiptul erau bastioanele miafizitismului, interpretarea lor asupra Trisaghionului nu a mai fost socotită ca o problemă geografică, ci, în mod greşit, ca o marcă de identitate în manieră hristologică” (Sebastian Brock, Les controverses christologique en syriaque ..., p. 110).

De la dogmă înapoi la milostenie

Sfântul Ioan cel Milostiv s-a opus radical acestui adaos, arătând că prin el se poate înţelege pasibilitatea (pătimirea) întregii Dumnezeiri prin răstignirea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. „Această hulă eretică înlăturând-o Sfântul Ioan, s-a întors la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi spre facerea de bine a oamenilor săraci şi scăpătaţi. Căci nu lăsa pe nimeni să plece de la dân­sul deşert şi mâhnit, ci dădea milostenie tuturor celor ce aveau ne­voie şi pe toţi cei întristaţi îi mân­gâia nu numai cu cuvântul, ci şi cu lucrul, pe cei flămânzi săturându-i, pe cei goi îmbrăcându-i, pe cei robiţi răscumpărându-i şi slobozindu-i, iar pentru cei bolnavi şi străini având purtare de grijă. Milostenia lui era ca un râu ce
curge neîncetat cu îndestulare şi pe toţi cei care aşteptau ajutor de la dânsul nu-i depărta” (Vieţile Sfinţilor, Noiembrie).

A stăruit în scaunul şi slujirea arhierească timp de 10 ani. Tradiţia ne spune că, în vremea în care persanii au atacat Egiptul, Sfântul Ioan s-a urcat într-o corabie şi s-a îndreptat înapoi spre patria sa. Pe drum a fost cuprins de boală. Atunci i s-a arătat în vis un bărbat, care purta în mână un sceptru de aur, şi i-a zis: „Împăratul împăraţilor te cheamă la Sine”. Atunci a cunoscut sfântul că i se apropiase sfârşitul pământesc şi, ajungând în Cipru, locul naşterii sale, s-a mutat la veşnicele locaşuri în anul 620.

Mâna dreaptă a sfântului, adăpostită la Craiova

Mâna cea dreaptă şi milostivă a acestui sfânt ierarh a ajuns în secolul al 18-lea pe pământul ţării noastre, fiind adăpostită la Biserica Postelnicu Fir din Craiova, unde se găseşte şi astăzi. Sfântul locaş a fost ridicat în perioada 1813-1814, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Legătura cu sfântul începe din anul 1793, când mâna sa cea dreaptă a fost adusă aici. Cu ajutorul Sfântului Ioan cel Milostiv, pe lângă Biserica Postelnicu Fir s-a înfiinţat o şcoală. Existenţa acesteia este consem­nată în pomelnicul bisericii scris de Dionisie Eclesiarhul, care spune că aici s-au făcut şi „chilii pentru locuinţa preoţilor şi a dascălului spre învăţarea copiilor”. De a­mintit este şi faptul că Biserica Postelnicu Fir se numără printre puţinele locaşuri de cult craiovene care şi-au păstrat în întregime pisania originală, ea existând şi astăzi la locul unde a fost aşezată de ctitori.

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Ioan cel Milostiv