Iubitor al rânduielilor pe care le deprinsese la Muntele Athos, al ascezei filocalice înalte, Cuviosul Paisie de la Neamţ îi sfătuia pe frații din mănăstire să dobândească necontenit smerenia. Într-o astfel de rânduială, Cuviosul a fost nevoit să ceară adăpostire pentru numeroasa lui obşte în ţinuturile Moldovei. Despre felul în care s-a mutat obştea de la Dragomirna la Secu, apoi în Lavra Neamțului, Sfântul Paisie i-a scris domnitorului Constantin Moruzi al Moldovei, mulţumindu-i pentru purtarea de grijă și rugându-l să fie împreună-lucrător în via Domnului.
Sfântul Paisie îi sfătuia pe ucenici ca, atunci când se întâlnesc cu alți monahi, să facă ei primii închinăciune. Era absolut interzisă vorbirea fără rost, cuvântarea deșartă, nu doar în biserică, ci și la chilii și ascultări. Unde erau mai mulți frați adunați în grădină, sau în alte locuri, unul dintre ei citea cuvânt de învățătură, iar ceilalți lucrau. Dacă cineva supăra pe aproapele, numaidecât trebuia să-și ceară iertare. Cel care nu dorea să ierte pe cel ce i-a greșit era alungat din mănăstire.
Mănăstirea devenise bine organizată, încât unii scriau cărți, alții țeseau stofe sau torceau lână, confecționau haine monahale, potcapuri, veșminte, mantii și alte lucruri trebuincioase obștii sau celor din afară. Într-o vreme, în Mănăstirea Neamț, duhovnicii spovedeau, mai ales pe începători, de două ori pe zi, dimineața și seara. Fără binecuvântare, nu îndrăzneau să facă nici un lucru. Nu aveau îngăduința să bea nici măcar un pahar cu apă sau să mănânce fructe, legume sau altceva fără a avea binecuvântare. Starețul devenise un bun cunoscător al limbii grecești. S-a ostenit mult, de la el au rămas multe manuscrise și o vastă corespondență. A fost preocupat de cuvintele Sfintei Evanghelii, ale Sfinților Părinți, punând mare accent pe scrierile ascetice sau pe experiența marilor Părinți ai pustiei.
În Mănăstirea Neamț au fost traduse Hexaimeronul Sfântului Vasile, Omiliile Sfântului Macarie, Cuvintele Sfântului Isaac Sirul, cărți ale Sfântului Ioan Damaschin, Chiriacodromionul sau Cazania la toate duminicile, Tâlcuirile la Evanghelii ale Fericitului Teofilact. Era recomandată tuturor călugărilor și începătorilor Bogorodicina, sau rugăciuni speciale pentru fiecare zi închinate Maicii Domnului. Au fost traduse Tipicul Sfântului Sava, Patericul, Filocalia ș.a.
Redăm în continuare partea finală a scrisorii Cuviosului Paisie către domnitorul Constantin Moruzi.
Din dumnezeiască ascultare am mers în Lavra Neamțului...
Scrisoarea stareţului Paisie către Costachi Vodă Moruzi al Moldovei, din August 1779, despre trecerea lui în Sfînta Mănăstire Neamțu (2)
...Și era a vedea atuncia, Preaînălțate Doamne, un lucru prea-slăvit: Eu plîngeam și mă tînguiam cu nemîngîiate lacrimi, rupîndu-mi-se inima mea, cum pot să mă despart de fiii mei cei iubiți și duhovnicești; așijderea și tot soborul, fii fiind dumnezeieștii ascultări, după dragostea lor cea după Dumnezeu, care au către ticăloșia mea, plîngea și se tînguia cu umilite lacrimi, nevrînd a se despărți de mine. Bolnavii cum au putut, au ieșit din bolnițe; mergînd eu cătră dînșii să mă ierte, plîngea și se tînguia cu umilite lacrimi, cum să se despartă de vederea mea. Deci bolnavii au rămas pe loc, lacrămi curgînd pe fețele lor, neputînd să mă petreacă. Iar celălalt sobor, mai cu toții, m-au petrecut cale ca de un ceas, și pre oarecarii dintr-înșii, cari erau rînduiți să facă privegherea Maicei lui Dumnezeu, abia i-am îndemnat cu multe lăcrămi să se întoarcă înapoi, iar ceilalți, mai tot soborul, m-au petrecut pînă la Sfînta Mănăstire a Neamțului.
La care vrînd a intra noi, ne-au primit cu întîmpinare frumoasă părinții Mănăstirii Neamțului, cu orînduială ce mi s-a părut și mai presus decît ce mi se cădea, cu trasul clopotelor, cu preoții, cu diaconii, și m-au dus în sfînta biserică cîntînd irmosul Maicei lui Dumnezeu, și după obișnuita închinăciune la sfintele și cinstitele icoane, am arătat sfințiilor sale părinților cum că venirea mea la această sfîntă mănăstire n-au fost după căutarea sau voirea mea, ci după hotărîrea și porunca Măriei Tale și a Preasfințitului Stăpîn. Cari văzînd-o și sfinția lor, m-au primit cu toată bucuria, și mi-au dat pe seamă toate ale sfintei biserici, și ce se află în lăuntru în mănăstire; iar cele din afară, fiind temeinică vremea lucrului, nu li-au dat mîna sfințiilor lor a da în seamă toate, și nouă a primi, fără numai așa s-au socotit mai cu vreme după ce se va aduna pînea și se va face vinul. Chilii, cîte s-au putut a se deșerta pentru o parte din soborul nostru, s-au găsit, cu casele de oaspeți, cu eclisiarhia, ca la vreo 15, părinți duhovnici trei fiind, câte unul la o chilie, ca toată slujba duhovnicească fără de împiedecare să poată a o împlini. Iară ceilalți părinți cîte 3 și câte 4 s-au așezat, ca la vreo 40 de frați, la celelalte chilii împreună și cu copilul Scarlat Roset, pre carele de la Sfînta Mănăstire Secul l-am adus împreună cu mine. Iară ceilalți frați cari m-au petrecut pre mine, toți au voit să rămîe împreună cu mine. Însă neavînd unde capul să-și plece, cu multe lacrămi și cu multă jale s-au întors înnapoi, la Sfînta Mănăstire Secul așteptînd mila lui Dumnezeu și a Măriei Tale, pentru buna așezare, după facerea chiliilor.
Adevăr vestesc Măriei Tale: loc ce au văzut ochii mei cu greu s-ar fi aflat să fie cuviincios pentru soborul mare ca acesta, de toate îndemănatec. Venirea la sfînta mănăstire prea cu multă lesnire și ușurătate, morișca lîngă poarta sfintei mănăstiri și alta, prea aproape, este cu putință a se face, și mare odihnă va fi soborului de măcinat faină; lemne prea multe și prea cu lesnire pot a se aduce pentru tot soborul; țăranii și robii sfintei mănăstiri, din prea-covîrșitoare mila Măriei Tale cătră sufletele părinților [ca să pe]treacă fără vătămare și primejdia cea sufletească [cu greu] la alt loc cuviincios, prea mare Unișie și odihnă va [fi] sufletului mieu și părinților.
Chiliile, după cuviincioasa rînduială de ar fi fost cu putință să se facă cu două rînduri, unele peste altele, așa socotesc că ar fi încăput ca la 200 de părinți înlăuntru la sfînta mănăstire. Pentru care lucru, adecă, pentru zidirea chiliilor și a bolniții, cu toată rînduială ei, de neocolită nevoie, și pentru toată cealaltă întemeiare a soborului, aruncăm grija la Pronia milostivului Dumnezeu și la atotputernicele rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și la prea-bogată mila Măriei Tale.
Vestesc încă Măriei Tale că, mai înnainte de ducerea mea la Sfeta Gora (Sf. Munte), m-au fost învrednicit Dumnezeu, încă fiind eu în tînără vîrstă, a veni aicea la închinăciunea sfintei icoane, și nepovestită bucurie am fost simțit în sufletul mieu, învrednicindu-mă de trei ori a ținea cu păcătoasele mele mâni sfînta și dumnezeeasca această icoană, și am simțit și simțitor și sufletește minunea lui Dumnezeu, și cu multe lacrămi am proslăvit minunile lui. Și de atuncea Dumnezeu știe cîtă dragoste am avut cătră acest sfînt loc, și acum, cu neurmatele judecățile lui Dumnezeu, prin bogată mila Măriei Tale dîndu-se spre locuința noastră sfînta aceasta mănăstire și, fiind eu a mă [muta... am] și năcăjit vreo cinci zile, întru care pînă în sfîrșit au fugit somnul din ochii mei, cum am intrat la sfînta besearică și am văzut sfînta icoană a Maicii lui Dumnezeu, care este după Dumnezeu nădejdea mîntuirii mele, îndată mi s-au prefăcut toată mîhniciunea și întristarea, spre marea bucurie și veselia cea sufletească. Și la privegheare, după sfînta Evanghelie, vrînd să merg la chilia mea, ca să mă odihnesc de multele ostenele ce am fost avut într-acelea zile, cu multe lacrămi m-am rugat Maicei lui Dumnezeu ca, din mila Sfinției Sale să-mi dăruiască măcar un ceas să dorm, temîndu-mă ca să nu pătimesc vreo oareșcare vătămare din multa nedormire, ce nu mi s-au întîmplat mie altădată în viața mea.
Și, cum am intrat în chilia mea și m-am culcat, din mila Maicei lui Dumnezeu am adormit cu foarte dulce somn, ca la 2 ceasuri, și mi s-au ușurat toată acea greutate ce am avut, și foarte mă bucur și mă veselesc că m-au învrednicit milostivul Dumnezeu a vedea des sfînta icoană a Maicei lui Dumnezeu mîngîindu-ne, ca cu oareșcare cer pămîntesc, cu această sfînta și dumnezeească biserică, întru care cu toată odihna este cu putință a încăpea soborul părinților.
Acestea toate am vestit Măriei Tale și mă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu te superi Măria Ta asupra ticăloșiei mele, pentru atîtea lungiri de cuvinte, că la dragostea Măriei Tale cea după Dumnezeu, nădăjduindu-mă, am îndrăznit a vesti ce am avut în inima mea.
