Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul - „marele pustnic și marele celib”
Într-o compoziție amplă, cu 20 de scene desfăşurate în jurul unui cadru central, rezervat în exclusivitate Botezătorului, distingem succesiv evenimente din viaţa marelui proroc, autentificate prin tradiție și scrieri scripturistice, în acelaşi timp. Textele Vechiului Testament și ale Noului Testament, precum și relatările haghiografice ușor nuanțate la nivel descriptiv ne ajută la interpretarea icoanei prăznicar închinate Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
...El este acela despre care s-a scris: „Iată, Eu trimit, înaintea feței Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta” (Mt. 11, 7-10). Prieten al Mirelui și Înaintemergător al lui Hristos, cel mai mare dintre cei născuți din femeie și singurul reprezentat înaripat - înger în trup, mijlocitor și mărturisitor (Martirion) al Judecății de Apoi - prorocul Ioan este, după Maica Domnului, singurul sfânt pentru care serbăm alături de nașterea sa în cer (ins natalis), în 29 ale lunii august, şi nașterea sa în trup, în 24 iunie, și celelalte zile ale zămislirii sau tăierii şi aflării capului său. În acest context, de la stânga la dreapta şi de sus în jos, recunoaştem pe scurt trecerea sa pe acest pământ.
Rândul I
1. Vestirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul - eveniment ce are loc în Templul din Ierusalim, în Sfânta Sfintelor, unde Zaharia săvârșea cele rânduite anual unui arhiereu. Bătrân, cu barba lungă și albă, purtând hainele tagmei preoțești, acesta stă înaintea jertfelnicului și dezvoltă un lung dialog cu Arhanghelul Gavriil, dar necrezând celor vestite cere un semn. Și i se dă, că până ce s-au împlinit cele vestite... a rămas mut (Lc. 1, 22). Sfinţii Părinţi remarcă faptul că într-o rugăciune de obşte, făcută pentru popor, Dumnezeu răspunde unei rugăminţi făcute de arhiereu în mod particular, reflectat în textul evanghelic (Lc. 1, 9-13).
2. Ieșirea către popor - toți se mirau de întârzierea slujitorului, iar tăcerea şi schimbarea lui la faţă dovedeau săvârșirea unei minuni. În plan simbolic, şederea de-a dreapta a îngerului închipuie starea de-a dreapta a Botezătorului, lângă Hristos, dar și mântuirea lui Israel.
3. Zămislirea Sfântului Proroc Ioan (23 septembrie) - potrivit tradiției, Elisabeta primește și ea vestea naşterii tot în timpul unei rugăciuni, ca şi în cazul rudeniilor sale, Ioachim și Ana. Condacul arată cum se veselește făptura şi de zămislirea Prorocului Ioan: „Se veselește luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soția sa cea întru tot mărită, întru vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care arhanghelul l-a binevestit bucurându-se...”, căci prin el se arată nașterea Stăpânului Său.
4. Închinăciunea Elisabetei - cinci luni s-a tăinuit pe sine zicând: Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea (Lc. 1, 25), iar în a șasea lună… sculându-se Maria s-a dus în grabă în ținutul muntos… și a intrat în casa lui Zaharia și a salutat pe Elisabeta,/iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt,/ Și cu glas mare a strigat și a zis: Binecuvântată esti tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău./ Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului Meu? (Lc. 1, 39-56). Ioan era „plin de har şi de adevăr” încă din pântecele mamei lui, cum se exprima des părintele Dumitru Stăniloae.
5. Nașterea Sfântului Proroc Ioan (24 iunie) - numită în unele zone de la noi Sânziene sau Drăgaica - este reprezentată într-un interior marcat, ca și scena rugăciunii în templu, printr-un văl, ce cade în mod obişnuit peste acoperiș, dar şi peste ceea ce poate fi cunoscut.
6. Uciderea Prorocului Zaharia (5 septembrie) - are loc în Ierusalim, în timpul prigoanei ce a urmat Nașterii Mântuitorului, iar sângele său vărsat pe marmura dintre templu și altar s-a pietrificat, spre mărturie a nevinovăției lui și spre osânda celor ce credeau că, prin nașterea sa în mod neobişnuit, Ioan va fi numit rege al iudeilor (Mt. 32, 35).
Rândul al II-lea
1. Fuga Sfintei Elisabeta în pustie cu pruncul Ioan este legată de aceeași poruncă dată de Irod privind uciderea pruncilor din Betleem și din toate hotarele lui, de la doi ani în jos. Prigoana se încheie la capătul unor dealuri, în fața unei stânci ce se deschide primindu-i în pază, în timp ce maica se uită înapoi spre un ostaș ce gonește cu sabia ridicată. În peșteră va curge un izvor pentru ei și va răsări un finic, ce se pleca de fiecare dată dându-le hrană.
2. Îndrumarea îngerului - se spune că la 40 de zile după moartea Prorocului Zaharia, și Sfânta Elisabeta a adormit, iar Ioan a fost crescut de înger: mânca lăcuste și miere sălbatică (Mt. 3, 4; Mc. 1, 6), nu bea vin, nici altă băutură amețitoare, avea îmbrăcămintea din păr de cămilă și cingătoare de piele: creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel (Lc. 1, 80).
Rândurile III–IV
1 (3 și 4). Sfântul Ioan propovăduind şi botezându-i pe cei din neamul său - despre activitatea sa până la vârsta de 30 de ani știm destul de puțin, dar îl aflăm îndemnând la căinţă și aducând vestea cea bună în al cincisprezecelea an al domniei cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii și al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei (Lc. 3, 1-2). Predica lui începe în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, elogiind pocăința în împrejurimile Iordanului, în Ierusalim și în toată Iudeea. Numele de „Botezător” îl avea chiar mai înainte de a săvârşi Botezul Domnului, pentru că boteza cu apă, spre iertarea păcatelor, pregătind calea Celui ce boteza cu Duh Sfânt și cu foc (Mt. 3, 1-12; Lc. 3, 16).
2. Botezul Domnului (6 ianuarie) - Sfântul Evanghelist Matei descrie doar propovăduirea (Mt. 3, 1-12), iar în paragrafele următoare scena Epifaniei, fără nici un element pictural. Sfântul Evanghelist Marcu insistă tot asupra propovăduirii, și despre Botez spune puțin (Mc. 1, 9-10), la fel de concis ca și Sfântul Evanghelist Luca (Lc. 3, 21). Sfântul Evanghelist Ioan stăruie asupra Epifaniei fără a descrie Botezul, numai erminia lui Dionisie de Furna cuprinde pe larg toate detaliile ce apar în iconografia creştină, așa cum au fost redate până la sfârșitul secolului al XIII-lea.
Rândul al V-lea
1. Întemniţarea lui Ioan - scena petrecută în vremea când Irod, prinzând pe Ioan, l-a pus în castelul din Maherus, la granița ținutului stăpânit de romani, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele lui vitreg, căci Ioan îi zicea: Nu ți se cuvine să o ai de soție. Și voind să-l ucidă s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el proroc (Mt. 14, 1-5). Era nu doar un proroc, ci și persoana de legătură între profeții Vechiului Testament și apostolii Noului Legământ, mustra cu duhul și cu puterea lui Ilie, şi era martor, mărturisitor al venirii lui Hristos - pentru părintele Sofian Boghiu era „marele pustic și marele celib”.
2. Ospățul lui Irod - prăznuind regele ziua lui, fiica Irodiadei a jucat cu jurământ, să i se dea orice, îndemnată fiind de mama sa, şi a zis: Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul./ Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea./ Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan în temniță./ Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale (Mt. 14, 7-11).
Rândul al VI-lea
1. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) - redă actul în sine al praznicului de azi, momentul decapitării și aşezarea capului într-un potir.
2. Punerea în mormânt - puțin mai departe de temniţă, apar Sfinții Apostoli Andrei și Ioan, cei care venind au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre și lui Iisus./ Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, într-un loc pustiu… (Mt. 14, 12-13).
3. Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie) - prezintă o peșteră și în ea o cupă ce păstrează relicva sa, iar în apropiere un preot ținând o făclie și o cădelniță cu miros frumos, şi un călugăr cu tipsie îndreptată spre cinstitul cap.
4. Potrivit unor relatări, Sfânta Ioana, soţia dregătorului împărătesc din vremea lui Irod, a pus capul Botezătorului într-un vas de lut și l-a îngropat la Ierusalim, în Muntele Eleonului, şi acolo a stat până când Inochentie monahul l-a aflat prin descoperire dumnezeiască. La sfârșitul vieții, şi el l-a ascuns până în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (274-337), când Botezătorul s-a arătat unor călugări și le-a poruncit să scoată capul său. Dar, pentru lenevirea lor, Sfântul Ioan ajunge la Eustatie, apoi la un monah arian, care îl îngroapă din nou. După aceea, la peștera de lângă Emesa, locuită de creștini, în anul 452, starețul unei mănăstiri a văzut acolo ca un foc ieșind și în acest mod are loc a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan, după care va fi ascuns la Comane, până târziu în secolul al IX-lea.
5. A treia aflare a capului Sfântului Ioan (25 mai) - biserică și înăuntrul ei capul așezat într-o cutie de aur: înainte un sfeșnic și lateral diaconi cu lumânări, lângă ei un arhiereu cu veșmânt și Evanghelie, cădind ca în momentul vestirii naşterii lui, la început. Într-un cadru mai larg apar împăratul, eparhul însoțit de boieri, preoții și cântăreții purtând scufii, citind sau cântând, iar în jur mulțime de gloate, cei care în vremea Sfântului Patriarh Ignatie (860) se închinau cinstitului cap adus la Constantinopol.
Cadrul central
Pustiului Iordanului, cu ascendentele creste din fundal, simbolic dezvoltate pe axul diagonal, punctate de luminile albe sau ocru-roșu ale vegetației tipice, fără a ține cont de perspectiva în plan liniar. Punctul de fugă nu se mai află orizontal, ci acolo unde axonometric stă un privitor - în icoană, liniile de fugă converg spre observator. Chiar și Botezătorul sparge puţin din chenar, făcând un pas înainte spre noi: trece din Vechiul Testament în cel Nou, închide o lume şi deschide alt drum. După modul în care este reprezentat, aripile deschise larg prelungesc un zbor, al omului cel mai probabil (antropos în limba greacă înseamnă „a se desprinde”, „a tinde în sus”). Ele sunt Postul şi Rugăciunea ce te ridică la cer. E necesar să experimentezi tehnic netezirea acelor văi, să faci din stânci un plan drept, să vezi cum tuşele rupte se liniştesc. În alte reprezentări lucrul acesta este mult mai clar. Liniile duc în acest caz spre tipsia pe care stă capul Sfântului Ioan, personajul central, ce domină prin verticalitatea lui.
Astăzi, 29 august, sărbătorim un praznic actual, ce uimeşte prin verticalitatea şi măreţia lui.