Tăierea capului slujitorului dreptății

Biserica pomenește mâine Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment marcat de credincioși prin post și rugăciune în amintirea personalității ascetice a Botezătorului, dar și a morții lui nedrepte. Despre Sfântul Ioan Botezătorul, Domnul Hristos a spus enigmaticele cuvinte că este cel mai mare om născut din femeie. În timpul vieții pământești acesta a văzut doar zorii Împărăției cerurilor pe care a vestit-o.

Viața Sfântului Ioan Botezătorul este îndeobște cunoscută de credincioși, precum și moartea sa martirică, cauzată tocmai de păcatele pe care le-a înfierat toată viața sa: lăcomia, desfrânarea, necinstea și nedreptatea. Acestea i-au înnegurat mintea și inima regelui Irod, care l-a dat pe marele profet la moarte chiar împotriva propriei lui dorințe. De obicei, se spune că în ziua de pomenire a morții sale se postește pentru ca și noi, prin acest act de asceză, să ne ferim de păcatele care au condus la moartea Botezătorului.

Profetul Ioan este prezent în paginile Sfintei Scripturi, remarcându-se prin cuvintele sale paradigmatice rostite la adresa Fiului Omului, a Cărui activitate pu­blică o prefațează. Ioan își începe misiunea cu aceleași cuvinte rostite de Domnul Hristos: „Pocăi­ți-vă căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!”

La Iordan săvârșește Botezul Fiului lui Dumnezeu, mărturisind că el are nevoie de botezul Celui venit, dar se supune îndemnului dumnezeiesc să împlinească atunci „toată dreptatea”, adică dreptatea care vine din Lege. El spune tuturor despre Hristos că este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (cf. Ioan 1, 29). Acest titlu devine un nume hristologic fundamental în Biserică.

Atunci când Ioan îl numește pe Hristos „Mielul lui Dumnezeu”, prefigurează prin acest titlu destinul mesianic al Domnului, în mod special Jertfa Sa pentru ispășirea păcatelor lumii. Aici este prezentată o imagine blândă și milostivă a Fiului lui Dumnezeu. Dar Botezătorul nu avea numai această percepție în mintea lui. Să ne aducem aminte ce spune în alte ocazii: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă”; „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 7-8; 10). Ioan Botezătorul îl vestește prin aceste cuvinte pe Mesia - „securea” lui Dumnezeu, Care vine să pună capăt nedreptăților și să pedepsească încă din această lume pe cei păcătoși. Prin viața sa ascetică și intransigența față de păcate, Ioan vestește judecata și mânia lui Dumnezeu care trebuiau să se manifeste într-o lume decadentă. El aștepta judecata și dreptatea divină.

Vin apoi întâlnirea cu Hristos, botezul de la Iordan, și vestirea Mielului lui Dumnezeu prin care punctează misiunea izbăvitoare a Fiului Omului și mesajul Său de iubire, milă și iertare.

Totuși, în alt context, Botezătorul pare să aibă unele dubii în legătură cu activitatea lui Mesia. Fiind în închisoare și auzind de faptele lui Hristos prin care nu se prefigurau, așa cum aștepta, iminenta judecată a lumii și pedepsirea celor răi, i-a trimis pe doi dintre ucenicii lui la Hristos cu întrebarea: „Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?” (cf. Matei 11, 2-3). Se pare că misiunea lui Hristos nu corespundea speranțelor Botezătorului care aștepta pe Mesia - „securea” lui Dumnezeu.

Hristos Domnul îi trimite un răspuns care să îl lămurească asupra a ceea ce Dumnezeu avea să facă la momentul respectiv cu lumea: „Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (Matei 11, 4-5). El îi redescoperă Botezătorului Ioan că Mesia este Domnul milei și al iertării, Mielul Care izbă­vește lumea de rău prin Jertfa Sa. De asemenea, Hristos îi arată că vremurile mesianice reprezintă timpul în care se revarsă mila și bogăția harului lui Dumnezeu asupra lumii.

Dar ce se întâmplă cu „securea” lui Dumnezeu așteptată de Botezător? Se pare că Sfântul Evanghelist Ioan a cunoscut această dilemă din sufletul Botezătorului Ioan, și el reușește să îl împace pe învățătorul său în ultima carte a Sfintei Scripturi. Evanghelistul Ioan face paralele între Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii, pomenit în Evanghelia a patra, și așteptarea Botezătorului că Mesia trebuie să fie judecătorul lumii. În Apocalipsă, Sfântul Ioan Teologul Îl prezintă pe Mesia sub chipul Mielului Eshatologic, Care învinge în mod definitiv puterile răului și judecă întreaga lume. Vedem că această așteptare a Botezătorului din timpul vieții lui se împli­nește în Apocalipsă, de aceea Sfântul Ioan Botezătorul este în același timp imaginea milei și iubirii lui Dumnezeu, dar și a dreptății finale, a judecății înfricoșătoare.

De la modelul Botezătorului Ioan și în special de la Mesia, „Mielul lui Dumnezeu”, învățăm că înțelepciunea dumnezeiască manifestată în planul divin de mântuire a lumii ne arată că judecata dreaptă și înfricoșătoare se înfăptuiește numai după ce Dumnezeu a revărsat cu belșug asupra lumii mila și iertarea Sa, harul sfințitor și puterea de a călca peste puterile răului. Cu alte cuvinte, nu suntem trași la răspundere, nu suntem întrebați de binele pe care nu l-am făcut decât numai după ce noi am primit revărsarea bunătăților lui Dumnezeu și puterea de a să­vârși cele poruncite de Domnul Hristos.