Imaginea paradoxală de luptător şi de sfânt militar provine, probabil, dintr-o înrâurire a eposului popular baladesc asupra colindei, dar, în acelaşi timp, dintr-o suprapunere a figurii sale de apologet şi mărturisitor peste o figură arhaică. Dacă în unele colinde Sfântul Vasile apare, în ordinea populară a sfinţilor, alături de Sfântul Petru sau uneori acesta preia chiar funcţia specifică Sfântului Petru de portar şi păzitor al Raiului, în alte variante Sfântul Vasile se luptă cu Iuda, întruchiparea răului demonic în mentalitatea ţărănească.
† Macarie
Episcopul Europei de Nord
Imaginea Sfântului Vasile călare, proprie în iconografia bisericească mai mult Sfântului Gheorghe, o reîntâlnim în alte colinde ca, de exemplu, într-o colindă din satul ilfovean Fierbinţi, în care Maica Domnului este înfăţişată cu delicateţe într-un leagăn împletit cu şase viţe, coase şi…
Se uită-ntre icoane,
Că vine Sfântul Vasile
Pe-un cal negru, plin de spume.
(Ibidem, Colinda nr. 145, Inf. Dumitrescu St. Bănică, Fierbinţi-Ilfov, p. 182.)
Aici este vădită influenţa icoanei sfântului militar din casa ţărănească, Maica Domnului apărând în calitate de fecioară harnică, în faţa războiului de ţesut şi privind cu evlavie către sfintele icoane.
Există numeroase colinde în care Sfântul Vasile este înfăţişat ca judecător al florilor, iar în acest caz avem de-a face, probabil, cu cea mai profundă întâlnire dintre etosul sacramental eshatologic creştin şi cel popular:
Iaca vine Sfânt Vasile
Pe-un cal negru, alb, în spume,
Cu suliţa-n mâna dreaptă,
Scăunel de judecată,
De judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Numai floarea Paştelui
Şi cu spicul grâului
Şed în poarta raiului.
(Ibidem, Colinda nr. 126, Inf. Popa I. Traian, Braniştea - Podul Rizii-Dâmboviţa, p. 161.)
Acest gen de poezie populară ne trimite către tematica sacramentală care se află în special încifrată în colindele despre cele trei flori sfinte, care cuprind cu siguranţă conotaţii legate de cele trei taine îngemănate în cadrul iniţierii creştine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia. Alegoria judecăţii florilor ia felurite chipuri în care poetica populară înfăţişează alături de cunoscutele ipostaze ale florilor grâului, vinului şi mirului şi florile Paştelui, soarelui, trandafirului, care exprimă sugestiv o întâietate simbolică de natură pascală, solară sau estetică:
În seara de Sfânt Vasile,
Sfânt Vasile, Sfânt,
Câte flori sunt pe pământ
Sfânt Vasile, Sfânt,
Toate merg la jurământ,
Sfânt Vasile, Sfânt,
Numai spicul grâului
Şi cu viţa vinului,
Floarea trandafirului,
Stau în poarta Raiului
Şi judecă florile,
Florile, garoafele,
Ce-au făcut miroasele [...]
(Adriana Rujan, Costin Alexandrescu, Colinde şi obiceiuri de iarnă din Argeş-Muscel, Piteşti, 1998, p. 293.)
Sfântul Vasile cel Mare este evocat frecvent şi în oraţiile populare ale pluguşorului, în ipostaza de truditor al pământului, frate de cruce al ţăranului de pretutindeni şi dintotdeauna, ca agricultor. În prima zi a anului, urătorii merg din casă în casă cu "pluguşorul" sau cu "plugul cel mare", obiceiul fiind îndeajuns de cunoscut pentru a insista aici asupra semnificaţiilor sale etnologice. Deşi originea datinei nu va fi definitiv desluşită, este evident că este una de sorginte arhaică, precreştină, deţinând funcţii agrare, legate de sărbătorirea zeului Saturn, considerat în vechime protector al semănăturilor. În viziunea arhaică autohtonă, ritualul deţinea certe funcţii magice, legate de menirea unui an nou bogat în roade. Peste această îngemănare străveche s-a aşezat pecetea istoriei: cel care ară şi seamănă acum nu mai este bătrânul Saturn, ci "bădica Traian", cuceritorul Daciei, începătorul unui nou ciclu, în multe dintre variante, dar şi Sfântul Vasile cel Mare sau "badea Vasile", aşa cum reiese din următoarele oraţii:
Într-o zi de dimineaţă
S-a sculat Sfântul Vasile,
Şi-a plecat la arat
Cu plug cu doisprezece boi,
La coadă cu dalbei,
În frunte streinei [...]
A venit Sfântul Vasile într-o sfântă joi
Cu plugu cu doisprezece boi,
Să are câmpul în cruciş şi curmeziş;
Brazdă neagră [...] răsturnat,
Grâu de vară a semănat [...]
(Gr. Tocilescu, Materialuri folcloristice, vol. I, partea II, Cul. învăţătorul I. Bujoescu, Viziru-Brăila, Bucureşti, 1900, pp. 1489-1492.)
sau:
S-o pornit badea Vasîli
Într-o sfântă joi
Cu plugu cu doispreşi boi.
O arat dealu Garalimului
Şi Valea Ierusalimului,
În lungiş şi-n curmeziş,
Brazdă neagră răsturna,
Grâu roşu revărsa [...]
Ş-o-nflat badea Vasile on
tolbultoc
Şi l-o dus la moară.
Moraru o făcut cioc, boc,
Ş-o dat moara la loc,
Ş-o măcinat on tobultoc
Ş-o făcut acest colac frumos
Ca faţa lui Hristos,
Gătit pentru noi plugarii [...]
(Petre V. Ştefănucă, Cercetări etnologice în Basarabia, Inf. Vasile Mateuţă, 85 ani, loc. Ialovăţ, Basarabia, Cluj-Napoca, 2006, pp. 74-75.)
Fabulaţia populară uneşte într-un sens anecdotic spaţiul autohton cu cel arhetipal al Ţării Sfinte. Vasile cel Mare, luând chipul unui plugar, ipostaza cea mai familiară a satului românesc, binecuvântează şi poartă de grijă faţă de răsăritul, seceratul, treieratul şi măcinatul grâului. Avem de-a face aici cu o adevărată istorie a colacului de grâu "mândru şi frumos, ca faţa lui Hristos". În aceste pluguşoare, Sfântul Vasile este evocat ca un gospodar harnic şi priceput la agricultură, plin de bunătate şi de voioşie, înconjurat de o lume de flăcăi şi de fete, de copii şi de bătrâni
Numele Sfântului Vasile cel Mare este foarte frecvent în onomastica românească, aproximativ 615.000 de persoane poartă acest nume (Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în Societate, Bucureşti, 2009, pp.758). Atât în Transilvania, cât şi în celelalte zone ale ţării, se întâlnesc colinde de omagiere a bărbaţilor care poartă numele Sfântului Vasile:
[...] Jos umbra-i rotundă
Da sub frunza lui
Şi la dumbra lui
Cine se dumbreşte
Şi se hodineşte?
Văsiu tinerel,
Voinic gingăşel [...]
(Alexiu Viciu, Colinde din Ardeal, Bucureşti, 1914, p. 114.)
În alte câteva variante din Moldova, din sudul Basarabiei şi din Transnistria este înfăţişat într-o ipostază dinamică acelaşi "voinic Vasile", fapt ce exprimă nu doar popularitatea numelui Sfântului Vasile la români, ci şi unitatea spirituală a românilor, prin larga circulaţie a acestui arhaic colind cultivat în văzduhul românesc.
Imaginea Sfântului Vasile cel Mare care se desprinde din universul colindei româneşti cuprinde o seamă de ipostaze liturgice şi populare, întruchiparea cununii anului, judecătorul florilor, mijlocitorul, casnicul lui Dumnezeu, liturghisitorul, apologetul, războinicul, justiţiarul, plugarul, exorcistul, protectorul celor care-i poartă numele, integrând în orizontul şi categoriile culturii populare arhaice elementele haghiografice bine-cunoscute.
Toate acestea vădesc receptivitatea deosebită a poporului nostru pentru figura puternică şi luminoasă a acestui Părinte al Bisericii, care a avut încă din timpul vieţii sale pământeşti legături cu strămoşii noştri de la Dunăre şi mare, legături care
s-au cultivat şi înnoit permanent în spiritualitatea noastră românească, prin comuniunea de rugăciune şi iubire pururea vie şi lucrătoare în viaţa Bisericii lui Hristos.
