Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfinții ocrotitori ai Bucureștilor și reprezentările heraldice

Sfinții ocrotitori ai Bucureștilor și reprezentările heraldice

Galerie foto (23) Galerie foto (23) Documentar
Un articol de: Arhimandrit Paisie Teodorescu - 27 Oct, 2020

Obiceiul de a avea un personaj ocrotitor specific unui loc datează din timpuri aproape imemoriale, însă, în special în Europa, această tendință (chiar nevoie lăuntrică) s-a manifestat sub forma „patronajului” exercitat de un sfânt asupra unei așezări. Nici Bucureștiul, de la prima sa atestare documentară (20 septembrie 1459), dar mai ales începând cu 13 mai 1563, de când datează primul document marcat cu un sigiliu al orașului, nu va fi făcut excepție de la această manifestare a evlaviei față de sfinți și a avut, încă de la începuturi, dată fiind și credința manifestă a conducătorilor, drept ocrotitor unul sau mai mulți sfinți ai Ortodoxiei.

 Pentru a urmări succesiunea de sfinți ocrotitori ai capitalei României este necesar un periplu în documentele și, mai ales, în tradițiile din ultimele secole ale Bucureștiului.

Secolul al 16-lea - Maica Domnului

În general, istoria sfântului ocrotitor al urbei bucureștene este legată de biserica reprezentativă a orașului, mai exact de hramul purtat de aceasta, numele patronilor viitoarei capitale variind și în funcție de curtea domnească sau de târgul orașului, așadar locurile cele mai cunoscute și mai frecventate. Înainte ca, la 1595, Biserica Doamnei Maria și a Doamnei Stana (fiica lui Mircea Ciobanul) să fie distrusă de turci, locașul de cult era cunoscut ca loc în care în fiecare primăvară erau aleși membrii sfatului orășenesc şi li se încredințau însemnele dem­nității, unde aceștia primeau catastihul orașului (privind proprietățile din București), dar și unde era păstrat sigiliul orașului. În acest răstimp, documentele arată că sigiliul Bucureștiului o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, biserica „pazarului” (târgului), așa cum era numită atunci, având, probabil, acest hram. Mai mult, evlavia față de Maica Domnului și Pruncul Iisus s-a păstrat pentru mai multă vreme, depășind temporal tragedia distrugerii bisericii, căci, la anul 1634, sigiliul orașului continua să păstreze aceiași ocrotitori.

Secolul al 17-lea - Buna Vestire

Începând cu anul 1659, când domnitorul mută reședința de la Târgoviște la București, Curtea Veche - așa cum o cunoaștem în prezent - devine nucleul vieții politice și, în general, publice a Țării Românești. Constantin Brâncoveanu a abolit instituția județului și a celor 12 pârgari ai orașului, ultimul document emis de aceștia purtând sigiliul Bunei Vestiri, datând din 10 martie 1699; efectul direct al desființării Sfatului orașului a fost că, nemai­existând instituția care administra Bucu­reștiul, nici nu va mai fi folosită vreo emblemă ori un sigiliu pentru capitala Țării Românești. Timp de trei decenii, până la desfiin­țarea Sfatului orășenesc de la finele secolului al 17-lea, hramul „Buna Vestire” al Bisericii Curții Domnești a fost, prin extensie, și cel al orașului, scena binecunoscută a Arhanghelului Gavriil binecuvântând pe Fecioara Maria fiind acum înfățișată pe sigiliul orașului-capitală. În plus, noua reprezentare nu era foarte îndepărtată de cea originală, de vreme ce o cuprindea în continuare pe Maica Domnului. Această stemă a Bunei Vestiri a servit apoi drept model pentru realizarea primei forme heraldice, în adevăratul sens al cuvântului, a orașului București, din 1822.

Secolul al 18-lea - Sfinţii Împărați Constantin și Elena

Chiar dacă până în epoca modernă nu mai întâlnim sigilii ale Sfatului orășenesc care să ne arate sfântul considerat patron al orașului, Bucu­reștiul i-a avut ca ocrotitori, implicit, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, potrivit hramului bisericii ctitorite de domnitorul Constantin Vodă Șerban (1654-1658), noul sediu al Mitropoliei Țării Românești de la 1656 și locul unde se întrunea Sfatul Țării. Dar sem­nificația alegerii acestor sfinți protectori nu se rezumă doar la locul central al bisericii ori la identitatea de nume dintre sfânt și domnitor, ci, în profunzime, se îndreaptă către rolul ocrotitor avut de acești doi sfinți în timpul răscoalei seimenilor din 1655. După încheierea evenimentelor zbuciumate, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu, domnitorul, împreună cu soția sa, Bălașa Doamna, au hotărât să zidească o mănăstire impunătoare în inima Bucu­reș­tiului, care să se apropie, ca frumusețe, de cea a Mănăstirii Curtea de Argeș, ctitoria stră­moșului său, Neagoe Basarab. Locul ales a fost colina de pe malul drept al Dâmboviței, din dreptul Curții Domnești, numită „a Podgorenilor”. Locașul de cult, conceput ca așezare mănăstirească, întărită cu ziduri fortificate, de cetate (înscriindu-se în lanțul de citadele defensive - alături de mănăstirile Radu Vodă și Mihai Vodă - care puteau apăra Capitala pe latura de sud-vest), va domina, din înălțimea colinei, între­gul oraș și va ajunge, cu timpul, reședință mitropolitană și apoi patriarhală și cel mai însemnat centru bisericesc și cultural al țării pentru multă vreme. Se justifica, astfel, ca hramul impunătoarei catedrale să fie, in extenso, și cel al Bucureștiului. 

Secolul al 19-lea - Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Evlavia credincioșilor față de Sfântul Dimitrie cel Nou s-a arătat și în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bucureștiul, ales încă din octombrie 1859 capitala Principatelor Române, conform legii din martie 1864, a fost declarat comună urbană a județului Ilfov, condus fiind de primar și Consiliul comunal. La solicitarea acestuia și prin propunerea lui Mihail Kogălniceanu, domnitorul va emite un decret domnesc, la 7 decembrie 1864, în care era prevăzută noua stemă a Bucureștiului și care trebuia să îl înfățișeze pe ocrotitorul unanim recunoscut al orașului, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Reprezentarea sfântului, în mod surprinzător, deși bine intenționată, a fost eronată: în locul unui cuvios monah a fost înfățișat, pe suprafața unui scut, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ținând într-o mână sulița de ostaș, iar în cealaltă, crucea (Monitorul Oficial, 2771/1864). Mai mulți istorici și heraldiști de seamă ai țării, precum Ștefan D. Grecianu, Dan Cernovodeanu, Maria Dogaru și alții (a se vedea și Gh. Vasilescu, „Sfântul Cuvios Dimitrie, ocrotitorul spiritual al orașului Bucu­rești”, în: Vestitorul Ortodoxiei, 322-323/2003, pp. 10-11; Dan Cernovodeanu, „Contribuțiuni la studiul stemei municipiului București în secolul XIX-XX”, în: Materiale de Istorie și Muzeografie, VIII/1971, pp. 159-177), au remarcat, ulterior, greșeala, care este men­ținută însă până în ziua de azi.

Patronul Bucureștilor, așa cum este denumit sfântul în actele oficiale, inclusiv în cele de după anul 1990, a fost, așadar, confundat de heraldiștii responsabili de elaborarea stemei cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar la 26 octombrie, acesta fiind un militar roman care suferise martiriul la Tesalonic, în anul 303, în timpul împăratului Dio­clețian. Este posibil ca această confuzie să fi fost provocată și de faptul că datele de prăznuire a celor doi Sfinți Dimitrie sunt plasate în două zile consecutive, 26 și 27 octombrie.

Astfel, stema a continuat să fie utilizată în această formă pentru mulți ani după realizarea ei, suferind, în timp, în ceea ce privea chipul Sfântului Dimitrie, schimbări nesemnificative, acesta fiind înfățișat fie ecvestru, cu mantie pe umeri și având în mână o lance cu vârful în jos,  fie pedestru, în armură de soldat roman, iar aceasta până în anul 1930. Apoi, noua stemă a orașului Bucu­rești a fost modificată în pri­vința unor detalii iconografice ale sfântului reprezentat, care apare acum ca soldat roman, purtând tunică specific romană și sandale, având în mâna dreaptă crucea, iar în cea stângă sulița. Anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist ateu, aduce și renun­țarea la toate simbolurile heraldice ale orașelor țării, ca manifest împotriva vechii orânduiri și a burgheziei care contribuise la dezvoltarea multora dintre ele.

Modificările substanțiale s-au produs însă în anul 1970, când, fiind reintroduse stemele orașelor importante ale țării, în ceea ce privește Bucureștiul, personajul central al stemei, sfântul ocrotitor, a fost înlocuit cu noi simboluri heraldice axate, de data aceasta, pe rolul de capitală cultural-comunistă a țării și de centru economic național. Căderea comunismului, în 1989, a făcut totuși ca abia în anul 1993 vechea stemă a orașului să fie reutilizată, păstrân­du-se însă, așa cum o arată chiar motivarea hotărârii Consiliului local, cea realizată în 1921, sub coordonarea istoricului Dimitrie Onciul, care îl înfățișa ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ale cărui moaște se află, și în prezent, în Grecia, la Tesalonic. În Hotărârea nr. 76 din 26 iulie 1993, a Consiliului local al Capitalei privind stema municipiului București, se specifică: „În prezentarea noii steme a municipiului București s-a pornit de la stema stabilită în 1921 de către Comisia consultativă de heraldică, al cărei președinte a fost cunoscutul istoric Dimitrie Onciul. Elementele heraldice însemnate (Sfântul Dumitru, Acvila cruciată, Coroana murală, Acvila aflată deasupra Coroanei murale, Deviza: Patria și Dreptul meu) sunt elemente care își au o deplină justificare și care vorbesc în coduri plastice de istoria așezării și rolul ei în devenirea istorică. 1. Descrierea stemei municipiului București: Într-un scut roșu este înfățișat Sfântul Dumitru aureolat și în poziție pedestră, purtând vesti­mentația specifică legiunilor romane și atributele unui sfânt militar: sulița și crucea. Scutul este plasat pe pieptul unei acvile de aur, care poartă o cruce în cioc și o coroană deschisă deasupra capului. [...] Deasupra coroanei murale se găsește o acvilă cruciată, în zbor deschis. 2. Semnificația elementelor heraldice componente: Sfântul Dumitru, patronul orașului București”.

Toate aceste aspecte nu-i împiedică însă pe credincioșii bucureșteni să îl considere pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou drept ocrotitor oficial al orașului și în prezent, cu atât mai mult cu cât Catedrala istorică din Dealul Patriarhiei poartă hramul acestui monah sfințit de Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   Sf. Dimitrie cel Nou